Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) va fi parte componentă a resurselor informaţionale de stat ale RM şi va reprezenta un ansamblu de resurse şi tehnologii informaţionale, mijloace tehnice de program şi metodologii aflate în interconexiune, fiind destinat notificării destinatarilor persoane fizice şi juridice prin intermediul diverselor canale de notificare. Proiectul Hotărârii Guvernului pentru aprobarea Conceptului şi Regulamentului privind serviciul guvernamental de notificare electronică (MNotify) a fost discutat în cadrul ședinței secretarilor de stat. Calitatea de posesor al sistemului nou va fi oferită Instituţiei Publice „Agenţia de Guvernare Electronică”.
Derularea programului cu Fondul Monetar Internațional și perspectivele pentru un nou program, axat pe prioritățile Guvernului, au fost discutate de delegația oficială a Republicii Moldova în cadrul şedinţelor anuale ale Fondului Monetar Internațional (FMI) și Grupului Băncii Mondiale, care s-au desfăşurat în perioada 14-20 octombrie 2019, la Washington. Țara noastră a fost reprezentată la aceste evenimente de ministrul Finanțelor, Natalia Gavrilița, ministrul Economiei și Infrastructurii, Vadim Brînzan, și guvernatorul Băncii Naţionale a Moldovei, Octavian Armașu.
Activitățile Serviciului Fiscal de Stat de aducere în cadrul legal a persoanelor fizice și juridice care oferă în chirie bunuri imobile continuă și au drept scop asigurarea unui nivel înalt de conformare fiscală în acest domeniu de activitate. Astfel, pe parcursul lunilor ianuarie-august 2019, la Direcțiile deservire fiscală au fost înregistrate 8 284 contracte de dare în locațiune/chirie/arendă a bunurilor imobile, iar la buget au fost încasate venituri în sumă de 14,1 mil lei, depășind veniturile încasate în perioada similară a anului precedent cu 4,1 mil lei, creșterea constituind 41,3 %.
Veniturile administrate de Serviciul Fiscal de Stat la bugetul public național (BPN) în perioada lunilor ianuarie-septembrie 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 4,8%. Astfel, în perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 28,7 mil. lei. În raport cu aceleași luni din anul precedent, s-a înregistrat o creștere cu 1,3 mld. lei.
Clienții întreprinderilor specializate, în unele cazuri, transferă către acestea elemente de imobilizări corporale în schimbul conectării la rețele și furnizării continue a apei, energiei electrice, energiei termice, gazelor naturale. În cele mai dese cazuri, imobilizările corporale sunt transmise gratuit în baza unor prevederi legale. Situația ce ține de transferul de active de la clienți către întreprinderile specializate este actuală de zeci de ani.
Noul director interimar al Serviciului Vamal este Sergiu Burduja. Ieri, 3 decembrie, acesta a fost prezentat colaboratorilor autorității vamale de Ministrul Finanțelor, Serghei Pușcuța, care în cadrul unei ședinței scurte a formulat așteptările Guvernului față de noul conducător. „Deoarece Serviciul Vamal este prezent practic pe întreg teritoriul țării și interacționează atât cu agenți economici, cât și cu persoane fizice, cer să desfășurați activitatea în strictă conformitate cu legislația. Vă rog să concentrați toate eforturile pentru a determina ca procedurile Serviciului Vamal să fie prietenoase și oneste”, a menționat Serghei Pușcuța.
Pentru rezidenții parcurilor IT, valoarea maximă a creditului pentru care se subvenționează dobânzile constituie suma cumulativă a plăților salariale declarate în forma IPC18 sau suma cumulativă a plăților real achitate? În conformitate cu prevederile art.4 alin.(1)-(2) din Legea nr.60/2020 privind instituirea unor măsuri de susţinere a activităţii de întreprinzător şi modificarea unor acte normative, mărimea subvenției lunare acordate beneficiarilor constituie suma dobânzii lunare achitate pentru creditele contractate în cadrul Programului de subvenționare a dobânzilor.
Legislaţia în vigoare a Republicii Moldova nu stabileşte limite maxime de efectuare a tranzacţiilor în numerar de către întreprinderi în raport cu persoanele fizice care nu desfăşoară activitate de întreprinzător. Deși art.10 pct. 5 din Legea nr. 845 stipulează că întreprinderile sunt obligate să nu depășească limita decontărilor în numerar (sumă cumulativă de 100 mii de lei lunar), această prevedere nu se aplică pentru decontările cu cetăţenii, gospodăriile ţărăneşti (de fermier), titularii de patente de întreprinzător şi cu bugetul public naţional.
Programul „Femei în afaceri” se va desfăşura până în anul 2022 și va include cicluri a câte 3 ani, care vor acoperi următoarele etape de susţinere: iniţierea, lansarea şi creşterea întreprinderilor. Executivul a aprobat vineri, 18 octombrie, proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii cu privire la aprobarea Programului-pilot „Femei în afaceri”. Astfel, programul va trece de faza de pilotare și va fi extins cu încă trei ani, dat fiind faptul că, după cum a fost menționat în cadrul ședinței Cabinetului de miniștri, acesta a fost un instrument guvernamental eficient de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în Republica Moldova.
Conform art. 654 Cod civil (CC), superficie este dreptul real imobiliar de a poseda şi folosi terenul altuia în vederea edificării şi exploatării unei construcţii a superficiarului, deasupra şi sub acest teren, sau a exploatării unei construcţii existente a superficiarului. Acest drept este alienabil, se transmite prin succesiune şi poate fi obiect al unui contract de locaţiune. În Monitorul Oficial nr. 393-399 (7316-7322) din 27 decembrie 2019 a fost publicată Legea nr.171 privind modificarea unor acte legislative din 19 decembrie 2019, prin care s-au operat mai multe modificări la Codul fiscal (CF), unele dintre care vizează și impozitarea venitului din superficie.
Ministerul Finanțelor a inclus în proiectul politicii fiscale și vamale pentru anul 2020 propunerea ce vizează stabilirea în calitate de subiect impozabil cu TVA în Republica Moldova a nerezidenților care desfășoară activitate de întreprinzător fără deținerea formei organizatorico-juridice în RM și prestează servicii prin intermediul rețelelor electronice persoanelor fizice rezidente sau livrează mărfuri cu utilizarea unei interfețe electronice ce facilitează vânzarea la distanță a mărfurilor. Conform proiectului, compania nerezidentă care prestează servicii electronice persoanelor fizice rezidente urmează să se înregistreze la Serviciul Fiscal de Stat, cu achitarea și declararea trimestrială a TVA pe livrările de servicii în adresa persoanelor fizice rezidente. Procesul de solicitare a codului fiscal, de prezentare a informației privind TVA va putea fi efectuat la distanță, prin intermediul serviciului electronic E-commerce-VAT office plasat pe pagina oficială a SFS.
Este în drept organul fiscal să rețină din suma impozitului achitat în plus constatat spre restituire amenzile aplicate de alte autorități publice? Conform art. 176 din Codul fiscal, cu excepţia cazurilor în care legislaţia fiscală prevede altfel, restituirea sumei plătite în plus şi a sumei care, conform legislaţiei fiscale, urmează a fi restituită contribuabilului, este efectuată în modul şi în termenele stabilite la art.175 și doar dacă acesta nu are restanţe.
În Parlament este înregistrată o inițiativă legislativă prin care se propune ca procesul de reexaminare a pensiilor pentru limita de vârstă stabilite până la 1 ianuarie 2019 să se finalizeze în anul 2022. Conform redacției în vigoare a Legii privind sistemul public de pensii, reexaminarea acestor pensii stabilite până la 1 ianuarie 2019 se efectuează în raport cu stagiul de cotizare cumulat după realizarea dreptului la pensie pentru limită de vârstă, eșalonat până în anul 2027.
Rectificarea anuală a bugetului este parte indispensabilă a ciclului bugetar și vine să ajusteze parametrii cheie a bugetului la conjunctura economică, dar și alți factori de politici. În anul 2017, bugetul public a fost afectat atât de factorii economici, cât și de cei politici.
În prezentul articol se propune examinarea regimului fiscal aplicat unor cheltuieli suportate de angajatori pe parcursul anului 2020 ținând cont de specificul acestuia an prin prisma instituirii stării de urgență/stării de urgență în sănătate publică: - Cheltuieli aferente echipamentelor de protecție, dezinfectanților, măștilor medicale, ventilatoare medicale, etc. procurate și donate către instituțiile medico-sanitare publice ce urmează a fi utilizate pentru combaterea infecției cu Coronavirus (COVID-19)
Viceprim-ministrul Serghei Pușcuța a avut o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Austria, Excelența Sa doamna Christine Freilinger. În cadrul întâlnirii au fost abordate un șir de subiecte precum situația financiară a Republicii Moldova, prioritățile Guvernului pe dimensiunea finanțe publice, precum și alte oportunități de colaborare între state. În debutul ședinței, dl Serghei Pușcuța a mulțumit Guvernului Austriei pentru susținerea permanentă oferită Republicii Moldova în modernizarea economică și dezvoltarea instituțiilor publice. Vicepremierul Pușcuța a menționat că în anul 2020 vor fi lansate multe proiecte investiționale naționale în domeniul infrastructurii rutiere, invitând companiile austriece din domeniul construcției să participe la realizarea lor. În context, dl Pușcuța a menționat că Guvernul Chicu este concentrat pe implementarea prevederilor Acordului de Asociere RM – UE și pune un accent deosebit pe reforma justiției.
Expoziția națională „Fabricat în Moldova” a deschis ușile pentru vizitatori. Pe lângă vizitarea spațiilor expoziționale din cele 3 pavilioane, oferă un amplu program de afaceri. Astăzi, 29 ianuarie 2020, în cadrul acestuia au fost prezentate cele mai importante modificări ale legislației fiscale. Şefa Direcției generale metodologia impozitelor și taxelor din cadrul Serviciului Fiscal de Stat, Olga Golban, a trecut în revistă prevederile noi ce sunt aplicate începând cu anul 2020 și care vor avea impact asupra mediului de afaceri.
În perioada 4-10 octombrie auditorii interni din 20 de entități publice din Republica Moldova participă la o serie de activități de instruire și schimb de experiență în domeniul auditului Guvernanței Tehnologiei Informației și Comunicației (TIC). Instruirile sunt organizate de experți letoni în cadrul proiectului de cooperare „Dezvoltarea sistemelor eficiente de control intern și audit intern în Republica Moldova”, implementat de Ministerul Finanțelor al Republicii Moldova și Ministerul Finanțelor din Letonia. Potrivit Raisei Cotorobai, șefa Direcției politici în domeniul controlului financiar public intern din cadrul Ministerului Finanțelor, instruirile le oferă participanților posibilitatea de consolidare a cunoștințelor în domeniul auditului tehnologiei informațiilor și comunicației. Totodată, aceștia vor învăța să identifice lacunele în cadrul sistemelor și să ofere recomandări fezabile de minimizare a riscurilor asociate și de fortificare a măsurilor de control.
Mâine va apărea de sub tipar nr. 329-336 al Monitorului Oficial, în care sunt publicate următoarele documente oficiale. ÎN PARTEA I — Legi, hotărâri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova Curtea de Conturi a Republicii Moldova publică • Hotărâre cu privire la aprobarea Raportului anual 2018 asupra administrării şi întrebuințării resurselor financiare publice şi patrimoniului public (nr. 53, 6 septembrie 2019). În PARTEA II – Hotărâri ale Guvernului Republicii Moldova publică:
În lunile ianuarie – noiembrie 2019, Serviciul Fiscal de Stat a înregistrat încasări în bugetul public național de peste 35 mld. lei. Acestea sunt cu 5,6% mai mari comparativ cu perioada similară a anului 2018 (sau cu 1,9 mld. lei). Respectiv, la cele patru componente ale BPN au fost înregistrate următoarele venituri. La bugetul de stat în 11 luni ale anului curent au fost încasate 15,3 mld. lei, ceea ce constituie cu 644,1 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului precedent, creșterea fiind cu 4,4%.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *