Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Procesul de solicitare a certificatelor de origine preferențială devine mai rapid, mai eficient și mai transparent, iar interacțiunea cu autoritatea vamală se realizează exclusiv prin intermediul mesageriei interne a sistemului, informează Serviciul Vamal. Aceste îmbunătățiri sunt posibile
Începând cu 1 aprilie 2025, transportatorii rutieri vor fi obligați să transmită, în format electronic, informații despre mărfurile destinate UE sau aflate în tranzit prin statele UE, prin intermediul Sistemului de Control al Importului (ICS2). Această declarație vamală de import (ENS) trebuie depusă înainte de sosirea mărfurilor la punctele vamale. Noile cerințe se aplică inclusiv transportatorilor de colete poștale
Registrul unic al echipamentelor de casă și control a fost suplinit. În Monitorul Oficial din 4 iulie curent au fost publicate Deciziile Serviciului Fiscal de Stat nr. 40 și 41 din 24 iunie și respectiv, 26 iunie privind includerea modelului ECC în Registrul unic.
Serviciul Vamal lansează consultarea publică a proiectului Ordinului comun al Serviciului Vamal și al Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor (ANSA)
Evenimentul din 28 martie cu genericul „Aspecte fiscale și vamale – soluții 2025”, organizat de P.P. „Monitorul fiscal FISC.md”, în parteneriat cu Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal, a întrunit peste 5000 de contribuabili, dintre care 160 cu prezență fizică.
Începând cu 12 iulie 2025 au intrat în vigoare noi prevederi ce se referă la declararea valorilor valutare care se introduc în/se scot din Republica Moldova. Noile prevederi sunt stabilite prin Legea nr. 124/2025
În cadrul desfășurării activității de întreprinzător agenții economici, conform legislației fiscale, cu respectarea anumitor condiții, pot beneficia de dreptul la restituirea TVA. În acest articol vom examina care livrări de mărfuri și servicii pentru export se consideră la aprecierea sumei TVA spre restituire din buget. Una din condiții este prevăzută la art.101 alin.(5) din Codul fiscal (CF), conform căruia contribuabilul care a efectuat o livrare scutită de TVA cu drept de deducere, iar aceasta a determinat formarea unei depășiri a sumei TVA la valorile materiale, serviciile, față de suma TVA primită sau care urmează a fi primită de la cumpărători (beneficiari) pentru mărfurile, serviciile livrate, are dreptul la restituirea sumei achitate cu care a fost depăşită TVA la valorile materiale, serviciile procurate în limitele cotei-standard a TVA, stabilite la art.96 lit.a), sau cotei reduse a TVA, stabilite la art.96 lit.b), înmulţite cu valoarea livrării, ce se scuteşte de TVA cu drept de deducere. Totodată, menționăm că, pentru a beneficia de dreptul la restituirea TVA, agentul economic trebuie să fie subiect impozabil al TVA, conform art.112 din CF.
Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării de comun acord cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, Ministerul Finanțelor, Serviciul Vamal, Camera de Comerț și Industrie au elaborat proiectul hotărârii Guvernului cu privire la modul de administrare a contingentelor tarifare la importul de zahăr alb şi produse zaharoase.
Potrivit art.14 pct.2. din Legea nr.845/1992 cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, întreprinderea individuală nu este persoană juridică şi se prezintă în cadrul raporturilor de drept ca persoană fizică întreprinzător individual. Patrimoniul întreprinderii individuale este inseparabil de bunurile persoanele ale antreprenorului.
Care este modalitatea de calculare a impozitului pe venit de către persoana fizică care nu desfășoară activitatea de întreprinzător în cazul înstrăinării unui bun imobil și unui mobil (apartament și autoturism)?
Sistemul digital de traversare programată a frontierei – Border Queuing System (BQS), implementat în regim pilot începând cu 30 ianuarie 2025, demonstrează eficiența în reducerea timpilor de așteptare și optimizarea fluxului de transport la frontier, anunță Serviciul Vamal.
Moldova se pregătește pentru un moment definitoriu în procesul său de integrare europeană: începând cu 1 noiembrie 2025, țara noastră va adera la Convenția privind regimul de tranzit comun și va aplica NCTS – un instrument digital care va conecta RM la o rețea vamală unică europeană.
La 12 septembrie 2025, PP „Monitorul fiscal FISC.md”, în parteneriat cu Proiectul „Moldova este Europa - Sprijin pentru integrarea în UE”, Ministerul Finanțelor, Serviciul Fiscal de Stat și Serviciul Vamal,
Serviciul Vamal reamintește că începând cu 1 iulie 2024, a fost lansată implementarea Noului Sistem Computerizat de Tranzit pentru declararea mărfurilor în regim vamal de tranzit pe teritoriul Republicii Moldova, fiind stabilită o perioadă de tranziție la NCTS5-MD pe un termen de 3 luni, pe principiul voluntariatului și în funcție de nivelul de pregătire a operatorului economic.
Persoanele fizice pot utiliza regimul special de admitere temporară pentru mărfuri, informează Serviciul Vamal. Acesta poate fi aplicat dacă sunt îndeplinite următoarele condiții: Mărfurile nu suferă modificări, cu excepția uzurii normale din utilizare;
În Monitorul Oficial din 27 decembrie a fost publicată Legea nr. 311 din 26 decembrie 2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica fiscală și vamală). În primul rând, prin această lege a fost transferat termenul de intrare în vigoare a
Prin Legea nr.187/2025 pentru modificarea unor acte normative au fost aprobate modificări la Codul fiscal care vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2026, prin care se permite deducerea cheltuielilor suportate
Încă 3 agenți economici întreprinderi ale industriei ușoare vor beneficia de facilități fiscale și vamale. În Monitrul Oficial din 19 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării nr. 31 din 14 martie 2025 cu privire la aprobarea completărilor
În Monitorul Oficial din 30 decembrie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr.153 din 18 decembrie 2024 cu privire la modificarea Clasificației bugetare (aprobată prin Ordinul nr.208/2015).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *