Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
România a coborât un loc în clasamentul trimestrial al atractivității investițiilor în proiecte de energie regenerabilă, până pe locul 32, cu active de peste 6 miliarde de euro puse în funcțiune, potrivit ierarhiei EY Renewable energy country attractiveness index (RECAI).
Biroul Naţional de Statistică informează, că în ianuarie-iunie 2014 agenţiile de turism şi turoperatorii au acordat servicii turistice la 94,2 mii de turişti şi excursionişti, cu 16,5% mai mult decît în perioada similară din anul 2013. În ianuarie-iunie 2014, comparativ cu perioada corespunzătoare din anul 2013, s-a majorat numărul de turişti şi excursionişti participanţi la turismul intern şi emiţător, respectiv cu 44,5% şi 11,7%, pe cînd la turismul receptor numărul acestora s-a diminuat cu 2,0%.
Germania va raporta, probabil, creştere economică mai slabă decât Spania la finalul celui de-al doilea trimestru, pentru prima oară în mai bine de cinci ani, pe fondul unei încetiniri a revenirii economiei, potrivit unei estimări a Bloomberg. Cea mai importantă economie a Europei a scăzut în perioada aprilie-iunie, potrivit unei anchete realizate de Bloomberg. Produsul Intern Brut (PIB) al Germaniei a avut un declin de 0,1%, aceasta fiind prima scădere din 2012 până în prezent.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-iulie 20141),2) Biroul Naţional de Statistică anunţă că, exporturile de mărfuri realizate în luna iulie 2014 s-au cifrat la 204,3 mil. dolari SUA, cu 0,6% mai mult faţă de luna precedentă şi cu 0,2% mai puţin comparativ cu luna iulie 2013.
Compania germană Lidl a anunțat un concurs de recrutări, care se adresează tinerilor absolvenţi de studii superioare, inclusiv și celor de la Chișinău. Acesta este un program de management training, la finalul căruia, cei care reuşesc să promoveze un test pot avea şansa să ocupe poziţii importante în cadrul Lidl România. Recent, o echipă a companiei s-a aflat în țara noastră pentru a prezenta acest program.
În perioada 01-20 iulie 2014 plătitorii de contribuţii la bugetul asigurărilor sociale de stat (în continuare – plătitorii de contribuţii la BASS) au prezentat Declaraţiile privind calcularea şi utilizarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – declaraţia forma 4-BASS) pentru trimestrul II al anului 2014.
Romania se numara printre primele cinci tari europene dupa cresterea costurilor cu forta de munca, si inclusiv a salariilor, in cel mai recent clasament realizat de Eurostat. Cu toate acestea, nu am ajuns nici macar la un sfert din media UE. Ce ne impiedica sa ne indeplinim visul european? Speranta oricarui roman de la momentul aderarii la UE in 2007, si anume aceea de a ajunge la nivelul de trai din Occident, pare sa se naruiasca pe zi ce trece.
Объем внешних кредитов, полученных Молдовой в I квартале 2014 г. во всех секторах экономики, составил $97,67 млн, сократившись на 22,3% в сравнении с аналогичным периодом прошлого года, а также на 39,2% — в сравнении с IV кварталом 2013 г., передает NOI.md. По данным Нацбанка Молдовы, при этом около $95,63 млн от общей суммы привлеченных в январе-марте 2014 г. займов составили долгосрочные кредиты, а $2,04 млн – краткосрочные.
Moldova Agroindbank şi Centrele de Servicii NEXUS îşi extind colaborarea în vederea susţinerii moldovenilor mai mult sau mai puţin implicaţi în procesul de migraţie — celor care vor să plece la studii sau la muncă peste hotare, celor care sînt deja stabiliţi acolo şi rudelor lor din Moldova, cetăţenilor care au revenit în ţară, relatează MOLDPRES cu referire la un comunicat al băncii.
În continuarea rubricii cu tematica „Impozitarea nerezidenților”, în această ediție a revistei vom reflecta tratamentul fiscal privind impozitul pe venit, inclusiv deductibilitatea/nedeductibilitatea cheltuielilor în scopuri fiscale pentru întreprinderea rezidentă din Republica Moldova căreia i se furnizează servicii de către persoanele fizice nerezidente detaşate, care obțin venituri din activitatea de muncă desfăşurată pe teritoriul Republicii Moldova în baza contractului de executare a lucrărilor şi/sau prestare a serviciilor încheiat între întreprinderea nerezidentă şi întreprinderea rezidentă din RM.
şeful Serviciului Fiscal de Stat, Ion Prisăcaru, participă, în perioada 03-05 iulie curent, la cea de-a XVIII-a Adunare Generală IOTA, care se desfăşoară la Belgrad, Serbia. Forul internaţional, desfăşurat sub genericul ,,Fii acolo la timpul potrivit-cel mai bun impact in timp util: implicarea contribuabililor si utilizarea de informaţii, de date si alte intervenţii pentru a influenţa comportamentul de confirmare!”, găzduieşte peste 150 de participanţi din cadrul administraţiilor fiscale si organisme internaţionale de profil, inclusiv conducătorii administraţiilor fiscale din 48 tari membre, oficiali de rang înalt din cadrul guvernului Serbiei, Uniuni Europene, OECD, FMI, practicieni fiscali, cercetători şi oaspeţi speciali.
Lituania, Bulgaria, Letonia, Romania, Slovacia si Irlanda aveau, in 2012, cele mai reduse poveri fiscale din Uniunea Europeana, in timp ce ponderea in Produsul Intern Brut a veniturilor din taxe si impozite la nivelul UE a urcat la 39,4%, de la 38,8% in 2011, conform datelor publicate, luni, de Oficiul European de Statistica (Eurostat).
Aproape 62% dintre locurile de muncă din România sunt în pericol să dispară din cauza automatizării activităţilor, rata fiind cea mai ridicată din Uniunea Europeană (UE), unde media se situează la 54%, conform unui studiu publicat de institutul Bruegel. În rândul celor 28 de state UE, riscul de computerizare a locurilor de muncă variază de la 46,69% în Suedia la 61,93% în România, arată studiul, publicat de economistul Jeremy Bowles.
Republica Moldova a fost inclusă în Topul 10 al unor ţări frumoase care atrag însă cel mai mic număr de turişti din lume, alcătuit de Organizaţia Mondială a Turismului (United Nations World Tourism Organization/ UNWTO). Nisipul alb al plajelor, ape azurii, lipsa aglomeraţiei şi experienţe culturale unice se regăsesc în planurile oricărui turist care îşi doreşte o vacanţă perfectă, însă în mod surprinzător, ţările care pot să ofere toate acestea se numără printre cele mai puţin vizitate destinaţii turistice.
Scumpirea la combustibil aplicată de la 1 aprilie de toate benzinăriile din ţară odată cu intrarea în vigoare a accizei de 7 cenţi pe litru a urcat România în topul ţărilor din UE cu cea mai scumpă benzină, deasupra Austriei, Ungariei sau Lituaniei, potrivit calculelor ZF.
Europenii au decis joi să consolideze lupta împotriva evaziunii fiscale, adoptând un text lăsat deoparte încă din 2008 cu privire la impozitarea veniturilor din economii, blocat până în prezent de către Austria şi Luxemburg. Există o «undă verde din partea Luxemburgului», a anunţat premierul Marelui Ducat Xavier Bettel într-o conferinţă de presă. Austria şi-a dat şi ea acordul, a anunţat o sursă europeană.
Frecventarea structurilor de primire turistică colective cu funcţiuni de cazare în ianuarie-martie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează că, în ianuarie-martie 2014 structurile de cazare turistică colective au fost frecventate de 38,2 mii de turişti, din care 20,9 mii de turişti moldoveni (54,6% din total) şi 17,3 mii de turişti străini (45,4%). Comparativ cu ianuarie-martie 2013, s-a majorat numărul de turişti cazaţi la structurile de primire turistică colective (+4,7%), pe seama creşterii acestuia la structuri de întremare (21,4%), hoteluri şi moteluri (+10,1%).
Compania austriacă Gebauer & Griller, unul din cei mai mari producători de cabluri pentru TGV şi automobile din lume, a deschis o nouă fabrică de producere a cablului în Zona Economică Liberă (ZEL) Bălţi, investind în acest sens circa 12 milioane de dolari. De fapt, ca să-şi extindă afacerea din Bălţi, compania austriacă, a contractat, la finele anului trecut, un împrumut de 5 milioane de euro din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD).
Ieri, la Praga, mai mulţi vinificatori şi producători de băuturi alcoolice tari din Moldova au discutat cu importatori cehi despre posibilităţile de colaborare, în cadrul Bursei moldo-cehe de contacte de afaceri. În cadrul evenimentului, agenţii economici din Cehia au fost familiarizaţi cu potenţialul şi oportunităţile de plasare a investiţiilor în sectorul vitivinicol al ţării noastre, anunţă Camera de Comerţ şi Industrie a Republicii Moldova într-un comunicat de presă.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *