Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Partea I. 2. Condițiile cerute de la evenimentul justificator Din conținutul art. 904 din CC se desprind următoarele condiții pe care un eveniment trebuie să le reunească pentru a justifica o neexecutare a unei obligații contractuale. (1) Evenimentul să fie un impediment pentru neexecutare Justificarea se poate aplica oricărei obligații, inclusiv obligației pecuniare. Art. 904 nu se aplică doar obligațiilor contractuale, ci obligațiilor din orice sursă: contracte, delicte, îmbogățire nejustificată. De exemplu, în situația când un contract a fost anulat, iar vânzătorul trebuie să restituie prețul conform art. 1990, dacă vânzătorul nu îl restituie în termen, el trebuie să repare prejudiciul (inclusiv se aplică art. 942), cu excepția cazului când se poate prevala de dispozițiile art. 904.
Astăzi, 15 februarie, Biroul Naţional de Statistică a anunțat că exporturile de mărfuri realizate în luna decembrie 2016 s-au cifrat la 193,9 mil. dolari SUA (cu 11,0% mai puțin față de luna precedent) și cu 18,6% mai mult comparativ cu luna decembrie 2015.
Merele din Republica Moldova vor fi exportate pe una dintre cele mai mari piețe din lume – cea a Indiei. Partea indiană a stabilit cerințele fitosanitare de import, iar în timpul apropiat urmează a fi identificat exportatorul din țara noastră și importatorul din India, pentru a organiza exportul primului lot – probă. De asemenea, în curând, merele noastre vor fi exportate și în Israel. Primul lot — probă de 100 de kg va fi livrat pentru efectuarea controalelor de rigoare. Totodată, începând cu 1 octombrie curent prunele proaspete din Republica Moldova vor fi exportate în Canada.
Întroducerea mărfurilor supuse controlului ANSA este permisă prin posturile de inspecţie la frontieră situate în punctele de trecere a frontierei de stat Leuşeni – Albiţa (inclusiv calea ferată, Unghen), Giurgiuleşti 9 inclusiv Galaţi/Port/Reni, Cahul și calea ferată, Etulia), Criva – Mamaliga (inclusiv calea ferată, Vălcineț), Tudora – Starokazacie, Chişinău ( inclusiv aeroport, calea ferată și Poşta), Pervomaisk – Cuciurgan (inclusiv calea ferată) și Goienii Noi – Platonovo. Regulamentul privind modul de trecere a frontierei de stat a mărfurilor supuse controlului de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.938 din 17 octombrie 2018, a fost publicat în MO din 19 octombrie curent.
Prin Legea cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative nr. 281 din 16 decembrie 2016 (MO, 2016, nr. 472-477/ 947) au fost efectuate modificări la art. 211 din Legea nr. 231 din 23 septembrie 2010 cu privire la comerțul interior (în continuare – Legea 231/2010) prin substituirea sintagmei „produse agroalimentare ușor perisabile” cu sintagma „produse alimentare”.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) anunţă iarăşi noi întârzieri la plata compensaţiilor pentru producătorii de fructe, care au fost afectați de restricțiile impuse de Federația Rusă la export în 2014, în special a celor care au cultivat mere, prune și struguri și sunt în așteptarea transferului de compensații.
1200 de producători de fructe și struguri (persoane fizice și juridice), care au fost afectați de restricțiile impuse de Federația Rusă la export în 2014, în special a celor care au cultivat mere, prune și struguri, au primit deja compensații, informează Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare cu referire la datele Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA).
Pentru prima dată în anul curent pe pieţele străine s-au exportat migdale, gutui, mure, tomate uscate, castraveţi muraţi uscaţi tăiaţi, năut, făină de porumb şi faină de secară, hrean.
Organizația de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) acordă suport companiilor și asociațiilor de producători din RM la cea mai mare expoziție alimentară SIAL 2016, care se desfășoară la Paris, în perioada 16 -20 octombrie curent.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, majorarea producţiei globale agricole a fost determinată de creștera producţiei vegetale – cu 26 % și a producţiei animaliere – cu 3,1%.
Comercializarea produselor agricole din țara noastră pe noi piețe de desfacere a reprezentat întotdeauna un proces dificil, fiind complicat, în special, după embargoul impus de Federația Rusă.
Biroul Naţional de Statistică informează, că preţurile producătorului (preţurile medii la produsele agricole vândute de către întreprinderile agricole1) în ianuarie-septembrie 2016 au scăzut faţă de perioada respectivă a anului 2015 cu 3,0%.
Pentru susținerea producătorilor agricoli care au suferit din cauza înghețurilor de primăvară, din fondul de rezervă al guvernului urmează să fie alocate 45 mil. lei. Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de hotărâre a guvernului în acest sens, dar și regulamentul de distribuire a acestor bani.
Această inițiativă a Ministerului Mediului a fost discutată la ședința comisiei parlamentare de profil. Proiectul prevede că peste 2 ani poate fi interzis importul tuturor mărfurilor care conțin mai mult de 0,9% de organisme modificate genetic.
O campanie ce are drept scop susținerea producătorilor și produselor autohtone, dar și promovarea unui mod sănătos de viață în rândul copiilor a fost lansată la Chișinău. Campania socială cu genericul „Produse autohtone pentru copiii Moldovei” a fost iniţiată de către Ministerul Agriculturii în comun cu asociațiile producătorilor agricoli din țară, direcțiile de profil din cadrul primăriei oraşului Chișinău.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția de Intervenție şi Plăţi pentru Agricultură (AIPA) anunță că începând cu data de 17 noiembrie 2016 s-a dat start achitării subvențiilor aferente Campaniei de Subvenționare 2016. Astfel, AIPA a efectuat până în acest moment plăți în valoare de circa 100 mil. lei pentru aproximativ 1000 de producători agricoli.
În ianuarie-iunie 2016 exporturile de mărfuri din Moldova au totalizat $905,4 mil., volum inferior celui realizat în perioada similară din anul 2015 cu 8,8%.
Prim-ministrul Pavel Filip a cerut Agenției de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) să reia recepționarea cererilor de obținere a subvențiilor peste limita fondului de subvenționare, ca urmare a solicitărilor venite din partea agenţilor economici şi a Asociaţiilor de producători agricoli.
În noiembrie va avea loc prima ședință, după o pauză de cinci ani, a Comisiei mixte moldo-ruse pe probleme comercial-economice. Aceasta se va întruni la Moscova. Despre eveniment și ce se va discuta la ședință a comunicat ministrul economiei, Octavian Calmâc.
Nivelul deflaţiei în luna trecută a constituit 0,4%, faţă de 0,9% în iulie şi 0,3% în iunie anul curent. Potrivit Biroului Naţional de Statistică, de la începutul acestui an, indicele preţurilor de consum s-a redus cu 1,3%, iar inflaţia anuală pentru ultimele 12 luni (din august 2015 şi până în august 2016) a fost de 3,6%.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *