Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Gospodăria țărănească (de fermier) (în continuare – GȚ) este fondată de un singur fondator, care este unicul membru și conducătorul acesteia. La prelucrarea terenului și culesul legumelor participă membrii familiei fondatorului (soție, fiică, fiu etc.), care nu fac parte din membrii GȚ ce-i aparține. Va avea oare fondatorul/conducătorul GȚ dreptul de a angaja membrii familiei sale în calitate de salariați? Care va fi regimul fiscal pentru plățile salariale ale angajaților GȚ, care nu sunt înregistrați în calitate de membri ai acesteia?
Politica fiscală și vamală pentru anul viitor este axată pe 3 principii: asigurarea plasării echitabile a poverii fiscale între mediul de afaceri și persoanele fizice, pentru a evita derapările de la o categorie de contribuabili la alta simplificarea activității contribuabililor și evitarea dezechilibrului la nivel de venituri bugetare, a menționat ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, în cadrul ședinței Comisiei naționale pentru consultări și negocieri colective, unde a fost prezentat proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020. După cum a menționat ministrul, în proiect sunt incluse măsuri care diminuează presiunile fiscale pe anumite compartimente, dar există alți factori care sporesc presiunea la contribuabilii cu venituri sporite, care vin să compenseze micșorarea veniturilor ce vor fi înregistrate de primele acțiuni.
Noțiunea de subdiviziune este reglementată de art. 5 pct. 29 din Codul fiscal (CF) și constituie unitatea structurală a întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (filială, reprezentanţă, sucursală, secţie, magazin, depozit etc.), situată în afara locului ei de reşedinţă de bază, care exercită unele din atribuțiile acesteia. Conform prevederilor art. 8 alin. (2), lit. e) din CF, contribuabilul este obligat să achite la buget, la timp şi integral, ţinând cont de prevederile art.7 alin.(5), sumele calculate ale impozitelor şi taxelor, asigurând exactitatea şi veridicitatea dărilor de seamă fiscale prezentate.
O persoană fizică cetăţean a vândut un depozit comercial în luna iunie 2018 cu preţul de 800 000 lei, iar achitarea s-a efectuat în două rate: 50% din sumă la data semnării contractului de vânzare-cumpărare și restul, la finele anului 2018 (pe parcursul lunii decembrie). Baza valorică a depozitului constituia suma de 600 000 lei. Cum va fi determinată obligația fiscală privind impozitul pe venit în situaţia descrisă?
Pe lângă veniturile neimpozabile, există venituri pentru care nu se prezintă Declarația? Codul fiscal (CF) stabilește pentru o categorie de venituri reținerea finală a impozitului la sursa de plată, care scuteşte beneficiarul câştigurilor şi veniturilor de la includerea lor în componenţa venitului brut, precum şi de la declararea acestora. La categoria veniturilor respective se aplică cote de impunere diferite de cele specificate de art. 15 din CF.
Deducerea în scopuri fiscale a cheltuielilor aferente fondului de salarizare estimate de SFS în cadrul controlului fiscal privind corectitudinea calculării salariului Conform Programului de conformare voluntară pentru anul 2019 a Serviciului Fiscal de Stat (SFS), segmentele prioritare propuse pentru monitorizate în anul curent de către SFS sunt: — construcția; — agricultura; — restaurantele și alte activități de servicii de alimentație; — transportul; — servicii de înfrumusețare/îngrijire și sănătate; — întreținerea și repararea autovehiculelor; — comerțul cu ridicata a produselor alimentare.
1. (29.1.14.4) Care este modalitatea de documentarea transmiterii activelor subiectului nou creat în cadrul reorganizării prin separare a persoanei juridice? 2. (29.1.14.3) Se constată oare venit ce urmează a fi reflectat în Declarația persoanei juridice cu privire la impozitul pe venit (Forma VEN12), pentru persoanele juridice ce se află în proces de reorganizare prin separare?
În cazul înregistrării de către notar a contractului de vânzare-cumpărare a unui bun imobil, când apare obligația notarului de a prezenta Serviciului Fiscal de Stat informația prevăzută la art. 22611 din Codul fiscal și ce sumă va fi indicată – valoarea tranzacției sau valoarea estimată a bunului imobiliar?
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității. SNC ”Stocuri” la pct.5 a fost completat cu noțiunea ”valoare contabilă”, care reprezintă valoarea la care stocurile se evaluează la ieşire şi se recunosc în bilanţ/bilanţul prescurtat.
Stimați contribuabili, Serviciul Fiscal de Stat vă propune acest Calendar, reamintind datele prezentării rapoartelor fiscale în luna mai 2019. Vă atenționăm că la data de 2 mai expiră termenul-limită de depunere a declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele fizice, transferat de la data de 30 aprilie, care este zi de odihnă. Totodată, la data de 27 mai expiră termenul de prezentare a dărilor de seamă fiscale și termenul de achitare a impozitelor, taxelor și a contribuțiilor de asigurări sociale.
Ministerul Finanțelor a propus pentru consultări publice proiectul modificării Hotărârii Guvernului nr.246/2010 cu privire la modul de aplicare a facilităților fiscale și vamale aferente realizării proiectelor de asistență tehnică şi investițională în derulare, care cad sub incidența tratatelor internaționale la care Republica Moldova este parte.
La originea cauzei se află excepţia de neconstituționalitate a art. 34 alin. (2) din Legea insolvabilităţii, ridicată de către autorul excepției în dosarul nr. 2i-296/18, pendinte la Judecătoria Chişinău, sediul Centru, în procedura de examinare a cererii introductive depuse de către agentul economic X privind intentarea procesului de insolvabilitate faţă de agentul economic Y. Conform prevederilor art. 34 din Legea insolvabilității, instanţa de insolvabilitate hotărăşte, în baza aprecierii temeiului de insolvabilitate şi a faptelor constatate în cadrul examinării cererii introductive, asupra intentării procedurii de insolvabilitate sau asupra respingerii cererii introductive. Hotărârea de intentare a procedurii de insolvabilitate devine executorie în momentul pronunţării, iar dispozitivul hotărârii se înmînează administratorului desemnat imediat.
Existența obiectivă constatată zi de zi în Republica Moldova de Serviciul Fiscal de Stat în activitatea de administrare fiscală, precum şi practica internaţională, au demonstrat nevoia de realizare a unei strategii eficiente şi echilibrate de gestionare a conformităţii contribuabililor. Aceasta nu putea fi realizată în lipsa unor metode şi instrumente de verificare şi de determinare a obligaţiilor fiscale capabile să depisteze şi să anihileze orice tentativă de eschivare de la plata impozitelor. În acest context, a apărut necesitatea introducerii unor mecanisme noi, ca fiind metodele indirecte de estimare a venitului impozabil al persoanei fizice.
Costul produselor, periodic, este semnificativ influențat de costul reparațiilor curente aferent imobilizărilor corporale. Prin urmare, întrucât reparațiile nu sunt efectuate proporțional pe întreaga perioadă de gestiune și acestea influențează costul produselor fabricate semnificativ, entitatea a decis să constituie provizion aferent reparațiilor imobilizărilor corporale pentru a calcula corect costul produselor fabricate. E corect? Răspunsul la întrebare, precum și alte aspecte ce țin de provizioane în cazul reparațiilor curente ale imobilizărilor corporale îl găsiți în articolul Gestionarea și administrarea provizioanelor aferent reparațiilor curente a imobilizărilor corporale, publicat în nr. (2(50)) al revistei „monitorul fiscal FISC.md”. Acesta este elaborat de Valentina Panuș și Angela Lupu – practicieni în domeniul contabilității.
În conformitate cu prevederile art. 83 alin. (2) din Codul fiscal, sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit:
Este obligat contribuabilul, rezident al parcului pentru tehnologii informaționale, să efectueze recalculul impozitului pe venit al angajaților, prin excluderea sumei scutirilor de care aceștia au beneficiat până la tranziția la regimul special sau excluderea scutirilor se va asigura prin depunerea de către angajat a Declarației persoanei fizice cu privire la impozitul pe venit?
Ieri, 25 martie, a expirat termenul-limită de prezentare a Declarației cu privire la impozitul pe venit pentru persoanele juridice, dar și persoanele fizice care practică activitate de întreprinzător și persoane fizice care desfășoară activitate independentă. Tot ieri a expirat termenul de achitare a impozitului pe venit calculate de aceste persoane. Conform datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, la 25 martie 2019 au fost înregistrate încasări record la bugetul de stat: 675 mil. lei, comparativ cu 510 mil. lei acum un an. În această zi articolele în care sunt reflectate aspectele de perfectare și prezentare a formularelor privind impozitul pe venit, care au fost plasate pe paginile Publicației Periodice ”Monitorul Fiscal FISC.md” în luna martie 2019, au fost solicitate de 13250 contribuabili, care au acumulat 33760 vizualizări. Astfel, numărul utilizatorilor, doar într-o singură zi, a sporit cu circa 30%.
Potrivit art. 49 alin. (1) lit. a) din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I şi II ale Codului fiscal nr. 1164/1997 sînt obligaţi să prezinte declaraţia cu privire la impozitul pe venit, distinct, pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018 persoanele fizice care sînt rezidenţi ai Republicii Moldova şi au obligaţii privind achitarea impozitului pentru etapa I şi, respectiv, etapa a II-a a perioadei fiscale 2018.
1. (29.5.15) Ce tip de declarație cu privire la impozitul pe venit urmează să prezinte Asociațiile de cooproprietari în condominiu?
Деятельность компании Х заключается в сдаче недвижимости в аренду физическим лицам на основании договора аренды. Они не являются владельцами этой недвижимости, а управляют ею на основании договора о совместной деятельности (договор простого товарищества), заключенным также с физическими лицами – владельцами недвижимости. Должны ли они предоставлять информацию в Государственную налоговую службу о сдаче во владение недвижимой собственности, согласно п. 1 пп.14) приказа № 427 от 21 августа 2018 г.?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *