Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Procesul de elaborare a politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 a fost încheiat prin adoptarea Legii nr. 171/2019 cu privire la modificarea unor acte legislative (Legea nr. 171/2019). Elaborarea și aprobarea proiectului de Lege nr. 171/2019 a fost ghidată de câteva aspecte importante, și anume: • stabilirea unor reguli clare de impozitare bazate pe simplitate în procesul de calculare și achitare a impozitelor și taxelor; • asigurarea unei previzibilități a politicii fiscale și crearea unui mediu investițional atractiv; • stimularea proceselor economice; • extinderea bazei fiscale.
Întreprinderea X vinde tehnică agricolă la cota 0 TVA cu o anumită complectare, conform contractului. Uneori tehnica importată nu are toate complectările contractate. Astfel, compania procură în baza facturii fiscale pe teritoriul RM piese (cu TVA), care se instalează la această tehnică agricolă, iar apoi tehnica se vinde fără TVA, la cota 0. Ce fac cu TVA de la piesele procurate și instalate la tehnica agricolă vândută?
În scopul executării prevederilor art. 92 alin. (5) din Codul fiscal nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997
Odată cu publicarea și punerea în aplicare a prevederilor Ordinul SFS nr. 645 din 30 noiembrie 2018 cu privire la aprobarea Instrucțiunii privind modul de determinarea și aprobare a listei agenților economici obligați de a utiliza factura fiscală electronică (e-Factura) (MO al RM, nr. 448-460 din 07.12.2018), mai mulți contribuabili solicită precizări asupra prevederilor ordinului. Astăzi venim cu răspunsuri la cele mai frecvente întrebări adresate de contribuabili. Astfel, criteriile de selectare ale entităților pasibile a fi incluse în lista agenţilor economici obligaţi de a utiliza factura fiscală electronică (e-Factura) la efectuarea livrării impozabile pe teritoriul ţării (în continuare — Listă), au fost stabilite în vederea executării prevederilor art. 117 alin. (11) din Codul fiscal.
ДАВОС – В этом году на Всемирном экономическом форуме в Давосе внимание будет сосредоточено на вопросе, как построить более сплочённый и устойчивый мир. Как и всегда, выбранная тема актуальна, но в то же время немного абстрактна. Чтобы помочь придать ей более конкретную форму, мы подготовили несколько предложений, позволяющих исправить доминирующую экономическую модель и заострить дискуссию. Во-первых, настало время пересмотреть налоговый кодекс США с целью снизить структурное неравенство богатства. Для этого Америке следует избавиться от налоговой лазейки для процентных доходов, получаемых некоторыми группами финансовых управляющих от реализации активов («carried-interest»). Эта норма изначально была призвана стимулировать долгосрочные инвестиции, но превратилась в очень крупную налоговую льготу для финансистов, работающих в фондах прямых инвестиций и хедж-фондах. Хотя закон 2017 года «О снижении налогов и создании рабочих мест» ввёл ряд ограничений для этого выгодного финансистам правила, оно, тем не менее, остаётся в силе.
Serviciul Fiscal de Stat a publicat în MO vineri, 8 martie 2019, modificări în Ordinul IFPS nr. 562 din 4 aprilie 2014, prin care a fost aprobat Regulamentul cu privire la sistemul informaţional automatizat de creare şi circulaţie a facturilor fiscale electronice “e-Factura”. Astfel, prin Ordinul SFS nr.79 din 25 februarie curent, sunt introduse modificări în p. 30 al Regulamentului, din care sintagma conform căreia ”momentul ce determina şi apariţia dreptului la trecere în cont a TVA aferente facturii fiscale în conformitate cu art.102 alin.(10) din Codul fiscal” este exclusă.
La prezentarea Formei IPC18, contribuabilul va indica tipul dării de seamă, bifând „primară” sau „de corectare”, cu precizarea numărului raportului care se corectează. Ministerul Finanțelor a suplinit prevederile Ordinului nr. 126 cu privire la aprobarea formularului tipizat (Forma IPC18) Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat din 04.10.2017 cu anexa nr.9 – Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate.
Срок подачи заявлений на участие в пятом конкурсе постинвестиционных грантов в рамках программы «Устойчивое управление земельными ресурсами» продлен до 30 декабря.
La 12 ianuarie 2018, entitatea „Lider” SRL, care desfășoară activitate de export și aplică IFRS, a primit de la un client din Taiwan un avans în mărime de 120 000 euro, ceea ce reprezintă 100% din valoarea contractuală a mărfurilor, cursul oficial de schimb valutar la această dată fiind de 20,363 lei/euro. La 16 februarie 2018, când cursul de schimb valutar comunicat de B.N.M. era de 20,9077 lei/ euro, mărfurile au fost livrate. Cum trebuie recunoscute și evaluate veniturile din această operațiune de export în contabilitatea entității „Lider” SRL? Ce efecte privind impozitul pe venit va avea entitatea în cazul dat? În Declarația TVA entitatea declară pentru această operațiune baza de impozitare determinată prin aplicarea cursului de schimb de la data efectuării exportului sau de la data primirii avansului?
Ce regim fiscal al impozitului pe venit se aplică pentru plățile salariale aferente perioadei de până la tranziția la regimul special al rezidenților parcurilor pentru tehnologia informațională, precum și în cazul tranziției de la regimul special la regimul general de impozitare, în cazul în care achitarea acestora în adresa angajaților are loc după tranziție?
Eliberarea certificatelor valorice cadou, potrivit art.93 p.3) și 4) din Codul fiscal, nu reprezintă livrare de mărfuri/servicii, acestea fiind utilizate în calitate de confirmare a plății (integrală sau parțială), efectuată anticipat (în avans) pentru livrarea ulterioară de mărfuri/servicii. Totodată, conform art.108 alin.(1) din Codul fiscal, data calculării obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5)–(8).
Astăzi, 30 noiembrie 2018, în MO sunt publicate modificările și completările la Codul fiscal, aprobate de Parlament pe data de 1 noiembrie curent. În această informație comunicăm termenii de punere în aplicare a modificărilor, prin derogare de la prevederile Codului fiscal și Legii nr.100 cu privire la actele normative (data punerii în aplicare a acestora). Astfel, din 1 noiembrie sunt aplicate modificările art. 103 al.1 p.18, care prevede energia electrică importată şi livrată către operatorul reţelei de transport şi de sistem, operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice și energia electrică importată de operatorul reţelei de transport şi de sistem, de operatorii reţelelor de distribuţie şi furnizorii energiei electrice, cu excepţia serviciilor de transport şi de distribuţie a energiei electrice.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) sub patronajul Ministerului Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA), în colaborare cu partenerii de dezvoltare din domeniul agriculturii a organizat la 24 februarie 2017 prima ediție a ”Galei Premiilor AIPA”.
Продолжение 6. Какой установлен порядок применения дисциплинарных взысканий к работнику? Работника, который совершил дисциплинарный проступок, можно привлечь к дисциплинарной ответственности, но работодателю, в целях правомерного применения мер дисциплинарного
Potrivit art.117 alin.(1) din Codul fiscal, subiectul impozabil care efectuează o livrare impozabilă pe teritoriul ţării este obligat să prezinte cumpărătorului (beneficiarului) factura fiscală pe livrarea în cauză. Prezentarea facturii fiscale se efectuează la momentul apariţiei obligaţiei fiscale, stabilit prin art.108, cu excepţia cazurilor prevăzute de Codul fiscal. Pentru livrările impozitate conform art.104 lit.a), eliberarea facturii fiscale nu este obligatorie.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul ordinului cu privire la modificarea şi completarea Ordinului nr.126 din 4 octombrie 2017, prin care a fost aprobat formularul tipizat (Forma IPC18) Darea de seamă privind reținerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate și a Instrucțiunii cu privire la modul de completare a formularului nominalizat. Conform notei informative la proiect, promovarea acestui document va permite contribuabililor de a avea o certitudine la declararea indemnizațiilor de incapacitate temporară de muncă, fapt care se realizează prin perfectarea dării de seamă lunare forma IPC18, luând în considerare că, din 1 iulie 2019,
Compania noastră intentionează să monteze pe teritoriul RM o (una) turbină eoliană. Putem beneficia de scutire de TVA, conform articolului 103, alineat (1) p.30 din Codul fiscal? Potrivit art.103 alin.(1) p.30) CF, se scutesc de TVA fără drept de deducere lucrările de construcţie şi montaj al parcurilor eoliene şi al parcurilor fotovoltaice.
În cazul în care în ședințele Colegiului Serviciului Fiscal de Stat vor fi examinate aspecte ce conțin secret fiscal, persoanele terțe nu vor fi acceptate în aceste ședințe. SFS a publicat în MO astăzi, 12 aprilie 2019, Ordinul nr.166 din 8 aprilie curent cu privire la modificarea Ordinului SFS nr.707 din 28 decembrie 2018 Cu privire la aprobarea componenței nominale, Secretarului și Regulamentului de activitate a Colegiului Serviciului Fiscal de Stat. Astfel, în redacție nouă este expus p.1 din Regulamentul de activitate. Conform acestuia, Colegiul este un organ colegial pentru examinarea aspectelor strategice ce țin de administrarea fiscală și activitatea SFS.
Conform practicilor fiscale existente până nu demult, în conformitate cu drepturile Serviciului Fiscal de Stat (SFS) stipulate la art. 134 alin. (1) pct. 14) din Codul fiscal (CF), procedura de control fiscal se iniția cu citarea contribuabilului care urma a fi supus verificării. Modalitatea de citare la SFS este prevăzută la art. 226 CF. Modelul citației la SFS este prevăzut în anexa nr. 2 la Ordinul IFPS cu privire la aprobarea formularelor de citații nr. 1289 din 06.12.2016.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *