Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Premierul Iurie Leancă a semnat o dispoziție prin care se instituie un grup de lucru pentru crearea cadrului legal privind transportul internațional de colete neînsoțite. Acesta va fi elaborat cu scopul de a asigura creșterea calității, siguranței și accesibilității servicului de transportare a coletelor pe rutele internaționale. Șeful Cabinetului de miniștri își dorește ca noul mecanism să răspundă în primul rând intereselor oamenilor, atât ale celor din țară, cât și ale celor aflați peste hotare.
Bugetul municipal pentru anul 2014 va înregistra pierderi de peste 100 de milioane de lei, iar sumele alocate pentru investiţii se vor reduce cu circa 50 de milioane. Potrivit autorităţilor, reducerile rezultă din aplicarea Legii finanţelor publice locale, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2014.
În conformitate cu prevederile art. 24 alin. (1) din Codul fiscal, se permite deducerea cheltuielilor ordinare și necesare, achitate sau suportate de contribuabil pe parcursul anului fiscal, exclusiv în cadrul activităţii de întreprinzător. Menţionăm că în scopuri fiscale se pot folosi metode de evidenţă financiară, bazate pe prevederile Standardelor Naţionale de Contabilitate și Standardelor Internaţionale de Raportare Financiară care nu contravin prevederilor Titlul II din Codul fiscal, potrivit prevederilor art. 44 alin. (7) din Codul fiscal. În acest context menţionăm că, potrivit prevederilor pct. 1 din Ordinul Ministerului Finanţelor „Cu privire la modul de contabilizare a cheltuielilor aferente schimbului anvelopelor și acumulatoarelor la mijloacele de transport” nr. 87 din 23.12.2004, valoarea anvelopelor procurate separat de mijloacele de transport se va repartiza la consumuri și/sau cheltuieli în conformitate cu kilometrajul parcurs efectiv, iar valoarea acumulatoarelor se va repartiza la consumuri și/sau cheltuieli, conform perioadei de funcţionare stabilită în documentaţia tehnică.
actele necesare pentru circulația cu depășirea limitelor admise, să prezinte inspectoratului fiscal de stat teritorial de la sediul lor darea de seamă privind taxa calculată, în forma stabilită de IFPS prin Ordinul nr. 274 din 07.03.2013 (МО № 56-59/331 din 15.03.2013) – Darea de seamă privind taxa pentru folosirea drumurilor de către autovehicule a căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depășesc limitele admise (Forma TDL13). Urmează a fi prezentată darea de seamă respectivă de către această categorie de contribuabili în cazul în care organul poliției rutiere și/sau colaboratorul organului abilitat să elibereze autorizație specială pentru circulația pe drumurile publice a autovehiculelor ale căror masă totală, sarcină masică pe axă sau ale căror dimensiuni depășesc limitele admise au întocmit un proces-verbal de constatare a lipsei autorizației speciale sau a necorespunderii masei totale, sarcinii masice pe axă sau dimensiunilor datelor indicate în autorizație?
Procedura de acordare a creditului de 100 mil. de euro pentru modernizarea sectorului animalier din partea Guvernului Poloniei din nou este tergiversată. Viceministrul Agriculturii şi Industriei Alimentare, Vlad Loghin, a relatat corespondentului „Infotag”, că „în linii generale lucrurile progresează, însă există anumite probleme, soluţionarea cărora necesită abordare deosebită”.
În Republica Moldova, ca şi în alte state ale lumii, factura reprezintă un document contabil întocmit în cadrul unei tranzacții (operațiuni) economice de către partea furnizoare în favoarea părții beneficiare. Factura, de regulă, conține elemente prestabilite, necesare identificării şi evidenței contabile a operațiunii economice, precum şi deducerii impozitelor prevăzute de lege. Aceste elemente, pot include lista cu mărfurile (bunurile) vîndute sau serviciile prestate beneficiarului (clientului) de către furnizor, datele de identificare fiscală ale clientului, datele furnizorului, prețul unitar, cota TVA, cantitatea şi suma totală a facturii.
Cu scopul informării şi instruirii contribuabililor, dar și a mediatizării modificărilor intervenite în legislația fiscală, în perioada 07 octombrie 2013-11 octombrie 2013 inspectorii fiscali ai IFS Basarabeasca au organizat întâlniri cu contribuabilii, deţinători ai unităţilor de transport auto şi tehnicii agricole din satul Iordanovca.
Romania Direcţia Verificări Fiscale (DVF) este structura din cadrul Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală a României, desemnată să pună în aplicare Programul de îmbunătăţire a conformării fiscale a persoanelor fizice cu averi/venituri mari (PFAM). DVF a fost înfiinţată prin Hotărîrea Guvernului nr. 564/2011 pentru modificarea şi completarea Hotărîrii Guvernului nr. 109/2009 privind organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală.
Activitatea industriei Republicii Moldova în ianuarie-decembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică comunică, că în ianuarie-decembrie 2014 indicele producţiei industriale faţă de ianuarie-decembrie 2013 a constituit 107,3%. În luna decembrie 2014 faţă de decembrie 2013 acest indice a marcat 106,7%.
În mare parte activitatea întreprinderii ţine de comercializarea producţiei nominalizate prin intermediul decontărilor fără numerar. Doar într-un număr mic de operaţiuni este folosit aparatul de casă, în special pentru achitarea de către persoanele fizice a producţiei procurate şi a apei furnizate de întreprindere din sondele arteziene către consumatori. În acest sens, întrebarea este dacă întreprinderea are obligaţia să achite, în conformitate cu Titlul VII al Codului fiscal al RM, taxa locală pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestări servicii, în condiţiile în care nu dispune de unităţi comerciale stradale, cum ar fi: chioşcuri, gherete, frigidere, tonete, tarabe, unităţile de transport specializat.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început luni, 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Inspectorii fiscali din cadrul IFS Nisporeni au organizat recent un seminar de informare pentru organizațiile obștești cu tema ”Modificările şi completările parvenite în legislaţia fiscală pentru anul 2013”. În cadrul seminarului, obiectivul căruia a fost popularizarea legislaţiei fiscale şi metodele noi de raportare fiscală, inspectorii fiscali au făcut o prezentare amplă a modificărilor şi completărilor aduse în Codul Fiscal şi alte acte normative ale legislaţiei fiscale pe problemele privind organizațiile obștești.
Acțiunea desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti” a început pe 19 august 2013, fiind demarată cu scopul conformării fiscale benevolă a persoanelor care practică activitate de antreprenoriat în domeniul transportului.
Ministerul Economiei a înaintat o lege ce prevede liberalizarea pieței economice. Proiectul introduce o serie de modificări și măsuri necesare într-o economie de piață, astfel, în scopul evitării unor volatilități majore pe piața produselor petroliere se propune ca prețurile maxime de comercializare cu amănuntul/ridicata a produselor petroliere principale să se calculeze în baza cotațiilor Platt’s Mediterranean (întrucât anume acestea sunt prețurile de referință pentru majoritatea tranzacțiilor cu produse petroliere din zonă), iar pentru gazul lichefiat în baza prețului producătorului de peste hotare, dar și a unei marje comerciale specifice care ar include toate cheltuielile aferente comercializării produselor petroliere, și nemijlocit profitul acestora.
Procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale, sunt determinate prin Titlul VII al Codului fiscal. În conformitate cu prevederile art. 288 alin. 1) al Codului fiscal (în continuare — CF), taxa locală este o plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale. Taxele locale, potrivit art. 297 alin.(3) al CF, se aplică, se modifică ori se anulează de către autoritatea administraţiei publice locale concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale. Conform modificărilor şi completărilor realizate în Titlul VII din CF, prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, începînd cu 13 ianuarie 2012, în lista taxelor locale, care pot fi aplicate de către autorităţile deliberative a administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale, este inclusă şi taxa de la posesorii unităţilor de transport (în continuare-taxa).
Guvernul analizează posibilitatea introducerii unei noi taxe pe carburanţi. Anunţul a fost făcut de premierul Victor Ponta care spune însă că banii încasaţi astfel vor fi folosiţi numai pentru infrastructura rutieră.
Afaceri profitabile în 2015. Cultivarea trufelor, realizarea unei plantaţii de fructe goji, deschiderea unei covrigării sau a unei şaormării sunt printre cele mai potrivite pentru deschiderea unei firme, alături dezvoltarea unei aplicaţii. După cele mai bune idei de afaceri în agricultură, „Adevărul“ vă prezintă şi câteva idei de afaceri profitabile în 2015.
Şeful IFPS, Ion Prisăcaru, a ordonat demararea la scară naţională a unei acţiuni de conformare fiscală benevolă a persoanelor care practică activitate în domeniul transportului. Acțiunea, desfășurată sub genericul „Serviciul Fiscal în ajutorul transportatorilor oneşti”, va începe luni, 19 august, şi va dura până pe 19 septembrie 2013.
Afacerile agricole cu bani puțini sunt puține la număr dacă ne gândim la cele care pot, cu adevărat, să aducă un profit și, în timp, chiar să asigure un venit constant pentru o familie care stă la țară.
Colaboratorii Inspectoratului Fiscal de Stat pe mun. Chişinău au întreprins, miercuri, 21 august 2013, un şir de controale fiscale prin metoda verificării operative la contribuabilii care desfăşoară activitate de comerţ a mărfurilor din unităţi de transport şi prestează servicii de transport pe str. Calea Basarabiei din municipiul Chişinău. În rezultatul acţiunilor întreprinse au fost constatate încălcări fiscale privind desfăşurarea activităţii de întreprinzător fără înregistrare la Camera Înregistrării de Stat, respectiv au fost întocmite 12 procese-verbale conform prevederilor art. 263 alin. 1 al Codului contravenţional.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *