Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cum urmează a fi declarate de către angajator în tabelul nr. 2 din Darea de seamă IPC21 perioadele în cazul angajaţilor care, aflându-se în concediu ordinar plătit, au fost rechemaţi prin ordinul conducătorului instituţiei şi au continuat să lucreze, iar ulterior au solicitat acordarea zilelor de concediu care nu au fost utilizate?
O întreprindere din mun. Bălți timp de o lună acordă servicii de instalare a unor echipamente companiei din mun. Chișinău. Pentru aceasta agentul economic din Bălți a închiriat de la două persoane fizice, pentru o perioadă de o lună două apartamente în mun. Chișinău în care vor locui angajații întreprinderii delegați. Are obligația sau nu întreprinderea în situaţia dată să declare ca subdiviziune apartamentele închiriate? Care este regimul fiscal al cheltuielilor suportate de întreprindere și, respectiv, veniturile obținute de persoanele fizice, proprietari ai apartamentelor?
Agentul economic, care este subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii și prezintă Darea de seamă privind impozitul pe venitul din activitatea operațională” (forma IVAO15), a achitat pentru familia fondatorului un sejur peste hotarele RM. Care vor fi consecințele fiscale pentru întreprindere?
Conform Legii insolvabilității nr. 149/2012 (Lege), administratorul provizoriu este persoana care deține autorizație de administrator autorizat eliberată de Ministerul Justiției. Administratorul autorizat este persoana cu studii juridice, economice sau tehnice și este pregătită pentru a administra întreprinderi aflate în dificultate economică.
Legea nr. 231/2010 cu privire la comerțul interior ar putea fi suplinită cu o noțiune ce reglementează comerțul electronic, care, potrivit proiectului de lege ce prevede operarea modificărilor și completărilor în peste 20 de legi, reprezintă activitatea de comerț a persoanelor fizice şi juridice de vânzare a bunurilor, executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, desfășurată prin intermediul mijloacelor electronice, mijloacelor de comunicare la distanță, contractelor la distanță. Amintim că documentul este elaborat de Ministerul Economiei cu suportul Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministru și al USAID Moldova, poate fi consultat până la 3 iunie curent.
Hotărârea Guvernului nr.901/2024 cu privire la modificarea unor hotărâri ale Guvernului (aspecte ce țin de domeniul fiscal și vamal) (HG nr.901/2024) a fost elaborată în temeiul art.XVII alin.(3) din Legea nr.214/2024 cu privire la modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală) și are drept scop aducerea în concordanţă actelor normative secundare cu prevederile Codului fiscal și
Se permite deducerea cheltuielilor suportate pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor în limita maximă a plafonului mediu de 65 de lei (fără TVA) per angajat/zilier pentru fiecare zi efectiv lucrată. Acest plafon valoric se calculează ca raportul dintre cheltuielile lunare suportate de către angajator/beneficiarul de lucrări pentru transportul organizat al angajaţilor/zilierilor şi numărul de angajaţi/zilieri transportaţi în decurs de o lună înmulţit cu numărul de zile în care a avut loc transportarea efectivă a angajaţilor/zilierilor, prevede noua redacție a Regulamentului cu privire la determinarea obligațiilor fiscale aferente impozitului pe venitul persoanelor juridice și persoanelor fizice care practică activitate de întreprinzător
Entitatea, urmare a organizării campaniei promoționale, a oferit persoanei fizice câștigătoare un premiu în valoare de 45000 de lei, cu mențiunea că venitul dat urmează a fi inclus în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (formularul CET18), deoarece entitatea nu a reținut la sursa de plată impozitul pe venit. Cine este responsabil de onorarea achitării impozitului pe venit în speța examinată?
Poate fi utilizată scutirea pentru persoanele întreținute concomitent de către ambii părinți, în cazul în care unul din părinți este cetățean străin, însă întrunește cel puțin una din condițiile stabilite la art. 5 pct. 5 din Codul fiscal, fiind calificat drept rezident al Republicii Moldova în scopuri fiscale?
Principalele prevederi ale proiectului de lege ce se referă la politica fiscală și vamală 2024 au fost discutate în cadrul unei ședințe organizate de Ministerul Finanțelor, la care au participat, inclusiv, conducerea Serviciului Fiscal de Stat și Serviciului Vamal.
Moldova IT Park a fost recunoscut de Uniunea Internațională de Telecomunicații (UIT) ca fiind una dintre cele mai bune practici mondiale de promovare și dezvoltare a ecosistemului IT. Premiul a fost înmânat în cadrul unui eveniment care a avut loc la Budapesta, Ungaria, comunică Ministerul Economiei și Infrastructurii. Uniunea Internațională de Telecomunicații a apreciat abordarea complexă în promovarea antreprenoriatului în domeniul tehnologiei informației și dezvoltarea oportunităților de business, capacitatea de a schimba starea lucrurilor în domeniu și potențialul de a crește. În total, UIT a desemnat opt practici mondiale care urmează să fie promovate și în alte țări pentru a susține companiile IT și crearea locurilor de muncă bine plătite.
Să presupunem că persoana fizică are intenția de a organiza antrenamente individuale și în grupe (pilates, stretching, etc.) în baza patentei de întreprinzător. Care este modul corect, din punct de vedere al legislației în domeniu, de organizare a activității respective?
Pe parcursul lunii mai a anului curent, activele oficiale de rezervă s-au majorat în raport cu indicatorii înregistrați la situația din 29 aprilie cu $209,4 mil. și au depășit $3,55 mld. Totodată, în raport cu volumul acestora declarat la 31 decembrie a anului 2021, activele s-au diminuat cu $347,5 mil. Conform estimărilor Băncii Naționale a Moldovei, majorarea activelor oficiale de rezervă în luna trecută a fost determinată în mare măsură de înregistrarea creditelor în favoarea Ministerului Finanțelor, ECF (Extended Credit Facility) și EFF (Extended Fund Facility) tranșa II, debursate de Fondul Monetar Internațional în sumă de $144,03 mil.
Casa Naţională de Asigurări Sociale reaminteşte că pe data de 25 mai 2022 expiră termenul-limită de declarare şi de plată a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale, categoriile de angajatori specificaţi la pct. 1.1, 1.2, 1.3, 1.5 au obligaţia să declare, prin intermediul Dării de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate (Forma IPC21) şi să achite contribuţiile de asigurări sociale de stat obligatorii calculate pentru luna aprilie 2022 până la data de 25 mai 2022 inclusiv.
Convenția Organizației Internaționale a Muncii nr. 161/1985 privind serviciile de sănătate ocupațională se implementează în Republica Moldova din luna mai 2022 și prevede crearea și promovarea unei culturi naționale de prevenire în domeniul siguranței și sănătății ocupaționale. În acest sens, autoritățile sunt în proces de elaborare a conceptului serviciului de sănătate ocupațională – un instrument de supraveghere şi asigurare a sănătăţii salariaţilor la locul de muncă.
Conform art. 654 Cod civil (CC), superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune. În Monitorul Oficial nr. 393-399 (7316-7322) din 27 decembrie 2019 a fost publicată Legea nr.171 privind modificarea unor acte legislative din 19 decembrie 2019, prin care s-au operat mai multe modificări la Codul fiscal (CF), unele dintre care vizează și impozitarea venitului din superficie.
Odată cu trecerea de la regimul standard de impozitare la cel special sau invers, noile prevederi se aplică începând cu luna următoare lunii în care a fost obținut titlul de rezident al parcului pentru tehnologia informației sau, respectiv, a fost retras acest titlu (art. 375 din Codul fiscal).
Pe parcursul anului 2019, o persoană fizică a efectuat o donație sub formă de mijloace bănești în folosul altei persoane fizice mărimea căreia depășește venitul impozabil obținut în perioada de declarare. Ce obligații fiscale apar în cazul dat?Care este corectitudinea reflectării acesteia în Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit?
Cum este corect de a reflecta în tabelul nr. 2 din Declaraţia IPC21 perioadele de incapacitate temporară de muncă inclusiv, sumele indemnizaţiilor de incapacitate temporară de muncă calculate şi plătite din mijloacele angajatorului?
Raportul Guvernului privind executarea bugetului de stat, sub toate aspectele semnificative, oferă o imagine corectă și fidelă în conformitate cu cadrul de raportare financiară aplicabil. În Monitorul Oficial este publicată Hotărârea Curții de Conturi cu privire la Raportul auditului financiar al Raportului Guvernului privind executarea bugetului de stat pe anul 2018. Indicatorii generali ai bugetului de stat pe anul 2018 au fost executați sub nivelul precizat, acesta fiind aprobat inițial la venituri în sumă de 36 618,5 mil. lei și la cheltuieli – de 41 332,4 mil. lei, cu o depășire a cheltuielilor asupra veniturilor de 4 713,9 mil. lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *