Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Copiii rămaşi temporar fără ocrotire părintească, precum și tinerii care până la împlinirea vârstei de 18 ani deţineau acest statut vor beneficia de indemnizația unică la absolvirea şcolii de tip internat, cea lunară pentru întreținere și pentru locaţiunea locuinţei, indemnizaţia unică pentru efectuarea cercetărilor, editarea tezei și lucrării de diplomă în ultimul an de studii și de indemnizaţie unică la absolvirea instituţiei de învăţământ. Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale propune spre consultare proiectul de hotărâre pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de stabilire şi plată a indemnizaţiilor pentru unele categorii de copii și tineri.
În primele șase luni ale anului curent pentru livrările care, conform legislației fiscale, este prevăzută restituirea TVA, din bugetul de stat au fost restituite 1326,25 mil. lei, potrivit datelor statistice publicate de Serviciul Fiscal de Stat. Suma este mai mică comparativ cu cea restituită în perioada similară din anul precedent, când 806 contribuabili au primit 1 346 400,9 mii. lei, iar în semestrul I al anului 2017 au fost returnate 522,43 mil. lei.
Începând cu 1 ianuarie 2019, Casele Teritoriale de Asigurări Sociale (CTAS) stabilesc angajaţilor instituţiilor de forţă indemnizaţiile de maternitate, cele adresate familiilor cu copii, paternale, dar şi ajutorul de deces, informează Casa Națională de Asigurări Sociale. Anterior, militarii care îndeplinesc serviciul prin contract, persoanele din corpul de comandă și din trupele organelor afacerilor interne și sistemului penitenciar, ofițerii de protecție și colaboratorii organelor securității statului și Centrului Național Anticorupție beneficiau de indemnizații de incapacitate termporară de muncă, maternitate, creșterea copilului până la împlinirea vârstei de 3 ani din bugetul de stat la locul de muncă.
Cota zilnică a majorării de întârziere se va determina, conform regulilor matematice, până la patru semne după virgulă, în momentul de faţă aceasta fiind determinată până la sutimi de procent, cu utilizarea regulii de rotunjire. Serviciul Fiscal de Stat propune pentru consultări publice proiectul ordinului Cu privire la modificarea Instrucțiunii privind evidența obligațiilor față de buget aprobat prin Ordinul IFPS nr. 400 din 14 martie 2014. Scopul elaborării documentului este aprobarea unui model de certificat în cadrul SIA „Contul curent al contribuabilului” care va confirma lipsa sau existența creanțelor bănești față de BPN calculate în baza mandatului de executare, substituirii normelor aferente evidenței obligațiilor fiscale pe subdiviziuni și aducerii în concordanță cu cadrul de reglementare actual.
Din Fondul național de dezvoltare a agriculturii și mediului rural pentru finanțarea proiectelor de îmbunătățire a nivelului de trai și de muncă în mediul rural vor fi alocate anual până la 15% din valoarea totală a acestuia. În MO din 6 noiembrie a fost publicată Hotărârea Guvernului nr.456 din 18 octombrie 2019, prin care a fost aprobat Regulamentul privind acordarea subvențiilor pentru realizarea scopurilor indicate. Prevederile acestuia vor fi aplicate proiectelor evaluate și selectate în perioada anilor 2019-2021.
Ministerul Finanțelor, în calitatea sa de Punct Național de Contact pentru Control, în comun cu Consiliul de supraveghere publică a auditului, în baza unui Acord semnat între părți, va realiza mai multe acțiuni ce țin de implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională. Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul hotărârii Guvernului pentru modificarea Regulamentului cu privire la implementarea programelor de cooperare transfrontalieră şi transnaţională finanţate de Uniunea Europeană.
În „Monitorul oficial” din 23 august curent, a fost publicată lista persoanelor cărora, prin decizia Guvernului, le-a fost decernat Premiul național pentru anul 2019. Laureați ai premiului sunt Alexei Sainciuc, pictor și grafician de carte, pentru opera artistică, originalitate și contribuție de excepție la cultivarea valorilor estetice noilor generații prin intermediul artei vizuale; Alexandra Conunova-Dumortier, violonistă, pentru performanța interpretativă în arta muzicală violonistică universală și promovarea imaginii Republicii Moldova în lume.
Circa 350 de femei antreprenoare din Republica Moldova au participat sâmbătă, 14 decembrie, la cea de-a V-a ediție a Forumului Anual al Femeilor din Moldova, organizat de Platforma Națională a Femeilor (PNFM) în parteneriat cu Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).Genericul ediției din acest an este „Femei pentru femei” și au avut scopul de a contura rolul asocierii femeilor, precum și de a identifica soluții pentru provocările acestora în activitatea antreprenorială și în viața socială. Oaspete de onoare a Forumului Anual al Femeilor din Moldova a fost prim-ministrul Ion Chicu, care a venit cu un mesaj de încurajare și susținere pentru femeile de afaceri din Republica Moldova.
Art. 234 alin. (2) din Codul fiscal (CF) prevede că contribuabilul nu poate beneficia de o reducere cu 50% a amenzilor aplicate dacă comite repetat, în decurs de 6 luni consecutive, încălcările fiscale1,2 prevăzute la art. 254 și 2541. Când se consideră ca fiind comise pentru prima oară încălcările menționate – data actului de control sau data emiterii deciziei asupra cazului de încălcare a legislației? Restricția dată se răsfrânge și asupra altor încălcări fiscale prevăzute de CF sau doar pentru încălcările prevăzute la art. 254 (amendă pentru încălcarea regulilor de utilizare a mașinii de casă şi de control) și 2541 (amendă pentru nerespectarea reglementărilor din domeniul transporturilor auto de călători și pentru neeliberarea biletelor de călătorie)?
Odată cu adoptarea Legii nr. 246/2017 cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală (Legea nr. 246/2017) a fost inițiat un proces amplu de reformare a sectorului întreprinderilor de stat atât la nivel de politici, cât și la nivel de întreprinderi. Legea în cauză a venit să substituie Legea nr. 146/1994 cu privire la întreprinderea de stat (Legea nr. 146/1994) și a avut drept scop asigurarea unei abordări echitabile a activităţii întreprinderilor de stat (ÎS) și întreprinderilor municipale (ÎM).
Programul „Femei din afaceri” se va desfășura până în anul 2022 și va oferi beneficiarelor susținere la etapa de inițiere, lansare și creștere a întreprinderilor. Ministerul Economiei și Infrastructurii propune spre consultare publică proiectul hotărârii pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 1064/2016 cu privire la aprobarea Programului-pilot „Femei în afaceri”. Astfel, acest proiect nu mai deține statutul de program-pilot și va fi extinsă perioada de implementare a programului cu trei ani. Totodată, se propune ca acesta să fie susținut financiar din bugetul de stat, precum și din asistența tehnică oferită de partenerii de dezvoltare și donatori. În prezent, susţinerea financiară este asigurată de proiectul de asistenţă tehnică pentru implementarea Zonei de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător.
Mâine, 20 decembrie 2018, expiră termenul de achitare a plăților de bază la impozite, taxe și a altor plăți aferente bugetului de stat pentru contribuabilii care vor să beneficieze de stimularea fiscală prevăzută de Legea nr.180 privind declararea voluntară și stimularea fiscală din 26 iulie 2018. Astăzi Publicația Periodică ”Monitorul Fiscal FISC.md” oferă posibilitatea să ia cunoștință cu prevederile legale și persoanelor care, nefiind abonații noștri la momentul punerii în aplicare a Legii nr.180, nu au avut acces la conținutul articolului ce urmează, publicat pe data de 20 august curent. Sfera de reglementare
Politica fiscală și vamală pentru anul viitor este axată pe 3 principii: asigurarea plasării echitabile a poverii fiscale între mediul de afaceri și persoanele fizice, pentru a evita derapările de la o categorie de contribuabili la alta simplificarea activității contribuabililor și evitarea dezechilibrului la nivel de venituri bugetare, a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, unde a fost prezentat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. După cum a menționat ministrul, în proiect sunt incluse măsuri care diminuează presiunile fiscale pe anumite compartimente, dar există alți factori care sporesc presiunea la contribuabilii cu venituri sporite, care vin să compenseze micșorarea veniturilor ce vor fi înregistrate de primele acțiuni.
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public național (BPN) în 9 luni ale anului 2018 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2017, cu 15,4%. Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 27,4 mld. lei, ceea ce constituie o creștere cu 3,7 mld. lei față de perioada similară a anului precedent, sarcina fiind supra executată cu peste 1,8 mld. lei, sau cu 7,3%.
Investitorii străini în continuare manifestă interes pentru efectuarea investițiilor în țara noastră. Această idee este enunțată în cadrul panelurilor de discuții ce au loc la Moldova Business Week 2019. Republica Moldova, poziționată în clasamentul ”Doing Business 2020” pe locul 48 din 190 de țări, are un rating mai mare decât Ucraina, Belarus, Croația, Italia. Cea mai bună poziție – 13, Moldova o ocupă la capitolul inițierea afacerii și înregistrarea proprietății. De asemenea, se clasează pe locul 33 la capitolul plata taxelor și pe locul 38 la comerțul transfrontalier. În domeniul executării contractelor, țara noastră a urcat de pe poziția 69 pe 62, la plata impozitelor – de pe locul 35 la 33, iar la recunoașterea insolvenței – de la 68 la 67.
Executivul a aprobat în şedinţa de ieri, 21 martie, Regulamentul cu privire la modul de finanţare din bugetul de stat a proiectelor desfăşurate de comitetele sectoriale pentru formare profesională, implementarea căruia este pusă în sarcina Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale în limitele mijloacelor financiare stabilite anual în bugetul de stat pentru sprijinul financiar al proiectelor prezentate de către comitetele respective. Documentul prevede că la baza finanţării proiectelor sunt puse principiile liberei concurenţe, transparenţei şi neretroactivităţii, iar criteriile de selecţie şi finanţare ale proiectelor vor fi aplicate în mod nediscriminatoriu, astfel încât orice solicitant să aibă şanse egale.
În cazul în care angajatul își ia concediu din contul propriu angajatorul este obligat să declare acest fapt prin prezentarea Dării de seamă forma IRM19? Care indicatori din formularul menționat completăm și în special care cod al modificării raporturilor de muncă urmează să reflectăm în col.8 a Dării de seamă forma IRM19?
Potrivit prevederilor Legii privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489-XIV din 8 iulie 1999, ale Codului muncii, precum și ale Legii bugetului asigurărilor sociale de stat pentru fiecare an corespunzător, angajatorul are obligația de a calcula și achita la buget contribuțiile de asigurări sociale de stat obligatorii.
Entitatea B SRL a beneficiat de servicii foto prestate de o persoană fizică cetăţean care deţinea patenta de întreprinzător, însă care nu era prelungită la momentul semnării actului de prestare a serviciilor și la momentul achitării serviciilor. Entitatea nu a reținut impozit pe venit din plățile efectuate în favoarea titularului de patentă aferente serviciilor prestate de către acesta. Corect a procedat entitatea în situația respectivă?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *