Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Astăzi, 30 august 2019, în Monitorul Oficial al RM Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr.115 din 22 august 2019 Cu privire la modificarea unor ordine ale autorității. Modificările sunt operate în Ordinul nr.149 din 5 septembrie 2018 privind aprobarea formularului-tip Nota de informare privind salariul şi alte plăți efectuate de către angajator în folosul angajaților, precum şi plățile achitate rezidenților din alte surse de venit decât salariul şi impozitul pe venit reținut din aceste plăți (Forma IALS18) și Ordinul nr.69 din 20 aprilie 2017 privind aprobarea formularului-tip Darea de seamă privind activitatea desfășurată de nerezidenți în Republica Moldova și veniturile obținute de către aceștia (Forma NER-17) și a Modului de completare a acesteia. Noile prevederi vor fi puse în aplicare din 1 ianuarie 2020.
Donarea unor bunuri în folosul persoanelor fizice se efectuează prin încheierea unui contract de donaţie, în conformitate cu prevederile art. 1198 din Codul civil. Patrimoniul primit de către persoanele fizice cetăţeni ai Republicii Moldova cu titlu de donaţie, potrivit prevederilor art. 20 lit. i) din Codul fiscal, reprezintă sursă de venit neimpozabilă.
În Monitorul Oficial din 22 martie curent a fost publicat Ordinul Serviciului Fiscal de Stat nr. 124 din 15.03.2019 cu privire la aprobarea listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-factura). Reamintim că, conform prevederilor art.117 alin.(11 ) din Codul fiscal, începând cu 1 ianuarie 2018, subiecţii impozabili incluşi în lista privind utilizarea obligatorie a facturii fiscale electronice, aprobată de SFS, la efectuarea livrării impozabile pe teritoriul ţării, sunt obligaţi să prezinte cumpărătorului pentru livrarea în cauză factura fiscală electronică.
Un aspect important în calcularea costului produselor fabricate și serviciilor prestate îl constituie contabilizarea și repartizarea costurilor indirecte de producție (CIP). Potrivit pct. 5 din Indicațiile metodice, aprobate prin OMF nr. 118/20131 (Indicații metodice), astfel de costuri includ costurile aferente gestiunii și deservirii subdiviziunilor de producție ale entității. Altfel spus, acestea sunt legate de fabricarea mai multor tipuri de produse (servicii) și urmează a fi incluse în costul lor prin repartizare, în modul stabilit de entitate și, după caz, prevăzut în politicile contabile ale acesteia.
Приложением 3 к Закону о государственной системе социального страхования предусмотрено неисчисление взносов ОГСС на компенсацию или возмещение материального и морального ущерба за вынужденное отсутствие на работе. Хотелось бы знать, в каких случаях можно считать выплаты осуществленными за вынужденное отсутствие на работе? Должны ли от указанных доходов исчисляться взносы ОМС? Действительно, п. 35 приложения 3 к Закону о государственной системе социального страхования № 489/1999 (далее по тексту – Закон № 489) установлено, что не должны исчисляться взносы ОГСС на компенсации или возмещения материального и морального ущерба, за исключением
Международный комитет по интегрированной отчетности (IIRC) опубликовал результаты нового исследования от французского разработчика стандартов финансовой отчетности (Autorité des Normes Comptables — ANC), посвященного теме распространения и принятия интегрированной отчетности в мире. Отчет носит название Integrated reporting and Capitals’ Diffusion — “Интегрированная отчетность и разделение (видов) капитала” (как известно, в “Основах” интегрированной отчетности различают 6 основных видов капитала: финансовый, промышленный (производственный), интеллектуальный, человеческий, социальный (сетевой) и природный).
Data de 25 aprilie este termenul-limită de prezentare a dărilor de seamă cu privire la taxele locale. Astăzi încă o dată vă propunem informația ce ține de cotele acestor taxe, aprobate de autoritățile publice locale și care sunt valabile pentru anul 2019. Taxele locale reprezintă plată obligatorie efectuată la bugetul local, sunt reglementate în titlul VII din Codul fiscal și includ: taxa pentru amenajarea teritoriului;taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);taxa de aplicare a simbolicii locale;taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii;taxa de piaţă;
La momentul actual Societățile cu Răspundere Limitată (SRL) constituie cea mai utilizată formă de desfășurare a activității de întreprinzător înregistrate în Republica Moldova, fiind determinată de procedura relativ simplă de înregistrare, precum și de posibilitatea creării acestei forme organizatorico-juridice de către asociatul unic. Totuși, indiferent de numărul de asociați, SRL și asociații acesteia, în raporturile de interdependență, precum și în relațiile cu terții sunt priviți ca subiecți distincți cu drepturi și obligații distincte.
Основным источником доходов физических лиц, определяющим их благосостояние, является заработная плата. Не основной, но важный источник дохода физических лиц — это дивиденды, затем следуют доход в виде процентов, сдачи недвижимости в аренду, продажи сельхозпродукции и др.
Banca Națională a Moldovei va putea acorda Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile art. 16 alin.1), 2) și 4) din Legea privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. După cum a menționat ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, în ședința Guvernului din 18 iulie, în cadrul căreia a fost aprobat avizul asupra proiectului de lege pentru modificarea unor acte normative, este vorba despre aducerea în concordanță a legislației cu prevederile Legii cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară, pentru ca BNM să poată acorda asistența necesară băncilor solvente, aceasta fiind și o condiționalitate a Fondului Monetar Internațional pentru reluarea programului de finanțare și debursarea asistenței.
Guvernul a susținut la ședința din 11 ianuarie 2018 ratificarea Acordului de finanțare dintre Republica Moldova și Asociația Internațională pentru Dezvoltare în vederea realizării proiectului „Modernizarea serviciilor guvernamentale”, în valoare de circa $15 mil., semnat la Chișinău la 28 noiembrie 2017.
Mâine, 23 august 2019, va ieși de sub tipar nr. 261–268 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova, în care vor fi publicate următoarele documente oficiale: În PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Veniturile obținute de către persoanele fizice-cetățeni în anul 2018 au depășit suma de 59,58 mld. lei, aceasta fiind în creștere față de anul 2017 cu aproape 6 mld. lei. Suma impozitului pe venit achitată din veniturile obținute anul trecut constituie 4,43 mld. lei, cu 240 mil. lei mai mult comparativ cu cea din anul 2017. Serviciul Fiscal de Stat a prezentat rezultatele procesării celor 320515 declarații cu privire la impozitul pe venit, depuse de către persoanele fizice pentru cele două etape fiscale ale anului precedent. Astfel, pentru prima etapă au fost prezentate 166115 declarații, pentru etapa II – 1544400.
În trimestrul IV al anului curent este preconizată semnarea Acordului cu privire la colaborarea în domeniul combaterii muncii nedeclarate între Serviciul Fiscal de Stat și Inspectoratul de Stat al Muncii. Acțiunea este inclusă în Planul de acțiuni pentru anul 2019 pentru implementarea Strategiei naționale privind ocuparea forței de muncă pentru anii 2017-2021. Proiectul hotărârii cu privire la aprobarea planului este propus spre consultare de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale. Documentul conține circa 70 de acțiuni, iar costurile totale necesare realizării acțiunilor constituie 1 109 672,2 mii lei, dintre care 955 076,2 mii lei sunt acoperite din bugetul de stat, 44 128,9 mii lei – din bugetul asigurărilor sociale de stat, iar 20 467,6 mii lei sunt din surse externe.
Stimați cititori, vă aducem la cunoștință că deja aveți posibilitatea de a procura Codul fiscal 2019. Pentru a intra în posesia acestuia, sunteți așteptați la sediul nostru pe adresa: mun. Chișinău, str. Constantin Tănase nr. 6, clădirea „Fertilitate”, etajul 3, oficiul 306.
Британская Инвестиционная ассоциация (Investment Association — IA) в своем новом докладе обратилась к руководству компаний с просьбой раскрывать в отчетности больше информации по применяемым дивидендным политикам. Больше всего они хотят знать о подходах к распределению свободной прибыли в пользу акционеров, чтобы минимизировать масштаб не одобряемых акционерами промежуточных выплат дивидендов. У инвесторов вызывает беспокойство, что дивиденды часто выплачиваются акционерам без принятия в расчет важных финансовых аспектов, таких как дефицит пенсионного плана и ликвидность. Так было, например, в случае с Carillion, который обанкротился в начале 2018 года,
În Monitorul Oficial nr. 229-233 din 11.09.2020 a fost publicat Regulamentul privind achizițiile publice de lucrări, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 638 din 26.08.2020. Noul Regulament vine să asigure concordanța dintre prevederile actelor normative secundare cu noile dispoziții ale Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice (Legea nr. 131/2015), care a fost modificată prin Legea nr. 169 din 26.07.2018. Astfel, noul Regulament stabilește mecanismul de inițiere și desfășurare a procedurii de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări. În sensul Regulamentului, achiziție publică de lucrări reprezintă fie achiziția lucrărilor, fie atât achiziția lucrărilor, cât și proiectarea lucrărilor de construcții de orice
Compania a achitat dobânzi în anul 2018 pentru un credit, contractat de la banca în scopuri investiționale, în suma de 160 000 lei. Întreprinderea este producător agricol și a obținut subvenționare pe dobânda achitată la credit în suma 150 000 lei. Respectiv, întrebarea este: se permite la deduceri cheltuielile pe dobânzi în suma integrală de 160 000 lei sau numai 10 000 lei?
1. (7.2.4.2) Care cota a taxei pentru apă urmează a fi aplicată la extragerea apei cu scop de producere a băuturilor răcoritoare cu adaos de sirop, dacă agentul economic, în posesia căruia este o sondă, de sine stătător, extrage apa potabilă, produce și îmbuteliază apă și băuturi răcoritoare? 2. (6.6.2.14) Apare obligația de a depune în adresa APL în domeniul comerțului a Notificării privind inițierea activităţii de comerţ și, ca urmare, apare sau nu în calitate de subiect al impunerii cu taxa pentru unitățile comerciale și/sau de prestări servicii, agentul economic, care deține un ,,centru comercial”, spațiile căruia se transmit sub forma de locațiune altor agenți economici, luînd în considerație faptul că activitatea desfășurată corespunde codului activității 68.20 conform CAEM ?
La 31 martie 2019, ultima duminică a lunii curente, la ora 2.00, Republica Moldova va trece la ora de vară. Acele ceasornicului vor fi trecute cu o oră înainte. Amintim, că, în luna februarie a anului 2018, circa 80 de deputaţi ai Parlamentului European au venit cu iniţiativa de anulare a trecerii la ora de vară, deoarece efectele economice ale acestei acţiuni sunt neesenţiale. Parlamentul European a adoptat o Rezoluție prin care a cerut Comisiei Europene să efectueze o evaluare a Directivei 2000/84/CE și, în caz de necesitate, să prezinte propuneri de revizuire a acesteia. Comisia Europeană o organizat o consultare publică, la care 84% dintre europeni au răspuns în favoarea renunțării la schimbarea sezonieră a orei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *