Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) şi-a redus participaţia la capitalul Banca Transilvania (TLV), prin vânzarea unui pachet de 86,76 milioane de actiuni printr-un plasament privat accelerat pe Bursa de Valori Bucureşti, potrivit unui anunţ făcut de BERD.
Procedurile de autorizare și recepție a lucrărilor în construcții vor fi optimizate. Aceasta potrivit proiectului Codului Urbanismului și Construcțiilor, elaborat de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat a convocat în ședință, pe 23 decembrie curent, Consiliul de Conformare, fiind invitați agenți economici din domeniul de activitate ”investigație și protecție a bunurilor și persoanelor”.
În conformitate cu art. 102 alin. (1) din CF, subiecţilor impunerii, înregistraţi în calitate de plătitori ai T.V.A., li se permite trecerea în cont a sumei T.V.A., achitate sau care urmează a fi achitată furnizorilor plătitori ai T.V.A., aferente cheltuielilor efectuate pînă la momentul înregistrării şi legate de procurarea mijloacelor fixe, cu destinaţie de producţie în agricultură, de construcţia şi reconstrucţia obiectelor cu destinaţie de producţie în agricultură, de crearea şi întreţinerea plantaţiilor tinere, de creşterea tineretului animal şi întreţinerea cirezilor.
Companiile din spațiul european aleg să se exindă din cinci motive importante, potrivit studiului «Coporate overseas expansion — opportunities and barriers», publicat de «The Economist Intelligence Unit» (EIU) și comandat de TMF Group, o companie internaționașă de top ce oferă servicii de outsourcing profesionale.
Sunt operaţiunile bancare pe cale de a fi „uberizate“? Creditarea persoanelor fizice şi a companiilor reprezintă partea centrală a operaţiunilor pe care le desfăşoară băncile. Însă avansul rapid al creditorilor alternativi, cum ar fi platformele peer-to-peer, alimentează previziunile conform cărora băncile vor pierde din cota de piaţă aşa cum pierd companiile tradiţionale de taximetrie din cauza Uber, scrie Financial Times.
Potrivit prevederilor art. 112 alin. (2) din Codul fiscal, subiectul care desfăşoară activitate de întreprinzător are dreptul să se înregistreze în calitate de contribuabil al TVA, dacă el preconizează efectuarea livrărilor impozabile de mărfuri sau servicii. Subiectul se consideră înregistrat din prima zi a lunii următoare celei în care a fost depusă la organul fiscal cererea de înregistrare, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin.(1) al art.112 din Codul fiscal.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Misiunea FMI ar putea sosi la Chișinău în prima jumătate a lunii septembrie Misiunea Fondului Monetar Internațional ar putea sosi la Chișinău în prima decadă sau jumătate a lunii septembrie, — a menționat după ședința operativă de luni a guvernului premierul Valeriu Streleț Răspunzînd la o întrebare a presei, dacă a primit răspuns la scrisoarea trimisă de guvern FMI, în care se solicita trimiterea unei misiuni a Fondului în Moldova cu care să se înceapă negocierile unui nou program de colaborare cu FMI prim-ministru și-a exprimat speranța, că răspunsul va veni într-un termen rezonabil.
Comisia Nationala a Pietei Financiare (CNPF) a adoptat o hotarare prin care se majoreaza prima de asigurare de baza la politele RCA si Carte Verde. De asemenea, pentru calculul pretului final al politei RCA, au mai fost introdusi doi noi coeficienti de rectificare.
Peste 60 de femei din toate regiunile Republicii Moldova s-au întrunit astăzi la Chişinău pentru a discuta despre modelul Programului Compact de implicare a femeilor în proiectele ce vizează reforme și investiții în infrastructură, dar şi despre rolul femeilor în realizarea acestora, informează Moldpres.
Graficul de restituire a cantităților de păcură eliberate, cu titlu de împrumut pe termen scurt, din rezervele de stat întreprinderilor din complexul termoenergetic va fi extins — un proiect de modificări, în acest sens, la decizia guvernului din 20 ianuarie 2009 propune Ministerul Economiei.
1. (28.6.1.5) Ce regim TVA se va aplica activelor materiale pe termen lung incluse în capitalul statutar (social) cu aplicarea scutirii stabilite de art.103 alin.(l) pct.29) din Codul fiscal, la comercializarea, transmiterea în arendă, locațiune, uzufruct, leasing operațional sau financiar acestora (cu excepția exportului) pînă la expirarea termenului de 3 ani?
Potrivit prevederilor Planului general de conturi contabile, aprobat prin ordinul Ministerului Finanțelor nr. 119 din 06.08.2013, venitul aferent ieșirii imobilizărilor corporale se contabilizează la contul 621 „Venituri din operațiuni cu active imobilizate”.
Fraudarea fondurilor externe ar putea fi pedepsită cu închisoare de la 2 până la 15 ani și cu amenzi de până la 200 de mii de lei. Centrul Național Anticorupție a prezentat astăzi în cadrul ședinței de Guvern un proiect de lege cu privire la modificarea și completarea Codului penal. Acesta a fost aprbat de membrii Executivului.
Forţa de muncă în Republica Moldova: ocuparea şi şomajul în trimestrul II 20151 Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în trimestrul II 2015 populaţia economic activă (populaţia ocupată plus şomerii) a Republicii Moldova a constituit 1339,2 mii persoane, fiind aproximativ, la nivelul anului 2014 (+ 0,8%). Structura populaţiei active s-a modificat după cum urmează: ponderea populaţiei ocupate a scăzut de la 96,4% la 95,9%, iar ponderea şomerilor s-a majorat de la 3,7% la 4,1%.
1. (28.6.1.4) Ce regim TVA se va aplica activelor materiale pe termen lung incluse în capitalul statutar (social) cu aplicarea scutirii stabilite de art.103 alin.(l) pct.29) din Codul fiscal, la exportul acestora pînă la expirarea termenului de 3 ani?
Agenţia pentru Inovare şi Transfer Tehnologic din cadrul Academiei de Ştiinţe a Moldovei desfășoară Concursul proiectelor de inovare şi transfer tehnologic, care are ca scop de bază susținerea implicării și dezvoltării unei economii naționale bazate pe inovații și transfer de noi tehnologii prin stimularea apariției și progresului ÎMM-lor inovaționale.
Numărul din luna martie al revistei “Monitorul Fiscal FISC.md” este dedicat Declarației privind impozitul pe venit, ultima zi de prezentare a căreia este 25 martie pentru toate categoriile de contribuabili.
Anul 2016 va fi unul foarte dificil pentru Moldova, — a menționat candidatul desemnat la funcția de prim-ministru Ion Sturza în cadrul întâlnirii sale cu oamenii de afaceri din Moldova. Potrivit afirmațiilor sale se așteaptă o descreștere economică între 3-5%.
Deși în Republica Moldova, conform legislației naționale, este obligatorie asigurarea de răspundere civilă pentru pagube produse de autovehicule și toți posesorii de autovehicule sunt obligați să achite cu regularitate primele de asigurare, aceștea, la survenirea cazurilor asigurate (la producerea accidentelor rutiere), întâmpină mari dificultăți în ridicarea despăgubirilor de asigurare, din cauza practicilor defectuoase ale unor companii de asigurări, care frecvent dau dovadă de un comportament de rea-credință vis-a-vis de persoanele păgubite.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *