Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Introducerea taxelor de protecție americane asupra importurilor de oțel a afectat activitatea Uzinei Metalurgice de la Rîbnița. Declarații în acest sens au fost făcute de către directorul general al întreprinderii, Serghei Kornev, pentru presa transnistreană. După introducerea acestor taxe, producătorii turci s-au reorientat și trimit o parte din producție pe piețele europene, inclusiv în România, care este unul dintre principalii noștri consumatori. Firește, din cauza creșterii ofertei, prețurile la produsele finite au scăzut, a spus directorul general.
Tinerii din localitățile rurale ale Republicii Moldova sunt invitați să participe la instruiri antreprenoriale gratuite, finanțate și organizate de către Unitatea Consolidată pentru Implementarea Programelor IFAD, în cadrul programului Rural de Reziliență Economico-Climatică Incluzivă (IFAD VI), prin intermediul Centrul de Educație și Dezvoltare Rurală.
În Monitorul Oficial Nr. 27-32 (6422-6427) de mâine, 26 ianuarie 2018, vor fi publicate următoarele documente oficiale. PARTEA I Legi, hotărîri ale Parlamentului Republicii Moldova, decrete ale Preşedintelui Republicii Moldova
Guvernul a decis să aloce Ministerului Justiției suma de 127 mii euro, echivalentul a 2,6 mil. lei, drept plată pentru serviciile profesionale de expertiză economico-financiară acordate de compania „KPMG Advisory” SRL în acțiunea înaintată de 3 companii străine la Centrul Internațional pentru Soluționarea Diferendelor legate de Investiții de la Washington, SUA, împotriva țării noastre. Prin rectificarea Legii bugetului de stat pentru anul 2017, Ministerului Justiţiei i-au fost alocate mijloace financiare necesare, care însă nu au fost valorificate, întrucât „KPMG Advisory” SRL nu a prezentat facturile necesare.
La o întreprindere cu capital străin (întreprindere fiică) administratorii sunt cetățeni străini, care nu sunt rezidenți, și mai activează ca angajați la întreprinderea mamă. Pentru ei întreprinderea închiriază apartament. Aceste cheltuieli se consideră facilitate pentru angajați sau pot fi considerate cheltuieli de reprezentanță și care, în aceste condiții, sunt impozitele ce urmează a fi achitate în ambele cazuri?
Cu autorităţile din Ucraina se poartă discuţii privind posibilele livrări de energie electrică în Moldova, în condiţiile recentei crize energetice din ţara vecină.
Peste şase luni va intra în vigoare legea care va reglementa activitățile necalificate cu caracter ocazional desfășurate de zilieri, în scopul de a diminua fenomenul de ocupare informală a forței de muncă și care a fost publicată în Monitorul Oficial din 2 martie curent, împreună cu decretul de promulgare. Potrivit acesteia, durata zilnică de executare a activității unui zilier nu va depăși opt ore, în cazul persoanelor de la 15 la 16 ani – 5 ore, iar pentru persoanele cu vârsta cuprinsă între 16-18 ani, durata nu trebuie să depășească 7 ore.
Agenția Națională pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației (ANRCETI) a publicat astăzi pe pagina sa web oficialăContractul-tip de acces pe proprietatea publică sau privată în vederea construirii (instalării), întreţinerii, demontării, înlocuirii
În contextul intrării în vigoare la 1 iulie 2016 a Acordului de asociere între Republica Moldova, pe de o parte, şi Uniunea Europeană şi Comunitatea Europeană a Energiei Atomice şi statele membre ale acestora (Acordul), pe de altă parte, semnat în septembrie 2014 la Vilnius, Lituania, un interes sporit îl prezintă atât prevederile acestuia, cât şi baza juridică şi procesuală europeană la care urmează a fi ajustate legislația şi procedurile autohtone.
Publicația Periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” anunță post vacant pentru funcția de specialist în vânzări și promovare produse. Denumirea funcției: specialist în vânzări și promovare produse. Cerințe față de funcție Studii: superioare economice (marketing, business). Experiență: vechime în domeniul de activitate de nu mai puțin de 1 an.
Cel mai mare operator de tichete de masă pe plan mondial — Edenred deja este pregătit să lanseze tichetele de masă în Republica Moldova. Evenimentul de lansare oficială a companiei franceze avut loc ieri, 24 aprilie, în prezența mai multor oficialități – ambasadorul Franței în Republica Moldova, Excelența Sa M. Pascal Le Deunff, membrul bordului Edenred, Chief Operating Officer, Northern Europe, Central Europe, France and Belgium în cadrul Edenred, Arnaud Erulin, reprezentanți ai mediului de afaceri, sindicatelor și patronatelor etc. În mesajul său, directorul Edenred România și Moldova, Dana Sîntejudean, a menționat că Edenred militează pentru pauza de prânz zilnică în rândul angajaților, care trebuie integrată în cutumele sociale, în cultura companiilor și a institutiilor.
Entitatea comercială reprezintă veriga fără de care nu poate funcționa ciclul economic al unei țări, aceasta manifestându-și contribuția atât în plan economic, cât și social. Din punct de vedere economic, entitatea are rolul de a produce bunuri și/sau servicii, a le comercializa și crea valoare adăugată și, eventual, a obține profit. Din punct de vedere social, aceasta contribuie la satisfacerea necesităților populației prin bunurile și serviciile furnizate, la dezvoltarea civilizației umane prin promovarea progresului tehnico-științific etc.
În urma solicitării Băncii Naționale a Moldovei, instituțiile mass-media și site-urile de știri din Republica Moldova au obținut posibilitatea să adreseze întrebări guvernatorului BNM, Octavian Armașu. Acest interviul este unul cumulativ, fiind realizat în baza întrebărilor adresate. — Ați venit de scurt timp în funcția de guvernator al Băncii Naționale. Cum vedeți sistemul bancar din noul fotoliu? Ce garanții puteți oferi că nu vom mai avea parte de surpriza unei fraude bancare?
Prim-ministrul Pavel Filip a semnat, ieri, o dispoziţie prin care a fost creat Grupul de negociatori pentru participarea la negocierea noului Memorandum cu privire la politicile economice şi financiare între Guvernul Republicii Moldova şi Fondul Monetar Internaţional (FMI).
În prima jumătate a anului viitor, Moldova va primi prima tranşă din asistenţa macrofinanciară a Uniunii Europene în mărime de 100 mil. euro. Anunţul a fost făcut de Comisarul UE pentru politici europene de vecinătate şi negocieri pentru extindere, Johanis Hahn, la o întrevedere cu jurnaliştii prezenţi la summitul Parteneriatul Estic de la Bruxelles.
Guvernul Republicii Moldova începe implementarea unui Proiect complex de Modernizare a Administrării Fiscale (TAMP) care își propune realizarea unei reforme cuprinzătoare a Serviciului Fiscal de Stat al Republicii Moldova (SFS, Beneficiar) în ceea ce privește aspectele organizatorice și de resurse umane, politica fiscală și procedurile operaționale, precum și modernizarea amplă a tehnologiilor informaționale.
Potrivit art. 3 al Legii salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002 unităţile din sectorul real pot aplica: sistemul tarifar; şi/sausistemele netarifare de salarizare.
În sistemul tarifar şi sistemele netarifare potrivit art. 4 al Legii salarizării nr. 847-XV din 14.02.2002 salariul include: salariul de bază (salariul tarifar, salariul funcţiei);salariul suplimentar (adaosurile şi sporurile la salariul de bază);alte plăţi de stimulare şi compensare.
Cu privire la interpretările eronate apărute în presă privind asistența macrofinanciară și suportul bugetar oferit Republicii Moldova de către Uniunea Europeană, Ministerul Finanțelor precizează că acestea sunt finanțări separate. Acestea diferă, atât prin sumă de bani alocată, cât și prin condițiile de acordare.
Proiecte investiționale în valoare de peste $4 mln., contracte de export de peste $12 mln. și circa 2 022 noi locuri de muncă create — acestea sunt principalele rezultate ale echipei Organizației de Atragere a Investițiilor și Promovare a Exportului din Moldova (MIEPO) obținute pe parcursul anului 2017.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *