Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Pentru a efectua auditul la asigurătorul care deţine licenţă pentru asigurarea obligatorie de răspundere civilă auto externă, entitatea de audit va trebui să dispună de renume și experiență recunoscută în domeniul auditului instituțiilor financiare internaționale. Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat un proiect de hotărâre privind modificarea pct.8 din Regulamentul cu privire la auditul asiguratorilor, aprobat prin Hotărârea nr. 19/3/2019.
Introducere: Achizițiile publice constituie un aspect esențial al investițiilor publice care stimulează dezvoltarea economică, iar acest lucru trebuie să se realizeze în cel mai eficient și corect mod. Misiunea fundamentală a guvernului şi a instituţiilor publice este de a servi interesul public, luând măsuri pentru ca funcţionarii publici să nu permită compromiterea procesului decizional şi de administraţie publică din cauza intereselor şi relaţiilor lor personale. În condiţiile în care pretenţiile societăţii sunt din ce în ce mai mari, conflictul de interese în cadrul procedurilor de achiziție publică, tratat în mod necorespunzător de către funcţionarii publici, slăbesc inevitabil încrederea cetăţenilor în instituţiile publice.
Cabinetul de miniștri a aprobat și a prezentat Parlamentului pentru examinare proiectul legii privind procedura de constatare a încălcărilor în domeniul prevenirii spălării banilor și finanțării terorismului și modul de aplicare a sancțiunilor. Acesta a fost elaborat de către experții Ministerul Justiţiei și Serviciului Prevenirii şi Combaterii Spălării Banilor (SPCSB) și transpune selectiv la nivel naţional prevederile Directivelor Uniunii Europene privind prevenirea utilizării sistemului financiar în scopul spălării banilor sau finanţării terorismului. Scopul proiectului este asigurarea securităţii statului, protejării sistemului naţional financiar-bancar, financiar-nebancar şi a liber-profesioniştilor, apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale persoanelor fizice şi juridice.
Sunt deductibile în scopuri fiscale plățile unice și cotizațiile achitate de către entitățile de audit și ce documentele justificative sunt necesare pentru aceasta? Conform art. 31 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 271/2017 privind auditul situaţiilor financiare, auditorul este obligat să achite plata unică pentru înregistrarea în Registrul public al auditorilor și cotizaţia anuală, cu excepţia perioadei de suspendare a activităţii conform art.13 alin.(1) lit.a) şi b).
Astăzi, 1 iulie 2020, Serviciul Fiscal de Stat a lansat în exploatare industrială sistemul informațional automatizat de creare și circulație a facturilor fiscale electronice „e-Factura”. În „Monitorul Oficial” din 30 iunie curent, a fost publicat Ordinul SFS nr. 317 din 26 iunie 2020 privind aprobarea Regulamentului respectiv, care stabilește modul de creare, expediere și recepționare a facturilor fiscale între participanții la tranzacțiile economice documentate prin acestea și generate în SIA „e-Factura”. Potrivit Regulamentului, contribuabilul va obține acces la SIA „e-Factura” în conformitate cu Regulamentul privind modul de utilizare a serviciilor fiscale electronice prin intermediul SIA „Cabinetul personal al contribuabilului”.
Pentru prima dată în Republica Moldova va fi implementat conceptul de reevaluare a bunurilor imobile în scopul impozitării, care va fi bazat pe metode de evaluare de piață. Ministerul Finanțelor în comun cu Agenția relații funciare și cadastru au elaborat proiectul hotărârii de Guvern cu privire la aprobarea Regulamentului privind reevaluarea bunurilor imobile în scopul impozitării (Regulament), examinat în cadrul ședinței secretarilor de stat din 23 iulie. Conform autorilor, există mai multe condiții care au impus elaborarea documentului. Acestea țin de transformarea valorii estimate în scopul impozitării în valorile simbolice, care nu mai corespund valorilor de piață a bunurilor imobile, nu reflectă situația actuală pe piață imobiliară, nu servesc drept bază veridică pentru impozitarea imobilelor.
În conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) din Codul fiscal, bază valorică a activelor de capital se confirmă documentar conform modului stabilit de Ministerul Finanțelor și constituie: a) valoarea activelor de capital procurate; b) valoarea activelor de capital create de contribuabil. În cazul lipsei documentelor de confirmare a valorii bunurilor imobiliare construite cu forţele proprii, baza valorică constituie valoarea de piaţă estimată de organele cadastrale teritoriale;
Beneficiari ai Programului de subvenționare a dobânzilor vor putea fi întreprinzătorii creditați și de către organizațiile de creditare nebancară. Cabinetul de miniștri a aprobat proiectul de lege pentru modificarea și abrogarea unor acte legislative ce are ca scop asigurarea accesului mai multor agenți economici cu lichidități în condițiile crizei pandemice la soluții optime de suport. În acest sens, se propune completarea art. I din Legea nr. 60/2020 privind instituirea unor măsuri de susținere a activității de întreprinzător.
Perioada în care agenții economici și instituțiile publice din raioanele de est pot traversa punctele de trecere a frontierei pentru efectuarea procedurilor de vămuire fără perceperea drepturilor de import sau export și fără aplicarea măsurilor de politică economică și prohibițiilor, cu condiția rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale va fi extinsă. În cadrul ședinței Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre cu privire la modificarea pct. 21 din Hotărârea Guvernului nr. 960/2017 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 109/2017 privind unele măsuri de control la trecerea frontierei, de control vamal şi privind asigurarea regimului fiscal în cadrul controlului comun la unele puncte de trecere a frontierei de stat moldo-ucrainene.
Deși companiile din sectorul tehnologiilor informaționale și comunicațiilor (TIC) au început să vândă în regim online produse și servicii cu mult înainte de pandemie, totuși magazinele online, sau așa-numitele internet magazine, prin intermediul cărora se comercializează produse și servicii TIC, au apărut și se dezvoltă vertiginos anume în ultima perioadă de timp. Astfel, companiile IT, pentru a putea încasa mijloacele bănești de la clienți, direct pe paginile web, au recurs la așa-numitele instrumente e-Commerce. Un instrument e-Commerce reprezintă un serviciu de acceptare a cardurilor în mediul online, oferit de către băncile comerciale autohtone. Adică instrumentul e-Commerce este un serviciu care permite achitări cu cardul direct pe site-ul companiei IT, fiind astfel o modalitate sigură și rapidă de plată pentru produsele și serviciile TIC.
Oricare persoană fizică - utilizator al internetului la accesarea navigatorului web (browser) „a fost atacat” de anunțurile pop-up (publicitate care iti sare în fața ochilor) cu reclama diverselor jocuri de noroc online. Mulți dintre utilizatori nu ezită să-și încerce norocul, dar nu toți cunosc care sunt diferențele dintre un joc de noroc care este desfășurat cu respectarea reglementărilor legale și unul care nu respectă prevederile legislației în vigoare ale Republicii Moldova cu privire la organizarea și desfășurarea jocurilor de noroc. În asemenea situații, nu toți cunosc cum pot aceste jocuri online să-i creeze probleme beneficiarului de câștig când se ajunge la impozitarea acestor venituri. În astfel de situații apar intrebări cu privire la corectitudinea declarării și achitării impozitului pe veniturile obținute de către persoanele fizice beneficiari ai câștigurilor din jocurile de noroc online.
Conform prevederilor art. 2162 alin. (1) din Codul civil, moştenirea este transmiterea patrimoniului (masa succesorală) unei persoane fizice decedate (defunct, cel care a lăsat moştenirea) către una sau mai multe persoane (moştenitori). Potrivit art. 2162 alin. (4) din Codul civil, prin derogare de la alin.(3), în cazurile prevăzute de lege, drepturile nepatrimoniale, precum şi drepturile patrimoniale legate în mod inseparabil de persoana defunctului trec la moştenitor.
În momentul de față progresul tehnologic și informațional remodelează interacțiunea dintre cererea și oferta de servicii și produse. Posibilitățile și comoditatea pe care le oferă mediul online are un impact asupra tuturor domeniilor, inclusiv domeniul serviciilor de taxi. În prezent, unele companii de taxi și-au remodelat procesele pentru a obține o eficiență sporită. Modelul vechi de afacere prin care clienții interacționau cu operatorii prin intermediul apelurilor telefonice este unul tot mai puțin utilizat, fiind substituit cu cel de interacțiune prin aplicațiile dezvoltate de companiile IT. Aceasta oferă comoditate pentru clienți și noi posibilități pentru companiile de taxi.
SRL X a depus la Serviciul Fiscal de Stat (SFS) cerere privind restituirea TVA. După examinare, pe marginea acesteia a fost emisă decizia fără efectuarea controlului tematic, deoarece au fost întrunite condițiile prevăzute la pct.13 din Regulamentul privind restituirea taxei pe valoarea adăugată aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 93 (Regulament). Ulterior, potrivit pct.14 din Regulament, care prevede că sumele TVA restituite subiecţilor impozabili, în modul stabilit la pct. 13 din Regulament, sunt supuse de către SFS controlului tematic cel puţin o dată pe an, la SRL X a fost efectuat un control privind corectitudinea calculării
În cazul amenajării și utilării depozitului vamal provizoriu, va fi obligatorie instalarea sistemului de supraveghere video, care va corespunde următoarelor cerințe : numărul de camere video instalate trebuie să asigure supravegherea perimetrului depozitului provizoriu atât din exterior, cât și din interior (minimum 2 camere); camerele video trebuie să reflecte imaginea din interior, în special, în locul unde sunt depozitate mărfurile, inclusiv, căile de acces în/din depozitul provizoriu; parametrii tehnici ai camerelor video trebuie să fie compatibili cu softul „SMART PSS” sau „IVMS” (la decizia deținătorului de depozit provizoriu);
Conectarea primară la serviciile fiscale este cu titlu gratuit pentru toți contribuabilii obligați să utilizeze metodele automatizate, inclusiv pentru prezentarea informațiilor prin intermediul Sistemului Informațional Automatizat „Colectarea informațiilor din surse indirecte” (în continuare – SIA CISI), și NU DOAR pentru contribuabilii ce cad sub incidența art. 187 alin. 21 din Codul Fiscal.
În ediția din aprilie a revistei „monitorul.FISC.md”, la solicitarea cititorilor noștri, va fi publicat articolul expertului fiscal Galina Șpac cu mai multe detalii ce țin de particularitățile trecerii de la metoda calculării amortizării mijloacelor fixe pe categorii de proprietate la metoda liniară. În articol se subliniază că normele privind trecerea de la metoda calculării amortizării mijloacelor fixe pe categorii de proprietate la metoda liniară sunt reglementate de Legea nr.1164/1997 pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal (art. 24 alin. (32), Legea nr.1164/1997), precum și Regulamentul privind evidența și calcularea amortizării mijloacelor fixe în scopuri fiscale (Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr. 704/2019 (pct. 38-45, HG nr. 704/2019).
În luna aprilie 2020, prețurile producătorului în industrie s-au majorat față de martie curent cu 0,7%, comparativ cu aprilie 2019 – cu 2,6%, iar față de decembrie 2019 – cu 1,3%, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. Astfel, în industria extractivă în luna aprilie curent prețurile producătorului s-au majorat față de martie curent cu 0,2%, iar față de aprilie și martie 2019 s-au micșorat cu 2,7% și, respectiv, cu 1,6%. În industria prelucrătoare prețurile s-au majorat comparativ cu martie curent cu 1,6%, față de aprilie 2019 – cu 3,7% și față de decembrie 2019 – cu 2,3%.
Comisia Națională a Pieței Financiare a elaborat proiectul de hotărâre referitor la aprobarea Regulamentului privind activitatea de actuariat. Acesta vizează activitatea de actuariat pentru asigurători (reasigurători) în conformitate cu prevederile Legii nr.407/2006 cu privire la asigurări . Actuarul este persoana fizică sau angajatul unei persoane juridice care prestează servicii de actuariat, specializată în evaluarea riscurilor financiare prin metode statistice, matematice şi economice, fiind titulară a unui certificat de calificare eliberat de autoritatea de supraveghere.
Potrivit prevederilor art. 24 alin. (16) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II din Codul fiscal, la calcularea impozitului pe venit, agenții economici au dreptul la reducerea venitului impozabil cu o sumă calculată prin înmulțirea salariului mediu lunar pe țară din anul precedent anului fiscal de gestiune la creșterea numărului mediu al salariaților în anul fiscal de gestiune fată de anul precedent, dar nu mai mare de venitul impozabil. Salariul mediu lunar pe țară în anul precedent se stabilește în baza comunicatului Biroului National de Statistică.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *