Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
SRL „W” activează în domeniul construcțiilor civile și în anul 2015 a procurat un mijloc fix (automacara) necesar pentru activitatea întreprinderii. Automacaraua a fost utilizată anterior de către altă întreprindere. Activul procurat a fost reparat pentru a fi utilizat în continuare după destinație în activitatea întreprinderii.
— Domnule Coceban, Î.S. „Fiscservinform” împlinește anul acesta 9 ani de activitate, 9 ani de când sunteți administratorul acestei entități. Poate că nu este o perioada foarte mare, însă una foarte importantă din punct de vedere strategic și chiar al impunerii pe piața IT din Moldova. Spuneți-ne, cum au fost acești ani, care este viziunea dumneavoastră asupra evoluției activității întreprinderii?
Suntem agent economic cu peste 100 de angajaţi. Am prezentat Darea de seamă IPC 18 pentru lunile ianuarie – aprilie ale anului 2018 în termenele stabilite de legislaţie. Recent am fost telefonaţi de un angajat care a depus cererea pentru stabilirea pensiei la Casa Teritorială de Asigurări Sociale şi i s-a comunicat că aceasta nu poate fi stabilită, deoarece lipsesc datele pentru lunile februarie şi martie. Noi, însă, am primit recipisa că darea de seamă a fost recepţionată. Cum procedăm în asemenea situaţie?
În conformitate cu prevederile art. 49 alin. (3) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal
Stimați cititori, în numărul din octombrie (6) al Publicației Periodice „Monitorul fiscal FISC.MD”, vă propunem, ca de obicei, o serie de articole cu tematică fiscală, contabilitate, audit etc., care, cu siguranță, vă sunt necesare în activitatea Dvs. Începem actualul număr al revistei cu Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118 din 28 august 2017 Cu privire la aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special „Factura fiscală” şi a Instrucţiunii privind completarea acestuia.
Aspectele colaborării comercial-economice moldo-austriece, precum și posibilitățile de extindere a acestora pe diferite dimensiuni, au fost discutate de viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, în cadrul unei întrevederi cu Christine Freilinger, Ambasadorul Austriei în țara noastră.
Întreprinderea a pavat porțiunea de drum care duce spre obiectul comercial arendat, fără de care nu este posibil accesul pe timp de toamnă și de iarnă. Cheltuielile au constituit 30 mii lei. Le contabilizăm ca cheltuieli curente sau formam un mijloc fix? Aceste cheltuieli sunt deductibile în scopuri fiscale?
Reflectarea perioadelor de aflare a angajaţilor în concediu de maternitate şi/sau concediu de îngrijire a copilului rămâne a fi o întrebare frecvent abordată de către contabili. Propunem o descriere a modului de reflectare în Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit, a primelor de asigurare obligatorie de asistenţă medicală şi a contribuţiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate Forma IPC 18 (în continuare – Forma IPC 18) cât şi în Informaţia pentru stabilirea drepturilor sociale în sistemul public de asigurări sociale Forma DSA 18 (în continuare – Forma DSA 18) a situaţiilor de aflare a persoanelor angajate în concediu de maternitate sau îngrijire a copilului.
Statul va acorda Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM) garanții în mărime de 80% din valoarea creditelor contractate de la bănci pentru dezvoltarea afacerilor. Prevederile sunt incluse în noul Regulament de activitate a Fondului de Garantare a Creditelor, gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Consiliul Concurenței a elaborat un proiect de lege prin care propune aplicarea politicii de clemență agenţilor economici care colaborează cu Consiliul Concurenţei. Conform Legei concurenței, clemenţa este recompensa acordată de Consiliul Concurenţei pentru cooperarea întreprinderilor şi asociaţiilor de întreprinderi cu CC, în cazul în care acestea sunt sau au fost parte a unui acord anticoncurenţial.
Arhiva: Cum se vor reflecta în Darea de seama lunară (forma IPC18) și anuală (Forma IALS14) veniturile achitate persoanelor fizice, care sunt scutite de reținerea prealabilă a impozitului pe venit, potrivit art. 90 din Codul fiscal?
Întreprinderea de proiectare a transferat unei companii avans pentru lucrări care au fost efectuate, dar nu a fost predate prin act și nu a fost eliberată factura fiscală. Cum se poate de închis avansul, cu toate că suma contractului este mai mare? Directorul companiei date a dispărut, este în căutare și procese de judecată. Avansul a fost transferat cu 2 ani în urma și nu știm cum să închidem cel puțin suma avansului.
Ministerul Finanțelor propune spre consultare publică proiectul Ordinul cu privire la modificarea și completarea Ordinului MF nr.126 din 04.10.2017, ce se referă la formularul tipizat Forma IPC18, precum și la Instrucțiunea de completare a IPC18.
O procedură de executare intentată de executorul judecătoresc acordă creditorului și debitorului drepturile și obligațiile reglementate de Codul de executare (CE). Creditor este persoana fizică sau juridică în al cărei interes a fost emis documentul executoriu, iar debitor este persoana fizică sau juridică obligată, prin documentul executoriu, să efectueze anumite acţiuni ori să se abţină de la efectuarea lor.
Estimarea impozitelor și taxelor prin metode și surse indirecte de către organele fiscale, inclusiv în temeiul declarațiilor angajaților din cadrul întreprinderii, activitatea căreia a fost supusă controlului fiscal. În cadrul efectuării controalelor fiscale sunt deseori folosite metode și surse indirecte de estimare a impozitelor.
Conform prevederilor art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2017 (în continuare – Lege), prin noțiunea de masă debitoare se înțeleg bunuri, inclusiv mijloace băneşti în numerar şi fără numerar, în monedă națională şi în valută străină, aflate în proprietatea debitorului la data intentării procesului de insolvabilitate, dobândite sau recuperate pe parcursul acestuia, cu excepția bunurilor care, potrivit legii, nu sunt pasibile de executare silită. În cadrul procesului de insolvabilitate, una dintre atribuțiile principale ale administratorului insolvabilității, în temeiul prevederilor art. 66 alin. (1) lit. j) din Lege, este organizarea şi vânzarea la licitație sau prin negocieri directe a bunurilor din patrimoniul debitorului în conformitate cu prezenta lege.
Un programator din cadrul întreprinderii „Pentalog CHI” SRL poate câștiga un salariu lunar de 30 mii lei, potrivit Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, cu referire la lista celor 100 bine plătite locuri de muncă înregistrate în baza de date la situația din 15 martie curent, conform declarațiilor agenților economici. Tot un salariu maxim de 30 mii lei este oferit și pentru funcția de comandant navă aeriană de către întreprinderea de stat „Moldaeroservice”. Un salariu de 25 mii lei este promis și pentru persoana care va deține funcția de director în cadrul „Huawei Technologies SRL”, care este vacantă.
Astăzi, 1 aprilie 2019, este pus în aplicare Formularul IRM 19, Informaţia privind stabilirea drepturilor sociale şi medicale aferente raporturilor de muncă (în continuare Forma IRM 19), aprobat prin Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 33 din 18 februarie 2019, fiind operate modificări la Ordinul Ministerului Finanţelor nr. 126 din 4 octombrie 2017. Dat fiind faptul că Forma IRM 19 substituie formularul DSA 19, precum şi informaţia din tabelul nr. 2 al Dării de seamă IPC 18, modul de completare a acestuia este similar modului de completare a formularelor menţionate. În continuare vom atenţiona asupra principalelor aspecte ce ţin de completarea corectă a Formei IRM 19.
Indicele preţurilor producătorului (preţurile medii de vânzare de către întreprinderile agricole) la produsele agricole în ianuarie-iunie 2018 faţă de perioada respectivă a anului 2017 a constituit 93,2%, informează Biroul Naţional de Statistică. Potrivit datelor oficiale, la produsele vegetale preţurile producătorului s-au micşorat în medie cu 8,2%. Astfel, au scăzut preţurile la tutun – cu 32,6%, pomuşoare de cultură – cu 30,7%, floarea soarelui – cu 17,7%, rapița – cu 14,5%, culturile cerealiere şi leguminoase boabe – cu 9,4%, porumb – cu 9,5% și grâu – cu 3,3%.
Antreprenoriatul este calea spre dezvoltarea unor comunităţi locale sustenabile. Această idee a fost enunţată în cadrul ultimei sesiuni din cadrul Atelierului de lucru cu genericul Consolidarea competitivităţii regionale prin dezvoltarea inteligentă a Întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), desfăşurat de Organizaţia pentru Dezvoltarea Întreprinderilor Mici şi Mijlocii (ODIMM), partenerul Publicaţiei Periodice ,,Monitorul Fiscal FISC.MD".
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *