Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Principale acte normative care reglementează domeniul aplicării echipamentelor de casă și de control (ECC) sunt Codul fiscal, Codul contravențional nr. 218/2008, Hotărârea Guvernului 141/2019 cu privire la aplicarea echipamentelor de casă şi de control la efectuarea decontărilor (HG nr.141), Cerințele tehnice față de mașinile de casă și de control, aprobate prin Decizia Comisiei interdepartamentale pentru mașinile de casă și control din 17.07.1998, Ordinul SFS nr. 131/2019 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidenţă şi sigilare a echipamentelor de casă şi de control (Regulament) și altele.
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Cabinetul avocatului închiriază de la persoana juridica un spațiu comercial si dă în sublocațiune, cu acordul Locatorului principal, o parte din spațiul închiriat, la același cost şi condiții care sunt indicate în contractul de bază (nu înregistrează sumele pentru sublocațiune nici la clasa de cheltuieli, nici la clasa de venituri în partea ce ţine de spațiul dat în sublocațiune, pentru evidenta serviciilor de sublocațiune folosindu-se contul 836 — costuri refacturate), la doi sublocatari — unui administrator autorizat şi organizației necomerciale.
În conformitate cu prevederile art. 541 alin. (3) lit. b) din Codul fiscal, agenţii economici menţionaţi la alin. (1) pot alege regimul de impozitare prevăzut de prezentul capitol sau regimul de impozitare aplicat în modul general stabilit dacă aceştia, conform situaţiei din data de 31 decembrie a perioadei fiscale precedente perioadei fiscale de declarare, nu au obţinut venit din activitatea operaţională.
Conform art.44 alin.(l) lit. c) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24.04.1997, pentru persoanele juridice se aplică metoda de evidență a contabilității de angajamente. Totodată, potrivit art. 44 alin.(3) lit. b) din Codul fiscal, contabilitatea de angajament tratează recunoașterea deducerii în perioada fiscală în care au fost calculate sau au fost suportate cheltuielile ori au fost efectuate alte plăti, cu condiția că aceste cheltuieli şi plăţi nu trebuie raportate la o altă perioadă fiscală în scopul reflectării corecte a venitului.
Agentul economic nerezident preconizează să vândă un automobil unei persoane fizice nerezidente. La momentul efectuării tranzacției automobilul respectiv se află la păstrare sub supraveghere vamală la depozitul vamal. În situația descrisă, agentul economic rezident poate încasa în numerar sau prin terminal POS mijloacele bănești obținute în urma vânzării. Ce acte urmează să solicite de la nerezident în vederea închiderii repatrierii de mijloace bănești? Se va considera închisă repatrierea mijloacelor bănești în urma încheierii unui contract de cesiune cu persoana fizică nerezidentă?
C 26 июля 2018 г. вступило в силу Соглашение между правительствами Молдовы и Объединенных Арабских Эмиратов об избежании двойного налогообложения и предотвращении уклонения от уплаты налогов на доходы. Документ был подписан в Кишиневе 10 июля 2017 г. Его положения будут применяться, начиная с 1 января прошлого года.
Новый закон о единой системе оплаты труда вступил в силу с 1 декабря 2018 г. В нем оговорены принципы, правила и процедуры установления заработной платы в соответствии с иерархией должностей в бюджетной сфере. Закон №270 от 23 ноября 2018 г., опубликованный в МО от 30 ноября, применяется в отношении лиц, исполняющих ответственные госдолжности; госслужащих, в том числе с особым статусом; лиц, занимающих должности с особым статусом в области национальной обороны, госбезопасности и общественного порядка; другого персонала, работающего на основе индивидуального трудового договора в бюджетных органах/учреждениях, финансируемых полностью из госбюджета или местных бюджетов, а также персонала Национальной кассы социального страхования.
Prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 178 din 26.07.2018 (Monitorul Oficial al RM, 2018, nr. 309-320), care a intrat în vigoare la 1 octombrie 2018, au fost operate modificări la Codul fiscal (CF) şi la Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului Fiscal nr. 1164-XIII din 24.04.1997 (Legea nr. 1164-XIII), care au generat necesitatea operării unor schimbări în modul de raportare pentru anul 2018. Acestea şi vor fi descrise în cele ce urmează.
Declarația a fost făcută de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, în comuna Ciorescu, municipiul Chișinău. În procesul de elaborare a bugetului de stat pentru anul 2018, Ministerul Economiei și Infrastructurii insistă ca pentru reabilitarea și dezvoltarea infrastructurii drumurilor să fie alocate circa cinci mld. lei.
Comerțul electronic ar putea reprezenta o nouă eră pentru Organizația Mondială a Comerțului și pași inteligenți pentru dezvoltarea politicilor comerciale internaționale. Declarația a fost făcută la Buenos Aires de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei și Infrastructurii, la reuniunea ministerială a grupului “Friends of E-commerce for Development” din cadrul OMC, organizată împreună cu grupul de state G20 și dedicată promovării politicilor în domeniul comerțului electronic.
Moldova şi BERD vor purta negocieri pe marginea proiectului Acordului de credit pentru realizarea Proiectului „Interconectarea reţelelor electrice ale Republicii Moldova şi România, etapa I”.
Republica Moldova a fost inclusă, în premieră, în clasamentul mondial al transparenței bugetare (OBI). Despre aceasta a informat ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul unei conferințe care a avut loc astăzi la minister.
„ Mass-media care dispun de personalitate juridică și sunt înregistrate în modul prevăzut, vor fi scutite de impozitul pe venit obținut din desfășurarea nemijlocită a activității conform licenței de emisie și/sau de creare de opere audiovizuale destinate formării serviciilor de programe și/sau de editare și difuzare a publicațiilor periodice și/sau de difuzare a informațiilor prin oricare mijloc de comunicație”. Proiectul de modificare şi completare a prevederilor Codului fiscal este înregistrat în Parlamentul RM şi vine cu precizarea noţiunii de mass-media – mijloace de informare publică, tipărite sau difuzate în format electronic, inclusiv on-line, care dispun de personalitate juridică (publicațiile periodice, agențiile de presă, publicațiile on-line, audiovizualul), înregistrate în modul prevăzut de lege.
Parlamentul a votat săptămâna trecută, în prima lectură, proiectul legii ce ține de Prima casă. Reamintim că scopul programului constă în acordarea unui suport familiilor tinere în obținerea primei locuințe prin facilitarea accesului la credite ipotecare prin crearea condițiilor optime, inclusiv creșterea termenului de scadență a creditelor ipotecare.
Un contribuabil cu statut de persoană juridică SRL X din RM preconizează în anul curent să procure de la o persoană fizică nerezidentă Y o proprietate imobiliară, aflată în RM.Care sunt obligaţiile fiscale ale SRL “X” aferente tranzacţiei respective?
În vederea executării prevederilor art.92 alin.(5) și ale art.133 alin.(2) din Codul fiscal nr.1163-XIII din 24 aprilie 1997 (republicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, din 8 februarie 2007, ediție specială),
Ministerul Economiei și Infrastructurii recunoaşte, că ritmul de creștere a PIB-ului va fi mai mic decât cele 4%, prognozate anterior.
Persoana fizică rezident al Republicii Moldova reprezintă, în baza unei procuri, interesele unui rezident al Ucrainei, care a decis să înstrăineze imobilul pe care îl deține în Republica Moldova. Care este procedura de calculare și declarare a creșterii de capital?
Începând cu data de 30 ianuarie curent, autoritățile publice locale și instituțiile publice care se deservesc la trezoreriile regionale prezintă în format electronic delegațiile (împuternicirile) pentru retragerea numerarului din banca deserventă. Schimbarea are loc în contextul reformei administrației publice și a optimizării numărului de trezorerii.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *