Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Guvernul a decis să aloce Ministerului Justiției suma de 127 mii euro, echivalentul a 2,6 mil. lei, drept plată pentru serviciile profesionale de expertiză economico-financiară acordate de compania „KPMG Advisory” SRL în acțiunea înaintată de 3 companii străine la Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor legate de Investiții de la Washington, SUA, împotriva țării noastre. Prin rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017, Ministerului Justiţiei i-au fost alocate mijloace financiare necesare, care însă nu au fost valorificate, întrucât „KPMG Advisory” SRL nu a prezentat facturile necesare.
Întreprinderea are încheiat un contract cu un cumpărător rezident din Moldova, la marfă se aplică TVA 20%, valuta stabilită în contract este dolarul SUA. Marfa se livrează, dar achitarea se face peste de 30 zile, respectiv, cursul valutar este diferit. 1) Cum se facturează diferența de curs valutar (ce înscriere se face în factură? Diferența de curs? 2) În caz că diferența e negativă, ea este deductibilă fiscal? 3) TVA se aplică la diferența de curs și în caz că e negativă e deductibilă?
Specificul raportării fiscale privind impozitul pe venit al instituțiilor de învățământ şi, ca rezultat, multiplele neclarități care apar la completarea Declarației cu privire la impozitul pe venit (forma VEN 12) (în continuare – Declarație) de către aceste entități, este determinat de acțiunea art. 513 din Codul fiscal care prevede scutirea instituțiilor de învățământ publice, prin derogare de la art. 51, şi instituțiile de învățământ private, de impozitul pe venitul obținut din desfăşurarea nemijlocită a procesului de învățământ conform Codului educației.
Veniturile Comisiei Naționale a Pieței Financiare pentru anul 2018 au fost stabilite în sumă de27 282,8 mii lei, iar cheltuielile – 30 793,4 mii lei. Mărimea deficitului va constitui 3 510,6 mii lei, iar finanțarea lui se va efectua din contul soldului disponibil la situația din 31 decembrie 2017.
Consorțiul internațional de investitori a primit permisiunea Băncii Naționale a Moldovei pentru achiziționarea a 41,09% din acțiunile BC “Moldova-Agroindbank” S.A. Consorțiul este format din Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD), Horizon Capital, în calitate de gestionar al fondului de investiții creat de instituții financiare internaționale notorii precum Western NIS Enterprise Fund (fondat de Trezoreria SUA prin intermediul USAID), Corporația Financiară Internațională (IFC, Grupul Băncii Mondiale),
Notă: Articolul dat este primul din seria de articole dedicate impozitării persoanelor fizice şi juridice străine pentru activitatea în RM, inclusiv prin prisma convențiilor de evitare a dublei impuneri la care RM este parte Odată cu dezvoltarea tot mai accelerată a relațiilor economice și personale internaționale, înțelegerea modului de impozitare a cetățenilor străini într-o țară sau alta, dar și stabilirea unor reguli clare rezultate din consens larg asupra modului cum urmează aceștia să fie impozitați devine un subiect aparte de discuții atât pe platforme naționale, cât și internaționale.
Comisia de Comerț Internațional (INTA) a Parlamentului European a aprobat propunerea de acordare a unei asistențe macro-financiare în valoare de 100 mil. euro pentru Republica Moldova.
Transferurile cu destinație specială, utilizate contrar destinației, vor fi virate în mărimea sumei respective, până la finele anului bugetar, la bugetul de la care au fost primite. Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de lege ce are drept scop îmbunătățirea disciplinei fiscale și a managementului riscurilor bugetar-fiscale, precum și alinierea la practica bancară internațională.
Începând de luni, 26 martie 2018, persoanele care doresc să beneficieze de o locuință prin intermediul Programului de stat „Prima Casă” și care întrunesc toate condițiile de eligibilitate, pot depune dosarul la instituțiile finanțatoare, ceea ce înseamnă că Programul devine funcțional. Informația a fost oferită de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu, în cadrul conferinței de lansare a proiectului. Viitorul este acasă Acesta este sloganul programului, iar în acest context, ministrul Finanțelor a remarcat că proiectul vine în susținerea familiilor tinere pentru obținerea unei locuințe aici, în Republica Moldova.
La 9 iulie curent în baza de date a Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă (ANFOM) erau înregistrate 12516 locuri de muncă vacante, în scădere față de acum două săptămâni, când erau solicitaţi 14060 specialişti. Cel mai mare număr de locuri vacante este disponibile în Chișinău – 4334. În Bălți sunt înregistrate 1209 locuri, iar în UTAG – 275.
Care categorie de contribuabili au obligația de achitare a impozitului pe venit în rate pentru anul 2017? Care sunt termenele-limită de efectuare a acestor plăți în 2017? Dacă există careva excepții, atunci care sunt acestea?
Rapoartele financiare consolidate nu oferă o imagine corectă și fidelă cu privire la poziția financiară prezentată a Ministerului Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2017, este concluzia Curții de Conturi, ca urmare a desfășurării misiunii de audit la MADRM. Una din problemele identificate de auditori se referă la neevaluarea și necontabilizarea terenurilor aflate în folosință, ce a determinat raportarea neveridică și necompletă a informațiilor din situațiile financiare, acestea fiind diminuate cu 3,4 mld. lei.
Veniturile totale și cheltuielile bugetului asigurărilor sociale de stat vor fi majorate cu 26 481,3 mii lei. Legislativul a aprobat ieri în prima lectură proiectul legii de modificare a Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru anul 2018. Astfel, veniturile totale ale BASS, după rectificare, vor constitui 19 338 999,4 mii lei. Reieșind din dinamica acumulărilor pe parcursul anului precedent și în primul trimestru al anului 2018, a fost inclus articolul Majorarea de întârziere sau penalitatea, calculată pentru neachitarea în termen a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii, în sumă de 35 037,4 mii lei.
În Republica Moldova, prin prisma prevederilor art.103 alin. (1) pct. 29) din Codul fiscal (CF), se acordă facilităţi fiscale mijloacelor fixe utilizate nemijlocit la fabricarea produselor, prestarea serviciilor şi/sau executarea lucrărilor, destinate includerii în capitalul social. Această facilitate reprezintă premise favorabile atragerii investiţiilor străine şi stimulării fondatorilor de a investi mijloacele proprii în dezvolarea entităţilor. Obiectivul prezentului articol îl prezintă examinarea particularităților specifice aferente includerii mijloacelor fixe în capitalul social cu referire la contabilitatea și fiscalitatea acestora.
Livrarea bunurilor materiale fungibile (produse alimentare, cereale, etc.) în procesul de împrospătare şi înlocuire a acestora, conform prevederilor Legii privind rezervele materiale de stat şi de mobilizare, ar putea fi scutită de TVA. Ministerul Afacerilor Interne propune spre consultare un proiect de hotărâre ce prevede completarea Codului fiscal, mai exact a art.95 alin.2 ce se referă la obiectele impozabile cu TVA.
Pentru o buna funcționare și realizare a sarcinilor trasate în fața unei autorități locale aceasta are nevoie de surse financiare.
Astăzi, 27 februarie, a fost lansat cel de al doilea Raport Anual al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru. Documentul prezintă cele mai relevante acţiuni întreprinse pe parcursul anului 2017 de către acest important organ consultativ, rezultatele obţinute de către Grupurile de lucru care activează pe lângă Secretariatul Consiliului Economic, printre care menţionăm modificările operate la Codul muncii, reforma organelor cu funcții de control, reforma actelor permisive și reducerea numărului acestora, crearea ghișeului unic de raportare financiară și statistică pentru agenții economici.
Standardele Internaționale de Contabilitate nu prevăd clasificarea activelor ca obiecte de mică valoare și scurtă durată.
În prima şedinţă a Guvernului din anul curent au fost aprobate două proiecte de hotărâri ale Executivului ce ţin de constituirea Centrul integrat de pregătire pentru aplicarea legii (CIPAL), structura, organigrama, efectivul-limită de 18 unităţi şi Planul de acțiuni pentru anii 2018-2021 privind înfiinţarea acetuia.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *