Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În ianuarie-septembrie 2016 au fost eliberate 2996 de autorizaţii pentru construcţia caselor şi edificiilor nelocuibile sau cu 9,8% mai puţin decât în aceeaşi perioadă din 2015. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, 1770 de autorizaţii (59,1% din numărul total) a revenit caselor, iar 1226 (40,9%) – edificiilor nelocuibile.
Statele nordice domină primele poziții ale Bloomberg Innovation Index, un clasament al economiilor pe baza unor factori precum cheltuielile pentru cercetare și dezvoltare sau concentrarea companiilor de tehnologie deținute de stat.
În primele 20 de zile ale anului, aproape trei mii de mașini cu numere străine, care au fost introduse în țară până la data de 1 noiembrie 2016, au fost vămuite cu plata accizelor de 30% din cota stabilită pentru anul 2016.
Începând cu 1 aprilie 2017, Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, împreună cu cele 35 de inspectorate teritoriale fiscale de stat, vor fi reorganizate într-o entitate juridică unică – Serviciul Fiscal de Stat.
Începând cu anul viitor, Serviciul Vamal va activa în baza unei noi organigrame, care presupune transfer de competențe și responsabilități către birourile vamale, precum și reducerea funcțiilor de conducere în favoarea celor de execuție.
Agenţia de Dezvoltare Regională Sud (ADR Sud) va desfăşura mai multe activităţi menite să intereseze actorii locali în aplicarea instrumentelor de dezvoltare socio-economică a zonei de sud. Acţiunile fac parte din proiectul „Consolidarea capacităţilor administraţiei publice din Moldova-Regiunea de Sud”, implementat cu susţinerea Agenţiei de Dezvoltare din Cehia.
Centrul analitic independent a prezentat propria poziție față de transparența și publicarea informației legate de activitatea întreprinderilor de stat și a societăților cu capital de stat din Moldova.
Moldova ocupă locul 20 în clasamentul celor mai mari producători de vin din lume, cu un indicator de 1,7 mil. hectolitri, conform situației din 2015. Aceste date sunt oferite de Organizația internațională a viei și vinului (OIV).
Agenţia de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) din Republica Moldova şi Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Braşov din România au semnat un acord de colaborare. Parteneriatul prevede derularea mai multor proiecte regionale cu susţinerea fondurilor europene.
S-a încheiat etapa întâi a Concursului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada anilor 2017-2020, lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor în data de 15 martie 2016.
Volumul producţiei industriale s-a redus în ianuarie-octombrie 2016 cu 0,6% faţă de aceeaşi perioadă din 2015. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în octombrie 2016, volumul producţiei industriale s-a redus cu 2,2% faţă de aceeaşi lună din anul trecut. În total, în ianuarie-octombrie 2016, volumul producţiei în industria extractivă s-a redus cu 16,5%, iar în cea de prelucrare – a crescut cu 0,7%.
O delegație din Letonia din componența căreia fac parte 10 reprezentanți ai autorităților centrale, locale și antreprenori participă, în perioada 13-14 aprilie, la ședințele Grupurilor de lucru pentru elaborarea Programelor regionale sectoriale (PRS) în domeniile Infrastructura de afaceri și Turism în Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) a Republicii Moldova.
Cea de-a III-a ediţie a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord se va desfăşura începând de astăzi, 7 octombrie, până pe 10 octombrie. Programul evenimentului prevede mai multe acţiuni care vor avea loc în oraşele Bălţi, Glodeni, Briceni, Edineţ, Floreşti şi Soroca, relatează Radio Moldova Actualităţi.
Trei centre de instruire în domeniul achiziţiilor publice vor fi create, în perioada lunilor octombrie-noiembrie, pentru operatori economici la Căuşeni, Cahul şi în UTA Gagauz-Yeri. Decizia a fost luată la şedinţa grupului regional de lucru în cadrul subproiectului „Acordarea suportului complementar sectorului privat”, desfăşurată, ieri, la Cimişlia.
Fondul Monetar Internaţional (FMI) a avertizat că riscurile la adresa economiei mondiale s-au înmulţit şi în consecinţă a cerut unora din ţările G20 (grupul ţărilor bogate şi al principalelor economii emergente) să-şi majoreze cheltuielile guvernamentale pentru a susţine creşterea economică.
Volumul producţiei industriale s-a redus în Moldova în ianuarie-septembrie 2016 cu 0,2% faţă de perioada similară din 2015. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, în septembrie 2016, volumul producţiei industriale s-a redus cu 2,7% faţă de luna similară din anul trecut.
Zborurile vor fi efectuate de patru ori pe săptămână, din 21 septembrie. La prezentarea companiei a fost menţionat că Atlasglobal este o companie de deservire deplină.
La Bălți s-a desfășurat Forumului economic internațional cu genericul „Promovarea potențialului economic al Regiunii de Dezvoltare Nord din Moldova — posibilități de colaborare cu țările membre ale Uniunii Europene”, care a avut loc în cadrul celei de-a III-a ediții a Zilelor Regiunii de Dezvoltare Nord, notează Unimedia.
Discuții cu privire la stabilirea unor parteneriate între mediul de afaceri din Republica Moldova și Republica Africa de Sud au fost purtate astăzi, la Chișinău, în cadrul unei întrevederi a oamenilor de afaceri moldoveni cu ambasadorul Republicii Africa de Sud în țara noastră, Christian Basson, informează Moldpres.
În anul 2018, la Cahul va fi construită o Stație de epurare a apelor reziduale, totodată, va fi modernizată Stația de tratare a apei potabile, vor fi restabilite rețelele de distribuție a apei potabile și a celor de sanitație, prin intermediul proiectului „Asigurarea alimentării cu apă și sanitație în raionul Cahul”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *