Studiu de caz. Andrei este fondatorul și administratorul la SRL „V”, genul de activitate al entității fiind livrarea vinului îmbuteliat în raza mun. Chișinău. La 10 ianuarie 2020, clientul SA „C” a plasat prin telefon comanda de 50 sticle, în sumă de 1500 lei. Andrei a livrat sticlele la 14 ianuarie 2020. Factura fiscală de recepție a sticlelor a fost semnată de Andrei în calitate de administrator al SRL „V” și administratorul SRL „C”. Nici până astăzi Andrei nu și-a primit banii. Care sunt procedurile legale pentru obținerea plății?

Conform art. 2 din Legea nr. 104 din 18.06.2020 cu privire la rezervele de stat și de mobilizare (în continuare - Legea nr. 104/2020), rezervele de stat ­reprezintă fondul special de bunuri materiale, preponderent cu destinaţie civilă, creat la depozitele Agenției Rezerve Materiale şi ale agenţilor economici în scopul asigurării necesităţilor de mobilizare pe timp de asediu şi de război, intervenirii operative a statului pentru protecţia populaţiei şi a teritoriului, asigurarea funcţionării stabile a economiei naţionale şi apărării ţării în situaţiile de urgenţă/excepţionale, în cazul apariţiei unor fenomene sociale sau economice, atentatelor teroriste, precum şi în scopul acordării ajutorului umanitar şi contribuirii la stabilitate în sectoarele economiei naţionale în cazul apariţiei unor disfuncţionalităţi.

Capitolul I Capitolul I, partea a II- a Capitolul II Capitolul III Capitolul IV

Persoana fizică X, în calitate de beneficiar, a încheiat cu o companie de construcții, în calitate de executor, contractul de rezervare a apartamentului cu suprafața totală de 50,73 m2, urmând să fie achitat prețul de 39000 de euro, adică câte 768,77 de euro/m2. Ulterior, părțile au încheiat contractul de vânzare-cumpărare a apartamentului, cumpărătorul achitând prețul acestuia. După încheierea contractului de vânzare-cumpărare, X au depistat că suprafața indicată în contract nu corespunde cu suprafața de facto al apartamentului, fiind cu 3,73 m2 mai mică decât cea declarată, iar valoarea supraplății constituind 2867,51 de euro.   X a expediat în adresa companiei de construcții o somație, prin care a solicitat restituirea diferenței de preț al apartamentului procurat, însă nu au primit niciun răspuns. Considerând că, prin acțiunile ilegale admise de către compania de construcții, i-a fost cauzat un prejudiciu considerabil, fiind deposedat de suma de 2867, 51 de euro, care a fost achitată fără temei la încheierea contractului de vânzare-cumpărare a apartamentului, X a depus cererea de chemare în judecată.   În cerere acesta a menţionat că, pentru achitarea prețului apartamentului, a contractat un credit de la o bancă comercială, suportând cheltuieli sub formă de dobânzi și comisioane. Astfel, în urma inacțiunilor companiei de construcție, care nu a restituit sumei încasate greșit, X suportat un prejudiciu material. Pretențiile au fost întemeiate în baza dispozițiilor Cod civil și art. 1, 2, 6, 31 din Legea privind protecția consumatorului.   Reclamantul a solicitat încasarea de la compania de construcții în beneficiul său a sumei de 2867,51 de euro cu titlu de prestație obținută fără justă cauză prin practică comercială înșelătoare, a sumei de 542,06 de euro cu titlu de dobândă de întârziere și compensarea cheltuielilor de judecată. Prima instanță a respins cererea persoanei fizice. X a atacat-o cu apel. Examinând cererea, instanța a admis apelul declarat, a casat hotărârea primei instanțe și a emis o nouă hotărâre, prin care acțiunea a fost admisă parțial, fiind încasată din contul companiei de construcții în beneficiul persoanei fizice suma de 2867,51 de euro, iar pentru asistența juridică suma de 2500 de lei.  

Adresarea cu o acțiune în instanța de judecată reprezintă una dintre modalitățile prin care persoanele fizice şi juridice pot să-şi apere drepturile încălcate sau contestate, libertățile şi interesele legitime. Deşi judecarea cauzelor trebuie să aibă loc într-un termen rezonabil, de multe ori examinarea unei acțiuni în procedură judiciară durează destul de mult, fie din cauza suprasolicitării instanțelor sau ca urmare a altor circumstanțe obiective sau subiective. Anume din acest considerent, pentru examinarea anumitor categorii de pricini, legiuitorul din Republica Moldova a reglementat o procedură simplificată prin care persoanele îşi pot apăra drepturile şi interesele într-un termen mai scurt şi cu mai puțin efort.

Completările la art. 84 („Răspunderea procesuală a debitorului”) din Legea insolvabilității nr.149/2012 care urmează a fi examinate în cadrul ședinței secretarilor de stat prevăd că, interdicția de a părăsi teritoriul Republicii Moldova sau localitatea de reședință aplicată  debitorului sau reprezentantului organelor lui de conducere de instanța de insolvabilitate nu poate depăși 6 luni. Dacă este necesară menținerea interdicției pe un termen mai mare, aceasta poate fi aplicată în mod repetat, în urma unui demers motivat al administratorului/lichidatorului, dar nu mai mult de 3 ori în cadrul aceleiași proceduri de insolvabilitate.

În conformitate cu Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi nr.845/1992, entitatea este obligată să păstreze mijloacele băneşti în instituţii financiare şi să-și  achite obligațiile față de bugetul public naţional, angajaţii, creditorii, precum şi să-și onoreze celelalte obligaţii de plată prin sistemul financiar-bancar, în modul stabilit de actele normative ale Băncii Naţionale a Moldovei. Întreprinderea este liberă să deschidă conturi bancare și să efectueze operațiuni cu acestea,  respectând normele impuse de legislația bancară.

Analizând informația din Sistemul informațional al Serviciul Fiscal de Stat „Contul curent al contribuabilului”, autoritatea fiscală a constatat că, SA „A.”, în procedura planului, înregistra o restanță în sumă de 483937 de lei, iar conform contului curent detaliat restanță față de bugetul public național la clasificația economică 114110 – Taxa pe valoare adăugată constituia 383910,81 de lei. Respectiv, SFS a emis ordinul incaso prin care a dispus încasarea forțată din contul SA ,,A” a sumei de 61389,44 de lei, scadența cărora a survenit în perioada de după deschiderea procedurii de restructurare.

În cazul reorganizării agentului economic (înregistrat în calitate de plătitor de TVA) în instituție publică, se permite oare redirecționarea sumei TVA destinate deducerii în perioada ulterioară către alte impozite și taxe restante sau în contul viitoarelor obligații fiscale ale contribuabilului față de bugetul public național?

Pentru intentarea unui proces de insolvabilitate trebuie să existe, în toate cazurile, un temei. Legea insolvabilității nr. 149/2012 (Legea nr. 149/2012) prevede două temeiuri de intentarea a procesului de insolvabilitate, și anume temeiul general și temeiul special.   Temeiul general de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în incapacitatea de plată a debitorului.   Temeiul special de intentare a unui proces de insolvabilitate constă în supraîndatorarea debitorului în cazul în care acesta este persoană juridică responsabilă de creanțele creditorilor în limitele patrimoniului său.

Conform prevederilor art. 947 din Codul civil (CC), clauza penală este o prevedere contractuală prin care părţile evaluează anticipat prejudiciul, stipulând că debitorul, în cazul neexecutării obligaţiei, urmează să remită creditorului o sumă de bani sau un alt bun (penalitate). Aceasta poate garanta numai o creanţă valabilă. Penalitatea poate fi stipulată în mărime fixă sau sub forma unei cote din valoarea obligaţiei garantate prin clauza penală, sau a părţii neexecutate, inclusiv sub forma unei dobânzi de întârziere. Totodată, părţile pot conveni asupra unei penalităţi mai mari decât prejudiciul.

La solicitarea părţilor, concomitent cu autentificarea sa, actul notarial, care constată o creanţă certă şi lichidă, poate fi învestit cu formulă executorie. Menţiunea respectivă se înscrie în girul de autentificare. Totodată, Legea privind procedura notarială nr. 246 din 15.11.2018 reglementează procedura de învestire cu formulă executorie de către notar și a actelor neautentificate notarial. Astfel pentru învestirea cu formulă executorie a actului neautentificat notarial, creditorul depune o cerere în care indică:

Conform prevederilor art. 129 pct. 11 din Codul fiscal (CF), control fiscal este verificarea corectitudinii cu care contribuabilul execută obligaţia fiscală și alte obligaţii prevăzute de legislaţia fiscală și alte acte normative, inclusiv verificarea altor persoane sub aspectul legăturii lor cu activitatea contribuabilului prin metode, forme și operaţiuni prevăzute de Codul fiscal. Principalele atribuții de control fiscal stabilite în competența Serviciului Fiscal de Stat (SFS) sunt expuse în art. 133 din CF, dar prevederi sunt specificate și în alte acte normative, spre exemplu Legea cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace bănești, mărfuri și

În ultimul timp, tot mai frecvent, apar relații între subiecții activității de antreprenoriat care apelează la entități specializate în colectarea/recuperarea creanțelor. Entitățile care întâmpină dificultății privind încasarea sumelor de la debitorii săi, de obicei, angajează o entitate specializată în colectarea/recuperarea creanțelor (în continuare — entitatea colector) sau prin încheierea contractelor de prestare a serviciilor, sau a contractelor de cesiune de creanță.

În Monitorul Oficial de astăzi, 31 decembrie 2020, a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 162 din 21 decembrie 2020 privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015. În temeiul articolului 11 alineatul (2) din Legea contabilității nr. 113-XVI/2007 (republicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2014, nr.27-34, art.61), întru ajustarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar,

1. (41.9) Ce se întîmplă în cazul în care întreprinderea a contractat, în cadrul Programului de subvenționare a dobînzilor, mai multe credite la diferite rate a dobînzii, valoarea totală a cărora este mai mare decît suma cumulativă a plăților salariale declarate, aferente lunilor decembrie 2019 – februarie 2020? Poate oare aceasta să aleagă pentru scopuri de subvenționare, creditele cu cele mai mari rate ale dobînzii, pentru a beneficia de suma maximală a subvenționării?

În relațiile comerciale, începând cu procesul de negocieri și chiar la încheierea contractului, părțile tind să descrie exact toate regulile, drepturile, obligațiile și modul de realizare a acestora, astfel încât contractul încheiat să devină legea acestora și să guverneze relațiile născute din contract.   Cu toate că intrarea într-o relație comercială presupune din start atingerea scopului urmărit prin încheierea contractului, nu este exclusă apariția unui impediment care să nu permită realizarea obligațiilor conform înțelegerii inițiale.

Este în drept organul fiscal să rețină din suma impozitului achitat în plus constatat spre restituire amenzile aplicate de alte autorități publice? Conform art. 176 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor în care legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului, este efectuată în modul şi în termenele stabilite la art.175 și doar dacă acesta nu are restanţe.

Creditorul gajist, pentru exercitarea dreptului de gaj, vinde bunul gajat care se află în proprietatea debitorului gajist. Cine și cui urmează să-i elibereze factura fiscală și care este valoarea livrării ce urmează a fi indicată în ea? Conform prevederilor art. 667 din Codul civil (CC), gajul este dreptul real în al cărui temei titularul (creditorul gajist) poate pretinde, din valoarea obiectului gajului, satisfacerea creanţelor sale garantate cu preferinţă faţă de ceilalţi creditori ai titularului obiectului gajului (debitorul gajist).

Potrivit art. 2 din Legea insolvabilității nr. 149 din 29 iunie 2012 (în continuare – Legea nr.149), prin insolvabilitate se înțelege situația financiară a debitorului caracterizată prin incapacitatea de a-și onora obligațiile de plată, constatată prin act judecătoresc de dispoziție. Totuși, urmează să facem delimitarea dintre procesul de insolvabilitate și însăși insolvabilitatea ca fapt sau moment consumat. Astfel, prin proces de insolvabilitate se înțelege o multitudine de acțiuni și subproceduri prin care se ajunge la insolvabilitate ca stare de fapt și apoi se depășește această stare. Prin proces de insolvabilitate se înțelege: