Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În conformitate cu prevederile art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, deducerea dobînzilor aferente creditelor și împrumuturilor se permite în conformitate cu art. 24 din Codul fiscal. De asemenea, potrivit prevederilor art. 25 alin. (2) din Codul fiscal, deducerea cheltuielilor aferente dobînzilor suportate în baza contractului de împrumut de către agenţii economici debitori în folosul persoanelor fizice şi juridice (cu excepţia entităţilor din sectorul financiar) se acceptă în limita ratei medii ponderate a
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru finanțarea proiectelor de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural vor fi alocate anual până la 15% din valoarea totală a acestuia. În MO din 6 noiembrie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.456 din 18 octombrie 2019, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor pentru realizarea scopurilor indicate. Prevederile acestuia vor fi aplicate proiectelor evaluate și selectate în perioada anilor 2019-2021.
Conform legislației în vigoare, contribuabilii persoane fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător au obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) aferentă anului 2020 până la 30 aprilie inclusiv a anului curent. Art.83 din Codul fiscal prevede că, dreptul de a prezenta Declarația cu privire la impozitul pe venit îl au toți contribuabilii. Însă obligația de a depune Declarația persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit (Forma CET18) survine la persoanele fizice care nu desfășoară activitate de întreprinzător și care: - au obligații privind achitarea impozitului pe venit;
Banca Națională a Moldovei a publicat astăzi cel de-al patrulea set de materiale în contextul campaniei de informare inițiate luna trecută împreună cu Comisia Națională a Pieței Financiare, în cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor”. Aspectele la care trebuie să fim atenți atunci când luăm un credit de consum sunt prezentate în continuare.
Banca Națională a Moldovei a publicat astăzi cel de-al patrulea set de materiale în contextul campaniei de informare inițiate luna trecută împreună cu Comisia Națională a Pieței Financiare, în cadrul proiectului „Învață. Dă sens banilor”. Aspectele la care trebuie să fim atenți atunci când luăm un credit de consum sunt prezentate în continuare.
În primele patru luni ale anului 2020, în bugetul asigurărilor sociale de stat au fost acumulate venituri în sumă de 8738,2 mil. lei, ceea ce reprezintă o executare a prevederilor anuale (23869,8 mil. lei) la nivel de 36,6%, se spune în Raportul operativ privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat (BASS) publicat de Casa Națională de Asigurări Sociale. Contribuţii de asigurări sociale de stat obligatorii s-au acumulat în sumă de 4452,5 mil. lei sau 31,6% comparativ cu suma anuală prevăzută de 14097,0 mil. lei. Faţă de indicatorul respectiv realizat în perioada similară a anului 2019, suma contribuţiilor a înregistrat o creştere cu 196,4 mil. lei sau cu 4,6%.
Pensia facultativă este prestația plătită la pensionare sau în perspectiva pensionării participantului sau beneficiarului suplimentar şi distinct de pensia furnizată de sistemul public de asigurări sociale, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea privind fondurile de pensii facultative care definește și noțiunea respectivă. Proiectul de lege a fost aprobat în cadrul ședinței Executivului din 10 iunie 2020 și urmează a fi prezentat Parlamentului spre examinare și aprobare. Documentul stabilește cadrul legal pentru constituirea și funcționarea fondurilor de pensii facultative pe baza economiilor capitalizate individuale, cerinţele faţă de organizarea, licențierea şi activitățile desfășurate de administratori, norme depozitarii fondurilor de pensii facultative.
La 1 septembrie 2020 va intra în vigoare Legea nr. 130 pentru modificarea Legii nr. 270/2018 privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Amintim, aceasta a fost adoptată de Guvernul RM prin angajarea răspunderii față de Parlament. Astfel, art.11 din Legea nr.270 care stabilește în momentul de față limitarea sporurilor ce formează partea variabilă a salariului lunar va fi abrogat1, iar art.17 (Sporuri cu caracter specific) va fi expus în următoarea redacție: „Articolul 17. Sporuri cu caracter specific
În conformitate cu prevederile art. 90 alin.(4) lit. d) din Codul fiscal, nu se reţine în prealabil un impozit în mărime de 12% din suma arendei terenurilor agricole şi/sau înstrăinării activelor de capital ale persoanelor fizice cetăţeni ai Republicii Moldova conform contractelor de leasing, lease-back, gaj, ipotecă şi/sau în cazurile de înstrăinare forţată a activelor de capital.
Termenul de aflare pe teritoriul Republicii Moldova a mijloacelor de transport introduse și declarate prin acțiune de către persoanele fizice rezidente și cele nerezidente, care a expirat în perioada stării de urgență sau va expira în perioada stării de urgență în sănătate publică instituit prin Hotărârea Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică nr. 10 din 15 mai 2020, se prelungește până la data ridicării acesteia. Pe data de 26 mai curent, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 69 din 21 mai 2020 cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și modificarea unor acte normative.
Casa Națională de Asigurări Sociale comunică despre completarea Clasificatorului categoriilor persoanelor asigurate cu o nouă categorie 173 „persoană fizică care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal". La data de 31 ianuarie 2020, în MO al RM au fost publicate modificările la ordinul Ministerului Finanţelor nr. 126/2017, anexa nr. 9 la care include ultimele completări la Clasificator. Completarea Clasificatorului a fost condiţionată de modificările în legislaţie ce vizează politica fiscală şi vamală pentru anul 2020, prin Legea nr.171 fiind operate modificări în Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale.
Ministerul Finanțelor a aprobat formularul borderoului de achiziție a producției din fitotehnie și/sau horticultură și/sau a obiectelor regnului vegetal, precum și Instrucțiunea privind modul de completare al borderoului. Ordinul MF nr.3 din 2 ianuarie 2020 a fost publicat în MO din 10 ianuarie curent. Amintim că, prin Legea nr.171 din 19 decembrie 2019 care a intrat în vigoare din 1 ianuarie 2020, Codul fiscal a fost suplinit cu capitolul 103 – Regimul fiscal al persoanelor fizice care desfăşoară activităţi în domeniul achiziţiilor de produse din fitotehnie şi/sau horticultură şi/sau de obiecte ale regnului vegetal.
Reprezentanții mediului de afaceri pot candida la funcţia de membru al Consiliului de conducere al Agenţiei Naţionale de Asigurare a Calităţii în Educație și Cercetare (ANACIP). În Monitorul Oficial de astăzi, 27 septembrie, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a publicat Ordinul nr. 1076 cu privire la aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului de selectare a membrilor în acest Consiliu. Potrivit documentului, reprezentanții mediului de business care intenționează să aplice la această funcție trebuie să întrunească unele condiții, printre care: să dețină cetăţenia Republicii Moldova, să nu fie instituită în privința sa o măsură de ocrotire judiciară și să dețină o vechime de muncă de cel puţin 5 ani.
Serviciul Fiscal de Stat informează că a fost aprobat Regulamentul privind subvenționarea întreprinderilor și organizațiilor necomerciale, rezidente ale Republicii Moldova, care au instituit șomaj tehnic și/sau staționare urmare a situației epidemiologice (COVID-19). Ordinul nr.58 din 29 aprilie 2020 al Ministerului Finanțelor a fost publicat în MO pe data de 30 aprilie curent. Dreptul de subvenționare a implozitului pe venit și plăților obligatorii aferente indemnizației /plăților salariale achitate angajaților îl dețin întreprinderile şi organizaţiile necomerciale, rezidenţi ai Republicii Moldova, care au instituit şomaj tehnic şi/sau staţionare, conform prevederilor art.80 şi 801 din Codul muncii.
Acordarea Î.S. „Moldelectrica” a unui împrumut cu dobândă preferențială și scutirea de plata TVA pentru implementarea proiectului „Interconectarea rețelelor de energie electrică dintre Republica Moldova şi România, Faza I” notificate de către Ministerul Finanțelor nu constituie ajutor de stat în sensul art. 3 din Legea cu privire la ajutorul de stat1. Decizia Consiliului Concurenței Nr. ASO-13 din 06.05.2020 a fost publicată în Monitorul Oficial din 8 mai curent. Decizia a fost luată în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la forma de notificare, procedura de examinare şi adoptare a deciziilor cu privire la ajutorul de stat.
Fiecare plătitor de cîştiguri urmează să reţină şi să verse la buget un impozit în mărime de 12% din cîştigurile de la jocurile de noroc, cu excepţia cîştigurilor de la loterii şi/sau pariuri sportive, în partea în care valoarea fiecărui cîştig nu depăşeşte 1% din scutirea personală stabilită la art.33 alin.(1), potrivit art. 901 alin. (33) din Codul fiscal.
În scopul sporirii protecției sociale și garantării unui nivel de trai decent urmașilor personalului medical decedat ca urmare a desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19, este propusă instituirea unei indemnizații speciale. Proiectul de lege în acest sens a fost elaborat de Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale și urmează a fi discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Conform documentului, personal medical care participă la acţiuni medicale împotriva Covid-19 se consideră medicii și asistentele medicale, iar indemnizația poate fi acordată dacă decesul întreținătorului a survenit ca urmare a infectării în cadrul desfășurării activității medicale în lupta cu Covid-19.
Astăzi, 22 mai, a intrat în vigoare Ordinul Ministerului Finanțelor nr.66 din 20 mai 2020, prin care a fost aprobat Regulamentul privind modul de subvenționare a dobânzilor la creditele bancare contractate în perioada 1 mai 2020 – 31 decembrie 2020. Documentul este publicat în „Monitorul Oficial” nr.118-123. Necesitatea elaborării Regulamentului menționat rezultă din prevederile Legii nr.60 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător și modificarea unor acte normative din 23 aprilie 2020.
În luna decembrie 2019, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de luna noiembrie a anului precedent cu 0,2%, iar comparativ cu decembrie 2018 – cu 2,6%, potrivit informației publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă în luna decembrie 2019 comparativ cu luna precedentă prețurile s-au majorat cu 1,4% și față de decembrie 2018 – cu 10,3%, iar în industria prelucrătoare – cu 0,2% și, respectiv, cu 2,5%.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” amintește tuturor deținătorilor de carduri bancare emise de băncile licențiate din RM că, în scopul sensibilizării cetățenilor și stimulării efectuării achitărilor mărfurilor și serviciilor procurate cu utilizarea cardurilor bancare, în Moldova este lansat concursul „Loteria fiscală”. Aceasta direct va contribui la înregistrarea veniturilor în scopuri fiscale realizate de comercianți. Practica altor țări demonstrează eficiența loteriilor de acest gen și are impact pozitiv asupra dezvoltării plăților fără numerar și minimizării economiei tenebre. Astfel, fiecare cetățean care a împlinit vârsta de 18 ani, deține un card bancar de la orice bancă din RM și achită orice cumpărătură sau serviciu în valoare mai mare de 30 de lei cu cardul devine automat participant la „Loteria fiscală”.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *