Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Economia Republicii Moldova a continuat ritmul de creștere și în acest an, deși se atestă o încetinire după saltul înregistrat la sfîrșitul anului 2013. Datele sînt prezentate în noua ediție a „Macromonitorului CSI”, publicat de Direcția analitică a Băncii Eurasiatice de Dezvoltare. Potrivit experților băncii, în trimestrul I al anului 2014, PIB-ul Moldovei a crescut cu 3,6% față de aceeași perioadă a anului trecut, relatează NOI.md.
Activitatea de comerţ exterior a Republicii Moldova în ianuarie-august 20141),2) Biroul Naţional de Statistică relatează că, exporturile de mărfuri realizate în luna august 2014 s-au cifrat la 176,2 mil. dolari SUA, cu 13,8% mai putin faţă de luna precedentă şi cu 13,1% — comparativ cu luna august 2013.
Evoluţia preţurilor de consum în Republica Moldova în luna noiembrie 20141 Biroul Naţional de Statistică informează, că indicele preţurilor de consum (IPC) în noiembrie 2014 faţă de octombrie 2014 a constituit 100,8%, iar faţă de noiembrie 2013 – 104,8% (informativ: în noiembrie 2013 faţă de octombrie 2013 IPC a marcat 100,8% şi faţă de noiembrie 2012 – 104,9%)2.
Avuţia privată mondială va creşte cu 40% până la 369.000 de miliarde de dolari în 2019 şi peste un sfert din creştere va veni din partea pieţelor emergente, arată un raport publicat marţi de banca elveţiană Credit Suisse Group AG., transmite Bloomberg. Conform acestui raport, avuţia mondială va creşte cu 7% pe an, ceea ce va conduce la creşterea numărului de milionari în dolari în următorii cinci ani până la 53 de milioane de persoane, de la 35 de milioane de persoane în prezent.
Dacă Germania va afla pe propria piele ce înseamnă suferinţa cu care s-au confruntat şi alte state din zona euro, s-ar putea ca acest lucru să fie de bun augur pentru restul Europei. Intrarea în recesiune ar putea determina Germania să renunţe la opoziţia „dogmatică” faţă de stimularea creşterii, scrie Bloomberg.
Membrii Cabinetul de miniștri au aprobat astăzi, 28 iunie, proiectul de lege pentru modificarea și completarea Legii bugetului de stat pe anul curent. Astfel, la partea de venituri, acestea se vor majora cu 940,3 milioane de lei, iar cheltuielile — cu 1070,9 milioane. Deficitul bugetar va crește cu 130,7 milioane de lei.
Antreprenorii sunt pionieri care inovează. sunt primii ce răspund dorinţelor şi nevoilor neacoperite ale clienţilor. Inovaţiile lor constau în realizarea de produse şi servicii noi sau perfecţionate, dar şi în descoperirea de tehnologii şi de metode noi de producţie, aprovizionare şi vânzare. Uneori, antreprenorii reconfigurează industrii sau creează industrii noi. Demersurile lor presupun depăşirea de obstacole importante şi se desfăşoară în medii dificile şi nesigure. Acesta este unul dintre motivele pentru care, conform Bloomberg, opt din zece companii antreprenoriale eşuează în maximum 18 luni.
Volumul total al veniturilor celor trei furnizori de servicii de telefonie mobilă din Republica Moldova, în semestrul I al anului 2014, au constituit 1 miliard 693,6 milioane de lei, cu 0,4% mai mult faţă de aceeași perioadă a anului precedent, relatează NOI.md.
În perioada de 9 luni ale anului 2014, planul stabilit în sumă de 9000,7 mil. lei la compartimentul „Venituri” a fost îndeplinit la nivel de 100,3%, sau în sumă de 9029,6 mil. lei. Contribuţii de asigurări sociale de stat s-au acumulat în sumă de 6018,0 mil. lei, ceea ce reprezintă executarea planului la nivel de 100,5%. Faţă de indicatorul respectiv, a anului 2013, suma contribuţiilor de asigurări sociale de stat acumulate a înregistrat o creştere cu 447,9 mil. lei.
Şeful guvernului german, Angela Merkel, este nemulţumită de preşedintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, pentru că acesta ar fi propus o atenţie mai mare pe stimulentele fiscale pentru a impulsiona creşterea economică în Europa, relatează duminică revista germană Der Spiegel, citată de Reuters.
Datele statistice despre evoluţia pieţei serviciilor de telefonie fixă în nouă luni ale anului curent, publicate astăzi pe site-ul oficial al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI) arată că în perioada respectivă pe această piață a devenit mai accentuată scăderea traficului de voce și a veniturilor provenite din vânzarea serviciilor de telefonie fixă pe fundalul creșterii neînsemnate a numărului de abonați. Acest fapt demonstrează că moldovenii vorbesc tot mai puțin la telefonul fix, dând preferință altor mijloace de comunicare.
Din octombrie a intrat în vigoare proiectul ”Ameliorarea Competitivității II” al Băncii Mondiale. Directorul Unității pentru implementarea proiectului BM Aurel Casian a menționat într-o ședință, că acesta continuă mai multe componente de succes ale primului proiect, racordîndu-se la prioritățile stabilite în Strategia de Dezvoltare 2020, precum și în documentele de planificare strategică privind dezvoltarea sectorului privat în Moldova.
Pentru asigurarea stabilităţii financiare a Republicii Moldova privind crearea unui buget public suficient, ce va permite dezvoltarea multilaterală a ţării noastre, persoanele fizice şi juridice achită impozite şi taxe către stat. În acest context, Serviciul Fiscal de Stat are în sarcină exercitarea controlului asupra respectării legislaţiei fiscale, asupra calculării corecte a sumelor obligaţiilor fiscale şi colectarea veniturilor la Bugetul Public Naţional.
Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov, a anunțat că o companie austriacă, „Danube Soya”, vrea să investească în creșterea și prelucrarea soii. Vasile Bumacov și viceministrul Agriculturii, Gheorghe Gaberi, au avut recent o întrunire cu fermierii care sunt interesați de cultivarea soii.
Marile bănci din Europa vor să vândă active neperformante a căror valoare se ridică la 1.720 miliarde dolari, pe fondul intensificării concurenţei între cumpărători şi a presiunilor autorităţilor de reglementare, iar eliberarea de capital ar putea fi benefică economiei prin creşterea creditării.
Decizia a fost propusă astăzi de Guvern, în cadrul unei runde de negocieri cu Sindicatele din domeniul educațional, la care au participat Prim-ministrul Iurie Leancă, viceprim-ministrul Tatina Potîng, viceministrul Educației, Igor Grosu, viceministrul Muncii, Protecției Sociale și Familiei, Sergiu Sainciuc, și viceministrul Finanțelor, Lidia Carauș. De un spor salarial de 20 la sută vor beneficia profesorii și învățătorii din școli, gimnazii, licee și colegii, educatorii din grădinițe, cadrele didactice din școlile de muzică și artă și profesorii antrenori din școlile sportive. De aceeași majorare a retribuțiilor vor beneficia maiștrii-instructori din învățământul profesional, psihopedagogii, dar și părinții educatori ai caselor de tip familial.
În perioada 9-11 septembrie, Centrul de Guvernare Electronică, în persoana directorului Stela Mocan, împreuna cu Ion Gumene, șef Direcția coordonarea politicilor și planificare strategică, din cadrul Cancelariei de Stat, a participat activ la cea de-a doua ediție a conferinței “Inspection Reform: Breaking Down Barriers to Trade and Investment”, desfășurată în Londra, Marea Britanie.
Guvernul va aproba semnarea Acordului de finanțare cu BERD privind realizarea proiectului ”Sistemul Termoenergetic al municipiului Bălți (CET-Nord)” Prin acest Acord, Banca pentru Reconstrucție și Dezvoltare va acorda un împrumut suveran în valoare de 7 mil. euro pentru modernizarea CET-Nord. ”Monitorul Fiscal FISC.md” a informat că, în săptămîna precedentă, Consiliul directorilor BERD a susținut oferirea acestui împrumut.
După ce a promovat crearea unei uniuni energetice pentru întărirea poziţiei Europei în negocierile cu Rusia, Polonia, un stat care a început să se afirme puternic pe plan internaţional, propune acum infiinţarea unui fond comunitar de 700 de miliarde de euro pentru investiţii în proiecte paneuropene de infrastructură. Scopul este ca UE să evite un deceniu pierdut în ceea ce priveşte creşterea şi o „generaţie pierdută“ de tineri care nu-şi pot găsi locuri de muncă.
Reprezentanții rețelei Carrefour, dar și mai mulți reprezentanți ai restaurantelor și hotelurilor, precum și importanți distribuitori din Polonia și-au manifestat interesul pentru vinurile moldovenești. Aceștia au participat recent la „Vernisajul Vinului Moldovei”, eveniment care a fost organizat în Varșovia, Polonia. În total, au fost prezenți circa 150 de persoane — importatori, distribuitori, specialiști din domeniul HORECA, dar și jurnaliști polonezi.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *