Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Introducerea noului sistem privind plata defalcată a TVA, prin care se intenționează utilizarea unui cont bancar dedicat încasărilor şi plăților de TVA va avea efecte semnificative asupra companiilor din România, sunt de părere specialiștii în domeniul fiscalității din cadrul PwC România. Potrivit proiectului de ordonanță, sistemul privind plata defalcată a TVA se va aplica opțional începând cu 1 septembrie 2017, urmând a fi obligatoriu începând cu 1 octombrie 2017.
Declarația a fost făcută de vicepremierul, ministrul Economiei, Octavian Calmîc, care a fost conducător al grupului de negociatori privind noul memorandum de politici economice și financiare dintre guvernul Moldovei și FMI.
Republica Moldova se află într-o situaţie când cinci crize se suprapun şi se alimentează reciproc. Este vorba de criza economică, criza instituţională, criza bugetară, criza bancară şi criza socială. Declaraţia a fost făcută de fostul ministru al Finanţelor, Veaceslav Negruţa.
Guvernul a aprobat amendamentele la legile despre BNM, societăţile pe acţiuni, despre piaţa de capital, despre CNPF, în scopul ajustării lor la legea privind depozitarul unic central al valorilor mobiliare.
În trimestrul I 2017 câștigul salarial mediu lunar nominal brut a fost de 5218,9 lei, înregistrând o creștere de 11,3% față de trimestrul I 2016. Potrivit Biroului Național de Statistică, în sfera bugetară câștigul salarial mediu lunar a constituit în trimestrul I – 4725,7 lei (+12,6% față de trimestrul I 2016), iar în sectorul economic (real) – 5428,6 lei (+10,7% față de trimestrul I 2016).
Ministerul Finațelor a elaborat proiectul legii bugetului de stat pentru 2017 și l-a propus spre consultare. Conform proiectului, veniturile bugetului de stat în 2017 vor constitui peste 32,7 mld. lei, iar cheltuielile – circa 36,9 mld. lei, deficitul bugetar – 4,15 mld. lei.
Guvernul a susținut, în ședința din 13 septembrie, inițierea negocierilor a două acorduri de asistență cu Guvernul Statelor Unite ale Americii. Primul se referă la inițierea negocierilor și aprobarea semnării celui de-al doilea Amendament la Acordul de asistență privind obiectivul de dezvoltare dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Statelor Unite ale Americii pentru creșterea comerțului și a investițiilor în sectoarele cheie, semnat la Chișinău la 28 septembrie 2016.
Control este orice formă de verificare, revizie, audit, evaluare şi/sau analiză exercitată de către un organ de control, cu scopul de a constata respectarea legislației și de a verifica unele fapte relevante pentru domeniul de control al organului în cauză, la fața locului şi/sau prin solicitare directă de la persoana controlată a documentației şi a altei informații prin poştă, inclusiv prin poşta electronică, sau prin telefon, informație pe care aceasta, în virtutea legii, nu este obligată să o ofere.
Despre situația macroeconomică în Moldova s-a vorbit în cadrul ședinței a echipei de negociatori cu reprezentanții Fondul Monetar Internațional, care a avut loc, astăzi,în incinta Ministerului Economiei. Părțile au făcut un schimb de opinii despre evoluţia social-economică a Republicii Moldova, prezentând ultimele tendinţe privind principalii indicatori macroeconomici, înregistrați pe parcursul anului 2015.
Conceptul Planului Național de facilitare a Comerțului a fost prezentat pe 16 iunie, în cadrul primei ședințe a Comitetului Național de Facilitare a Comerțului, care a fost constituit pe platforma Consiliului Economic pe lângă Prim-Ministrul Republicii Moldova.
Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură (AIPA) a primit până în prezent 2,2 mii de cereri de subvenționare de la producătorii agricoli și se așteaptă să fie depuse până la încheierea campaniei, la sfârșitul lunii octombrie, încă 1500-1700 de dosare.
Foștii premieri Iurie Leancă şi Chiril Gaburici au fost citaţi şi audiaţi de procurorii anticorupţie în dosarul Băncii de Economii. Aceştia au dat depoziţii privind circumstanţele creditării BEM, a Băncii Sociale și Unibank de către Banca Naţională, în lunile noiembrie 2014 şi martie 2015, informează Noi.md.
Hotărârea Guvernului privind majorarea salariului cadrelor didactice a fost publicată în Monitorul Oficial, nr. 265-273 din 28 iulie 2017. Potrivit acesteia, salariile lunare ale cadrelor didactice, începând cu 1 septembrie 2017, vor fi majorate cu 11,3%.
Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) a prezentat raportul de activitate pentru anul 2017. Conform raportului, inspectorii de muncă au întreprins acţiuni în vederea prevenirii şi combaterii ilegalităţilor din domeniul muncii. Astfel, au fost efectuate 3479 vizite de control, monitorizate 3135 unități cu un număr de 111,5 mii salariaţi, din care 55,2 mii femei (inclusiv 12,7 mii din mediul rural) și 7 minori. Din numărul total de vizite, 2772 au fost planificate, iar 707 — inopinate.
Primul centru național dedicat industriilor creative, Creative Hub, urmează să fie deschis la sfârșitul anului viitor și va oferi spațiu pentru coworking liberilor profesioniști, organizațiilor și întreprinderilor din domeniu. Pentru construirea acestuia a fost semnat un Memorandum de Înțelegere între Proiectul de Competitivitate din Moldova, finanțat de Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională (USAID) și Guvernul Suediei, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării, Academia de Muzică Teatru și Arte Plastice (AMTAP) și Asociația Companiilor Creative din Moldova (COR).
Noul Guvern trebuie să ia măsuri radicale pentru stimularea businessului şi asimilării potenţialului economic al statului. Asemenea opinie au exprimat în ajun reprezentanţii asociaţiilor de business, la şedinţa extinsă a Consiliului economic al Prim-ministrului Valeriu Streleţ.
Banca Națională a Moldovei și Parlamentul vor asigura în iulie 2016, cu suportul Fondului Monetar Internațional, încheierea contractului de evaluare independentă internațională a procesului de supraveghere bancară a BNM. Acest lucru este prevăzut în Foia de parcurs a reformelor prioritare elaborată și aprobată în Guvern și Parlament.
Cuantumul primelor de asigurare obligatorie de asistenta medicala se stabilește anual. Pentru anul 2017, cuantumul acestora a fost stabilit prin Legea fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală pe anul 2017 nr. 285 din 16 decembrie 2016. În partea ce ține de contribuțiile de asigurări sociale, menționăm că modul de calculare și achitare este prezentat în Legea bugetului asigurărilor sociale de stat, aprobată anual.
Cum se va calcula facilitatea la IT luând în considerare faptul că salariul minim în sectorul real al economiei a intrat în vigoare la 21 iulie 2017? Conform prevederilor art. 24 alin. (21) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal nr. 1164-XIII din 24 aprilie 1997, limita venitului impozabil se aplică pentru salariul calculat aferent fiecărei luni. Impozitul pe venit se determină la momentul achitării prin metoda cumulativă, cu aplicarea cotelor stabilite la art. 15 lit. a) din CF. Dacă într-o lună se achită venitul pentru câteva perioade, limita venitului impozabil se aplică pentru venitul calculat aferent fiecărei luni în parte.
Suma totală a creditelor acordate de băncile din Moldova, conform situaţiei de la sfârşitul lunii august 2016, a fost de 37 mld. 157,8 mil. lei, în creştere timp de o lună cu 53,1 mil. lei (+0,1%). Potrivit datelor Băncii Naţionale a Moldovei, în structura portofoliului de credite al băncilor din Moldova au continuat să predomine creditele pentru comerţ (comerciale), cu o cotă de 29,3% din suma totală a împrumuturilor.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *