Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
Din Registrul de stat al persoanelor juridice urmează a fi radiate 53 de întreprinderi de stat inactive, conform unui proiect de hotărâre de Guvern aprobat în ședința Executivului din 29 mai curent. Astfel, din Registru vor fi excluse întreprinderi precum revista „Obiectiv AV” Î.S., firma de stat pentru comerț și intermediere „Moldova Combustibil”, ÎS„Stația de Sud pentru proiectări și prospecțiuni tehnice”, „Serviciul construcțiilor capitale ale beneficiarilor”, „Codreanca”, întreprinderea de transport auto de pe lângă Ministerul Apărării, Farmacia 455 „VIORICA” a Asociației „Moldovafarm”, cantina Ministerului Afacerilor Interne, Centrul de extensiune și agrotehservicii „Exagro” etc.
Republica Moldova va primi sprijin de la Organizația Națiunilor Unite pentru Dezvoltare Industrială (UNIDO) pentru creșterea productivității industriale, stimularea antreprenoriatului, încurajarea inovațiilor și aplicarea celor mai bune practici pentru integrarea deplină pe piețele Uniunii Europene și în lanțurile de valori globale. Aceste obiective, dar și altele, la fel de importante, au fost discutate în cadrul lansării Programului de țară UNIDO pentru Dezvoltare Inclusivă și Durabilă în Republica Moldova pentru perioada 2019-2023.
Platforma web destinată informării agenților economici și cetățenilor Republicii Moldova cu privire la Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) între Uniunea Europeană și Republica Moldova, dar și despre oportunitățile de dezvoltare și creșterea standardelor de calitate în cadrul DCFTA. Acest instrument a fost creat în cadrul proiectului finanțat de UE „Vizibilitate și Comunicare pentru AA / DCFTA” și include informații specifice și detaliate pentru întreprinderi cu privire la oportunitățile oferite acestora în cadrul DCTFA pentru creșterea competitivității afacerilor și pentru dezvoltarea capacității de export.
Volumul finanțării pentru guvernare democratică şi creşterea economică în Republica Moldova, oferit de Guvernul Statelor Unite ale Americii prin intermediul Agenției Statelor Unite pentru Dezvoltare Internaţională (USAID), va fi majorat cu $29 mil. Două scrisori de implementare în acest sens au fost semnate ieri, 8 iulie 2019, de către Prim-ministrul Republicii Moldova, Maia Sandu, și Brock Bierman, Adjunctul Administratorului Biroului USAID pentru Europa şi Eurasia. Finanțarea preconizată pentru guvernare democratică va facilita crearea unor instituții funcționale şi implicarea cetăţenilor în luarea deciziilor, va promova eficientizarea și transparența administrațiilor locale, va îmbunătăţi accesul la serviciile municipale și va promova descentralizarea și reformele judiciare.
Întreprinderea de Stat „Calea Ferată din Moldova” va fi restructurată în trei societăți separate independente. Astfel, CFM va fi divizată în sectoare responsabile pentru infrastructură, călători și mărfuri. Guvernul a aprobat în cadrul ședinței din 4 octombrie curent un proiect ce se referă la restructurarea sectorului feroviar.
Importul seminţelor soiurilor de plante neînregistrate în Catalogul soiurilor de plante al Republicii Moldova va fi admis, în conformitate cu prevederile art. 11 din Legea nr. 68/2013 despre semințe, însă cu o notificare către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, transmisă cu cel puţin 10 zile lucrătoare până la import. În Monitorul Oficial din 31 mai curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 257 din 29 mai 2019 pentru aprobarea modelelor de acte privind importul de semințe și abrogarea unei hotărâri de Guvern.
Astăzi, 16 august 2019, în cadrul unei ședințe plenare extraordinare, Parlamentul a votat în două lecturi proiectul de lege ce vizează măsurile fiscale de mobilizare a veniturilor și asigurare a stabilității bugetare, care au fost negociate anterior cu Fondul Monetar Internațional. Astfel, proiectul prevede modificări la Codul fiscal, Legea privind declararea voluntară și stimularea fiscală, Legea privind plata pentru poluarea mediului și Legea cu privire la tichetele de masă.
În aceste zile la Chișinău se desfășoară evenimentul „Industrial Suppliers & Engineering Forum" (ISEF), care reunește reprezentanți ai IMM-urilor locale, companii internaționale, asociații de business, mediul academic și are drept ca scop promovarea dezvoltării industriale a Republicii Moldova. La forum și-au anunțat participarea 16 companii internaționale și peste 80 de companii autohtone din domenii precum: prelucrări mecanice, procesarea maselor plastice, electronică, electromecanică, proiectare de produs și procese, software development, producerea materialelor de împachetare, servicii de transport și logistică, Business Services Providers și IT services.
Serviciul Fiscal de Stat va fi inclus în componența Consiliului consultativ pentru întreprinderile mici şi mijlocii. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare un proiect de hotărâre de Guvern ce prevede modificări la Hotărârea nr. 93/2017. Potrivit proiectului, componența Consiliului va fi extinsă până la 45 de persoane comparativ cu 31 care activează în Consiliu la momentul actual. Astfel, în componența acestuia vor mai fi incluși reprezentanți ai Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, Biroului Național de Statistică, Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Consiliului Concurenței, Comisiei Naționale a Pieței Financiare, Institutului Național de
Raportul Curții de Conturi privind auditul performanței Proiectului Agricultura competitivă în Moldova este publicat în Monitorul Oficial din 5 ianuarie curent. Proiectul dat a fost elaborat pentru a spori calitatea produselor agricole și competitivitatea lor pe piața internă și cea externă, diversificarea piețelor de desfacere și creșterea exporturilor.
Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului în colaborare cu Proiectul USAID Agricultura Performantă în Moldova au inițiat discuții publice asupra proiectului Programului de dezvoltare a horticulturii pentru anii 2019-2025, care va fi primul document de politici în domeniul horticulturii din Republica Moldova, elaborate după o perioadă îndelungată. La discuții au fost invitați reprezentanți ai mediului academic din domeniu, ai instituțiilor publice și antreprenori, care au venit cu propuneri de ajustare a obiectivelor și activităților la realitățile din sector și vor contribui la “creșterea competitivității sectorului agroalimentar, prin restructurarea și modernizarea pieței”, obiectiv stabilit în Strategia Națională de dezvoltare agricolă și rurală pentru anii 2014 – 2020.
Rapoartele ce rezultă din două studii, efectuate de Banca Mondială pentru analiza legăturii dintre deficitul de competenţe și dezvoltarea întreprinderilor din Republica Moldova, au fost prezentate ieri, 28 noiembrie, în cadrul ședinței grupului de lucru Dezvoltarea pieței muncii a Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru.
Municipiul Chișinău ocupă locul întâi în topul celor mai competitive regiuni din țară, realizat de IDIS „Viitorul”. Astfel, capitala Republicii Moldova se remarcă prin infrastructură dezvoltată, forță de muncă calificată și salarii bune.
Forumul Internațional pentru Acreditare (IAF) are un nou membru – Centrul Național de Acreditare din Republica Moldova MOLDAC. Memorandumul de înțelegere deja este semnat. Totodată, MOLDAC este semnatar al Acordului Multilateral de Recunoaștere IAF MLA, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Astfel, certificatele de acreditare eliberate de MOLDAC sunt echivalente și conferă același nivel de încredere cu cele eliberate de organismele naționale de acreditare din celelalte țări semnatare, inclusiv toate statele membre ale Uniunii Europene. Acest lucru se reflectă și asupra organismelor de certificare acreditate de MOLDAC, ale căror certificate de conformitate sunt acum recunoscute la nivel global.
Obiectivele politicii fiscale și vamale, orientate spre asigurarea unui mediu economic stabil, favorabil dezvoltării afacerilor din țară crearea unor mecanisme de contribuție echitabilă au fost prezentate de Ministerul Finanțelor în cadrul ședinței Grupului de lucru responsabil de cadrul macroeconomic, politica fiscală și cadrul resurselor, în contextul lansării exercițiului Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2020-2022, desfășurată la 1 martie curent în cadrul ministerului. În context, reprezentanții Ministerului Economiei şi Infrastructurii au prezentat prognoza principalilor indicatori macroeconomici pe termen mediu ce stau la baza elaborării CBTM 2020 – 2022.
Delegația Republicii Moldova, condusă de ministrul Finanțelor, Ion Chicu, și guvernatorul Băncii Naționale a Moldovei, Octavian Armașu, a participat la Ședințele de primăvară ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfășurat în perioada 8-14 aprilie 2019, la Washington. Discuțiile s-au axat pe aspecte de importanță globală, inclusiv perspectivele economice, stabilitatea financiară, dezvoltarea economică și eficacitatea ajutorului reciproc etc.În cadrul vizitei, oficialii moldoveni au avut întrevederi cu reprezentanți de rang înalt ai FMI și Băncii Mondiale referitor la implementarea programului cu Fondul Monetar Internațional, precum și progresul reformelor economice și bancare în țara noastră.
În Moldova există condiții avantajoase pentru investitorii care își doresc afaceri oneste și transparente. O demonstrează cifrele oficiale BNM, potrivit cărora, anul trecut influxul net de capital sub formă de investiții străine directe a constituit peste 196 de milioane dolari SUA, în creștere cu 31,3% față de 2017. Este vorba despre investitori din România, Marea Britanie, Olanda, Franța, Estonia, Italia, Rusia, Germania, Turcia și Luxemburg, care au luat decizia inspirată de a-și extinde sau de a pune bazele unui business în țara noastră. Activitatea lor de succes confirmă o dată în plus că Republica Moldova este o destinație din ce în ce mai atractivă pentru investitorii străini, ca urmare a unui șir de reforme fiscale, politici guvernamentale, implementate în ultimii ani, în diverse sectoare ale economiei naționale, dar și a eforturilor de promovare consolidate.
Ministerul Economiei și Infrastructurii și AGEPI au elaborat și propun pentru consultări publice modificări în Regulamentul privind obiectele de proprietate intelectuală create în cadrul exercitării atribuțiilor de serviciu. Amintim că acesta a fost aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1609 în că în anul 2003 și prevede că obiectele de proprietate intelectuală (OPI) create în cadrul exercitării atribuţiilor de serviciu urmează a fi remunerate, iar cuantumul remuneraţiei va constitui cel puţin 15% din profitul realizat sau prezumat, fiind calculat şi plătit autorului (coautorilor) nu mai târziu de sfârşitul fiecărui an de utilizare.
Până în anul 2021, fermierii, producătorii agricoli, procesatorii, organismele de certificare și instituțiile publice de resort vor beneficia de instruiri pentru îmbunătățirea capacităților de inovare și educație în domeniul agriculturii în țară, sporirea accesului pe piața internă și cea externă, utilizarea acreditării și certificării, ajustarea documentelor de politici și alinierea cadrului legal la standardele de calitate ale UE. Ieri, 19 februarie 2019, Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului împreună cu Ministerul Educației, Culturii și Cercetării au semnat un memorandum de cooperare cu Agenția Austriacă pentru Dezvoltare (ADA) în vederea realizării proiectului „Dezvoltarea Zonelor Rurale în Republica Moldova”. Valoarea totală a proiectului constituie circa 9 mil. euro.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *