Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Revenirea chiar spectaculoasă a unora dintre statele zonei euro, precum şi relansarea economiei Japoniei au fost doar câteva dintre surprizele care au contrazis previziunile pentru acest an ale multor analişti, care se aşteptau la o creştere spectaculoasă în Statele Unite şi China şi la avântul statelor emergente, potrivit publicaţiei britanice Citywire. Pentru al treilea an la rând analiştii şi-au imaginat că situaţia economiei mondiale se va îmbunătăţi mai ales cu ajutorul venit din partea SUA şi a Chinei şi s-au aşteptat ca prea puţine să se întâmple în Europa.
Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale al Moldovei (BNM) a decis să majoreze rata de bază de 13,5 la 14,5 la sută, iar a normelor rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldoveneşti de la 20,0 la 22,0 la sută. BNM continuă să înăsprească politica monetară în încercarea de a diminua ritmul de creştere a inflaţiei, informează Moldpres.
Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a crescut cu 0,1% în trimestrul al treilea al acestui an comparativ cu trimestrul al doilea, ceea ce înseamnă că prima economie europeană a evitat la limită intrarea în recesiune, arată cifrele preliminare publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), transmite AFP.
FMI avertizează Franţa să reducă cheltuielile bugetare record şi datoria publică şi să ia măsuri structurale pentru scăderea ratei şomajului care se menţine peste nivelul de 10%, relatează CNBC. În Franţa are loc o redresare economică solidă, pe termen scurt, dar rigiditatea structurală continuă să afecteze perspectivele pe termen lung, potrivit unui raport al Fondului referitor la perspectivele economiei franceze.
Cel puţin patru miliarde de lei ratează bugetul de stat în fiecare an, din cauza economiei informale. Economiştii spun că această sumă ar putea creşte în următorii ani şi recomandă autorităţilor să întreprindă urgent măsuri de combatere plăţii salariilor în plic. Datele Ministerului Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei arată că aproape jumătate de milion de moldoveni nu semnează contracte de muncă şi nu beneficiază de garanţii financiare în cazul unor probleme de sănătate.
O firma din Romania face in fiecare an 39 de plati catre stat in contul taxelor si contributiilor, de 3 ori mai multe fata de media UE, pentru care pierde 200 de ore, iar cea mai mare parte din povara fiscala este distribuita pe munca, conform unui raport publicat de Banca Mondiala (BM). Astfel, Romania se afla pe pozitia 134 in clasamentul «Paying Taxes 2014», raport realizat de Banca Mondiala si compania de consultanta si audit PwC, o urcare de 2 locuri fata de pozitia 136 ocupata anul trecut. In acest sens, Romania e devansat de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Inspectorii Serviciului Vamal au aplicat amenzi în sumă de peste 205 mii lei În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 10 — 16 august au fost înregistrate 101 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 205 mii lei.
Comisarul pentru Afaceri Sociale Laszlo Andor a denunţat vineri erorile de concepţie a uniunii economice şi monetare, care au dus la politici de austeritate nefaste pentru drepturile sociale ale europenilor. Laszlo Andor a adoptat o poziţie diferită faţă de unii dintre colegii săi, cum ar fi comisarul pentru Afaceri Economice Olli Rehn, denunţând politicile de consolidare bugetară impuse ca reacţie la criza datoriilor suverane, într-un discurs susţinut la Berlin şi al cărui text a fost pus la dispoziţia presei.
Ministrul francez al Industriei a acuzat marţi Germania de practicarea unui 'dumping salarial' în sectorul cărnii, prin angajarea muncitorilor ieftini din Est, ceea ce provoacă probleme în sectorul cărnii din Franţa, transmite Reuters. Oficialii de la Paris au fost obligaţi să reacţioneze după ce firma de procesare a cărnii de porc Gad, din regiunea Bretania, a anunţat că va concedia sau transfera 900 de angajaţi. Anterior, compania de procesare a cărnii de pasăre Doux a concediat aproximativ o mie de angajaţi, tot în regiunea regiunea Bretania, iar principalul său competitor Tilly-Sabco a anunţat recent că a decis să-şi reducă producţia cu 40%.
Irlanda, o ţară pe care problemele din sectorul bancar au forţat-o să ceară ajutor financiar internaţional, a înregistrat anul trecut o creştere economică de 4,8%, cea mai mare din UE. Avansul se datorează în cea mai mare parte întăririi exporturilor şi revenirii cererii de pe piaţa internă, scrie The Wall Street Journal.
În luna ianuarie, grecii și-au retras din bănci un număr considerabil de depozite. Datele Băncii Centrale Europene arată că valoarea depozitelor scoase în această perioadă a ajuns la aproape 13 miliarde de euro, față de cinci miliarde de euro, câți au fost ridicați în decembrie 2014. Experții constată că acest lucru se întâmplă pe fondul tensiunilor privind situaţia financiară a țării.
Viceprim-ministrul, Stephane Christophe Bride, ministru al Economiei a avut astăzi o întrevedere cu experții Misiunii Fondului Monetar Internațional (FMI), condusă de Max Alier, șeful misiunii FMI în Moldova.
Consolidarea infrastructurii de suport în afaceri, reprezintă una din prioritățile Programului de activitate al Guvernului și al Strategiei de dezvoltare a sectorului dat până în anul 2020. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Stéphane Bridé, ministrul Economiei, la inaugurarea Incubatorului de Afaceri din raionul Cimișlia, construit cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
Ministerul Economiei în parteneriat cu Organizația pentru pentru Cooperarea Economică în Bazinul Mării Negre (OCEMN) și Fundația ”Konrad Adenauer” din Turcia organizează la Chișinău, în perioada 16-17 aprilie curent, atelierul de lucru cu genericul ”IMM-urile și firmele mici din businessul agicol”.
Interviu cu Frank Leyman*, Director Relații Internaționale, FEDICT, Belgia, despre agenda de Guvernare electronică belgiană. Ce este FEDICT și ce face FEDICT în domeniul e-Guvernării; Care sunt cele mai importante inițiative de e-guvernare și ce proiecte a implementat FEDICT?
Companiile moldovenești, aflate în misiunea de afaceri în țările Baltice, organizată de Camera de Comerț și Industrie, au avut în prima zi câteva zeci de întrevederi bilaterale, au participat la un business forum moldo-lituanian și au vizitat cel mai mare importator și distribuitor de produse alimentare și nealimentare – Maxima Lt.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Prunele moldovenești vor ajunge pe piața din Canada Republica Moldova va exporta pe piața din Canada și prune. Despre acest lucru s-a discutat în cadrul întrevederii dintre viceministrul Agriculturii, Vlad Loghin, la sediul central al Agenției canadiene pentru siguranța alimentelor din Ottawa, cu șeful Direcției biosecuritate a plantelor și silvicultură, Gregory Wolff.
Ministrul Economiei, Stephane Bride a avut, o întrevedere cu Julia Otto, directorul Reprezentanţei din Republica Moldova a Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD). În cadrul întrevederii, părţile au discutat despre activitatea BERD în Republica Moldova, au trecut în revistă proiectele desfăşurate cu finanţarea BERD, precum şi perspectivele de cooperare.
Rusia a redus prețul la polița „Carte Verde” pentru intrarea mijloacelor de transport în Moldova, Ucraina și Belarus cu aproximativ 23 la sută, relatează Noi.md. Potrivit Uniunii Ruse a Asiguratorilor Auto, începînd cu 15 martie, polița de asigurare internaţională de răspundere civilă auto pe un termen de 15 zile, pentru călătoriile cu autoturisme în cele trei țări menționate, s-a ieftinit de la 970 pînă la 750 de ruble.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *