Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Politici contabile constituie instrumentul principal de realizare a prevederilor S.N.C. Politici contabile reprezintă documentul, ce reglementează principiile şi variantele de ţinere a contabilităţii fiecărei entităţi în parte.
Mărfurile, supuse accizelor și marcate obligatoriu cu timbre de acciz vechi vor putea fi comercializate până la epuizarea stocului, un proiect de modificări și completări la actele legislative în vigoare urmează să aprobe guvernul în ședința de astăzi care va începe, ca de obicei, la ora 17.00.
Întru sprijinirea comunităţii de afaceri din stînga Nistrului şi crearea unor condiţii avantajoase pentru desfăşurarea activităţii comerciale externe a agenților economici din regiune, autoritățile moldovenești au demarat procesul de revizuire a legislaţiei în vigoare, a comunicat agenției Moldpres Biroul pentru reintegrare.
Care este actul legislativ ce reglementează repatrierea mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe? Prin Legea „Cu privire la reglementarea repatrierii de mijloace băneşti, mărfuri şi servicii provenite din tranzacţiile economice externe” (în continuare — Lege) nr. 1466-XIII din 29 ianuarie 1998 (MO, 1998, nr. 28-29, art. 203) cu modificările și completările ulterioare, sunt stabilite modul de activitate, drepturile, obligaţiile şi responsabilitatea agenţilor economici şi a autorităţilor administraţiei publice în domeniul repatrierii mijloacelor băneşti, mărfurilor şi serviciilor provenite din tranzacţiile economice externe.
Prim-ministrul Pavel Filip a avut astăzi o întrevedere cu Managerul de țară al Băncii Mondiale în Moldova, Alex Kremer, în cadrul căreia a avut loc un schimb de opinii privind evoluțiile dezvoltării social-economice a Republicii Moldova, precum şi cu privire la cadrul de parteneriat al ţării noastre cu Banca Mondială (BM).
În Moldova Serviciul Fiscal de Stat gestionează eficient procesul de acumulare a veniturilor la bugetul public național, înregistrând în primele 9 luni ale anului 2016 venituri în sumă de 20050,2 mil.lei, ceea ce reprezintă o creștere cu 1885,2 mil. lei sau cu 10,4% față de aceeași perioada a anului 2015.
În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada 14 — 20 martie 2016 au fost înregistrate 147 cazuri contravenţionale și aplicate amenzi în sumă de circa 300 mii lei.
Consiliul de Administrație al Angenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) organizează joi, 31 martie, o ședință publică la care va fi examinat și supus aprobării proiectul Metodologiei formării și aplicării prețurilor la produsele petroliere.
Proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative — pentru realizarea politicii fiscale, vamale și bugetare pentru anul 2016 a fost votat în primă lectură cu suportul majorității deputaților prezenți în sală.
Membrii Cabinetului de miniştri au aprobat, astăzi, proiectul de lege cu privire la modificarea şi completarea unor acte legislative pentru realizarea politicii fiscale, vamale și bugetare pentru anul 2016.
Banca Națională a Moldovei și Comisia Națională a Pieței Financiare vor deveni instituții independente. Astfel, actele normative și legislative emise de banca centrală nu vor putea fi suspendate, anulate, cenzurate sau amânate de nicio autoritate publică.
Compania noastră desfășoară activitatea în domeniul turismului, în conformitate cu prevederile Legii cu privire la organizarea şi desfăşurarea activităţii turistice în Republica Moldova nr. 352-XVI din 24 noiembrie 2006 (în continuare – Lege). Activitatea de bază constă în prestarea serviciilor hoteliere, totodată, conform statutului desfășurăm și alte activități, inclusiv deservirea mesei în cadrul restaurantelor, precum și alte servicii complementare.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Datoriile statului față de agricultori ar putea depăși curând 400 milioane lei În prezent AIPA are datorii de circa 230 milioane de lei la subvenționarea agricultorilor pentru 2014. Totodată în acest an au fost depuse dosare în sumă de circa 200 milioane lei, care urmează să fie transmise curând spre plată. La moment bugetul de stat nu are surse financiare pentru a onora aceste plăți.
Antreprenorii din Republica Moldova vor putea deschide o afacere în domeniul comerţului în doar o zi, după depunerea notificării la autoritatea publică locală sau în 15 zile, dacă activitatea acestora implică anumite riscuri pentru viaţa şi sănătatea consumatorilor.
Economiștii Institutului pentru Politici și Reforme Europene (IPRE) au realizat o notă analitică, care scoate în evidență faptul că Banca Națională a Moldovei încearcă să își impună poziția pe piața de capital, devenind regulator și concomitent proprietar al unei părți din infrastructura acesteia.
Ministrul Finanţelor Otavian Armaşu, împreună cu viceministrul Maria Cărăuş şi Secretarul de Stat Veronica Ursu, s-au întâlnit marţi, în cadrul Ministerului Finanţelor, cu reprezentanţii Congresului Autorităţilor Locale din Moldova (CALM), preşedintele Uniunii Asociaţiilor Producătorilor Agricoli „UniAgroProtect” Alexandru Slusari şi directorul executiv al Federaţiei Naţionale a Fermierilor, Vasile Mârzenco, unde au discutat despre setul de materiale ce vizează modificarea şi completarea unor acte legislative în partea ce ţine de realizarea politicii fiscale, vamale şi bugetare pentru anul 2016 şi perfecţionarea legislaţiei fiscale, vamale şi bugetare.
Potrivit art. 8 alin. (2) lit. c) din CF nr. 1163-XIII din 24 aprilie 1997, contribuabilii sînt obligaţi să ţină evidenţa contabilă conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să efectueze încasările băneşti în numerar prin intermediul dispozitivelor şi sistemelor pentru înregistrarea operaţiunilor cu numerar (maşina de casă şi de control cu memorie fiscală (MCC), terminalul de plată în numerar (terminalul cash-in)), respectînd reglementările aprobate de Guvern.
Stimați cititori, Cunoașteți deja că rubrica Microfon a fost prevăzută din start pentru a fi un loc de liber-schimb al opiniilor între specialiștii din domeniile fiscal și contabil. Astăzi, vă propunem două opinii diferite la un subiect: Majorarea capitalului social din contul profitului nerepartizat – repartizare de dividende? Aspecte contabile și fiscale (opinia autorului Veaceslav Ciobanu) și Об определении налогового обязательства при внесении в уставный капитал чистой прибыли, остающейся в распоряжении ООО после налогообложения дохода, и налогообложении дивидендов (opinia autorului Lev Gorenștein).
Veniturile fiscale – în creștere Pe parcursul anului 2015 de către SFS au fost încasate la BPN 25,1 miliarde lei, ceia ce constituie cu 7,3% mai mult decît în anul 2014.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *