Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
În vederea combaterii evaziunii fiscale şi cunoaşterii informaţiei privind veniturile şi mijloacele financiare deţinute de către cetăţenii americani, în anul 2010, Congresul Statelor Unite ale Americii (SUA) a venit cu adoptarea unei legi „Actul privind îndeplinirea obligaţiilor fiscale cu privire la conturile străine” (Foreign Account Tax Compliance Act – FATCA).
Prim-ministrul Pavel Filip a semnat dispoziția cu privire la desemnarea noii componențe a Consiliului Economic. Astfel, 59 de membri: miniștri, antreprenori, reprezentanți ai autorităților publice și comunității donatorilor au format grupuri de lucru tematice, după cum a propus recent chiar Premierul.
Guvernul a aprobat o decizie, prin care vor fi inițiate negocieri, cu semnarea ulterioară a Addendum-ului la Acordul de finanțare dintre Executivul de la Chișinău și UE privind Programul de Suport al implementării reformei învățământului vocațional/tehnic din Moldova. Prin Addendumul propus Ministerul Educație solicită extinderea termenului de implementare a acestui proiect de la 31 decembrie 2016 la 10 iulie 2017.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 21 — 27 decembrie au fost înregistrate 91 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 200 mii lei.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 28 decembrie 2015 — 03 ianuarie 2016 au fost înregistrate 97 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 200 mii lei.
Proiectul ce prevede completarea Codului fiscal cu un nou titlu — Titlul X – Impozitul unic de la rezidenţii parcurilor pentru tehnologia informaţiei, a fost votat în lectură finală în şedinţa Legislativului din 14 iulie curent. Proiectul de lege a fost elaborat cu scopul aducerii în concordanţă a actelor normative cu Legea cu privire la parcurile pentru tehnologia informaţiei, în special a mecanismului de aplicare a impozitului unic rezidenţilor parcurilor pentru tehnologia informaţiei stabilit în mărime de 7% din venitul de vânzări, dar nu mai puţin de 30% din cuantumul salariului mediu pe economie prognozat pentru anul aferent perioadei fiscale a impozitului respectiv.
Tot mai des Serviciul Fiscal de Stat primește scrisori din partea contribuabililor, prin care se solicită consultații cu privire la examinarea litigiului fiscal.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 07-13 decembrie au fost înregistrate 87 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 266 mii lei.
Proiectul legii contabilităţii, care îşi propune să transpună parţial Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, a fost prezentat Parlamentului în mod prioritar şi susţinut în prima lectură. Confom Acordului de Asociere, Republica Moldova şi-a asumat angajamentul de a armoniza prevederile legislaţiei naţionale în ceea ce priveşte rapoartele financiare în conformitate cu prevederile Directivei. În momentul în care am început să elaborăm legea noastră, am observat că destul de multe prevederi ale legii corespund deja cu prevederile Directivei şi doar pe câteva componente au fost făcute modificări substanţiale, a anunţat Vice-ministrul Finanţelor, Veronica Vragaleva.
Conform prevederilor art. 209 din Codul fiscal, pentru a organiza comercializarea bunurilor, expertul transmite Serviciului Fiscal de Stat dosarele loturilor de bunuri. Referitor la operaţiunea de predare-primire se întocmește un proces-verbal.
Curtea de Conturi a Republicii Moldova și-a prezentat Raportul de activitate al instituției pe anul 2016, în cadrul unei conferințe de presă.
Inspectoratul Fiscal de Stat pe municipiul Chişinău a desfăşurat, pe 16 decembrie curent, mai multe de acţiuni orientate spre verificarea contribuabililor ce desfăşoară activităţi de transport de pasageri şi bagaje, fiind pus accentul pe combaterea transportului ilicit de călători, ce se exprimă prin desfășurarea activităţilor fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat sau la un alt organ abilitat prin lege.
Cu începere din 1 iunie 2016, în Republica Moldova vor fi înmatriculate cu numere speciale din seria „MAI” doar mijloacele de transport ale subdiviziunilor, ce au competenţă nemijlocită de menţinerea ordinii publice şi securităţii statului, precum şi cele de protecţie a populaţiei, teritoriului şi mediului în cazul situaţiilor excepţionale, transmite Ipn cu referire la o modificate, aprobată în ședința de miercuri a Guvernului la propria decizie din 4 octombrie 2001.
Încercând să remită o somație debitorului său pentru a-l preîntâmpina despre obligativitatea achitării datoriei, agentul economic a aflat că debitorul său a fost lichidat, acest fapt fiind înregistrat la Camera Înregistrării de Stat. Ce acțiuni urmează să întreprindă agentul economic creditor pentru ca datoria acestuia să poată fi calificată ca datorie compromisă în scopuri fiscale? Extrasul de la Camera Înregistrării de Stat despre lichidarea întreprinderii poate servi ca document care permite calificarea datoriei compromise, în scopuri fiscale.
Serviciul Fiscal de Stat fiind creat la 1 aprilie 2017 în calitate de persoană juridică administrează funcționalitățile sale pe tot teritoriul țării, acționând prin Direcțiile generale administrare fiscală, create în acest sens, Chișinău, Centru, Nord și Sud. Administrarea proceselor de insolvabilitate la fel a fost centralizată, cu dislocarea personalului în regiuni pentru a asigura reprezentarea intereselor SFS în Curțile de Apel Chișinău, Bălți, Comrat și Cahul (în raport cu reforma judiciară în desfășurare declanșată în anul curent).
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 30 noiembrie — 06 decembrie au fost înregistrate 72 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 182 mii lei.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 02 — 08 noiembrie au fost înregistrate 102 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de peste 375 mii lei.
În Monitorul Oficial al Republicii Moldova din 30 iunie 2017 a fost publicată Legea nr. 93 din 26 mai 2017 cu privire la statistica oficială. În același timp, urmează a fi abrogată respectiva Lege nr. 412 din 09.12.2004. Actul nou reglementează organizarea şi funcţionarea sistemului statisticii oficiale şi stabileşte cadrul juridic pentru dezvoltarea, producerea, diseminarea şi coordonarea statisticii oficiale.
Consiliul controlului financiar public intern, potrivit noilor modificări, va avea în componenţa sa 11 membri, în loc de 9, cum este în vigoare.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *