Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Dl LEHMANN este un jurist şi deţine titlul de master în drept, precum şi un titlu de master cu studii aprofundate în domeniul T.V.A… Înainte de a lucra în cadrul Administraţiei Fiscale Federale a Elveţiei, Secţia Principală T.V.A., a activat în calitate de consultant pe problemele T.V.A… Sumar În scopul reducerii poverii administrative şi simplificării procedurii de completare a declaraţiilor privind T.V.A. pentru întreprinderile mici şi mijlocii, în Elveţia a fost implementată, prin Ordonanţa privind T.V.A. din 1995, metoda cotei fiscale nete. De atunci, legislaţia privind T.V.A. a fost ajustată prin implementarea, în anul 2001, a Legii privind T.V.A. şi a Legii privind T.V.A. revizuite în anul 2010. Odată cu cea de a doua revizuire a Legii privind T.V.A. au fost majorate plafoanele în aşa mod, încît mai mulţi subiecţi ai impunerii să deţina dreptul de a folosi cota fiscală netă. Cotele fiscale nete se calculează pentru fiecare sector sau ramură a economiei. Acestea se stabilesc de către Administraţia Fiscală Federală a Elveţiei (AFF) în urma consultării asociaţiilor din industria în cauză. În scopul asigurării acurateţii cotelor fiscale nete, Oficiul Federal de Audit al Elveţiei1 revizuieşte cu regularitate oportunitatea şi corectitudinea acestora.
Prin Legea pentru modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 267 din 23.12.2011 (Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13.01.2012) care a intrat în vigoare la 13.01.2012 şi a întruchipat în sine politica fiscală pentru anul 2012, au fost operate unele modificări esenţiale la legislaţia fiscală. După data menţionată au fost publicate cîteva acte legislative prin care au fost efectuate unele modificări în Codul fiscal.
Se consideră sursă de venit impozabilă venitul salarial şi alte plăţi similare, achitate unei persoane fizice rezidente din Republica Moldova pentru serviciul efectuat în calitate de membru al Consiliului de Administrare al unei societăţi, rezidentă al unui Stat Contractant? Subiecţi ai impunerii cu impozitul pe venit la sursa de plată, potrivit prevederilor lit. b) şi c) alin. (1) al art. 13 din Codul fiscal, sunt persoanele fizice rezidente cetăţeni ai Republicii Moldova, care nu desfăşoară activitate de întreprinzător, dar pe parcursul perioadei fiscale obţin venituri impozabile din orice surse aflate în Republica Moldova şi din orice surse aflate în afara Republicii Moldova pentru activitatea lor în Republica Moldova, inclusiv obţin venit din investiţii şi financiar din orice surse aflate în afara Republicii Moldova.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale În ultima perioadă s-au înteţit adresările cetăţenelor și diferitor organizaţii obștești cu privire la încălcarea drepturilor consumatorilor, exprimate prin neeliberarea de către comercianţi la vînzarea-cumpărarea bunurilor (lucrărilor, serviciilor) în numerar a bonurilor de casă, emise de mașinile de casă și control cu memorie fiscală, precum prevăd actele legislativ-normative în vigoare.
Ţinînd cont că la momentul procurării T.V.A. a fost achitată şi trecuă în cont, care vor fi urmările în cazul comercializării ca deşeuri a mărfurilor (ceea ce presupune o valoare mai mică decît costul de procurare)? Potrivit prevederilor art. 102 alin. (1) din Codul fiscal, în cazul achitării T.V.A. la buget, subiecţilor impozabili, înregistraţi conform art. 112, li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A. achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A. pe valorile materiale, serviciile procurate (inclusiv transmise în cadrul realizării contractului de comision) pentru efectuarea livrărilor impozabile în procesul desfăşurării activităţii de întreprinzător. Excluderea T.V.A., anterior trecute în cont se realizează doar în cazurile expres prevăzute de art. 102 alin. (4) din Codul fiscal, adică:
Documentul pentru discuții «Revizuirea Cadrului Conceptual al Raportării Financiare» a fost publicat în iulie 2013 și este supus dezbaterii publice până pe 14 ianuarie 2014. Mark Vaessen, coordonator al rețelei globale IFRS din cadrul KPMG a declarat: “Criza financiară globală a generat nenumărate discuții cu privire la adecvarea standardelor globale de contabilitate. Această consultare organizată de Consiliul Standardelor Internaționale de Contabilitate (IASB) vine într-un moment oportun pentru a răspunde îngrijorărilor exprimate în ultimul timp cu privire la IFRS, inclusiv în ceea ce privește complexitatea tot mai mare a raportărilor financiare. S-au ridicat, de asemenea, semne de întrebare cu privire la aspecte fundamentale precum rolul situațiilor financiare în evaluarea modului în care conducerea și-a îndeplinit responsabilitățile, importanța contabilizării la valoare justă în cadrul IFRS și ce înseamnă de fapt performanța financiară. Este crucial ca toate părțile interesate de procesul de raportare financiară din întreaga lume să își aducă contribuția la aceste discuții lansate de IASB. Nu trebuie să pierdem această oportunitate”.
Factorul principal în fenomenul insolvabilităţii este responsabilitatea faţă de creditori. Interesele tuturor creditorilor în procesul de insolvabilitate sunt reprezentate de Adunarea creditorilor, precum şi de Comitetul creditorilor. Atribuţiile exclusive ale Adunării creditorilor sunt reglementate de prevederile art. 54 alin. (1) al Legii insolvabilităţii nr. 149 din 29.06.2012 (în continuare – Legea), şi sunt următoarele:
Programul de conformare din acest an a fost elaborat pentru susţinerea conformării voluntare şi identificarea/descurajarea contribuabililor care au decis sa nu se conformeze, iar rezultatele vor conduce la reducerea decalajului fiscal Obiectivul Programului de conformare este de a promova un nivel ridicat de conformare voluntară a contribuabililor din Moldova cu legislaţia fiscală, inclusiv prin acces uşor la drepturile legale şi prin micşorarea costurilor de raportare fiscală.
Criza economică globală a impus economiștii teoreticieni și guvernele multor țări să-și revizuiască concepțiile de dezvoltare economică, iar țările nordice le-au atras atenția ca un model fiabil de urmat. Ele au construit state sociale, care, în același timp, au făcut față relativ ușor crizei financiare, declanșate în 2008 în SUA. Moldova nu este o excepție, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat beneficiind de expertiza danezului Peter Menhard, consultant al Misiunii Uniunii Europene la nivel înalt pentru suport în politici (www.euhlpam.org), pe parcursul ultimilor trei ani. Unul din studiile lui Peter Menhard se referă la sistemul fiscal din Danemarca și experiențele ce ar putea fi utile Republicii Moldova. Studiul a fost publicat în ediția din luna martie a.c. a „Moldova Economic Trends”.
Metodele şi sursele indirecte de estimare a obligaţiei fiscale sunt larg utilizate de administraţiile fiscale moderne şi fac parte din instrumentarul de conformare. Acest instrument are 2 acţiuni: una pasivă şi alta activă. Însăşi existenţa lor are un impact asupra contribuabililor solicitîndu-i să respecte legislaţia fiscală, iar în cazul în care se va constata că legea fiscală a fost violată – prin utilizarea directă a metodelor şi surselor, organul fiscal va restabili echitatea fiscală. Ce reprezintă metodele şi sursele indirecte? Metoda indirectă de estimare reprezintă o metodă de determinare a venitului impozabil estimat prin intermediul analizei situaţiei fiscale a persoanei fizice, utilizînd informaţii şi din alte surse decît dările de seamă fiscale ale persoanei respective.
La categoria mărfurilor accizabile se atribuie: icre (caviar) şi înlocuitori de icre;bere fabricată din malţ;vermuturi şi alte vinuri din struguri proaspeţi, aromatizate cu plante sau cu substanţe aromatizante;
La eveniment au participat delegaţii din 19 ţări membre ale IOTA, pentru a asculta prezentările şi istoriile de cazuri individuale cu privire la diferite abordări de a audita banii în lumea virtuală. Actualitatea evenimentului dat ţine de avansarea dramatică a comerţului electronic (E-comerţ) în ultimii ani, prin faptul că, practic, toţi agenţii economici au un site web de promovare a activităţilor sale sau de oferire a mărfurilor lor. Pentru administrațiile fiscale, controlul asupra vînzărilor efectuate pe internet ridică probleme noi şi complexe în identificarea şi cuantificarea operațiunilor efectuate prin intermediul oricăror activități de întreprinzător. O modalitate de a aborda această problemă este pentru administrațiile fiscale să „urmeze banii” mai degrabă decît să încerce să urmeze căile complexe de tranzacție.
Inspectoratele fiscale de stat teritoriale Direcţia Marilor Contribuabili Cu privire la administrarea dărilor de seamă fiscale corectate Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în scopul asigurării administrării eficiente a dărilor de seamă fiscale corectate, pentru călăuză în lucru şi executare, comunică următoarele. În conformitate cu pct. 3 al Ordinului IFPS nr. 217 din 04 aprilie 2012 „Cu privire la unele masuri suplimentare de aplicare a articolelor 187 şi 188 din Codul fiscal”, a fost creat instrumentul de analiză a dărilor de seamă fiscale corectate. În acest context, organele fiscale vor asigura accesarea zilnică din Sistemul de rapoarte on-line „Intrare autorizată” (reports.fisc.md) a raportului „Lista dărilor de seamă corectate”, cu întreprinderea acţiunilor de rigoare determinate de Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 70 din 31 martie 2004 „Cu privire la centralizarea prelucrării documentelor fiscale la nivel de republică”. Astfel, la perfectarea formularului CAD se va ţine cont de următoarele particularităţi. Dacă pentru o perioada fiscală sunt înscrise două şi mai multe dări de seamă fiscale de acelaşi tip, organul fiscal va asigura executarea următoarelor acţiuni:
Ministerul Finanţelor, în scopul aplicării corecte a legislaţiei fiscale privind impozitul pe venit, pentru cunoştinţă şi călăuză în activitatea cotidiană, comunică următoarele.
În conformitate cu prevederile art. 117 alin. (1) din Codul fiscal, subiectul impozabil, care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării, este obligat să prezinte cumpărătorului factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art. 108, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul fiscal. Factura fiscală nu se eliberează pentru livrările impozitate conform art. 104 lit. a) din Codul menţionat. În același timp, în conformitate cu alineatul (3) al art. 117 din Codul fiscal, pentru vînzarea cu amănuntul şi prestările de servicii în locurile special amenajate, cu plata în numerar, eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie (cu excepţia cazurilor când este solicitată de cumpărător), dacă sunt respectate următoarele condiţii:
Pornind de la necesităţile continue de perfecţionare a procedurilor de administrare fiscală şi întru executarea angajamentelor asumate de Serviciul Fiscal de Stat privind revederea procedurii de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special (exceptînd factura fiscală), prin Ordinul Inspectoratul Fiscal Principal de Stat nr. 780 din 18.06.2013, au fost operate o serie de modificări în procedura menţionată, fiind, totodată, anulat Ordinul Inspectoratului Fiscal Principal de Stat nr. 141 din 05.02.2013 „Privind modul de administrare a procedurii de eliberare a formularelor tipizate de documente primare cu regim special puse în sarcina Inspectoratului Fiscal Principal de Stat (exceptînd facturile fiscale)”.
La care categorie urmează a fi atribuit terenul respectiv în scopul impozitării: la pct. 1 lit a) din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „toate terenurile, altele decît cele destinate fînețelor şi păşunilor: care au indici cadastrali — 1,5 lei pentru un grad hectar;care nu au indici cadastrali – 110 lei pentru 1 grad-hectar” sau la pct. 5 din Anexa nr. 1 la Legea pentru punerea în aplicare a Titlului VI din Codul fiscal „terenurile din extravilan pe care sunt amplasate clădiri şi construcții, carierele şi pămînturile distruse în urma activității de producție, neevaluate de către organele cadastrale teritoriale conform valorii estimate — 350 lei pentru un hectar” În conformitate cu prevederile art. 36 din Codul funciar, din categoria terenurilor cu destinaţie agricolă fac parte:
Conform art. 83 alin. (2) al CF, sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit: 1. persoanele fizice rezidente (cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini, apatrizii, inclusiv membrii societăţilor şi acţionarii fondurilor de investiţii) care au obligaţii privind achitarea impozitului;
În temeiul prevederilor art. 92 alin. (3) din Codul fiscal, în cazul în care entitatea achită venituri persoanelor fizice-cetăţeni, este obligată să prezinte organului fiscal teritorial, în termen de o lună de la încheierea anului fiscal, o dare de seamă privind plăţile achitate din sursele de venit altele decît salariul, şi impozitul pe venit reţinut din aceste plăţi (Forma IAS09), anexa nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 19 ianuarie 2010. Astfel, sumele achitate în favoarea deţinătorilor de terenuri agricole, urmează a fi inclusă în Nota de informare privind plăţile achitate rezidenţilor din sursele de venit altele decît salariul şi impozitul reţinut din aceste plăţi (Forma IAS09), potrivit Anexei nr. 4 la Hotărîrea Guvernului nr. 10 din 19 ianuarie 2010, fără indicarea impozitului pe venit.
Новый номер журнала Monitorul fiscal FISC.MD выходит в дни, когда исполняется 23 года со дня создания ГГНИ. Этой дате посвящены два материала нашего корреспондента Виталия Кондрацки. Первый – Noi suntem în serviciul contribuabililor și nu viceversa — о круглом столе, организованном новым руководителем ГГНИ Ионом Присэкару для бывших начальников ГГНИ и министров финансов, с которыми он обсудил основные направления в деятельности Налоговой службы, а также проблемы налогового администрирования, требующие первоочередного решения.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *