Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În prima săptămână a lunii septembrie, activitatea de verificare şi control fiscal operativ desfăşurată de către Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chișinău a fost orientată spre asigurarea egalității cetățenilor în fața obligațiilor lor fiscale şi menținerea unei concurențe loiale între agenții economici, prin diminuarea susținută a încălcărilor fiscale care afectează veniturile bugetare şi distorsionează mediul de afaceri. Urmărindu-se atingerea obiectivelor stabilite, s-a acţionat pentru:
Cu scopul informării şi instruirii contribuabililor, dar și a mediatizării modificărilor intervenite în legislația fiscală, în perioada 07 octombrie 2013-11 octombrie 2013 inspectorii fiscali ai IFS Basarabeasca au organizat întâlniri cu contribuabilii, deţinători ai unităţilor de transport auto şi tehnicii agricole din satul Iordanovca.
În scopul asigurării securităţii economice a statului şi contracarării traficului ilicit cu mărfuri peste frontiera Republicii Moldova în perioada lunii septembrie şi pe parcursul lunii octombrie, Serviciul Vamal a desfăşurat o operaţiune anti-fraudă de amploare, care s-a soldat cu circa 100 de capturi de mărfuri în valoare de tocmai peste 5 milioane jumătate lei şi iniţierea a două cauze penale de către organul de urmărire penală a Serviciului Vamal.
Pe 18 octombrie 2013, colaboratorii fiscali din cadrul IFS pe raionul Ştefan Vodă au organizat un seminar la tema stimularea morală a contribuabililor oneşti. La seminar au participat reprezentanţi ai agenților economici din diferite domenii de activitate din raza raionului Ștefan-Vodă. Participanții au fost informați despre modul şi condiţiile de organizare şi desfăşurare a acţiunii de stimulare a contribuabililor, care au asigurat un înalt grad de conformare fiscală benevolă, prin calcularea, declararea şi achitarea în cuantum integral a obligaţiilor fiscale aferente activităţii de întreprinzător.
În cursul zilei de luni, 7 octombrie 2013, în intervalul orar 500 — 1400, colaboratorii Direcției operative și recontroale fiscale din cadrul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat din componența grupului mixt au desfășurat acțiuni de combatere a transportului ilicit de călători şi lichidarea stațiilor clandestine și semiclandestine din apropierea gărilor auto.
Conducerea IFPS şi cea a IFS pe mun. Chişinău au convocat astăzi o şedinţă de lucru cu participarea administratorilor pieţelor din municipiul Chişinău, la care au fost abordate subiecte ce ţin de conformarea fiscală şi eradicarea fenomenului evazionist.
Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a ordonat demararea la scară naţională a unei acţiuni de conformare fiscală benevolă a persoanelor care practică activitate în domeniul transportului. Acțiunea, desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti”, va începe luni, 19 august, şi va dura până pe 19 septembrie 2013.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început pe 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început luni, 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Stimati cititori, tinem sa va prezentam lista întreprinderilor supuşi verificării de către Inspecţia muncii în trimestrul III 2014
Sub sloganul Serviciului Fiscal de Stat „Funcționarul fiscal — în serviciul contribuabilului”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălți a trecut, de la aplicarea măsurilor de constrângere a firmelor, la o comunicare mai eficientă cu ele. În condițiile de astăzi, obiectivul de bază este să crească gradul de conformare benevolă.
În cursul primei saptămîni din luna aprilie inspectorii fiscali din cadrul municipiului Chişinău şi raioanele: Glodeni, Edineţ, Criuleni, Cimişlia, Orhei, Rezina, Rîşcani au verificat activitatea comercială a 206 agenţi economici, care practică comerţul cu ridicata a zahărului, băuturilor alcoolice tari pasibile marcării cu timbru de acciz, mărfurilor industriale, precum şi a celor ce prestează servicii de transportare a pasagerilor şi bagajelor. În timpul verificărilor fiscale operative au fost constate abateri de la legislaţia fiscală pentru care urmează a fi aplicate sancţiuni fiscale în cuantum de 1819,0 mii lei şi sancţiuni contravenţionale în sumă de 77,5 mii lei.
Şeful Inspectoratului Fiscal Principal de Stat, Ion Prisăcaru, a avut o întrevedere în cadru informal cu reprezentanţii instituţiilor media, în continuarea evenimentelor realizate sub genericul „La o ceaşcă de cafea cu Şeful IFPS”. Participanţii la întrevedere au abordat subiecte de interes reciproc, Şeful IFPS informând asistenţa despre specificul activităţii IFPS, despre reformele şi tendinţele de dezvoltare, despre noile servicii electronice pe care autoritatea fiscală le aduce în suportul contribuabililor, despre eforturile pe care le depune actuala conducere a IFPS pentru a promova transparenţa în activitate şi dialogul cu mass-media, alte iniţiative, cât şi a răspuns la întrebările adresate.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în scopul asigurării exercitării prevederilor legale referitor la modalitatea aplicării alin. (1) din art. 253 din Codul fiscal, în cazul neprezentării de către vînzător a documentelor care confirmă provenienţa mărfurilor, şi în urma multiplelor adresări, comunică următoarele. Este de menţionat, că potrivit pct. 9 din Regulamentul cu privire la recepţionarea mărfurilor conform cantităţii şi calităţii în Republica Moldova, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1068 din 20 octombrie 2000, se interzice livrarea în reţeaua de comerţ a mărfurilor fără documente de însoţire ce confirmă originea, cantitatea şi calitatea ei, precum şi în lipsa certificatelor de conformitate, eliberate de Sistemul Naţional de Certificare pentru produsele supuse certificării obligatorii.
Reieşind din faptul, că în Republica Moldova există un număr mare de agenţi economici ce activează în sfera comerţului cu amănuntul şi comercializează diferite mărfuri şi produse populaţiei, ne vom axa pe îndatoririle principale ale agenţilor economici faţă de consumatori şi organele de control, ce informaţii trebuie să afişeze la vedere un agent economic pentru a respecta drepturile consumatorilor şi în vederea excluderii aplicării amenzilor de către organele abilitate, şi care sunt aspectele verificate de către inspectorii fiscali în cadrul controalelor fiscale prin metoda verificării operative din partea organului fiscal.
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susținerea conformării voluntare şi identificare/descurajare a contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Serviciul Fiscal de Stat a evaluat rezultatele implementării Programului de conformare a contribuabililor pentru anul 2012. Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
În adresa organelor fiscale sunt adresate multiple petiţii din partea persoanelor care sunt angajate de aşa numiţii transportatori, care informează despre sumele achitate zilnic patronilor. Însă, doar ajungînd la vîrsta de pensionare constată faptul că aceştia pe parcursul întregii activităţi în asemenea companii au fost înşelaţi, prin neplata contribuţiilor de asigurare socială de stat, şi, respectiv, lezarea drepturilor de a beneficia de o pensie cît de cît decentă. Din păcate, aceste petiţii sunt prezentate organelor de control post factum, examinarea cărora adesea se soldează cu rezultate nesemnificative. Suntem în situaţia cînd fiecare cetăţean poate să-şi procure o unitate de transport şi poate să înceapă a activa fără a avea o rută concretă şi un orar de lucru. Zilnic, pe traseele republicii activează ilicit circa 100 unităţi de transport. Astfel, conform rezultatelor controalelor efectuate se constată că cei mai mulţi pasageri sunt transportaţi ilicit pe rutele naţionale direcţia nord a republicii. Spre exemplu: la cîţiva zeci de metri de Gara centrală din Chişinău, şoferii unor microbuze, pe care nu este indicat nimic, adună pasageri pentru rute spre nordul ţării. Este suficient să te apropii şi imediat eşti asaltat de şoferi care îţi propun să te ducă în direcţia solicitată, dar, cu microbuze neautorizate şi fără să îţi dea bilet. Situaţia este similară şi în apropierea altor gări auto. În ceea ce priveşte numărul de pasageri transportaţi ilegal peste hotarele republicii putem menţiona că, cele mai solicitate direcţii sunt Federaţia Rusă, România, Ucraina. De obicei, colectarea pasagerilor în aceste direcţii se efectuează în apropierea ambasadelor, Gării feroviare, gării auto etc.
Petiţiile sunt o formă democratică de comunicare între cetăţean şi autoritate, deseori cererea sau scrisoarea fiind ultima soluţie pentru cel neîndreptăţit. Atît Inspectoratul Fiscal Principal de Stat (IFPS), cît şi inspectoratele fiscale de stat teritoriale sunt „bombardate” zilnic cu zeci de cereri, sesizări, sugestii şi reclamaţii, multe fiind însă anonime.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *