Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Preşedintele parlamentului Andrian Candu i-a solicitat guvernatorului Băncii Naţionale Dorin Drăguţanu să publice raportul companiei Kroll în urma investigaţiilor de la Banca de Economii, Banca Socială şi Unibank, potrivit Radio Chișinău.
Majoritatea membrilor consiliului băncii vor trebui să aibă o experienţă pe piaţa financiară, bancară sau nebancară, de minimum trei ani în funcţii de administrator şi/sau experienţă similară în decursul ultimilor 10 ani. Această nouă prevedere se conţine în modificările la Regulamentul cu privire la exigenţele faţă de administratorii băncii, prezentate spre consultări publice de către Banca Naţională a Moldovei.
Băncile moldovenești au raportat la sfârșitul lunii mai un profit care depășeșete suma de jumătate de miliard de lei. Câștigurile băncilor s-a majorat cu peste 30% în primele cinci luni ale anului comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Noțiunea de „diferență de sumă” a fost pusă în aplicare în limbajul nostru profesional-contabil (în publicații, articole, explicații fiscale) cîțiva ani în urmă, pe neașteptate, fără ca această noțiune să se regăsească în careva acte normative privind reglementările contabile sau fiscale.
În primele șase luni ale anului curent, la bugetul public naţional au fost acumulate venituri în sumă totală de 20,7 miliarde de lei, mai puțin decât s-a prognozat, dar cu zece la sută mai mult față de perioada similară a anului trecut, arată raportul Ministerului Finanțelor. Peste 58% din venituri au fost accumulate de Serviciul Fiscal de Stat, iar 34% au revenit Serviciului Vamal.
Cetățenii Republicii Moldova își vor putea cere banii înapoi în cazul efectuării unei operațiuni de schimb valutar. Cel puțin așa prevede un proiect de lege elaborat de Banca Națională a Moldovei care urmează a fi trimis Guvernului spre examinare.
În cadrul Expoziției „Fabricat în Moldova” echipa pentru susținerea businessului mic a Băncii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) a ieșit să comunice cu antreprenorii, informîndu-i cum poate fi obținut un grant. Proiecte similare sînt implementate în 25 de țări din lume, începînd cu anul 1993. În această perioadă ei au ajutat 14 mii de întreprinderi să facă rost de know-how. În Moldova această echipă a BERD activează din 2005, în această perioadă de ajutorul ei beneficiind 543 de întreprinderi moldovenești, relatează NOI.md.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Într-o săptămână, vinietele au adus în buget peste 2 milioane de lei În perioada 17 — 23 august 2015, în urma eliberării vinietelor auto (taxe aplicate la mijloacele de transport care nu sunt înmatriculate în Moldova pentru utilizarea drumurilor naționale), bugetul de stat s-a completat cu peste două milioane de lei. Datele au fost oferite de Serviciul Vamal al Republicii Moldova.
Международное рейтинговое агентство Fitch Ratings во вторник снизило рейтинги более 20 крупнейших банков Европы после пересмотра вероятности получения ими государственной поддержки в случае кризиса, сообщается в пресс-релизе агентства.
Audit la mai mute instituții financiare din Moldova. În scurt timp, Banca Națională a Moldovei ar putea iniția verificări la mai multe bănci din țară. Deocamdată, nu se cunoaște care instituții financiare vor fi supuse verificărilor, cert este că aceste acțiuni au scopul de a evita eventuale atacuri în sistemul financiar, iar cele mai vizate sunt „Victoriabank”, „Moldindconbank” și „Moldova Agroindbank”.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Miercuri se decide soarta BEM, Banca Socială și Unibank În această miercuri ar putea fi decisă soarta Băncii de Economii, Băncii Sociale și Unibank. Într-un interviu acordat adevarul.md, premierul Valeriu Streleț a declarat că săptămâna aceasta ar putea fi luată decizia de lichidare a băncilor cu probleme.
Если Вы пропустили новости вчерашнего дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Potențialul economic al Moldovei a fost prezentat în regiunea Kursk Potențialul economic al Republicii Moldova a fost prezentat în cadrul celei de-a XV-a ediții a Iarmarocului universal interregional, care s-a desfășurat în regiune Kursk, din Rusia.
Băncile din Grecia vor rămâne închise pentru o perioadă care nu a fost menţionată, iar retragerile de numerar vor fi restricţionate, la recomandarea Băncii Greciei, a anunţat duminică seara premierul Alexis Tsipras, citat de Associated Press în pagina electronică.
În Republica Moldova îşi desfăşoară activitatea o pretinsă companie, care, de mai mulţi ani, eliberează ”mandate de Licenţă” şi ”Licenţă” pentru diferite genuri de activitate, fără nici un temei legal. Astfel, urmare a unor verificări a Sistemului Informaţional al SFS s-a constatat că o asemenea companie nici nu este înregistrată. Mai mult, potrivit informaţiei din Sistemul Informaţional al Agenţiei de Stat pentru Proprietatea Intelectuală, compania EURO CONTACT TRANSNATIONAL a fost anulată ca titular al mărcii ”EURO CONTACT” din 31 iulie 2007.
Cererea de valută din partea agenţilor economici în aprilie a fost acoperit de oferta din partea persoanelor fizice doar la 96,7% faţă de 126,7% în martie. Potrivit agenţiei „INFOTAG", cu referire la Banca Naţională (BNM), cererea netă din partea agenţilor economici timp de o lună a crescut cu $40,5 mil. (43,4%) — până la $133,8 mil., iar oferta netă din partea persoanelor fizice cu $11,2 mil. (9,5%) — până la $129,4 mil.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Reprezentanții Kroll vor fi invitați la negocieri directe cu autoritățile RM Reprezentanții companiei americane Kroll vor fi invitați la negocieri directe cu autoritățile Republicii Moldova privind a doua etapă a investigației în domeniul financiar-bancar.
Acum o lună şi jumătate, Banca Naţională a Moldovei (BNM), instituţie a statului responsabilă de stabilitatea preţurilor în ţară, lansa prognoza potrivit căreia în anul acesta inflaţia s-ar putea ridica la nivelul de 8,1%.
Compania Kroll ar putea să continue şi faza a doua a investigației pe situația celor trei bănci. Declarația a fost făcută de președintele Parlamentului, Andrian Candru într-un interviu acordat pentru Europa Liberă.
Piraeus Bank, a doua mare bancă a Greciei în funcţie de valoarea activelor, a anunţat miercuri că va şterge datorii ale clienţilor în sumă de până la 20.000 de euro, ca răspuns la «criza umanitară» care afectează persoanele cu venituri mici, transmite AFP.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *