Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Este cunoscut că, începând cu anul 2024, entitățile care au avut tranzacții atât locale , cât și transfrontaliere efectuate cu persoanele afiliate cu o valoare totală pe parcursul unei perioade fiscale, calculată prin însumarea valorii tranzacțiilor efectuate cu toate persoanele afiliate, fără TVA, egală sau mai mare de 20 000 000 lei, dar care nu depășește pragul stabilit la alin. (2),
În vederea derulării corecte și obiective a procedurilor de achiziții publice, autoritățile contractante sunt obligate să respecte o serie de principii ce derivă din cadrul legal. Principiile achizițiilor publice, ca și toate principiile de drept, sunt acele idei de bază care au stat la temelia elaborării cadrului normativ în domeniu și care îndrumă întru aplicarea corectă a acestuia. Toate acțiunile desfășurate de către subiecții achizițiilor publice trebuie să fie realizate având în permanentă vedere principiile de bază ale achizițiilor publice. Este foarte importantă cunoașterea principiilor de reglementare a relațiilor privind achizițiile precum și modalitatea de aplicare a acestora în timpul derulării
Rugăm să explicați corectitudinea stabilirii bazei valorice și a venitului impozabil în cazul înstrăinării cotei părți de 50% în capitalul unei Societăți cu răspundere limitată (în continuare - SRL), de către o persoană fizică cetățean - rezidentă a Republicii Moldova în condițiile descrise mai jos.
Procedurile de achiziții publice pentru necesitățile comune ale autorităților administrației publice centrale și/sau locale vor fi desfășurate în mod centralizat de către autoritățile centrale de achiziții. În Monitorul Oficial din 7 mai curent a fost publicată Hotărârea Guvernului nr. 56 din 29 aprilie 2021 pentru aprobarea Regulamentului cu privire la modul de organizare și funcționare a autorităților centrale de achiziții. Aceste autorități vor fi create prin hotărâre de Guvern sau prin decizie APL de nivelul al doilea, cu aprobarea actelor de constituire privind modul de funcționare, a structurii, statelor de personal și cu stabilirea surselor de finanțare.
În Moldova va fi instituită o măsură provizorie de apărare comercială a pieței interne în temeiul prevederilor art. 23 bis al Acordului de amendare și aderare la Acordul Central European de Comerț Liber.
Vineri, 5 septembrie curent, în Monitorul Oficial a fost publicată Legea nr. 227 din 10 iulie 2025 pentru modificarea unor acte normative (optimizarea proceselor de obținere a actelor permisive), elaborate în scopul asigurării unui cadru legal coerent și eficient în domeniul reglementării prin autorizare a activității de întreprinzător.
Începând cu 1 mai anul curent, persoanele cu un stagiu de cotizare de cel puțin 40 de ani vor beneficia de o pensie minima majorată, în valoare de 3300 lei. O hotărâre în acest sens a fost aprobată în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri din 23 aprilie.
În conformitate cu prevederile art. 14 alin. (1) lit. a) din Codul fiscal (în continuare – CF) pentru persoanele juridice şi fizice rezidenți ai RM care desfășoară activitate de întreprinzător obiectul impunerii cu impozitul pe venit îl constituie venitul din orice surse aflate în RM, precum şi din orice surse aflate în afara RM, cu excepția deducerilor şi scutirilor la care au dreptul.
Poate contribuabilul care prestează servicii de transport de pasageri prin transport electric urban accepta plata cu card prin intermediul POS terminalelor/ validatoare staționare fără a emite bon de casă? Ce document urmează a fi eliberat persoanei care a achitat călătoria, pentru a confirma că plata a fost efectuată?
În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă ce are ca scop stimularea creării și dezvoltării întreprinderilor sociale. În primul rând, autorii propun scutirea întreprinderilor sociale de la plata taxelor locale, precum și de la plata impozitului pe venit. În nota proiectului se menționează că scutirea de la impozitul pe venit este unul din stimulentele principale utilizate la nivel european pentru încurajarea antreprenoriatului social.
Contabilizarea diferenţelor de curs valutar se efectuează în conformitate cu prevederile Standardului Național de Contabilitate „Diferențe de curs valutar și de sumă”, aprobat prin Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 118/2013.
Una dintre primele decizii, dar și una dintre cele mai importante, pe care ar trebui să o ia antreprenorul în momentul lansării activității sale, este alegerea formei organizatorico- juridice a afacerii sale. Dat fiind faptul că nu există o formă organizatorică și juridică perfectă
Regulamentul cu privire la modul de organizare și funcționare a autorităților centrale de achiziție (în continuare – Regulament), aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.56 din 29 aprilie 2021, a fost publicat în MO și a intrat în vigoare pe data de 7 mai curent. Obiectivul Regulamentului constă în fortificarea mecanismului de achiziții centralizate pentru utilizarea eficientă și optimă a mijloacelor financiare, prin stabilirea principalelor cerințe obligatorii față de autoritățile centrale de achiziții create. Achiziția centralizată de bunuri, lucrări sau servicii se efectuează conform prevederilor Legii nr. 131/2015 privind achizițiile publice și a altor acte normative aprobate pentru implementarea acesteia.
Casa Națională de Asigurări Sociale reamintește că data de 26 mai 2025 reprezintă termenul limită de declarare şi de plată a contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii la bugetul asigurărilor sociale de stat. În conformitate cu anexa nr. 1 la Legea nr. 489/1999 privind sistemul public de asigurări sociale:
Potrivit prevederilor art. 278 alin. (1) din Codul fiscal, obiecte ale impunerii sunt bunurile imobiliare, inclusiv terenurile din intravilan sau din extravilan, clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale,
Ministerul Energeticii a elaborat Regulamentul privind mărimea și modul de percepere a contribuțiilor de la beneficiarii Programului de Vouchere pentru Electrocasnice (Programul de Vouchere) și Regulamentul privind mărimea și modul de percepere a contribuțiilor de la beneficiarii Programului de modernizare a sistemului intern de distribuție a agentului termic pentru încălzire și alimentare cu apă caldă menajeră (Program de modernizare), proiectele cărora au fost incluse pe ordinea de zi a ultimei ședințe a secretarilor generali de stat.
Asigurarea de viață este un contract, numit poliță de asigurare de viață, încheiat între un contractant și un asigurator, prin care, în schimbul unei prime de asigurare plătite de primul, la decesul asiguratului, asiguratorul se obligă să plătească beneficiarului desemnat o indemnizație de asigurare, numită sumă asigurată.
Conform legislației în vigoare, atât la importul, cât și la exportul mărfurilor agentul economic are obligația de plată a drepturilor de import sau drepturilor de export, încasarea cărora este efectuată de către Serviciul Vamal (în continuare – SV).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *