Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Potrivit unor prevederi din statutul SRL-ului și conform înțelegerii agreate, asociații au decis, de comun acord, să distribuie profitul net după cum urmează: 70 % se vor distribui proporţional cotei de participaţie a asociaţilor; 30% – conform unui mecanism aprobat de către asociați, în funcție de implicarea personală a fiecărui asociat. Este de menționat că toți asociații sunt concomitent și salariați ai întreprinderii. Care va fi regimul de impozitare pentru profitul care urmează să fie repartizat între asociați, atât proporțional, cât și neproporțional cotei de participație, conform situației expuse supra?
Serviciul MPay va fi dezvoltat pentru a asigura distribuirea de plăți de la bugetul public național (BPN) către cetățeni, iar beneficiarii plăților de la BPN vor avea libertatea și comoditatea de a alege orice prestator de servicii de plată conectat la serviciul Mpay prin orice metodă de plată legal disponibilă și în orice locație din țară. Astfel, serviciul va conține componenta de distribuire a plăților, elemente noi de ordin tehnic de facilitare a plăților, precum și elemente noi de ordin financiar privind modelul de aplicare a comisioanelor aferente MPay. Proiectul Conceptului serviciului guvernamental de plăți electronice (MPay) a fost examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Documentul a fost elaborat de către Cancelaria de Stat în comun cu Agenția de Guvernare Electronică. Conform autorilor, MPay va deveni un sistem informațional utilizat în calitate de mecanism unic de încasare a plăților cetățean - guvern și de distribuire a plăților guvern – cetățean. Conceptul urmează a fi aprobat prin hotărârea Executivului.
Prin intermediul Programului guvernamental „Prima Casă” au fost procurate până în prezent 4354 locuințe. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2.184.024.548,86 lei, iar valoarea totală a garanțiilor active constituie 1.092.012.274,43 lei.
Acordul în domeniul securităţii sociale dintre Republica Moldova şi Republica Turcia, semnat la Chişinău pe data de 5 mai 2017, precum și Aranjamentul Administrativ pentru implementarea Acordului vor intra în vigoare pe data de 1 iunie 2020. În Monitorul Oficial din 26 mai curent a fost publicat Ordinul Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene nr. 96-T-04 din 28 aprilie 2020 cu privire la intrarea în vigoare a unor tratate internaţionale. Potrivit Aranjamentului, persoanele asigurate de pe teritoriul ambelor state vor putea beneficia de indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă, indemnizații de maternitate,
Casa Naţională de Asigurăti Sociale comunică că, din 1 aprilie 2020, toate pensile sunt indexate cu 4,83%, coeficientul de indexare constituind media creșterii anuale a indicilor prețurilor de consum pentru ultimii 3 ani. Numărul beneficiarilor care vor primi pensii indexate constituie 682194 de persoane. Potrivit Hotărârii Guvernului nr. 165 din 11 martie 2020 cu privire la indexarea prestaţiilor de asigurări sociale şi a unor prestaţii sociale de stat, indexarea pensiilor este prevăzută pentru următoarele categorii de pensii: toate pensiile stabilite şi recalculate în temeiul Legii privind sistemul public de pensii; pensiile pentru vechime în muncă; pensiile funcţionarilor publici; pensiile colaboratorilor vamali;
Termenul de plată al ajutorului de șomaj unic în cuantum de 2775 lei, prevăzut în Legea nr. 69/2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și de modificare a unor acte normative, se extinde până la 30 noiembrie 2020. În Monitorul Oficial din 1 august curent a fost publicată Hotărârea nr. 591 din 31.07.2020 cu privire la prelungirea termenului de plată a ajutorului de șomaj unic.
Biroul Național de Statistică a încheiat analiza câștigului salarial mediu lunar nominal brut per salariat în anul 2019. Conform datelor publicate, acesta a constituit 7233,7 lei, în creștere cu 15,4% comparativ cu anul 2018, iar câștigul salarial mediu lunar nominal net a fost de 6010,1 lei, fiind cu 16,9 % mai mare decât cel înregistrat cu un an mai devreme. Costul mediu lunar al forței de muncă pe parcursul anului 2019 a constituit 8852,8 lei pentru un salariat, cu 12,9% mai mult decât în anul 2018. Totodată, numărul salariaților la 31 decembrie 2019 a constituit 742,1 mii persoane, cu 0,4 % mai mult față de 31 decembrie 2018.
Cota participației proprii inițiale în cadrul Programului de stat „Prima casă” se reduce de la 10 la 5%, iar vârsta limită a solicitanților care pot accesa programul se majorează de la 45 la 50 de ani. În Monitorul Oficial din 24 iulie curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 522 din 15 iulie cu privire la modificarea unor hotărâri ale Executivului. Astfel, în categoriile beneficiarilor de compensații vor fi incluse și persoanele care au accesat un credit ipotecar până la lansarea Programului în luna martie 2018. Potrivit noilor prevederi, beneficiarilor de credite ipotecare accesate anterior și care întrunesc condițiile de eligibilitate ale Programului la data depunerii cererii de acordare a compensației, li se calculează compensația în mărime de 50% din soldul rămas al creditului ipotecar la data depunerii cererii.
Situația cu încasările în bugetul public național se ameliorează după relansarea treptată a unor activități economice. Evident, veniturile sunt mai mici de cele planificate și cu mult mai mici comparativ cu cele ce ni le-am dorit, a anunțat prim-ministrul Ion Chicu în briefingul de astăzi. Amintim că, conform datelor plasate pe pagina oficială a Serviciului Fiscal de Stat, la data de 1 iunie 2020 încasările au atins cifra de circa 15 mld. lei (la 1 mai aceasta constituia 12, 4 mld. lei). Ion Chicu a menționat administrarea fiscală și vamală eficientă, ceea ce oferă un grad sporit de convingere că toate obligațiile bugetare vor fi onorate în termen și în volum deplin. Cu date precizate autoritățile vor veni pe parcursul următoarelor zile, a menționat premierul.
Ministerul Finațelor informează că prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” au fost procurate 4296 locuințe până în prezent. Alte 10 cereri au fost acceptate, aferent cărora urmează a fi semnate contractele de garanție. Suma totală a creditelor acordate de către bănci este de 2,153 mld. lei. Suma totală a garanțiilor active constituie 1,076 mld. lei.
În această ediție a revistei „monitorul fiscal FISC.md” lansăm o rubrică nouă – „Resursele minerale”. Primul articol publicat în compartimentul dat ține de particularitățile contabilității la entitățile care desfășoară activitate de extracție a resurselor minerale prin prisma: • noțiunii privind resursele minerale; • costurilor de intrare a resurselor minerale; • criteriilor de recunoaștere a resurselor minerale în Moldova, conform Standardului Național de Contabilitate „Imobilizări necorporale și corporale”; • contabilității costurilor de explorare; • modului de constituire și contabilizare a cheltuielilor de refacere a terenurilor; • calculației costului resurselor minerale extrase.
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public național (BPN) în perioada lunilor ianuarie-iunie 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 5,4%. Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate venituri în sumă de 19,2 mld. lei. În raport cu aceleași luni din anul precedent, s-a înregistrat o creștere cu 975,7 mil. lei. Respectiv, la cele patru componente ale bugetului public național au fost înregistrate următoarele rezultate.
În cadrul ședinței din 4 martie curent Executivul a dat aviz negativ proiectului de lege privind completarea și modificarea Codului fiscal, înaintat de un grup de deputați cu titlu de inițiativă legislativă. Astfel, cu privire la propunerea de a permite deducerea cheltuielilor în baza documentelor electronice, inclusiv în baza bonurilor de casă, Guvernul menționează că, potrivit art. 11 alin. (1) și alin. (5) din Legea contabilității și raportării financiare nr. 287/2017 (Legea nr. 287/2017), faptele economice se contabilizează în temeiul documentelor primare, care sunt întocmite atât pe suport de hârtie, cât și în formă electronică și au aceeași putere juridică. Astfel, în opinia membrilor Cabinetului de miniștri, pentru asigurarea corectitudinii deducerii cheltuielilor este necesară respectarea normelor menționate supra.
Casa Naţională de Asigurări Sociale vine cu unele precizări şi răspunsuri la întrebările, parvenite de la reprezentanţii mediului de afaceri în situația de suspendare a activității a mai multor agenți economici. În prezent unele entităţi economice şi-au sistat activitatea pe perioada stării de urgenţă, iar angajaţii se află în şomaj tehnic în conformitate cu prevederile art. 80 al Codului muncii. În perioada şomajului tehnic, salariaţii beneficiază lunar de o indemnizaţie ce nu poate fi mai mică de 50% din salariul lor de bază.
Poate oare întreprinderea rezidentă IT PARK (care aplică un regim special de impunere a veniturilor pentru angajați) să solicite subvenționarea plăților salariale acordate angajaților pe perioada stării de urgență? Potrivit Dispoziției nr.16 a Comisiei pentru situații excepționale din 10 aprilie 2020 (CSE), în vederea susţinerii activităţii de întreprinzător pentru atenuarea efectelor negative generate de situaţia epidemiologică (COVID-19) asupra economiei, a fost instituit mecanismul de subvenţionare pentru
În cadrul ședinței din 20 mai, Cabinetul de miniștri a examinat proiectul de lege cu privire la modificarea și completarea Codului fiscal (CF) și unor acte legislative, înaintat cu titlu de inițiativă legislativă. Autorul proiectului a propus majorarea cheltuielilor permise spre deducere suportate anual de angajator pentru primele de asigurare facultativă de asistenţă medicală ale angajatului prin modificarea art. 24 alin. (20) din CF. Amintim că, în redacția în vigoare a CF, acestea constituie 50% din prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală calculată în sumă fixă în valoare absolută, stabilită pentru categoriile de plătitori prevăzute în anexa nr.2 la Legea nr.1593 pe anul respectiv. În opinia autorului, nivelul acestora ar urma să constituie „mărimea unui salariu mediu lunar pe economie, prognozat și aprobat anual de Guvern, per angajat anual”.
La 30 aprilie 2020 a intrat în vigoare Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare în contextul situației epidemiologice (COVID-19) (Regulament). Documentul a fost aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 58 din 29 aprilie 2020 și stabilește modul de acordare a subvenției în mărimea sumei achitate a impozitului pe venit, a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii datorate de angajator, a contribuțiilor individuale de asigurări sociale de stat obligatorii și a primelor de asigurări obligatorii de asistență medicală în formă de contribuție procentuală datorate de angajator și angajat (în continuare – impozitul pe venit și alte plăți obligatorii) aferent indemnizației/ salariului achitate angajaților aflați în șomaj tehnic instituit în condițiile art.80 din Codul muncii (CM) și/sau staționare (conform art.801 din CM) drept urmare a situației epidemiologice.
Prevederile generale referitoare la unităţile de schimb valutar sunt expuse în Legea nr. 62/2008 privind reglementarea valutară (în continuare – Legea nr. 62/2008). Aceasta stabilește că pe teritoriul Republicii Moldova au dreptul de a efectua operaţiuni de schimb valutar în numerar cu persoane fizice categoriile de rezidenţi, denumiţi unităţi de schimb valutar1 (în continuare – USV). Operaţiunile de schimb valutar în numerar cu persoane fizice se efectuează de către USV cu aplicarea maşinii de casă şi control (MCC), în conformitate cu cerinţele legislaţiei în domeniul aplicării acesteia.
Amintim contribuabililor că la 31 martie expiră termenul de achitare a primei de asigurare obligatorie de asistență medicală în sumă fixă cu reducerile prevăzute de legislația în vigoare. Compania Națională de Asigurări medicale vine cu răspunsul la 10 întrebări utile pentru persoanele obligate să se asigure în mod individual în anul 2021. 1. Cine are obligaţia de a achita prima de asigurare în sumă fixă? În sistemul AOAM asiguratul este persoana fizică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi, care face parte din următoarele categorii de plătitori:
În Programul unic al asigurărilor obligatorii de asistență medicală urmează a fi incluse servicii noi, care vor contribui la îmbunătăţirea procesului de diagnosticare şi asigurare a pacienţilor cu tratament specific. În Monitorul Oficial din 14 februarie curent a fost publicată Hotărârea nr. 51 din 5 februarie 2020 pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1387/2007 cu privire la aprobarea Programului unic al asigurării obligatorii de asistență medicală.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *