Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Cabinetul de miniştri a aprobat, în cadrul şedinţei de ieri, Strategia intersectorială de dezvoltare a abilităţilor şi competenţelor parentale, care urmează a fi implementată pentru perioada anilor 2016 – 2022.
Banca Europeană de Investiţii (BEI) va acorda României un împrumut de 300 de milioane de euro pentru sprijinirea proiectelor de mediu, ca parte a contribuţiei statului în cadrul Programului Operaţional Infrastructură Mare din perioada 2014-2020. Contractul de finanţare a fost semnat joi la Luxembourg de către ministrul finanţelor Anca Dragu şi de Cristian Popa, vicepreşedintele băncii.
Deputații au votat Legea bugetului pentru anul 2016 în lectura a treia și ultima. Proiectul prevede o redresare treptată a situației macroeconomice. Astfel, veniturile bugetului de stat pe anul 2016 constituie 31 378 944, 8 mii de lei, iar cheltuielile — de 35 561 744,8 mii de lei. Deficitul bugetar este de 4 182 800,0 mii de lei. Se prevede o creștere a PIB-ului de 1,5%.
Numărul solicitanților de patentă de întreprinzător sau de prelungire a acesteia în ultimii trei ani a înregistrat o creștere de 13,11%, potrivit datelor prezentate într-o dezbatere publică de Institutului Național de Cercetări Economice al Academiei de Științe a Moldovei.
85 la sută dintre cetăţenii Republicii Moldova acceptă, dacă li se iveşte ocazia, să primească salariul în plic şi să nu achite impozitele. Cel puţin acest lucru îl arată datele unui studiu realizat de
Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anul 2016 va fi publicată mîine în Monitorul Oficial. Fondurile asigurării obligatorii de asistență medicală vor fi în anul 2016 în sumă de 5 838 515,5 mii de lei. Comparativ cu anul 2015, este prognozată majorarea veniturilor fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală cu 13,1 la sută și a cheltuielilor cu 11 la sută.
Germania ar putea contribui la finanțarea Programul Național de Dezvoltare Economică prin Reindustrializare (PNDER), elaborat de APIP (Asociația Patronală din Industria Prelucrătoare), care presupune construcția a 10 platforme industriale, similare Zonei Economice Libere de la Bălți, în alte 10 raioane, în valoare totală de 100 milioane de euro.
Proiectul politicii bugetar-fiscale şi vamale pentru anul 2017 a fost discutat în cadrul unei mese rotunde organizată de Expert-Group cu suportul fondului Soros, în cadrul proiectului “Procesul bugetar în Republica Moldova: monitorizare, transparență și promovarea controlului public”.
Angajații care au mai mult de 40 de ani obțin cele mai bune rezultate atunci când lucrează cel mult trei zile pe săptămână, arată un studiu citat de BBC. Studiul, realizat de un grup de cercetători în economie, se bazează pe analiza obiceiurilor de muncă și pe rezultatele testelor cognitive ale circa 3.000 de bărbați și 3.500 de femei de peste 40 de ani din Australia.
Guvernul italian a decis să introducă un salariu minim pe economie de 6,30 — 7 euro pe oră, detaliile urmând să fie stabilite în următoarele săptămâni de Cabinetul de la Roma, informează cotidianul Corriere della Sera.
În Moldova Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
Agenția pentru Cooperarea Internațională a Germaniei (GIZ) va implementa în următorii doi ani proiectul de ”Consiliere a Guvernului Republicii Moldova în politici economice”. Conceptul proiectului, care are un buget de circa 2,8 milioane de euro, a fost prezentat astăzi Viceprim-ministrului, ministrului Economiei, Octavian Calmîc, de șeful echipei GIZ Moldova, Ronny Bechmann.
Produsul intern brut (PIB) al Republicii Moldova, în trimestrul I al anului 2016, a constituit 27 de miliarde 097 milioane de lei, fiind în creștere cu 0,8% față de aceeași perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică, pe seria ajustată sezonier, PIB-ul s-a majorat cu 0,3% faţă de trimestrul I al anului 2015 şi cu 1,7% faţă de trimestrul IV al anului trecut.
Prin ordinul Ministrului Finanţelor „Cu privire la numirea în funcţie”, dl Ruslan Malai a fost numit în funcţia de director al Agenţiei Achiziţii Publice, începînd cu data de 16 mai 2016. Domnul Ruslan Malai este magistru în economie şi drept, are o experienţă vastă în domeniul achiziţiilor. A activat anterior
Cotele accizelor, stabilite în sume fixe la băuturi alcoolice, cu excepția berii, oxigen, azot, articole de bijuterie sau de giuvaiergerie, autoturisme, tutunuri și înlocuitori de tutun fabricate urmează a fi majorate prin ajustarea acestora la rata inflaţiei prognozată pentru 2016(10,5%), potrivit proiectului modificărilor și completărilor la actele legislative în vigoare, care rezultă din politica fiscală, bugetară și vamală pe 2016.
8499 locuri de muncă vacante – atâtea sunt înregistrate în baza de date Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă la data de 24.05.2016. Cele mai multe locuri de muncă sunt în Chișinău – 2911, 620 în Bălți, iar în 427 în Florești. Cel mai mic număr de locuri de muncă declară agenții economici din Telenești – 17.
Peste 30 de agenţi economici din raionul Ocniţa au participat ieri la o masă rotunda cu privire la oportunităţile de dezvoltare a propriilor afaceri cu ajutorul serviciilor de consultanţă, oferite de Proiectul “Ameliorarea competitivităţii II” (PAC II) finanţat de Banca Mondială.
Din cauza situației economice din regiune, dar mai ales a furturilor din sistemul bancar, nivelul sărăciei în Republica Moldova va crește în acest an cu 38%, după cum prognozează experții. Cauzele sărăciei țin de deprecierea leului cu un sfert din valoarea sa în raport cu dolarul, de scumpirea creditelor, depășirea inflației de două ori etc.
Aspecte privind regimul fiscal aferent dividendelor 1.1. Achitarea dividendelor în perioada anului 2016, aferente profitului nerepartizat obținut în perioadele fiscale de pînă la 01.01.2008. În conformitate cu prevederile alin. (1) art. 80 din CF, agentul economic achită dividende acționarilor (asociaților) săi din venitul rămas după impozitare. Aceasta presupune că, la achitarea în 2016 a dividendelor aferente perioadelor fiscale de pînă la 01.01.2008, entitatea a achitat impozitul pe venit din activitatea de întreprinzător pe venitul impozabil aferent perioadei respective, în conformitate cu cotele stabilite pentru aceste perioade (de exemplu, în perioada 2006-2007 — la cota de 15%).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *