Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Implementarea Nomenclatorului combinat al mărfurilor, gestionarea contingentelor tarifare cu Uniunea Europeană și eliberarea certificatelor de origine a mărfurilor au fost subiecte discutate în cadrul unei ședințe cu reprezentanții Ministerului Finanțelor și a Serviciului vamal, convocată marți de viceministrul Economiei, Octavian Calmâc. Părțile au examinat pașii necesari pentru intrarea în vigoare, de la 1 ianuarie 2015, a Nomenclatorului combinat al mărfurilor și reflectarea acestuia în sistemul informațional al Serviciului vamal ASYCUDA, în vederea implementării Acordului de comerț liber aprofundat și cuprinzător cu UE (DCFTA).
Cuba transformă tot mai multe afaceri controlate de stat în cooperative de producţie, aflate în proprietatea angajaţilor, şi încurajează şi micile firme private să urmeze acest model, în încercarea de a încetini ascensiunea capitalismului într-unul dintre puţinele bastioane rămase comunismului. În ultimul an, au fost înfiinţate circa 450 de cooperative de producţie, iar autorităţile de la Havana au planuri pentru alte câteva mii, scrie Reuters.
FMI a crescut în ultimii ani numărul condiţiilor ataşate împrumuturilor acordate ţărilor care întâmpină dificultăţi financiare, în pofida promisiunilor de a limita ceea ce criticii instituţiei internaţionale consideră a fi cereri oneroase, arată un studiu. Ţările care sunt disperate să obţină bani de la FMI sunt în dezavantaj în discuţiile cu instituţia, care se desfăşoară similar unor negocieri «cu pistolul la tâmplă», potrivit unui studiu al Eurodad, o reţea de 48 de ONG-uri din 19 ţări europene, cu activitate în domenii precum finanţarea pentru dezvoltare şi combaterea sărăciei.
Unul din obiectivele de bază a Comisiei rezidă în contribuirea la prevenirea corupției prin verificarea declarațiilor cu privire la venituri și proprietate, precum și a celor de interese personale ale procurorilor, judecătorilor și deputaților, altor persoane cu funcții de demnitate publică, a funcționarilor publici și a unor categorii de conducători din sectorul public.
Începând cu luna martie curent, Ministerul Finanţelor, cu suportul Programului PNUD „Finanţele Publice pentru Dezvoltare” şi în parteneriat cu Ministerul Finanţelor al Slovaciei, lansează o campanie de instruire în domeniul bugetării în bază de programe şi performanţă pentru administraţia publică locală. Astfel, în perioada 18-27 martie curent în cadrul Academiei de Studii Administrative se va desfăşura un curs de instruire, în cadrul căruia 70 de specialişti din cadrul Direcţiilor finanţe ale UAT vor fi instruiţi în calitate de formatori în domeniul bugetării pe programe şi performanţă.
„SIA „e-Factura” este unul dintre cele mai solicitate servicii guvernamentale, fiind lansat la 11.02.2014 de Guvernul Republicii Moldova în parteneriat cu Serviciul Fiscal de Stat, cu suportul IP „Centrul de Guvernare Electronică” şi al Î.S. „Fiscservinform”. În 5 luni de la implementare, acest serviciu a fost accesat de 1 250 de companii (1 508 utilizatori unici). În perioada de referință au fost generate 5 006 de facturi, cu valoarea totală de 78 979 859,67 lei, inclusiv T.V.A.
Parlamentul a adoptat astăzi în lectura doua un proiect de lege care include o serie de ajustări la politica bugetar-fiscală pentru anul 2014. Documentul a fost susţinut cu votul a 86 de deputaţi.
Sistemul fiscal al Republicii Moldova, ca şi al altor ţări, este bazat pe conformarea voluntară a contribuabililor la declararea şi la plata obligaţiilor fiscale către buget. În acest sens, instituirea unui cadru unitar al relaţiilor de parteneriat în raport cu mediul de afaceri şi cetăţeni, bazat pe încrederea şi susţinerea reciprocă, este foarte important, chiar primordial. De aceea, activitatea Serviciului fiscal trebuie să fie îndreptată spre oferirea unor soluţii optime şi competente contribuabililor, concretizate într-un ansamblu de servicii automatizate de o înaltă calitate, bazate pe realizările de ultimă oră în domeniul tehnologiilor informaţionale, concomitent cu armonizarea legislaţiei fiscale a Republicii Moldova la standardele internaţionale de administrare fiscală.
Pe parcursul ultimilor 4 ani de activitate, Serviciul Vamal a simplificat la maxim procedurile vamale și a devenit o instituție mai modernă care răspunde așteptărilor comunității de afaceri. Astfel au fost implementate noi mecanisme de faciltare a traficului transfrontalier și acordate mai multe beneficii agenților economici de încredere. Numărul titularilor procedurilor simplificate este în continuă creștere și la ziua de astazi mai mult de 70 de cei mai mari companii producători și importatori din RM sînt pe lista firmelor.
România: Guvernul a schimbat formula de calcul al veniturilor suplimentare supuse impozitării obţinute de companii ca urmare a liberalizării preţului la gaze, prin ordonanţă de urgenţă aprobată în aceeaşi zi în care documentul a fost prezentat în dezbatere publică, actul fiind publicat luni în Monitor.
Banca Mondială și-a exprimat disponibilitatea de a asista Guvernul în stabilirea unui set de indicatori de performanță pentru cca 20 de instituții publice din Republica Moldova care vor măsura deschiderea acestora față de mediul de afaceri. O înțelegere în acest sens a fost atinsă în cadrul întrevederii de luni a viceprim-ministrului, ministrului economiei, Valeriu Lazăr, cu Misiunea Băncii Mondiale pentru pregătirea noului Proiect de Ameliorare a Competitivității al Băncii Mondiale (PAC II).
Informarea contribuabililor şi asigurarea unui grad înalt de eficienţă a serviciilor acordate este o premiză imperativă pentru asigurarea onorării de către aceştia a obligaţiilor fiscale în condiţiile legii, în volum deplin şi în termenii stabiliţi, a declarat astăzi Şeful SFS, Ion Prisăcaru, la lucrările Mesei rotunde cu genericul „Declaraţia cu privire la impozitul pe venit al persoanei fizice: între teorie şi practică”.
Ministrul Finanţelor, Anatol Arapu, a venit astăzi cu un şir de amendamente la Politica bugetar-fiscală pentru anul 2014. Printre acestea se numără şi decizia de modificare a accizelor la ţigaretele cu filtru. „Ţinând cont că ieri Curtea Constituţională a declarat drept neconstituţională modificarea accizelor la ţigări, propunem restabilirea acestora în varianta aprobată de Parlament”, a declarat Arapu.
Agricultorii se declară îngrijoraţi de scumpirea produselor petroliere şi solicită o întrevedere cu Premierul Iurie Leancă pentru a analiza această situaţie, comunică MOLDPRES. Potrivit unei scrisori semnată de conducerea mai multor organizaţii ale agricultorilor, fermierii au pierdut aproximativ 200 milioane de lei din cauza majorării din ultima perioadă a preţului la motorină.
Portugalia ar trebui să semneze un acord de precauţie cu Uniunea Europeană pentru a-şi asigura revenirea cu suces pe pieţele financiare după finalul programului de bailout convenit în 2011, care se va încheia în luna mai, consideră fostul ministru al Finanţelor Fernando Teixeira dos Santos. "Aşa-numitul program de precauţie ar fi mai potrivit", a declarat Teixeira dos Santos într-un interviu acordat Bloomberg.
Strategia naţională de dezvoltare agricolă şi rurală a Republicii Moldova pentru anii 2014-2020 a fost aprobată astăzi de Guvern, comunică MOLDPRES. Scopul Strategiei constă în îmbunătăţirea competitivităţii sectorului agroalimentar şi realizarea unei sinergii între agricultură, mediul natural şi dezvoltarea rurală pentru a ameliora calitatea vieţii în regiunile rurale.
Una din părţile bune de a avea o elită la nivel mondial este că ei ştiu ce se întâmplă, încotro se îndreaptă lumea, pe când masele induse în eroare trebuie să aştepte decenii pentru a afla care bănci sunt falimentare sau să afle cine este un infractor la nivel înalt. Dar elita ar trebui să ştie aceste lucruri în timp real şi pe această bază ar trebui să facă previziuni exacte, scrie editorialistul britanic Paul Mason pentru The Guardian.
La Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei se desfășoară atelierulul bilateral de lucru, organizat de comun cu Biroul Atașatului pentru Muncă, Afaceri Sociale și Protecția Consumatorului din cadrul Ambasadei Austriei în Republica Moldova și Centrul de Formare și Reabilitare Profesională din Austria (BBRZ). Tematica seminarului este axată pe ,,Transmiterea experienței Austriei în domeniul reabilitării profesionale a persoanelor cu dizabilități după modelul Centrului BBRZ”.
Premierul Spaniei, Mariano Rajoy, a promis marţi, în discursul anual privind starea naţiunii, reduceri de taxe pentru 12 milioane de spanioli şi stimularea creării de locuri de muncă prin scăderea contribuţiilor sociale, pentru a semnala ieşirea din recesiune a ţării. "Am schimbat direcţia, an trecut de la contracţie la creştere economică, de la declin la recuperare şi de la pericol la speranţă", a spus Rajoy, citat de Financial Times.
Ţin să mulţumesc organizatorilor Mesei rotunde pentru iniţiativa de a organiza acest eveniment şi pentru invitaţia de a participa la el. Este o idee foarte bună. Multe probleme în societate apar din lipsa de comunicare la toate nivelurile. Această Masă rotundă este o posibilitate pentru noi să ne expunem pe marginea problemelor, cu care se confruntă contabilii în relaţiile cu Serviciul Fiscal în munca de zi cu zi. Contabilul este, poate, persoana cea mai responsabilă şi pregătită din punct de vedere profesional în cadrul unei entităţi pentru calculul corect şi plata în buget a impozitelor şi taxelor. Dările de seamă contabile sunt întocmite de contabil, toate controalele fiscale, de asemenea, încep şi să termină în contabilitate.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *