Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Prin decizia Colegiului penal al Curţii de Apel Chişinău din 31 martie 2016, Natalia P. a fost recunoscută vinovată şi condamnată în baza art.335 alin.(11) din Codul penal la 3 ani de închisoare, cu privarea de dreptul de a ocupa funcţii şi de a exercita anumite activităţi legate de gestionarea bunurilor materiale şi a mijloacelor băneşti pe un termen de 2 ani, cu suspendarea condiţionată pe un termen de probă de 1 an.
Sechestrul ca măsură de executare silită poate fi aplicat în temeiul hotărârii Serviciului Fiscal de Stat privind executarea silită a obligației fiscale. Modelul nou al hotărârii și al actelor procedurale aferent sechestrului este reglementat de prevederile Ordinului IFPS nr. 143 din 13 septembrie 2002 despre aprobarea formularelor de executare silită a obligațiilor fiscale.
Potrivit art. 38 și 355 din Codul de procedură civilă, competența jurisdicțională și teritorială în primă instanță a cererilor de declarare a insolvabilității aparține Curții de Apel în a cărei circumscripție își are sediul debitorul insolvabil.
Partea I Tabela aferentă amenzilor/penalităților aplicate de Serviciul Fiscal de Stat (conform Legii nr. 178 din 26 iulie 2018)
Национальная касса социального страхования утвердила список экономических субъектов, которые будут подвергнуты плановой проверке НКСС. Список, включающий 972 предприятия и органов местной власти I и II уровней, зарегистрирован в Госканцелярии. Проверки будут осуществлены с целью определения правильности начисления и выплат взносов социального страхования, а также пособий по временной нетрудоспособности.
Prin Ordinul nr.5 din 10 ianuarie curent al Ministerului Finanțelor au fost aprobate noile formulare ale Rapoartelor privind executarea bugetului asigurărilor sociale de stat şi Normelor metodologice privind modul de întocmire a acestora în sectorul public.
Un Acord de colaborare în domeniul securității sociale a fost semnat astăzi, 12 decembrie, între Republica Moldova și Republica Federală Germania. Acordul stabilește condițiile pentru calcularea, dar și pentru totalizarea perioadelor de asigurare, care sunt realizate pe teritoriul ambelor state.
Ministerul Justiţiei propune spre consultare un proiect de lege ce prevede instituirea unui mecanism de liberare de răspundere penală în cazul infracțiunilor care nu au fost săvârșite prin aplicarea constrângerii psihice, fizice și care nu s-a soldat cu cauzarea de prejudicii vieții și sănătății persoanei, nu a fost săvârșită de un grup criminal organizat sau organizație criminală.
Contractul-tip de acordare a asistenței medicale în cadrul asigurării obligatorii de asistență medicală va fi modificat și completat cu un șir de prevederi ce se referă la responsabilitățile prestatorului de servicii medicale. Hotărârea de modificare a fost publicată în Monitorul Oficial din 19 ianuarie 2018.
Proiectul ce are drept scop reducerea presiunii sancționatorie asupra business-ului a fost din nou discutat în cadrul ședinței unui grup de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, acesta fiind prezidată de ministrul Economiei și Infrastructurii, Chiril Gaburici. Discuțiile au avut loc în urma solicitării ca autoritățile implicate să remită propuneri de îmbunătățire a proiectului. Astfel, 13 instituții au remis avizele asupra proiectului.
În contextul întrebărilor care continuă să parvină de la contabili cu privire la corelaţia dintre categoriile persoanelor asigurate declarate şi prestaţiile de asigurări sociale, oferim explicaţii la unele aspecte ce apar la completarea Darii de seamă IPC 18, în special în cazurile de activitate cu program parţial de muncă la o altă întreprindere a persoanelor aflate în concediul de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani sau de activitate a acestora pe bază de contract de prestare a serviciilor. Persoana „X”, aflându-se în concediu de îngrijire a copilului până la vârsta de 3 ani la locul de muncă de bază, a decis să se angajeze prin cumul, cu program parţial, la o nouă întreprindere,
Partea I. Partea II. Partea III. Partea IV. Unitățile comerciale/de alimentaţie publică (în continuare – Unităţi) care doresc să accepte ca instrument de plată pentru vânzarea produselor alimentare tichete de masă, trebuie să respecte prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la prestarea serviciilor de alimentaţie publică (regulile şi normativele sanitaro-epidemiologice de stat, cerinţele profesionale faţă de salariați) sau, după caz, cu privire la vânzarea produselor alimentare.
Cu ocazia marcării celor 7 ani de activitate ai Publicației Periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD”, vom publica o serie de materiale cu personalităţi care cunosc în detalii „bucătăria publicației”. Nicolae Platon a activat în calitate de şef al Inspectoratului Fiscal Principal de Stat în anul 2011, când a fost lansată revista, domniei sale aparținân- du-i, de fapt, ideea revistei.
Conform art. 34 alin. (1) și (2) din Codul fiscal, persoana fizică rezidentă aflată în relaţii de căsătorie are dreptul la o scutire suplimentară în mărimea prevăzută la art. 33, cu condiţia că soţia (soţul) nu beneficiază de scutire personală.
(продолжение, начало в «Monitorul Fiscal FISC.md» № 5 (46), август 2018 г.) Данный материал является продолжением статьи, опубликованной в предыдущем номере журнала. Поскольку основные положения законодательных и нормативных актов, а также общие правила учета лизинговых сделок были рассмотрены ранее, в предлагаемом материале изложены вопросы учета и некоторые налоговые аспекты экономических операций в рамках договора финансового лизинга.
В пятницу, 20 апреля 2018 г., выйдет №126-132 Официального монитора Республики Молдова. В части I «Законы, постановления Парламента Республики Молдова и указы Президента Республики Молдова» будут опубликованы: • Закон о внесении изменений и дополнений в некоторые законодательные акты (№ 31 от 16 марта 2018 г. и Указ о его промульгации
Prin ordinului preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări Sociale nr. 236 A din 13.12.2017, în scopul structurării informaţiei declarate în Darea de seamă privind reţinerea impozitului pe venit a primelor de asigurare obligatorie de asistență medicală și contribuțiilor de asigurări sociale de stat obligatorii calculate Forma IPC 18 (IPC 18), a fost aprobat Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate (în continuare — Clasificator), publicat în Monitorul Oficial nr. 441- 450 din 22.12.2017. Spre deosebire de Clasificatorul utilizat la completarea declaraţiilor persoanelor asigurate, Forma REV 5, Clasificatorul elaborat în scopul completării IPC 18 include doar acele categorii care la etapa actuală urmează a fi utilizate de către angajatori în procesul de completare a IPC 18. Propunem în continuare o descriere a categoriilor, modul de declarare a cărora în IPC 18 necesită unele explicaţii suplimentare sau diferă de utilizarea acestora la completarea declaraţiei REV 5.
Firma X prestează servicii de salubrizare a clădirilor. Este obligată firma să se înregistreze ca contribuabil al TVA dacă, într-o perioadă de 12 luni, a efectuat livrări de servicii de salubrizare în sumă ce depășește 600 000 lei?
Частью (35) ст. 901 НК предусмотрено, что каждое лицо, осуществляющее предпринимательскую деятельность, за исключением обладателей предпринимательских пaтентов и лиц, осуществляющих независимую деятельность согласно главе 102, каждое представительство согласно пункту 20) ст. 5, постоянное представительство, учреждение, организация, включая любой орган публичной власти и публичное учреждение, удерживают налог в размере 5 процентов из выплат
Contribuabilii care conform legislației fiscale au obligațiunea completării și prezentării Declarației cu privire la impozitul pe venit conform formularului VEN12, aprobat conform Hotărîrii Guvernului nr.596 din 13.08.2012 (Publicat: 17.08.2012 în Monitorul Oficial Nr. 170-174, art Nr: 660, Abrogată prin Hotărîrea Guvernului nr.511 din 05.07.17, MO229-243/07.07.17 art.604), aprobată prin Ordinul Ministerului Finanțelor ”Privind aprobarea formularului tipizat al Declaraţiei cu privire la impozitul pe venit pentru agenţii economici” nr. 153 din 22.12.2017 (Monitorul Oficial nr.451-463/2303 din 29.12.2017) pentru perioada anului 2017 au posibilitatea de a beneficia de anumite facilități fiscale prevăzute de legislația în vigoare la achitarea impozitului pe venit.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *