Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Conform prevederilor Regulamentului cu privire la inventariere, se permite compensarea plusurilor cu lipsurile de inventar pentru mărfurile cu aceiasi denumire. În cazul în care compania aprobă o lista de mărfuri resortate (ex: iaurt vişina, căpşuna; ceapa la kg sau ambalată) şi la inventariere compensează diferenţele pentru aceste mărfuri (pe acelaşi gestionar şi subdiviziune), se recunosc în scopuri fiscale aceste compensări? Care este tratamentul TVA aferent acestor compensări?
Gradul de finalizare al construcţiei nefinalizate în scopul impozitării se va determina și de către specialiștii din cadrul autorităților publice locale, potrivit unui proiect propus spre consultare de Ministerul Dezvoltării Regionale și Construcției. Proiectul este urmare a constatării că prevederile legislaţiei în vigoare cu privire la inregistrarea construcţiilor nefinalizate la organele cadastrale şi impozitarea acestora nu este respectată de catre proprietarii acestor obiective şi este vădit faptul eschivării de la plăţiie impozitelor pentru bunurile imobile.
Cabinetul de miniștri a aprobat semnarea Convenției dintre Guvernul Republicii Moldova și Guvernul Georgiei pentru evitarea dublei impuneri și prevenirea evaziunii fiscale cu privire la impozitele pe venit și a Protocolului adițional al Convenției. Convenția își propune să impulsioneze relațiile economice bilaterale dintre Republica Moldova și Georgia pe domeniul eliminării dublei impuneri a persoanelor fizice și juridice, cât și să contribuie la atragerea investițiilor.
Ministerul Finanţelor informează că a fost iniţiat procesul elaborării noului Cod fiscal, care are drept scop eficientizarea şi sistematizarea legislaţiei fiscale, prin prisma armonizării legislaţiei fiscale naţionale, în partea ce ţine de TVA şi accize la prevederile legislaţiei Uniunii Europene, în conformitate cu calendarul stabilit în Acordul de Asociere RM-UE.
Arhiva: Cum se vor reflecta în Darea de seama lunară (forma IPC18) și anuală (Forma IALS14) veniturile achitate persoanelor fizice, care sunt scutite de reținerea prealabilă a impozitului pe venit, potrivit art. 90 din Codul fiscal?
Raportul pentru anul 2017 al Băncii Naționale a Moldovei, prezentat de Guvernatorul BNM, Sergiu Cioclea, a fost audiat în cadrul ședinței Comisiei economie, buget și finanțe. Potrivit oficialului, țara noastră a înregistrat în anul precedent o creştere a economiei, dar a cunoscut şi o majorare temporară a preţurilor interne de consum. Astfel, produsul intern brut a progresat cu 4,5%, fiind susţinut de creşterea consumului intern si a producţiei din sectorul agrar.
Ordinul privind aprobarea formularului tipizat de document primar cu regim special Factura fiscală, precum și Instrucțiunea de completare a acesteia a a fost semnat de ministrul Finanțelor, Octavian Armașu. Reamintim, că începând cu 28 octombrie curent,toate entitățile ce dețin statut de plătitor a TVA, dar și cele care nu sunt înregistrate în calitate de plătitor al TVA, vor utiliza în procesul desfășurării activității economico-financiare formularul cu regim special „Factura fiscală".
Cererea pentru emiterea soluţiei fiscale individuale anticipate poate fi respinsă de Serviciul Fiscal de Stat în modul stabilit de Guvernul RM, anterior această atribuție aparținând Ministerului Finanţelor. În MO din 30 noiembrie 2018 a fost publicată Legea nr.229 din 1 noiembrie 2018 cu privire la modificarea unor acte legislative, art.I a căreia prevede introducerea modificărilor și completărilor în Codul fiscal (CF). Astfel, Codul este completat cu prevederea că în cadrul Serviciului Fiscal de Stat (SFS) este instituit Colegiul Serviciului Fiscal de Stat, de competența căruia ține emiterea soluției fiscale individuale anticipate.
Autoritățile și-au propus îmbunătățirea accesului populației Republicii Moldova la servicii de sănătate, a calității serviciilor prestate de instituțiile medicale și eficienței utilizării resurselor financiare publice, inclusiv ale fondurilor asigurării obligatorii de asistență medicală (FAOAM), prin asigurarea unui proces decizional transparent. În acest sens, Guvernul a aprobat ieri proiectul Planului sectorial de acțiuni anticorupție în domeniul sănătății şi asigurării obligatorii de asistență medicală pentru anii 2018-2020.
Politica fiscală şi vamală pentru anul 2018, elaborată şi prezentată spre dezbateri publice de către Ministerul Finanţelor, încă mai poate fi completată şi modificată.
Componența și formatul situațiilor financiare va fi reglementat printr-un Standard Național de Contabilitate nou — „Prezentarea situațiilor financiare”. Un proiect ce prevede completarea şi modificarea SNC cu prevederi ce reies din Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European și a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situațiile financiare anuale este propus de Ministerul Finanţelor spre consultare.
Funcționarilor publici abilitați cu funcții de control din cadrul Serviciului Fiscal de Stat care desfășoară activitate în condiții de risc pentru sănătate și viață, pe perioada de exercitare a funcției, salarizarea va fi majorată cu unul sau două grade. Un proiect în acest sens este propus spre consultare de Ministerul Finanțelor. În urma reorganizarii, Serviciului Fiscal de Stat a obţinut statutul de structură organizațională separată, care își exercită atribuțiile funcționale pe întreg teritoriul Republicii Moldova.
Perfecționarea contabilității și raportării financiare în Republica Moldova a fost și este o preocupare permanentă a Ministerului Finanțelor. În acest scop ministerul promovează continuu reforme în acest domeniu atât de important pentru economia țării. În șirul acțiunilor întreprinse în vederea implementării standardelor europene și celor mai bune practici internaționale se înscriu și activitățile Ministerului Finanțelor de promovare a reformei în domeniul contabilității și raportării financiare desfășurate în ultimii ani.
Afirmația a fost enunțată în cadrul conferinței finale a proiectului regional cu genericul Ecologizarea economiei în Vecinătatea Estică EaP – Green, componenta achiziții publice durabile, care a avut loc astăzi. În cadrul evenimentului au fost discutate perspectivele de dezvoltare a sectorului de achiziții publice durabile în țara noastră, precum și prezentate practici internaționale în acest sens.
Ieri, 15 iunie, a avut loc şedinţa grupului de lucru al Consiliului Economic pe lângă Prim-ministru, care a examinat realizarea Planul de acţiuni privind reforma de modernizare a serviciilor publice pentru anii 2017-2021, aprobat prin Hotărârea de Guvern nr. 966 din 09.08.2016. Tema pusă în discuţie a fost simplificarea procesului de raportare financiară şi statistică, prin elaborarea şi lansarea unei platforme unice de raportare.
Proiectul legii care prevede că angajatorii sunt în drept să acorde salariaților o alocație individuală de hrană, sub forma tichetelor de masă, achitând operatorului valoarea nominală a acestora de 45 lei pentru o zi lucrătoare, a fost votat de parlament în prima lectură.
Potrivit prevederilor art. 46 alin. (9) din Codul muncii, parte a contractului individual de muncă pot fi cetăţenii Republicii Moldova, cetăţenii străini şi apatrizii, cu excepţia cazurilor prevăzute de legislaţia în vigoare.
Guvernul a dat aviz pozitiv proiectului de lege privind modificarea art. 7 al Legii cu privire la întreprinderea de stat din 16 iunie 1994. Documentul este o inițiativă legislativă a unui grup de deputați și se referă la componența consiliilor de administrație a ÎS.
La situaţia din 23 iulie curent, 202 tineri au semnat deja contractele de garantare în cadrul programului de stat „Prima casă”. Alte șapte dosare sunt acceptate și urmează să fie semnate contractele, iar 14 cereri sunt în proces de examinare. Suprafața totală a locuințelor procurate în cadrul programului depășește 13 mii de metri pătrați, suprafața medie a uneia fiind de 58 de metri pătrați. Valoarea medie a unei locuințe cumpărate constituie 543 mii lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *