Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Începând cu ziua de mâine, 16 februarie, se va reveni la măsurile de protecție diferențiate, în funcție de pragul de alertă din fiecare localitate, stabilit în baza ratei de incidență, fiind abrogată Hotărârea CNESP din 20 ianuarie prin care au fost stabilite măsuri valabile pe întreg teritoriul Republicii Moldova. Această decizie a fost luată de Comisia Națională Extraordinară pentru Sănătate Publică (CNESP), ținând cont de o scădere ușoară, în ultima săptămână, a numărul cazurilor de COVID-19 la nivel național.
Erodarea bazei fiscale și transferul de profituri reprezintă probleme semnificative în domeniul fiscal global, afectând atât statele, cât și economiile acestora la nivel mondial.
Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a propus pentru consultări publice proiectul noii legi cu privire la subvenționarea în agricultură și mediul rural, cu posibilitatea abrogării ulterioare a Legii nr. 276/2016 cu privire la principiile de subvenționare în dezvoltarea agriculturii și mediului rural.
Primarii vor beneficia de prioritate în procesul audienței la conducătorii instituțiilor publice. Pe agenda ședinței comisiei parlamentare agricultură și industrie alimentară a fost inclus proiectul de lege ce propune modificarea Legii nr. 28/2006 privind administrația publică locală și are drept scop impulsionarea procesului de soluționare a problemelor comunităților locale. Astfel, se propune ca primarul, pentru a soluționa problemele legate de interesele localității (sat/comună/oraș/municipiu) să beneficieze de dreptul de a fi primit în audiență în mod prioritar, dar nu mai târziu de 5 zile lucrătoare, de conducătorii și angajații insituțiilor publice.
În Monitorul Oficial de astăzi, 8 aprilie curent, Ministerul Finanțelor a publicat Ordinul nr. 43 din 31 martie 2022 cu privire la modificarea Clasificaţiei bugetare. În continuare publicăm documentul integral. În temeiul articolului 27 din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr. 181/2014 și în scopul reglementării modului de reflectare a unor indicatori bugetari, ORDON:
În contextul intensificării relațiilor comerciale internaționale și al creșterii fluxurilor transfrontaliere de mărfuri, respectarea legislației vamale capătă o importanță esențială pentru menținerea ordinii economice într-un stat
Cota taxei de aplicare a simbolicii locale se stabilește de către autorităţile administraţiei publice locale (consiliile locale) a căror simbolică locală se aplică pe produsele fabricate de către subiecții impunerii – în procente din venitul din vânzări ale produselor fabricate cărora li se aplică simbolica locală (art. 292 alin. (2) și anexa la Titlul VII al Codului fiscal).
Ministerul Finanţelor va aloca la 17 autorități ale administrației publice locale mijloace financiare în sumă de 1000,0 mii lei, prevăzute în bugetul de stat, în vederea susținerii programelor raionale/municipale de granturi destinate organizaţiilor de tineret și grupurilor de inițiativă ale tinerilor. Proiectul hotărârii de Guvern cu privire la alocarea mijloacelor financiare respective este propus pentru consultări publice de către autorități. Suma maximă acordată pentru co-finanțare, conform Programului, constituie 100 mii lei pentru fiecare autoritate publică locală,
Raporturile de muncă ar trebui să fie formalizate în scris, însă, în practică, apar frecvent situații în care angajatul își îndeplinește atribuțiile fără un contract de muncă oficial. În astfel de cazuri, dovedirea faptului angajării devine complicată, mai ales dacă angajatorul neagă existența raportului de muncă. Existența unor înțelegeri informale, a unor
Prin prezentul articol, vom analiza normele privind prețurile de transfer, conform legislației naționale, ținând cont de prevederile Legii nr. 256/2022, prin care acestea au fost introduse, precum și de modificările operate prin Legea nr. 214/2024 pentru modificarea unor acte normative (ce vizează politica bugetar-fiscală și vamală).
La momentul actual, un interes deosebit pentru contabili prezintă modificările Standardelor Naționale de Contabilitate care vor intra în vigoare din 1 ianuarie 2020. În acest sens, se prezintă explicații detaliate cu referință la modificările efectuate pentru fiecare standard care pot fi utile contabililor în funcție de particularitățile activității entității. În SNC “Cheltuieli” a fost inclus pct.311 care prevede că în componenţa cheltuielilor financiare se evidenţiază separat cheltuielile aferente ajustărilor de valoare nefavorabile privind investiţiile financiare pe termen lung şi curente care apar în cazul:
Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei a decis astăzi, 5 mai 2022, majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt cu 3,0 puncte procentuale – de la 12,5% până la nivelul de 15,5% anual. Respectiv, ratele de dobândă la creditele overnight, precum și la depozitele overnight se majorează cu 3 p.p., fiind stabilite la nivel de 17,5% anual și, respectiv, 13,5% anual.
Modificările legislației conexe Codului administrativ (CA) ce vizează emiterea actelor cu caracter normativ sau individual, proiectul cărora a fost examinat în cadrul ședinței Guvernului din 4 mai, vin cu precizări în peste 50 de legi, inclusiv în Codul fiscal. Acestea țin de dreptul de a contesta deciziile autorității fiscale și a funcționarilor fiscali, dar stabilesc și un șir de derogări de la prevederile CA. Astfel, CF va stabili expres că dreptul de a contesta decizia SFS sau acțiunea funcționarului fiscal poate fi contestată în conformitate cu prevederile Codului administrativ nr. 116/2018. Totodată, în ambele cazuri pe marginea contestaţiei (atât a deciziei organului fiscal, cât și a acțiunilor funcționarului acestuia) decizia va fi emisă prin derogare de la prevederile CA.
O problemă des abordată de Curtea de Conturi este interpretarea eronată a cadrului normativ și abordări neuniforme privind modul de înregistrare în evidența contabilă a rezultatelor reevaluării mijloacelor fixe, precum și determinarea momentului când reevaluarea activului
Persoanele cu dizabilități accentuate sau severe din rândul șomerilor care se angajează în câmpul muncii într-o altă localitatea decât cea în care locuiesc vor putea beneficia de o subvenție lunară pentru acoperirea cheltuielilor de transport. Executivul a votat proiectul de hotărâre de Guvern ce prevede modificări în procedurile privind accesul la măsurile de ocupare a forței de muncă, aprobate prin HG nr. 1276/2018. Potrivit documentului, subvenția se va acorda persoanelor cu dizabilități accentuate sau severe cu statut de șomer înregistrate la subdiviziunile teritoriale
În cazul în care la momentul depunerii Declarației-Cerere privind înregistrarea contractului de transmitere în posesie și/sau folosinţă (locaţiune, arendă, usufruct, superficie) a proprietății imobiliare de către locator funcționarul fiscal depistează că Declarația-Cererea nu conține elemente obligatorii în baza cărora urmează a fi înregistrată Declarația-Cererea sau reprezentantul legal nu-și confirmă statutul său prin procură, acesta este în drept să refuze înregistrarea acesteia.
Subiecții impunerii cu impozitul pe bunurile imobiliare/impozitul funciar sunt stabiliți în art. 277 alin. (1) din Codul fiscal (CF), iar obiectele impunerii cu acestea - în art. 278 alin. (1) din CF. Impozitarea bunurilor imobiliare și terenurilor este reglementată de prevederile:
Pentru facilitarea procesului de consolidare a terenurilor agricole din cadrul unui câmp sau unei porțiuni din acesta preconizate a fi fâșii forestiere, dar neplantate, aceste terenuri ar putea fi vândute prin negocieri directe, la un preț nu mai mic decât prețul normativ al pământului. Parlamentul a aprobat în prima lectură, cu 57 de voturi, proiectul de lege ce prevede modificarea art. 4 din Legea nr.1308/1997 privind prețul normativ și modul de vânzare-cumpărare al pământului.
Prin derogare de la prevederile art. 83 alin. (2) și art. 87 alin. (8) din Legea nr. 108/2016 cu privire la gazele naturale și de la clauzele contractelor de furnizare a gazelor naturale încheiate între părți, în cazul neachitării consumului de gaze naturale în termenele indicate în contract și/sau în factura de plată, furnizorul de gaze naturale nu va calcula consumatorului penalități, dobânzi de întârziere, precum și nu va aplica consumatorului alte sancțiuni pecuniare, a dispus în ședința din data de 18 februarie Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova (CSE). Tot prin derogare de la prevederile actelor normative în vigoare privind alocarea mijloacelor financiare din fondurile de urgență ale Guvernului, se alocă Ministerului Muncii și Protecției Sociale (MMPS), din fondul de rezervă al Guvernului, suma de 292,4 mil. lei pentru efectuarea plaților în avans ale compensării diferenței de preț în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale și consumul energiei termice acordate consumatorilor casnici.
În procesul înregistrării și evaluării bunului imobil construit de familia noastră, departamentul cadastral a indicat în destinație „locativ”, dar în realitate această construcție este un business-centru. Acum am primit avizul de plată la impozitul pe avere, în care este inclusă și clădirea centrului de business. Ce trebuie să întreprindem pentru a exclude acest obiect din avizul de plată? Conform art. 2873 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii cu impozit pe avere constituie bunurile imobiliare cu destinaţie locativă, inclusiv căsuțele de vacanță (cu excepţia terenurilor), precum şi cotele-părţi, a căror totalitate întruneşte cumulativ următoarele condiţii:
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *