Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Codul civil defineşte contractul de donaţie drept unul prin care o parte, numită donator, măreşte din contul său, cu titlu gratuit, patrimoniul altei persoane, numită donatar. Altfel spus, donaţia este un contract solemn prin care donatorul, cu intenţie liberală îşi micşorează patrimoniul său în favoarea donatorului, fără a urmări de la aceasta o contraprestaţie. Art. 1198 din Codul civil (CC) defineşte contractul de donaţie şi, pornind de la definiţia expusă în articolul respectiv, ajungem la concluzia, conform căreia contractul de donaţie constituie un contract prin care o parte se obligă a transmite celeilalte părţi, cu titlu gratuit, în proprietate un bun. Prin urmare, drept efect al contractului încheiat apare obligaţia donatorului de a transmite bunul.
(29.3.1.28) Urmează persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției să rețină un impozit pe venit la sursa de plată din plățile direcționate în folosul persoanei fizice care transmite în locațiune un bun mobil? Apare obligația de a înregistra contractul încheiat la subdiviziunea SFS?
Proiectul modificărilor la Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 95/2020 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IALS21) „Nota de informare privind salariul și alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum și plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul și impozitului pe venit reținut din aceste plăți” și Modul de completare a acesteia (OMF nr. 95/2020), a fost înaintat pentru consultări publice. Astfel, inițiativa lansată propune ca în Anexa nr.1 la OMF nr. 95/2020 (Forma IALS21), textul din col. 7 „Numărul de luni în care venitul a fost îndreptat spre achitare” să fie substituit cu textul „Codul țării al cărei cetățean este beneficiarul plății”.
Agentul economic – subiect al sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii (ÎMM) a decis să înceteze activitatea. Dat fiind faptul că situația financiară pentru anul de gestiune permite repartizarea profitului nerepartizat pentru anul 2021, sub formă de dividende, acestea au fost repartizate în conformitate cu decizia adunării generale a acționarilor. Concomitent, au fost realizate bunurile imobile ce le deținea entitatea. Urmează acestea a fi incluse în obiectul impunerii în condițiile în care comercializarea bunurilor nu constituie o activitate de bază a subiectului? Care declarație urmează a fi depusă, dat fiind faptul că formularul SIMM20 nu permite reflectarea cheltuielilor și veniturilor obținute în proces de lichidare?
Până la expirarea termenului limită de prezentare a Informaţiei privind împrumuturile contractate de la persoane fizice în perioada anului fiscal şi cele rambursate au mai rămas câteva zile, pentru acest raport fiind stabilită data de 25 februarie. Deși aceste date sunt prezentate deja al treilea an, încă mai apar subtilități care urmează a fi luate în calcul la perfectarea formularului respectiv. Astfel, conform art. 22611 alin. (2) pct. 12) din Codul Fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018, persoanele care desfășoară activitate de întreprinzător1 cu excepția deținătorilor de patente de întreprinzător şi persoanelor fizice care practică activitate independentă (în continuare – întreprinzători) sunt obligate să prezinte Serviciului Fiscal de Stat,
În anul 2019, veniturile asigurătorilor au crescut în raport cu anul 2018 cu 11,3%, iar cheltuielile – cu 14,8%, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, în anul precedent primele brute subscrise au constituit 1625,4 mil. lei, fiind în creştere cu 7,1% faţă cele subscrise în anul 2018. Totodată, despăgubirile şi indemnizaţiile de asigurare plătite au constituit 663,5 mil. lei, depășind cu 25,8% achitările efectuate în anul 2018. Asigurătorii au raportat pierderi până la impozitare în sumă de 26,4 mil. lei comparativ cu profitul în sumă de 45,8 mil. lei în anul precedent.
Potrivit art.88 alin.(5) din Codul fiscal veniturile persoanei fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, obţinute din prestarea serviciilor şi/sau lucrărilor, precum şi veniturile membrilor consiliului sau comisiei de cenzori a întreprinderilor sînt considerate drept salariu din care se reţine impozitul conform cotei prevăzute la art.15 lit.a) din Cod. Respectiv, în cazul prestării serviciilor de către persoana fizică pensionar angajatorul va reține impozit pe venit ca din salariu aplicînd cota de 12%.
Întreprinderea X este înregistrată pe parcursul anului 2020 și a ales regimul de impozitare conform capitolului 71 al Titlului II din CF (la cota de 4%). Entitatea nu este plătitoare de TVA. Ținând cont de faptul că la sfârșitul anului 2020 întreprinderea obtine venit, dar nu este plătitor de TVA, are dreptul aceasta sa aplice în continuare regimul fiscal al agentilor economici subiecti ai sectorului ÎMM (cu prezentarea Declarației cu privire la impozitul pe venitul agentilor economici subiecti ai sectorului intreprinderilor mici și mijlocii (forma SIMM20) sau poate să aplice regimul general de impozitare (cota de 12%, cu prezentarea Declarației cu privire la impozitul pentru agentii economici (forma VEN12)?
În perioada anilor 2016-2018, SFS a stabilit că persoana fizică X a efectuat cheltuieli ce depășesc suma de 300 mii lei. De asemenea, persoana respectivă desfășoară activitate de întreprinzător în baza patentei eliberate de autoritățile de pe teritoriul din stânga Nistrului, iar conform declarațiilor oferite de aceasta, cheltuielile respective au fost efectuate pentru procurarea mărfurilor care, ulterior, erau comercializate pe teritoriul din stânga Nistrului. În situația descrisă care va fi modalitatea de determinare a venitului impozabil obținut de către persoana fizică respectivă?
Potrivit art. 18 alin. (3) din Legea nr. 93/1998, se permite desfășurarea activității de întreprinzător în baza patentei cu condiția ca veniturile din vînzări ale titularului de patentă să nu depășească 300 000 de lei într-o perioadă de 12 luni consecutive.
Articolul ce urmează oferă o sinteză a legislației în vigoare ce reglementează utilizarea documentului primar foaia de parcurs, obligativitatea eliberării acesteia și termenul de valabilitate. Necesitatea acestui articol este condiționată de multiplele întrebări adresate de contribuabili. Astfel, conform art. 11 din Legea contabilităţii şi raportării financiare nr. 287, faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare, iar fapt economic reprezintă tranzacţia, operaţiunea, evenimentul care a modificat sau poate modifica activele, capitalul propriu, datoriile, veniturile, costurile și/sau cheltuielile entităţii. Respectiv, documentele primare se întocmesc în timpul efectuării (producerii) faptelor economice, iar dacă acest lucru este imposibil – nemijlocit după efectuarea acestora.
Firma de producere și comerț a importat marfă de uz casnic, care pe perioada de garanție este obligată să efectueze în caz de necesitate reparații fără plată. În acest scop furnizorul de marfă ne livrează piesele de schimb fără plată. Se va permite spre deduceri în scopuri fiscale valoarea pieselor de schimb primite fără plată, utilizate la reparația mărfii în perioada de garanție?
Seceta anului 2022 a avut impact negativ asupra producătorilor agricoli din Moldova. În aceste condiții mai mulți contabili-practicieni întâmpină dificultăți ce țin de contabilizarea și determinarea obligațiilor fiscale în cazul vânzării producției agricole la preț mai mic decât costurile de producție. În articolul dat venim cu recomandări și analiză aferente aspectelor contabil și fiscal la acest subiect.
(29.1.7.5.15) Cum urmează a fi supuse impozitării veniturile obținute de asociații societăţii, ce nu sunt angajații acesteia, din repartizarea profitului societății contrar cotelor de participare depuse în capitalul social? (29.1.7.5.16) Cum urmează a fi impozitat venitul pentru performanțele profesionale achitate angajaților care sunt asociații societății din profitul net al societății contrar cotelor de participare depuse în capitalul social?
Potrivit prevederilor art.14 alin.(1) lit.b) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozitul pe venit îl constituie venitul din orice surse aflate în Republica Moldova, inclusiv facilităţile acordate de angajator, precum şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea în Republica Moldova, cu excepţia deducerilor şi scutirilor la care au dreptul, obţinut de persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova care nu desfăşoară activitate de întreprinzător.
Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2020. Astfel, bugetul asigurărilor sociale de stat pe anul 2020 se aprobă atât la venituri, cât și la cheltuieli în sumă de 23,4 mld. lei, veniturile fiind în creștere cu 9,6% comparativ cu cele precizate pentru anul curent, iar cheltuielile – cu 7,3%. După cum a anunțat ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Viorica Dumbrăveanu, în structura veniturilor de stat resursele generale ale BASS vor constitui 63,6%, iar transferurile din cadrul bugetului de stat – 36,4%. Potrivit proiectului, contribuția individuală de asigurări sociale de stat obligatorii (taxa fixă anuală) se stabilește în mărime de 10740 de lei, pentru anul curent aceasta a fost stabilită în mărime de 9456 lei.
Veniturile bugetului de stat au fost majorate cu circa 3,7 mld. lei (8,9%), cheltuielile – cu 1,2 mld. lei (2,2%), iar deficitul bugetar s-a diminuat cu 2,5 mld. lei (16,8%). În Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 135 din 4 octombrie 2021 privind modificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2021. Reestimarea veniturilor are la bază prognoza indicatorilor macroeconomici revizuită în luna august de către Ministerul Economiei, precum și creșterea încasărilor la impozite și taxe înregistrată în primele opt luni, care se datorează, în mare parte, restabilirii treptate a economiei. Se estimează că veniturile provenite din accize se vor majora cu 145,8 mil. lei, creșterea încasărilor din TVA cu 2 120,0 mil. lei, iar a impozitului pe venit – de 490, 2 mil. lei.
(29.2.5.17) Urmează persoanele fizice de a include în venitul brut și de a declara veniturile din care a fost efectuată reţinerea finală a impozitului pe venit? (29.1.1.21) Cum urmează a fi efectuată achitarea prealabilă a impozitului în cazul repartizării dividendelor pe parcursul anului?
Pe agenda ședinței secretarilor de stat din 22 februarie a fost inclus proiectul modificărilor și completărilor la HG nr. 743/2002 cu privire la salarizarea angajaților din unitățile cu autonomie financiară, elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale în scopul eliminării neclarităților apărute în procesul implementării HG nr. 874/2022, în baza căreia au fost revizuite mai multe prevederi din HG nr. 743/2002.
Întreprinderea preconizează să procure terenuri agricole de la mai multe persoane dintr-o localitate, pe care acestea le dețin în baza titlurilor de proprietate. Pe lângă documentele notariale ce vor fi perfectate, este necesar de a se întocmi vreun document contabil și care ar fi acesta? Din plățile acordate persoanelor este necesar de a se reține impozit și în ce mărime – 7%, 10%, 12%?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *