Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Modificările la Regulamentul privind restituirea sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat plătitorilor de contribuţii, operate prin Ordinul nr. 201-A din 29 septembrie 2021 al Casei Naționale de Asigurări Sociale, a fost publicat în ediția MO din 15 octombrie. Ordinul a fost emis în scopul ajustării reglementărilor restituirii sau recuperării a mijloacelor din bugetul asigurărilor sociale de stat. Astfel, restituirea mijloacelor din BASS se efectuează în baza cererii plătitorului. În caz de nedepunere a cererii privind restituirea mijloacelor din BASS, excedentul sumelor plătite în plus se lasă în contul stingerii obligaţiilor ulterioare. Totodată, restituirea va fi posibilă cu condiţia că plătitorul nu are restanţe faţă de BASS. În cazul în care plătitorul are obligaţii faţă de acest buget, în mod prioritar va fi asigurată stingerea acestora.
Întreprinderile sociale din RM vor putea participa la un program de finanțare și mentorat ce va fi gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului fiind inclus pe agenda ședinței secretarilor generali. Astfel, Programul va oferi o abordare integrată de susținere a antreprenorilor sociali și constă din 4 componente de implementare ce țin de: promovare; formare profesională și mentorat; finanțare și monitorizare.
În cadrul vizitelor fiscale și a activității de control efectuate la contribuabili de către angajații Serviciului Fiscal de Stat uneori se constată că, la stingerea obligațiilor fiscale, entitățile nu țin cont de cronologia stingerii obligațiilor fiscale. Faptul ne impune să venim cu explicații suplimentare ale acestui aspect. Astfel, cronologia stingerii obligațiilor fiscale este reglementată de art. 179 din Codul fiscal (CF), alin.(1) al căruia prevede că stingerea obligațiilor fiscale are loc după criteriul cronologic de naștere a fiecărui tip de obligație fiscală indicat în documentul privitor la stingerea ei.
Se interzic reţineri din mijloacele câștigate de salariat în favoarea angajatorului sau altor persoane juridice și fizice, precum și orice alte reţineri neprevăzute de legislaţie. În tabelul de mai jos găsiţi norme juridice în vigoare cu privire la limitarea cuantumului reţinerilor din salariu. Subiecţii organizării salarizării nu au dreptul să adopte în mod unilateral hotărâri în probleme de salarizare, care înrăutăţesc condiţiile stabilite de legislaţie și de contractele colective de muncă.
La solicitarea părţilor, concomitent cu autentificarea sa, actul notarial, care constată o creanţă certă şi lichidă, poate fi învestit cu formulă executorie. Menţiunea respectivă se înscrie în girul de autentificare. Totodată, Legea privind procedura notarială nr. 246 din 15.11.2018 reglementează procedura de învestire cu formulă executorie de către notar și a actelor neautentificate notarial. Astfel pentru învestirea cu formulă executorie a actului neautentificat notarial, creditorul depune o cerere în care indică:
Restituirea mijloacelor din BASS se efectuează în baza cererii plătitorului. În caz de nedepunere a cererii privind restituirea mijloacelor din BASS, excedentul sumelor plătite în plus se lasă în contul stingerii obligaţiilor ulterioare. Totodată, restituirea va fi posibilă cu condiţia că plătitorul nu are restanţe faţă de BASS. În cazul în care plătitorul are obligaţii faţă de acest buget, în mod prioritar va fi asigurată stingerea acestora. Casa Naţională de Asigurări Sociale, în scopul ajustării reglementărilor restituirii sau recuperării a mijloacelor din bugetul asigurărilor sociale de stat, a operat modificări la Regulamentul privind restituirea sumelor din bugetul asigurărilor sociale de stat plătitorilor de contribuţii. Ordinul nr. 201-A din 29 septembrie 2021 a fost plasat pe pagina oficială a autorității.
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei, în cadrul ședinței din 8 noiembrie 2022, a adoptat prin vot unanim următoarea hotărâre: Se menține rata de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt la nivelul de 21,50 la sută anual. Se mențin ratele de dobândă
Întreprinderile mici și mijlocii din Republica Moldova vor beneficia de suport financiar nerambursabil pentru digitalizarea afacerilor prin intermediul Programului de transformare digitală a IMM-urilor, ce urmează a fi implementat de Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM). Proiectul Hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Programului de transformare digitală a IMM-urilor este elaborat de Ministerul Economiei și propus pentru consultări publice (până la 28 decembrie curent).
În conformitate cu legislația fiscală, contribuabilul poate dispune de sumele plătite în plus la buget în mai multe modalități, la discreția acestuia. Cele mai des utilizate modalități sunt stingerea obligației fiscale prin compensare din contul sumei plătite în plus și restituirea acesteia
În primul semestru al anului curent, Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a efectuat 1157 controale, dintre care 910 în domeniul raporturilor de muncă, 227 – securității și sănătății în muncă și 20 de verificări mixte, comunică ISM. Din numărul total de controale efectuate 886 au fost planificate, 244 fiind desfășurate în sectorul public și 642 – în cel privat, iar alte 271 verificări au fost inopinate (102 – în sectorul public și 169 – în sectorul privat). Ca rezultat al acțiunilor de inspecție au fost întocmite procese-verbale de control, în care au fost stabilite 7941 de abateri de la prevederile actelor legislative şi normative,
Pe data de 15 ianuarie 2021, persoana fizică care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției și-a suspendat activitatea. Deoarece suspendarea activității a fost la începutul anului, persoana fizică nu a prezentat Declarația cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției (Forma DAJ17), pentru anul 2021. Corect sau nu s-a procedat în speța examinată? În conformitate cu art. 22 alin. (1) și (2) din Legea nr.1260/2002 cu privire la avocatură (Legea nr. 1260/2002) licența pentru exercitarea profesiei de avocat este unicul act care confirmă statutul avocatului.
Autoritățile și instituțiile bugetare desfășoară activități comerciale conform actelor normative în vigoare, având la bază contracte de vânzare-cumpărare a mărfurilor, serviciilor sau de executare a lucrărilor cu diferite persoane juridice sau fizice ca rezultat al cărora apar creanțe ale clienților și datorii cu furnizorii. Acest sector al contabilității bugetare este aplicabil la toate entitățile bugetare și necesită o atenție deosebită.
Studiu de caz: În anul 2019, agentul economic „X” a fost supus unui control fiscal pentru perioada anilor 2015-2018. Ca urmare a controlului desfășurat au fost identificate unele încălcări în activitatea sa și acesta a fost sancționat, fiind emisă decizia asupra cazului de încălcare fiscală și decizia privind beneficierea de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate în luna iunie 2019. În luna octombrie 2021, agentul economic „X” a identificat erori în dările de seamă (Forma IPC18) prezentate în luna iunie 2019, care pot afecta obligația fiscală pentru luna respectivă. Astfel, este în drept agentul economic să depună dările de seamă menționate în mod corectat și va fi anulată decizia privind beneficierea de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate în luna iunie 2019?
Liberalizarea și dezvoltarea economică în secolul XX și XXI a generat dezvoltarea mobilităţii contribuabililor, tranzacţiilor transfrontaliere şi internaţionalizarea instrumentelor financiare, dar, totodată, au determinat statele să coopereze mai mult, prin crearea sistemelor de schimb de informaţii și asistență reciprocă. Dispoziţiile legale naţionale în materia recuperării restantanțelor fiscale se aplică numai în interiorul graniţelor statelor. Prin urmare, autorităţile fiscale naţionale nu au posibilitatea de a recupera ele însele impozitele şi taxele în afara graniţelor lor. De aceea, a apărut necesitatea cooperării între state în vederea oferirii de asistenţă internaţională în materie de recuperare a restanțelor fiscale.
Creditarea responsabilă este definită drept activitatea de creditare în cadrul căreia creditorul efectuează o evaluare a bonității debitorului, nu își asumă un risc excesiv de credit, nu permite debitorului să își asume obligații financiare excesive și nu contribuie la acumularea excesivă a gradului de îndatorare a debitorilor. Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a aprobat Regulamentul privind cerințele de creditare responsabilă aplicate de organizațiile de creditare nebancară (OCN), ce are ca scop stabilirea față de OCN înregistrate în Registrul organizațiilor de creditare nebancară autorizate, a cerințelor de acordare a creditului nebancar și/sau leasing financiar destinate persoanelor fizice consumatori.
În Monitorul Oficial de astăzi, 12 noiembrie, a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 333 din 10 noiembrie 2021 cu privire la aprobarea Regulamentului privind acordarea ajutorului salariaților cu regim de activitatea redus. Regimul de activitate redusă, în sensul Regulamentului, reprezintă regimul de muncă săptămânal redus cu cel mult 50% la nivel de unitate pentru cel puțin 25% din numărul efectiv al salariaților din cadrul entității.
Inspectoratul de Stat al Muncii a efectuat 495 controale pe parcursul trimestrului I al anului 2021 cu scopul respectării actelor legislative şi normative din domeniul raporturilor de muncă, securității și sănătății în muncă, conform informației publicate de ISM. Potrivit datelor, din numărul total de controale 361 au fost planificate, dintre care 123 – în sectorul public și 238 – în sectorul privat, iar celelalte 134 sunt verificări inopinate.
Inițiativa legislativă de operare a modificărilor în Legea nr.489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale a fost examinată în cadrul ședinței Comisiei protecție socială, sănătate și familie din 8 decembrie. Documentul prevede că mijloacele financiare încasate la BASS (inclusiv majorările de întârziere, amenzile aferente contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (CAS) şi sumele rezultate în urma aplicării amenzilor contravenţionale) ce sunt acumulate pe contul Trezoreriei de Stat vor fi virate zilnic la contul CNAS. Totodată, Legea nr.489/1999 va stipula expres că nu se admite dezafectarea mijloacelor financiare de la BASS în alte scopuri decât cele prevăzute de legislaţie.
Contractul sau relațiile dintre consumatorii-turiști, în general persoanele fizice, pe de o parte, și organizatorii/tur-operatorii sau intermediarii/agențiile de turism, pe de altă parte, sunt reglementate de prevederile Codului civil întrate în vigoare la 01.03.2019 (CC). Astfel, conform normelor CC, pentru a comercializa un produs sau un serviciu turistic, este obligatoriu de a fi încheiat contractul de servicii turistice/de călătorie.
La data de 18.07.2025, în Monitorul Oficial al RM a fost publicată Legea nr. 187/2025 pentru modificarea unor acte normative, prin care au fost operate ajustări la Codul fiscal, Codul vamal și a alte acte normative, în vederea asigurării unui cadru legal mai clar și eficient pentru aplicarea prevederilor legislației fiscale și vamale. În cele ce urmează se propune trecerea în revistă a celor mai importante măsuri ce se regăsesc în Legea nr. 187/2025.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *