Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
să efectueze şi să înregistreze documentar la preţurile care au avut loc în realitate, orice tranzacţie în mod legal, inclusiv cele de vânzare/cumpărare a imobilelor, mijloacelor de transport, altor bunuri costisitoare;să solicite oficializarea salariului, ce corespunde sumei obţinute de-facto, refuzând la fenomenul achitării „salariilor în plic” şi alte acţiuni frauduloase ale agenţilor economici;
La 21 decembrie 2016 de către Colegiul civil al Curții de Apel a fost dispusă ridicarea excepției de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 15 alin. (2) lit. d) și art. 38 alin. (4) lit. f) din Codul de executare, invocînd că acestea contravin art. 1 alin.(3), 46 alin.(1) și (2) și 54 alin. (1) din Constituţie. În motivarea excepției de neconstituționalitate, autorul acesteia a considerat că prevederile art. 15 alin. (2) lit. d) din Codul de executare, potrivit cărora instanţa de judecată prezintă din oficiu titlul executoriu, obligă debitorul să execute hotărârea judecătorească prin intermediul executorului judecătoresc, fiind privat de posibilitatea să o execute în mod benevol.
La data de 30 decembrie 2017 a intrat în vigoare Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 1540/1998 privind plata pentru poluarea mediului nr. 313 din 22 decembrie 2017 prin care s-a realizat un șir de modificări conceptuale asupra mecanismului de aplicare a taxei pentru mărfurile care, în procesul utilizării, cauzează poluarea mediului (în continuare – taxa pentru poluarea mediului).
Întreprinderea este veriga de bază a economiei de piaţă, devenind subiect de drept din momentul înregistrării de stat. Întreprinderea are dreptul să deschidă conturi la bancă în scopul efectuării tuturor genurilor de operaţiuni de decontare, creditare, încasare etc. Operaţiunile de casă reprezintă operaţiuni de plăţi /încasări băneşti în numerar efectuate la casieria întreprinderii. În context mai amplu, acestea pot fi definite ca operaţiuni legate de circulaţia mijloacelor băneşti în numerar.
În anul 2018 veniturile bugetului asigurărilor sociale de stat sunt preconizate în sumă de 19 247 518,1 mii lei, cu o creștere față de anul curent cu 9,9%.
Republica Moldova a solicitat partenerilor europeni examinarea posibilității măririi contingentelor tarifare pentru un șir de mărfuri și produse exportate în UE, precum și operarea modificărilor în lista produselor care fac obiectul unui mecanism împotriva eludării prin mărirea cotelor pentru grâu, orz, porumb, zahăr, alcool etilic. Solicitarea a fost făcută în cadrul reuniunii Comitetului de Asociere RM-UE, în configurația Comerț, care a avut loc la Chișinău.
Se propune alocarea, din fondul de rezervă al Guvernului, a unei sume de 7,99 mil. lei pentru Consiliul raional Dubăsari, în scopul acordării unor plăți directe proprietarilor de terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, pentru anul 2017. Potrivit proiectului propus spre consultare de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, vor fi alocați câte 1229 lei per hectar, iar Președintele raionului Dubăsari va prezenta Ministerului Finanțelor un exemplar al listei beneficiarilor de plăți directe cu semnăturile olografe ale acestora.
Guvernul Moldovei planifică să aprobe proiectul politicii fiscale și vamale pentru 2018 până pe 4 octombrie. Anunțul a fost făcut de Ministerul Finanțelor, care a informat despre finalizarea procesului de reexaminare a propunerilor și amendamentelor pe marginea proiectului politicii fiscale și vamale pentru anul viitor, care au parvenit în urma consultărilor publice cu mediul de afaceri și comunitatea de experți, lansate la finele lunii iunie și finalizate pe 20 iulie.
În rezultatul controlului fiscal prin metoda de verificare operativă a fost stabilit că SRL „Y” nu a declarat 3 depozite comerciale situate pe trei adrese diferite. Cum va fi sancționat contribuabilul în cazul dat? Dar în cazul în care încălcarea pentru nedeclararea depozitelor a fost stabilită pentru fiecare depozit în parte în cadrul diferitor controale fiscale pentru care au fost întocmite trei acte de control fiscal separate? În conformitate cu obligația contribuabilului, prevăzută la art. 8 alin. (2) lit. b) din CF, acesta trebuie să se pună la evidență la organul fiscal în a cărui rază își are sediul stabilit în documentele de constituire (înregistrare).
O persoana fizică a primit anul trecut un apartament de la mama sa, sub formă de donație, pe care la momentul dat decide să-l vândă unei întreprinderi persoană juridică, deoarece intenționează să-și schimbe locul permanent de trai peste hotarele Republicii Moldova.
Potrivit prevederilor alin. (1) art. 48 din Legea privind societăţile pe acţiuni nr. 1134-XIII din 02.04.1997 cu modificările și completările ulterioare, cota-parte din profitul net al societății, care se repartizează între acționari, în corespundere cu clasele și proporțional numărului de acțiuni care le aparțin, constituie dividend.
Proiectul de lege ce se referă la modificarea și completarea procedurilor de efectuarea a controlului de stat vine cu modificări și asupra Codului contravențional, care, în mare parte, prevede micșorarea amenzilor.
Procedura de insolvabilitate reprezintă un important mecanism juridico-economic de asigurare a stabilității și siguranței circuitului civil. Acesta permite a diminua la maxim efectele negative ale situației când un subiect de drept se află în incapacitate de plată. Reglementarea legislativă a procesului de insolvabilitate și-a găsit reflectare în Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Lege). Actul legislativ în cauză a fost elaborat în contextul tendinței generale de creștere a numărului proceselor de insolvabilitate ca urmare a crizei economice și necesității excluderii din piață a subiecților economici neviabili.
Agenția Proprietății Publice anunță organizarea, în perioada 26 mai – 30 iunie 2017, a unei runde de privatizare a bunurilor proprietate publică de stat, în particular: — licitaţie cu strigare pentru privatizarea a 10 bunuri, inclusiv: 3 întreprinderi de stat, 6 complexe de bunuri imobile și 1 obiect nefinalizat. Termenul limită de depunere a cererilor de participare la licitație – 20 iunie, desfășurarea licitației – 21 iunie.
Începând cu 28 octombrie 2017, toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special Factura fiscală. Proiectul ordinului Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală și a Instrucțiunii privind completarea acestuia, este propus spre consultare publică de Serviciul Fiscal de Stat.
1. (4.8.14) Cum se aplică accizele pentru mărfurile destinate proiectelor de asistenţă tehnică, realizate pe teritoriul Republicii Moldova de către organizaţiile internaționale şi ţările donatoare?
Stimați contibuabili, în legatură cu intrarea in vigoarea a ordinului OMF 118 din 28.08.17 privind unificarea facturii din 28.10.2017, vă aducem la cunoștință cum se vor completa facturile de către platitorii și neplatitorii de TVA. În contextul modificărilor operate în Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17 martie 1998 ,,Cu privire la executarea Decretului Preşedintelui Republicii Moldova nr.406-II din 23 decembrie 1997” prin Hotărîrea Guvernului nr. 238 din 25.04.2017 (în vigoare 28.10.2017) (Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.134-143 art. 317 din 28.04.2017), începînd cu 28 octombrie 2017 (data intrării în vigoare a modificărilor) din Nomenclatorul formularelor tipizate de documente primare cu regim special aprobat conform anexei nr.1 la Hotărîrea Guvernului nr.294 din 17 martie 1998 a fost exclus formularul ,,Factura” și ,,Anexă la factură” și prevederile referitoare la acest formular.
Agenţia de Intervenţie şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) a început achitarea datoriilor sub formă de compensaţii pentru producătorii agricoli, deţinători de plantaţii de mere şi prune, care au avut de suferit de pe urma restricţiilor impuse la export de Federaţia Rusă în anul 2014. Potrivit datelor AIPA, la data de 11 august curent, Agenţia a transmis spre executare la Trezoreria de Stat ordine de plată în valoare de 43 mil. lei pentru un număr de 109 dosare.
În primele 20 de zile ale anului, aproape trei mii de mașini cu numere străine, care au fost introduse în țară până la data de 1 noiembrie 2016, au fost vămuite cu plata accizelor de 30% din cota stabilită pentru anul 2016.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *