Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
I. Principii generale de acordare de către angajatori a tichetelor de masă salariaților săi Tichetul de masă (TM) reprezintă ca un card de plată prevăzut la art. 5 pct. 401 din Codul fiscal, emis de către operator în condițiile Legii nr. 166/2017 cu privire la tichetele de masă, acordat de către angajator salariaților și este utilizat ca instrument de plată în scopul procurării produselor alimentare în unitățile comerciale/de alimentație publică care au încheiat un contract de prestare a serviciilor cu operatorul, conform prevederilor art. 2 din Legea nr. 166/2017.
Câștigul salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat în anul 2020 a fost de 7943,0 lei, în creștere cu 9,8% sau cu 709,3 lei față de anul 2019, iar cel net - 6616,8 lei, cu 10,1% sau cu 606,7 lei mai mult decât în anul 2019, potrivit datelor publicate de Biroul Național de Statistică. În același timp, costul mediu lunar al forței de muncă în anul 2020 a constituit 9889,5 lei pentru un salariat, cu 9,7% sau cu 874,6 lei mai mult decât în anul precedent. Totdată, numărul salariaților la 31 decembrie 2020 a constituit 738,5 mii persoane, cu 0,5% sau cu 3,6 mii persoane mai puțin față de 31 decembrie 2019.
În anul 2015, Republica Moldova, alături de alte 192 state membre ONU, s-a angajat să pună în aplicare Agenda pentru Dezvoltare Durabilă 2030, care include 17 obiective globale cu 169 de ținte asociate care vin să stimuleze acțiunile la nivel mondial. Pentru asigurarea monitorizării progresului în implementarea Agendei 2030 au fost stabiliți 247 indicatori, iar pentru realizarea acestora autoritățile naționale au elaborat proiectul de hotărâre de Guvern cu privire la aprobarea cadrului național de monitorizare a implementării Agendei de Dezvoltare Durabilă 2030, care definește mecanismul de coordonare și cadrul de raportare a progreselor
Biroul asociat de avocați este persoană juridică și este supus regimului transparenței fiscale. Plata impozitului pe venit se face, prin intermediul biroului asociat de avocați, de către fiecare avocat și avocat stagiar care activează în cadrul biroului asociat de avocați, pentru venitul propriu, prevede noua redacție a art.31 alin (2) din Legea nr. 1260/2002 cu privire la avocatură, care a intrat în vigoare la 14 iunie 2021. Modificările au fost aprobare prin Legea nr. 67/2021. Amintim, conform art. 29 alin. (1) din, profesia de avocat se exercită, la discreţia fiecărui avocat, în una din următoarele forme:
Prețurile medii de consum în luna august 2021 comparativ cu luna august 2020 (în ultimele 12 luni) au crescut cu 4,64%, inclusiv la produse alimentare cu 4,83%, mărfuri nealimentare – cu 6,93% și serviciile prestate populaţiei – cu 1,02%. Conform datelor publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), preţurile medii de consum în luna trecută în raport cu indicatorii înregistrați în luna iulie au crescut cu 0,33%. Creșterea a fost determinată de majorarea preţurilor la mărfurile nealimentare cu 1,01% și la serviciile prestate populației – cu 0,53%.
Câştigul salarial mediu lunar nominal brut al unui angajat din mun. Chișinău în trimestrul II a fost de 10719,4 lei, fiind în creştere cu 15,3% faţă de aceeași perioadă a anului 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Indicatorul a fost cu 18,5% mai mare decât media pe ţară (9044,5 lei). Potrivit informației publicate, în sectorul bugetar un angajat din capitală a avut un salariu mediu lunar de 9821,8 lei, cu 9,2% mai mult faţă de trimestrul II din anul precedent, iar în sectorul real –10891,2 lei şi s-a majorat cu 16,3% faţă de cel înregistrat în aceeaşi perioadă a anului trecut.
În anul 2020, în Republica Moldova au fost date în exploatare 7549 locuințe (apartamente și case de locuit individuale), cu 2406 locuinţe mai puțin faţă de anul 2019. Suprafaţa totală a locuinţelor date în exploatare în anul trecut a constituit 602,5 mii m², în diminuare cu 21% comparativ cu anul precedent. Conform datelor precizate publicate de Biroul Naţional de Statistică (BNS), în perioada de raportare în mediul urban au fost date în exploatare 6429 locuințe, în scădere cu 2497 locuinţe sau 28,0% faţă de anul 2019. Suprafaţa totală a acestora a constituit 473,2 mii m2, fiind cu 26% mai mică faţă de anul precedent.
Valoarea totală a lucrărilor de construcții executate de către întreprinderile cu genul principal de activitate „Construcții” (cu excepția entităților cu 0-3 angajați) în anul 2020 a constituit 15,1 mld. lei, în prețuri comparabile fiind cu 11,8% mai mare față de cea înregistrată cu un an mai devreme, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, a sporit cu 8,7% volumul lucrărilor de construcții noi (până la 7,44 mld. lei, având ponderea 49,3% din total), al lucrărilor de reparații capitale – cu 10,2% (atingând 3,79 mld. lei), precum și al celor de întreținere și reparații curente – cu 20,3% (depășind 3,6 mld. lei).
În trimestrul I din anul 2021 entitățile cu 5 și mai mulți salariați din sectorul real și instituțiile bugetare au realizat investiţii în active imobilizate în valoare de 3,8 mld. lei, acestea fiind în creștere cu 14,8% faţă de perioada similară din anul 2020, comunică Biroul Naţional de Statistică. Astfel, în primele trei luni ale anului curent investițiile în imobilizări corporale au constituit 3,7 mld. lei, ceea ce constituie 96,7% din valoarea totală a investițiilor în active imobilizate, marcând o creștere cu 13,9% față de aceeaşi perioadă a anului precedent.
Biroul Naţional de Statistică a prezentat date statistice „Republica Moldova (RM) versus Uniunea Europeană (UE-27)”. Setul de date reprezentate grafic cuprinde cele mai importante, dar şi cele mai recente date disponibile, care prezintă situaţia social-economică a țării noastre în comparație cu cea a mediei pe țările UE-27. Datele sunt utile pentru publicul larg, dar şi factorilor de decizie pentru dezvoltarea în continuare a politicilor sociale şi economice ale RM. Statisticile economice prezintă date ce țin de Produsul Intern Brut în RM comparativ cu UE; producţia industrială;
Cabinetul de miniștri a examinat joi, 12 august, proiectul de hotărâre care prevede adoptarea unui nou Cod vamal al Republicii Moldova. Acesta derivă din necesitatea executării angajamentelor asumate de țara noastră, prin semnarea Acordului de Asociere RM-UE, fiind și una dintre condiționalitățile necesare realizării angajamentelor Moldovei în cadrul Acordului de Împrumut privind programul de asistența macrofinanciară excepțională Omnibus. Așadar, documentul, elaborat în baza rezultatelor examinării avizelor amendamentelor deputaților, presupune:
Orice subiect de antreprenoriat care desfășoară activitate de administrare a transformării biologice şi recoltării activelor biologice pentru vânzare sau pentru obținerea activelor biologice adiţionale şi/sau produselor agricole, trebuie să posede suficiente cunoștințe privind mecanismul formării costurilor de producţie
Potrivit datelor preliminare publicate de Biroul Naţional de Statistică, producţia globală agricolă în gospodăriile de toate categoriile (întreprinderile agricole, gospodăriile țărănești (de fermier) și gospodăriile populației) în semestrul I din anul curent a însumat, în preţuri curente, 5,2 mld. lei, ceea ce constituie doar 88,7% (în preţuri comparabile) faţă de aceeași perioada a anului 2020, diminuarea fiind determinată de scăderea producţiei vegetale cu 22,8% și a producţiei animaliere cu 9,5%. Cu toate acestea, experții consideră că, în cazul producției vegetale, rezultatele sunt influiențate de întârzierea față de anul precedent a campaniei de recoltare a cerealierelor de prima grupă și a altor culturi agricole.
Orice adresare a străinilor cu privire la atribuirea IDNP-ului sau la documentarea cu acte de identitate va fi soluționată de către Biroul Migrație și Azil din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, care exercită atribuții cu privire la regimul străinilor în Republica Moldova, precum şi cu privire la gestionarea evidenţei străinilor cărora li s-a acordat drept de şedere în RM. Agenția Servicii Publice a elaborat proiectul hotărârii de Guvern pentru modificarea HG nr.333/2002, prin care a fost aprobat Conceptul sistemului informaţional automatizat „Registrul de stat al populaţiei" şi Regulamentului cu privire la Registrul de stat al populaţiei”.
În anul 2020 veniturile medii lunare disponibile per persoană din cadrul unei gospodării casnice a constituit 3096,6 lei. Principala sursă de formare a veniturilor a fost activitatea salarială (50,2%), fiind urmată de veniturile din prestațiile sociale (19,3%), dintre care 14,5% sunt pensii, și veniturile din activitatea individuală agricolă. Transferurile din afara țării au contribuit la formarea veniturilor disponibile în proporție de 12,9%, denotă rezultatele Cercetării Bugetelor Gospodăriilor Casnice (Cercetare) pentru anul precedent, realizată de Biroul Național de Statistică (BNS). Pentru Cercetare a fost utilizat un eșantion brut de circa 12,8 mii gospodării, care este unul reprezentativ la nivel național, pe medii de reședință și pe regiuni statistice: Nord, Centru, Sud și mun. Chișinău.
În primele cinci luni ale anului curent, întreprinderile de transport feroviar, rutier, fluvial şi aerian au transportat 6,1 mil. tone de mărfuri, cu 5,7% mai mult decât în aceiași perioadă din anul 2020, comunică Biroul Național de Statistică. Astfel, transportul rutier deține poziția de lider în structura mărfurilor cu 83,3% din total, transportând 5,1 mil. tone de mărfuri, cu 15,7% mai mult față de perioada similară din anul precedent. Ponderi considerabile în volumul de mărfuri transportate cu acest tip de transport revin întreprinderilor din municipiul Chişinău (49,5%), regiunile de dezvoltare Centru (30,5%), Nord (12,9%), Sud (5,0%) și UTA Găgăuzia (2,1%).
În primele patru luni ale anului curent producția industrială (serie brută) s-a majorat cu 11,9% comparativ cu perioada similară din anul precedent, iar producția industrială serie ajustată, în funcție de numărul de zile lucrătoare și de sezonalitate, a crescut cu 7,7%, anunță Biroul Național de Statistică. Astfel, doar în luna aprilie curent comparativ cu aceeași lună a anului 2020 industria alimentară în ansamblu a înregistrat o creștere a producției industriale cu 2,1%, ceea ce a generat creșterea indicelui general per total în industrie cu 0,6%.
Suma mijloacelor fixe acordate în leasing în anul 2020 a constituit 1,4 mld. lei, fiind la nivelul anului 2017, comunică Biroul Național de Statistică. Aceasta s-a diminuat cu 23% față de anul 2019, când s-au înregistrat 1,8 mld. lei, dar și comparativ cu anul 2018 (circa 1,6 mld. lei). Astfel, partea preponderentă a mijloacelor fixe acordate în leasing pe parcursul anului precedent (93% din total) au constituit mijloacele de transport – 1,3 mld. lei, dintre care autoturismelor le revine 0,9 mld. lei. De asemenea, 78,8 mil. lei reprezintă mașini și utilaje, 13,8 mil. lei – clădiri și construcții speciale, iar alte mijloace fixe au constituit 4,4 mil. lei.
În cazul efectuării tranzacțiilor cu mijloacele fixe contabilii practicieni întâmpină un șir de dificultăți ce țin de documentarea, aprecierea consecințelor fiscale și raportarea operațiunilor corespunzătoare. În continuare, în baza mai multor exemple, vom încerca să oferim răspunsul la mai multe întrebări.
(29.3.1.28) Urmează persoanele care desfășoară activitate profesională în sectorul justiției să rețină un impozit pe venit la sursa de plată din plățile direcționate în folosul persoanei fizice care transmite în locațiune un bun mobil? Apare obligația de a înregistra contractul încheiat la subdiviziunea SFS?
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *