Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (16) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal (CF), la calcularea impozitului pe venit, agenţii economici au dreptul la reducerea venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulţirea salariului mediu lunar pe ţară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creşterea numărului mediu al salariaţilor în anul fiscal de gestiune faţă de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil. De facilitatea menționată pot beneficia toți agenții economici care întrunesc condițiile specificate, indiferent de domeniul de activitate.
Începând cu 1 ianuarie 2018, bursele de promovare și de întreținere pentru elevii talentați din liceele-internat republicane cu profil de arte și elevii claselor a IV-IX ai Colegiului de Coregrafie vor fi recalculate, majorându-se cu 5%. Hotărârea Guvernului cu privire la majorarea cuantumului burselor a fost publicată în Monitorul Oficial din 16 mai curent.
В пятницу, 7 декабря 2018 г., выйдет № 448-460 Официального монитора Республики Молдова. Вчасти I «Законы, Постановления Парламента Республики Молдова и Указы Президента Республики Молдова» будут опубликованы следующие документы: • Закон о внесении изменений в закон о государственной системе социального страхования № 489/1999 (№ 211 от 18 октября 2018 г.) и Указ о его промульгации • Закон о научно-технологических парках и инновационных инкубаторах (№ 226 от 1 ноября 2018 г.) и Указ о его промульгации
1. (35.1.14) Care este modalitatea completării facturii fiscale la efectuarea livrărilor scutite de TVA și celor ce nu constituie obiect al impunerii cu TVA?
Prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.216 din 28 decembrie 2018 au fost aprobate Indicaţiile metodice privind contabilitatea pentru persoanele fizice care desfăşoară activitate profesională în sectorul justiţiei, documentul fiind publicat în MO al RM, nr. 6-12 din 11 ianuarie 2019. Pentru ca utilizatorul să înțeleagă logica acestui act, oferim o scurtă retrospectivă a reglementărilor din domeniu.
В пятницу, 2 ноября 2018 г., выйдет № 410-415 Официального монитора Республики Молдова. В части I «Законы, постановления Парламента Республики Молдова и указы Президента Республики Молдова» Конституционный суд Республики Молдова публикует: • Определение о неприемлемости обращения № 78g/2018 г. об исключительном случае неконституционности некоторых положений ст. 70 ч. (7) и ч.(8) Закона о несостоятельности № 149 от 29 июня 2012 года (вознаграждение управляющего/ликвидатора в процессе несостоятельност) (№ 65 от 19 июня 2018 г.)
Începând cu 10 octombrie curent, pașapoartele vor fi eliberate pe un termen de 10 ani. În Monitorul Oficial din 10 august a fost publicată legea ce conține modificări la sistemul național de pașapoarte. Astfel, în noile pașapoarte emise nu se vor mai indica grupa sangvină și naționalitatea.
Правительству Молдовы удалось добиться устойчивого экономического роста, провести множество глубоких реформ, навести порядок во всех областях, повысить зарплаты и пенсии, заявил премьер-министр, представляя в парламенте отчет о деятельности возглавляемого им правительства за 2016-2018 гг. Павел Филип представил краткую ретроспективу действий, предпринятых правительством для стабилизации ситуации в стране, достижения устойчивого экономического роста, повышения поступлений в госбюджет.
În unul din localurile bisericii se desfăşoară activitate didactică cu copii din familii social vulnerabile, cărora li se acordă o dată în zi un mic dejun din contul ajutorului financiar umanitar acordat de către Operaţiunea mobilizatoare Fundaţia şi Fundaţia DORCAS AID INTERNATIONAL. În condiţiile acţiunii art. 11 alin. (6) lit. c) din Legea privind plata pentru poluarea mediului nr. 1540-XIII din 25 februarie 1998, aceasta este scutită de taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului?
Проект бюджета столицы составлен и передан для утверждения муниципальному Совету. Согласно документу, доходы муниципального бюджета Кишинева в 2019 г. запланированы в сумме 3,806 млрд леев, что на 1,3% больше по сравнению с утвержденными доходами на 2018 г. и на 11,1% больше по сравнению с поступлениями, зарегистрированными в 2017 г. Большую часть муниципальной казны сформируют трансферты из госбюджета (57,9%) – 2,205 млрд леев. Налоги и государственные сборы, как ожидается, составят около 27,5% доходов (1,046 млрд леев).
În conformitate cu art.11 din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, obiect al impunerii cu taxa pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului îl constituie:
Potrivit art. 141 alin. (2) din Codul fiscal, plăţile salariale efectuate angajaţilor sau în folosul acestora de către rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei în baza legislaţiei muncii şi actelor normative ce conţin norme ale dreptului muncii nu generează obligaţii suplimentare privind impozitul pe venit aferent acestor plăţi conform titlului II din Codul fiscal, impozitul în cauză fiind inclus în componenţa impozitului unic reglementat de cap.1 titlul X din Codul fiscal.
Potrivit prevederilor art. 698 alin. (1) din Codul fiscal, persoanele fizice ce desfășoară activități independente aplică contabilitatea de casă în conformitate cu art. 44 alin. (2) din Codul fiscal. Totodată, conform art. 698 alin. (2) din Codul fiscal, contribuabilii sunt obligați să folosească contabilitatea în partidă simplă conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor.
Ministerul Finanțelor a publicat în Monitorul Oficial de vineri, 23 noiembrie 2018, Ordinul cu privire la aprobarea Indicațiilor metodice privind particularitățile contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat. Indicațiile au fost elaborate în temeiul Legii contabilității și raportării financiare și în vederea reglementării specificului contabilității în procesul realizării parteneriatului public-privat.
Potrivit art.123 alin.(6) din Codul fiscal, nu sînt marcate obligatoriu cu “Timbru de acciz”:
S.A.”Combinatul de Panificație din Chișinău ”Franzeluța” (S.A.”Franzeluța”) poate fi exclus din lista agenților economici scutiți de la plata dividendelor din profitul net obținut în anul 2013. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la modificarea Hotărârii Guvernului nr.482 este propus pentru consultări publice de către Ministerul Economiei și Infrastructurii şi Agenția Proprietății Publice.
În conformitate cu prevederile art.11 alin.(4) din Legea nr.1540 din 25 februarie 1998 privind plata pentru poluarea mediului, cota taxei pentru mărfurile ce cauzează poluarea mediului în procesul utilizării sestabileşte după cum urmează:
În activitatea agenților economici rezidenți ai Republicii Moldova înstrăinarea imobilelor reprezintă o parte importantă, astfel obținându-se venit impozabil sau pierderi fiscale. În cele ce urmează vom examina aspecte fiscale specifice mijloacelor fixe și impozitării în cazurile înstrăinării imobilului de către entitate, şi anume, prin căile principale:
În conformitate cu art.123 alin.(6) din Codul fiscal, nu sînt marcate obligatoriu cu „Timbru de acciz”, următoarele mărfuri:
Compania Națională de Asigurări în Medicină îi va atribui fiecărei persoane fizice câte un număr de asigurare obligatorie în Registrul de evidență a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistenţă medicală. Astfel, se va asigura evidența tuturor persoanelor fizice, inclusiv a celor care nu dețin număr de identificare de stat (IDNP) și se autentifică prin act de identitate valabil în sistemul național de pașapoarte.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *