Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat şi-a amplificat acţiunile pe axa informării publicului aferent aspectelor fiscale: obligaţiunile faţă de bugetul public naţional, legislaţia fiscală, noutăţi din domeniu etc. Cu acest scop, la data de 13 octombrie curent, a fost lansat serviciul „Abonare” din cadrul Sistemului Informaţional Automatizat (SIA)„Diseminare mesaje”. Autoritatea naţională fiscală îndeamnă toţi agenţii economici să se aboneze la serviciul dat, fiind o modalitate modernă de comunicare între contribuabili şi SFS privind recepţionarea informaţiei enunţate, în special a celei ce vizează obligaţiunile fiscale, termenii şi condiţiile de achitare.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început pe 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Inspectorii fiscali din cadrul IFS Briceni, în perioada 15 — 20 octombrie 2013, au continuat acțiunile operative ce vizează monitorizarea activității producătorilor agricoli. Verificările de acest gen, efectuate în satele din raionul Briceni, au condus la identificarea unor nereguli în evidența contabilă, în principal în ceea ce privește reflectarea în evidența contabilă a volumului producției agricole, a vânzărilor producţiei agricole, a veniturilor și cheltuielilor. Urmare a acţiunilor întreprinse au fost constate încălcări fiscale, respectiv:
IFS Străşeni în comun cu colaboratorii Inspectoratului Naţional de Patrulare și Inspectoratului de Poliție din Strășeni au verificat, în cadrul acțiunii inițiate de Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, persoanele care practica activitate de întreprinzător în domeniul transportului.
Dragi profesori, Ziua Internaţională a Profesorilor se sărbătoreşte pe 5 octombrie din anul 1994. UNESCO a ales această zi pentru celebrarea dascălilor din toată lumea, cu scopul de a asigura îndeplinirea nevoilor educaţionale ale tuturor şcolarilor şi de a mobiliza sprijinul pentru profesori. Prin educaţie, profesorii sunt cei care le oferă tuturor copiilor şansa la o viaţă mai bună, iar noi, cetățenii formați deja, le datorăm acestor profesori mult mai mult decât recunoştinţa noastră, le datorăm ajutorul nostru.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început luni, 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Sub sloganul Serviciului Fiscal de Stat „Funcționarul fiscal — în serviciul contribuabilului”, Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Bălți a trecut, de la aplicarea măsurilor de constrângere a firmelor, la o comunicare mai eficientă cu ele. În condițiile de astăzi, obiectivul de bază este să crească gradul de conformare benevolă.
Compania Avia Invest ce a preluat în concesiune Aeroportul International Chişinău anunţă că a redus taxa pentru fiecare pasager transportat dus-întors, de la 28,51 euro la 11,48 euro. În anul 2013 instituţia a înregistrat noi cifre record deservind peste 1,32 milioane de călători, ceea ce reprezentă o creştere de 8,26% faţă de anul 2012t. Cel mai mare număr de călători a fost înregistrat pe 3 septembrie 2013, fiind deservite circa 6.567 persoane.
Instituțiile medicale din Moldova nu vor mai trebui să țină registre și cartele medicale pe hârtie. Acestea vor fi înlocuite de tehnologiile informaționale moderne. Este vorba de aplicarea Sistemului Informațional Integrat în Sănătate (SIIS), care va permite gestionarea instituțiilor medicale în regim online, creat de Platforma E-Sănătate.MD, licențiată pentru elaborarea sistemelor de importanță statală. Mai exact, acesta vine să schimbe în totalitate instrumentele de lucru ale cadrelor medicale din Moldova în raport cu pacienții, precum și cu colegii de breaslă. La modul practic, aceasta înseamnă că orice programare, bilet de trimitere la doctorul specialist, examene medicale, teste de laborator, elaborarea rapoartelor sau statisticilor, etc. se va face în format electronic și va putea fi accesat în regim online.
1. Alocaţie socială de stat pentru unele categorii de cetăţeni. 2. Alocaţie lunară de stat pentru unele categorii de populaţie. 3. Alocaţie socială pentru îngrijirea invalizilor din copilărie de gradul I, pentru îngrijirea la domiciliu a unui copil invalid în vîrstă de pînă la 18 ani cu severitatea I, a invalizilor de gradul I ţintuiţi la pat din rîndul persoanelor care au devenit invalide în urma participării la lichidarea consecinţelor avariei de la C.A.E. Cernobîl şi a invalizilor nevăzători de gradul I.
În conformitate cu prevederile art.20, alin.(4) din Legea contabilității nr.113- XVI din 27.04.2007, pentru operațiunile de export-import al activelor și serviciilor, drept documente primare pot fi utilizate documentele aplicate în practica internațională sau cele prevăzute de contract. Totodată, potrivit pct. 3 al Instrucțiunii privind modul de completare a facturii, aprobate prin Ordinul Ministrului Finanțelor nr.47 din 31 martie 2010, cu modificările și completările ulterioare, în cazul livrărilor impozitate la cota zero conform art. 104, lit. a) al Codului fiscal, se întocmește factura.
IFS teritoriale Direcţia marilor contribuabili Inspectoratul Fiscal Principal de Stat cu privire la aplicarea mașinilor de casă și control cu memorie fiscală de către contribuabilii, care desfășoară activităţi de amanetare, comunică următoarele. Funcţionarea caselor de amanet (lombardurilor) este o activitate licenţiată, reglementată de Regulamentul cu privire la modul de organizare şi funcţionare a caselor de amanet (lombardurilor), aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 204 din 28 martie 1995. La recepţionarea obiectelor spre păstrare, lombardul eliberează chitanţe nominative de depozit, care au putere de contract, încheiat între părţi.
Rulajul pieţei valutare în numerar a urcat la 370 milioane de dolari SUA, în luna mai, după o creştere cu 10,5 la sută faţă de luna precedentă, informează MOLDPRES cu referire la date ale Băncii Naţionale a Moldovei (BNM). Este a treia lună consecutiv cînd tranzacţiile pe această piaţă cresc, după ce în luna ianuarie 2014 s-au redus considerabil, cu 21,4 la sută faţă de luna precedentă, iar în februarie s-au menţinut pe tendinţa de scădere, deşi mai puţin pronunţată.
După apelul Asociației Obștești ”Liga Bancherilor din Moldova”, este cunoscut faptul, că sectorul bancar din Republica Moldova a fost mereu un exemplu de eficiență a transformărilor structurale spre economia de piață, iar moneda națională, leul moldovenesc, a devenit un atribut indispensabil al independenței economice a țării. Anume acest sector a aplicat printre primele tehnologiile informaționale moderne, standardele internaționale de contabilitate și raportare financiară, gestionarea prudentă a riscurilor, principiile guvernării corporative.
Oamenii de afaceri moldoveni vor putea beneficia de consultații gratuite în materie de aplicare a Acordului privind zona de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA) cu Uniunea Europeană. Potrivit agenției „INFOTAG”, consultațiile vor fi oferite în cadrul unui proiect lansat de Camera de Comerț și Industrie, cu suportul Asociației Businessului European.
Transformarea Serviciului Fiscal de Stat dintr-o instituție de control într-o instituție de prestare a serviciilor necesare contribuabilului și care l-ar stimula să-și onoreze obligațiile față de buget. Accentul pe conformarea voluntară a acestuia, nu pe sancționarea lui, pe reducerea costurilor de bani și de timp, aferente achitării impozitelor și taxelor. Sunt reperele ce au ghidat activitatea Serviciului Fiscal de Stat în anul 2014.
Parlamentul a adoptat astăzi în lectura doua un proiect de lege care include o serie de ajustări la politica bugetar-fiscală pentru anul 2014. Documentul a fost susţinut cu votul a 86 de deputaţi.
În Slovacia, fiecare bon de casă eliberat din septembrie va fi bilet participant la o loterie. Asta pentru a lupta împotriva evaziunii fiscale, a anunţat ministrul slovac al Finanţelor, citat de lepoint.fr. «Vrem astfel să îi încurajăm pe oameni să ceară bonul de casă pentru a preveni evaziunea fiscală. Mulţi nu cer decât rar bonul, fără să îşi dea seama câţi bani se pierd în economia subterană', a spus presei ministrul Peter Kazimir.
Aeroportul Internaţional Chişinău a fost desemnat ca fiind instituţia cu cea mai dinamică dezvoltare din ţările CSI în anul 2013, la categoria aeroporturilor cu trafic de pasageri de pînă la 1,5 milioane anual, informează MOLDPRES. Distincţia a fost oferită echipei aeroportului, în oraşul Moscova, unde a fost organizată ceremonia de premiere de către Asociaţia “Aeroport” a ţărilor CSI. Aeroportul din Chişinău a fost apreciat atît pentru procesul de modernizare a serviciilor prestate, cît şi pentru creşterea permanentă a traficului internaţional de pasageri.
Conform art. 901 alin. (1) Cod fiscal, fiecare plătitor de cîştiguri de la campaniile promoţionale este obligat să reţină din fiecare cîştig şi să verse la buget un impozit în mărime de 10%. Totodată, alin. (33) al aceluiaşi articol din Codul fiscal stabileşte alte prevederi şi anume: fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *