Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Fondatorul companiei Gravity Payments, Dan Price, şi-a redus salariul cu 90% pentru a le mări veniturile angajaţilor săi. Tânărul antreprenor, în vârstă de 30 de ani, şi-a şocat angajaţii în momentul în care i-a anunţat că noul venit minim anual în compania pe care o conduce va fi de 70.000 de dolari. Înainte de a-şi reduce salariul, Dan Price, care a pus bazele companiei Gravity Payments în 2004, avea un venit anual de 1 milion de dolari.
Efortul Italiei de a-şi salva industria aflată în suferinţă este emblematică pentru problemele economice ale Europei, mai ales ale ţărilor din sudul continentului. Dar în Italia o campanie guvernamentală pentru salvarea companiilor de stat de la faliment ia amploare, iar Papa Francisc intervine pentru a sprijini acest efort. Ultimele săptămâni au adus un val de veşti proaste pentru industria fierului şi oţelului din Italia.
O delegaţie a Fondului de Asigurări în Medicină (Eesti Haigekassa) din Estonia, condusă de Tanel Ross, preşedintele Consiliului de administraţie al Fondului, se află într-o vizită de lucru de două zile la Chişinău. Vizita are loc în contextul implementării acordului de colaborare între Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi Eesti Haigekassa, semnat în octombrie 2014, pe o perioadă nedeterminată.
Timp de un an de zile, compania internațională de asigurări „ASITO” a avut în permanență un deficit de active de milioane de lei și există riscul ca instituția să nu-și poată onora obligațiile față de clienți. Constatarea aparține Comisiei Naționale a Pieței Financiare (CNPF).
Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2016
10 companii își licitează proiectele investiționale în fața potențialilor finanțatori în cadrul Târgului Ideilor Eco-Responsabile, ce se desfășoară astăzi în premieră la Chișinău. Proiectele cele mai reușite vor primi finanțare din partea investitorilor prezenți la eveniment – bănci comerciale, fonduri de investiții și parteneri de dezvoltare, care au pus la dispoziția agenților economici un fond de 100 de milioane de lei.
Pentru a înţelege importanţa şi necesitatea utilizării documentelor primare cu regim special pentru documentarea faptelor economice de către entităţi, vom examina istoricul documentelor primare cu regim special astfel cum sunt cunoscute şi utilizate în prezent de entităţi.
Pe data de 06.06.2016, ora 10.00, pe adresa: mun. Chişinău, str. Constantin Tănase 9, of. 66, se va desfăşura licitaţia „cu strigare” a patrimoniului S.C. „Agroterra-Impex” S.R.L., în proces de lichidare, care constă din lotul nr. 1 – combină MDW Fortschritt E524, amplasată în r-nul Basarabeasca, s. Bașcalia, prețul 245 520,00 lei; lotul nr.2 – combină MDW Fortschritt E524, amplasată în r-nul Basarabeasca, s. Bașcalia, prețul 245 520,00 lei.
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că miercuri, 8 iunie 2016, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Pentru îmbunătăţirea serviciilor prestate clienţilor, Î.C.S. “RED UNION FENOSA” S.A. anunţă că marţi, 7 iunie 2016, vor avea loc întreruperi programate ale furnizării energiei electrice
Un aşa-numit sistem de educaţie duală, în care angajatorii lucrează cot la cot cu şcolile pentru a avea candidaţi cât mai bine pregătiţi pentru piaţa muncii la absolvire, funcţionează de mai bine de un deceniu în Germania, iar această colaborare a făcut ca în unele regiuni ale Germaniei rata şomajului să fie aproape neglijabilă. În România, reducerea drastică a numărului de elevi din şcolile profesionale şi lipsa de atractivitate în rândul tinerilor pentru învăţarea unei meserii au condus la un deficit de candidaţi pe piaţa muncii şi la o rată a şomajului mai ridicată.
Londra a fost desemnată cel mai influent oraş din lume în condiţiile în care atrage un număr de două ori mai mare de acorduri de investiţii străine directe decât New York, arată un nou studiu publicat de Forbes, scrie economica.net. Capitala Marii Britanii este 'domiciliul preferat pentru bogaţii din întreaga lume' în condiţiile în care este mai bine conectat pentru călătorii cu avionul şi de asemenea este amplasată într-o zonă de timp avantajoasă pentru a face afaceri cu Asia.
Odată cu dezvoltarea internetului şi cu implicarea oamenilor în diferite activităţi online pe scară largă, companiile de la noi din ţară nu pierd ocazia de a interacţiona cu clienţii prin intermediul tehnologiei. Acum, este mult mai uşoară efectuarea unei serii de activităţi precum: achitări produse, achitări servicii comunale, transferuri, informări privind produsele şi serviciile prestate, publicitate online, suport online, etc.
Petroliştii din Moldova vor micşora preţurile la carburanţi, timp de o săptămână. La această înţelegere ei au ajuns în cadrul discuţiilor purtate astăzi cu reprezentaţii Guvernului. Ulterior, ministrul Economiei, Adrian Candu, a declarat mai multe companii care vând carburanţi urmează să reducă preţul cu 50 de bani la litru. «Dacă va fi nevoie, vom discuta şi săptămâna viitoare şi dacă va fi necesar vom discuta dur şi cu aplicarea legii», a spus vicepremierul.
Perspectivele de procurare a serviciilor medicale şi formarea fondurilor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) au fost subiectele-cheie abordate marţi, 15 decembrie, în cadrul unei vizite de lucru efectuate de Dorjan Marušič, expert al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, la Compania Naţională de Asigurări în Medicină.
Peste 130 de companii din Republica Moldova, România, Austria, Belgia, Bulgaria, Coreea de Sud, Grecia, Franţa, Cehia, SUA şi Ucraina participă la ediţia a XXVI-a a Expoziţiei Internaţionale Specializate de maşini, echipamente şi tehnologii pentru complexul agroindustrial — MOLDAGROTECH, care se va desfăşura în perioada 12-15 martie curent, la Centrul «Moldexpo» din Chişinău, informează MOLDPRES.
În legătură cu deficienţele tehnice, Moldova Agroindbank, Unibank, Banca Socială și EuroCreditBank au anunțat că suspendă posibilitatea de a retrage bani din bancomate și a efectua cumpărături cu cardul, informează UNIMEDIA.
Potrivirea angajatului cu rolul pentru care opteaza este esentiala. Aceasta este o modalitate simpla pentru a sti daca un candidat este potrivit pentru afacerea ta. Intervievarea candidatilor pentru un loc de munca este dificila, mai ales atunci cand unii candidati stiu sa “se vanda” foarte bine in cadrul interviului, dar dezamagesc la locul de munca ulterior.
Numărul contractelor de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă „Carte Verde” pentru Zona 2 (Belarusi, Ucraina și Federația Rusă ) s-a redus în august cu 80,32%. Potrivit agenţiei „INFOTAG”, citând comunicatul de presă al Comisiei Naţionale a Pieţei Financiare (CNPF), motiv pentru analiza situaţiei date au servit informaţiile din presă, conform cărora„companiile de asigurări din Republica Moldova începând cu luna august curent refuză să încheie cu persoanele fizice și juridice contracte de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto externă „Carte Verde” pentru Zona 2 (Belarus, Ucraina și Federația Rusă), propunând solicitanţilor contracte pentru Zona 3, ce sunt de 3 ori mai costisitoare”.
Peste 1200 de ghiduri și manuale a distribuit participând la ediția de toamnă a expoziției specializate Farmer proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor(ACED), finanțat de Guvernul SUA. Cel 14 titluri de carte, o parte din care au fost imprimate repetat, deoarece cererea la acestea a fost mare, au fost oferite producătorilor gratuit. La elaborarea manualelor și ghidurilor și-au adus contribuția autori din Moldova și Statele Unite ale Americii — doctori în științe agricole, reprezentanți ai unor companii de consultanță, în colaborare cu specialiști din cadrul proiectului ACED.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *