Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În primele șase luni ale anului curent, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 20,7 miliarde de lei, mai puțin decât s-a prognozat, dar cu zece la sută mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată raportul Ministerului Finanțelor. Peste 58% din venituri au fost accumulate de Serviciul Fiscal de Stat, iar 34% au revenit Serviciului Vamal.
Frankfurt, Paris sau Duplin ar putea prelua rolul Londrei de centru financiar al Europei, dacă Marea Britanie va ieşi din Uniunea Europeană, potrivit agenţiei de evaluare financiară Standard & Poor’s, transmite Bloomberg.
Audit la mai mute instituții financiare din Moldova. În scurt timp, Banca Națională a Moldovei ar putea iniția verificări la mai multe bănci din țară. Deocamdată, nu se cunoaște care instituții financiare vor fi supuse verificărilor, cert este că aceste acțiuni au scopul de a evita eventuale atacuri în sistemul financiar, iar cele mai vizate sunt „Victoriabank”, „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank”.
Care este actul legislativ ce reglementează repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe? Prin Legea „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” (în continuare — Lege) nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998 (MO, 1998, nr. 28-29, art. 203) cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe.
Investițiile străine directe nete în economia Republicii Moldova în trimestrul I al anului 2015 au crescut de aproape trei ori, pe fundalul creșterii fluxului capitalului străin cu aproape 40% și diminuarea refluxului de capital de două ori, informează Noi.md.
Pe 12 iunie, curent, Ministrul Ion Sula, a primit o delegaţie a Asociaţiei japoneze de prietenie, Japonia-Moldova-Ucraina, care dezvoltă diverse activităţi cu caracter cultural şi de promovare.
Șefii care se plâng că le pleacă angajații cei mai buni din companie trebuie să nu uite că în cele mai multe cazuri oamenii nu părăsesc joburi, ci îi părăsesc pe manageri. Însă acest lucru ar putea fi evitat, este necesară doar o nouă perspectivă și puțin efort din partea managerului. Iată câteva motive pentru care angajații hotărăsc să plece din companii din cauza șefilor.
Stimați abonați ai P.P. ”Monitorul Fiscal FISC.md”, ați primit varianta tipărită a Codului Fiscal actualizat la data de 1 mai 2015, cu modificările și completările operate prin legea nr. 71 din 12 aprilie 2015, care a fost publicată în MO nr. 102-104 din 28 aprilie 2015. Cerem scuze pentru erorile depistate în procesul de pregătire tehnică a machetei Codului Fiscal 2015.
Mai multe agenții imobiliare din țară anunță crearea primei Asociații de profil din Republica Moldova. În acest fel membrii uniunii își propun să promoveze standardele europene pe piața imobiliară din Moldova, informează Unimedia.
Ratingurile Erste Group Bank şi UniCredit Bank Austria ar putea fi reduse cu două trepte, la nivelul BBB+, iar cel al Raiffeisen Bank International cu trei trepte, la BBB, a declarat joi Patrick Rioual, analist la Fitch Ratings, jurnaliştilor la Viena, transmite Bloomberg.
China va evalua situaţia companiilor de stat anul următor şi le va trata «sever» pe cele care au rezultate slabe, produc pierderi de mult timp sau nu respectă standardele de siguranţă, transmite agenţia Xinhua. Autorităţile de la Beijing speră să treacă la un model mai eficient, în care statul rămâne acţionar majoritar, dar managementul este concentrat mai mult pe obţinerea de profit decât pe atingerea unor obiective politice.
Stabilirea politicilor contabile presupune, după caz, și determinarea tratamentului aferent provizioanelor. Conform SNC ”Capital propriu și datorii”, situațiile pentru care sunt formate provizioane, pot fi:
Bugetul de stat va suporta pierderi colosale de pe urma punerii în aplicare a Pachetului Agricol votat recent în Parlament și nu-i va ajuta aproape deloc pe agricultori. Este una dintre concluziile experților de la Institutul de Politici și Reforme Europene, care au elaborat o Notă Analitică pe marginea noului pachet de legi.
Toyota, cel mai mare producător de automobile la nivel mondial, a rechemat pentru verificări şi reparaţii 6,76 milioane de autovehicule aflate în circulaţie în întreaga lume, printre care se numără şi modele Yaris şi RAV4. Campania cuprinde cinci rechemări pentru probleme diferite şi vizează 27 de modele Toyota, un model Pontiac şi un Subaru, potrivit unui email transmis de Toyota şi citat de Bloomberg.
Proiectele legislative de dezvoltare a agriculturii și de susținere a producătorilor agricoli autohtoni, elaborate de Comisia specială parlamentară, au fost înregistrate în Parlament, informează Moldpres cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Legislativului.
Danezii, populaţia cu cele mai mari datorii din lumea dezvoltată, şi-au rambursat anul trecut creditele imobiliare cu cel mai rapid ritm din istorie, ajutaţi de dobânzile reduse, scrie Bloomberg.
Prezentăm discursul Stelei Recean, Senior Manager PwC Moldova, susținut în cadrul Conferinței Internaționale Noile reglementări contabile: peisajul actual și noi orizonturi. Noile Standarde Naţionale de Contabilitate (SNC) au intrat în vigoare la 1 ianuarie 2014 şi se vor aplica în mod obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2015. Recomandările metodice privind tranziţia la noile SNC publicate de către Ministerul de Finanţe stipulează următoarele etape principale de trecere şi anume:
Posibilităţi largi, calitate superioară, operativitate şi preţuri accesibile sunt doar cîteva din avantajele pentru a alege serviciile poligrafice oferite de Î.S. „Fiscservinform”. Echipa de profesionişti şi utilajele performante de care dispune întreprinderea vor satisface cele mai exigente cerinţe.
Una din principalele obiective a oricărei administrări fiscale este să asigure că volumul necesar de taxe va fi colectat la un preț de administrare (pentru administrarea fiscală) și conformare (pentru contribuabili) cît mai redus. În acest sens, educarea contribuabililor este un mecanism esențial pentru asigurarea conformării benevole a contribuabililor, care va duce la realizarea obiectivului primar în cel mai ieftin mod posibil.
Compania vinicolă Purcari continuă să câștige premii internaționale la cele mai mari competiții din lume. Astfel, cinci vinuri produse de compania vinicolă au fost premiate cu bronz la concursul The International Wine & Spirit Competition – cel mai mare concurs de vinuri din Marea Britanie și din lumea întreagă, scrie Unimedia.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *