Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat şi-a stabilit ca obiectiv strategic micşorarea presiunii asupra contribuabililor oneşti, care exercită Ia timp şi în volum deplin obligaţiile fiscale şi concomitent va asigura sancţionarea inevitabilă acelor contribuabili care se eschivează de la plata impozitelor şi altor plăţi obligatorii.
Inspectoratul Fiscal Principal de Stat, în legătură cu multiplele adresări privind modificarea punctului 8 din art.10 al Legii nr.845-XII din 3 ianuarie 1992 „Cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi”, în redacția Legii nr. 71 din 12 aprilie 2015 pentru modificarea şi completarea unor acte legislative (Monitorul Oficial nr.102-104/170 din 28 aprilie 2015), comunică următoarele.
Întru asigurarea achitării și evidenței plăților la bugetul public național prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanțelor în anul 2016
Proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015 este elaborat conform prevederilor Legii nr. 489-XIV din 8 iulie 1999 privind sistemul public de asigurări sociale, Legii nr. 847-XIII din 24 mai 1996 privind sistemul bugetar şi procesul bugetar şi altor acte legislative, ce ţin de domeniul protecţiei sociale de stat.
Inspectoratul Fiscal de Stat mun. Chișinău atenționează cetățenii care primesc „salarii în plic”, dar și angajatorii acestora, despre faptul că economia tenebră subminează finanțarea sistemelor de securitate socială, împiedică desfășurarea unor politici economice coerente și poate să ducă la distorsionarea echității sociale. Salariul neachitat oficial este un fenomen care agravează atât economia, cât și societatea în întregime și are efecte nefaste atât pentru angajat, cât și pentru angajator.
Patru asociații ale producătorilor agricoli, cele mai reprezentative, au anunțat într-o conferință de presă, că nu vor mai desfășura, precum a fost preconizat anterior, acțiuni de protest pe 27 mai. Ei au spus că au avut o discuție cu președintele parlamentului Andrian Candu, care a acceptat o bună parte din propunerile lor. De asemenea, legislativul a aprobat o decizie, votată unanim de deputați, pentru care au transmis mulțumiri, privind crearea unei comisii speciale, ce va analiza legislația în domeniul sectorial și va propune proiecte de legi în vederea dezvoltării agriculturii și susținerii producătorilor agricoli.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Минэкономики разработало План действий по стабилизации экономики Молдовы на 2015-2017 гг. План действий разработан с целью определения и реализации мер, направленны на снижение влияния внутренних и внешних рисков, которые спровоцировали финансово-экономические потрясения в стране, такие как: повышение бюджетного дефицита, спад экспорта и импорта, сокращение объема денежных переводов, снижение темпов роста прямых иностранных инвестиций, замедление развития всех отраслей экономики и т.д.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Chișinăul și Minskul ar putea crea întreprinderi vinicole mixte în Belarus
Ținând cont de rezultatele semnificative obținute ale raziilor anterioare, la contribuabilii amplasați în raza de deservire a IFS teritoriale, la data de 26.03.2015, grupul operativ, din care fac parte funcționarii fiscali din cadrul IFPS și IFS pe mun. Chișinău, s-a deplasat în raionul Soroca, unde a fost verificată activitatea contribuabililor din acest teritoriul.
Din octombrie a intrat în vigoare proiectul ”Ameliorarea Competitivității II” al Băncii Mondiale. Directorul Unității pentru implementarea proiectului BM Aurel Casian a menționat într-o ședință, că acesta continuă mai multe componente de succes ale primului proiect, racordîndu-se la prioritățile stabilite în Strategia de Dezvoltare 2020, precum și în documentele de planificare strategică privind dezvoltarea sectorului privat în Moldova.
Arhiva Se rasfrâng facilităţile prind achitarea TVA pentru serviciile de perfecţionare a cadrelor?
Care sunt organele abilitate cu drept de blocare a accesului la serviciile fiscale electronice şi cauza cea mai frecvent întîlnită a procesului respectiv? Suspendarea sau blocarea accesului la serviciile fiscale electronice poate fi efectuată de IFPS, IFS teritoriale şi de Î.S. „Fiscservinform”. Indiferent de organul ce a blocat sau suspendat accesul, entitatea raportoare este informată, prin intermediul adresei de e-mail, referitor la motiv, executor, precum şi datele de contact ale acestuia.
Agenţii economici care intenţionează să efectueze livrări impozabile de mărfuri şi servicii, vor avea posibilitatea să se înregistreze benevol în calitate de plătitori de T.V.A. — potrivit proiectului modificărilor şi completărilor în unele acte legislative în vigoare, ce rezultă din politica bugetar- fiscală şi vamală pe 2015, aprobată de guvern. Scopul acestei măsuri, precum a menţionat ministrul finanţelor Anatol Arapu, este de a include agenţii micului business în sistemul T.V.A.
Întru asigurarea unei administrări fiscale eficiente, Serviciul Fiscal de Stat utilizează mai multe forme și metode de interacțiune cu contribuabilii. Începând cu 1 martie 2015, inspectoratele fiscale de stat pe mun. Chișinău, pe mun. Bălți și pe raioanele Criuleni, Ocnița și Cahul vor asigura activitatea funcționarilor fiscali în sectoare de administrare fiscală, în calitate de proiecte-pilot.
Persoanele fizice şi juridice vor fi stimulate pentu a investi mijloacele băneşti disponibile în instrumente financiare, altele decât cele bancare. În special, prin reorientarea acestora către valorile mobiliare de stat, potrivit proiectului modificărilor şi completărilor unor acte legislative în vigoare ce se referă la politica fiscală pe anul 2015, aprobată astăzi la ședința specială a guvernului.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Moldova şi Belarus pledează pentru aprofundarea relațiilor bilaterale Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Republicii Belarus în Republica Moldova, Serghei Ciciuk, transmite Moldpres cu referire la Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Guvernul şi-a asumat răspunderea politică asupra proiectului legii privind modificarea şi completarea unor acte legislative în vigoare, ce ţin de politica fiscală şi vamală pentru 2015, proiectul legii bugetului de stat pentru 2015, proiectul legii bugetului asigurărilor sociale de stat pe 2015 şi proiectul legii fondurilor obligatorii de asistenţă medicală pe 2015.
Если Вы пропустили вчерашние новости дня, то этот обзор для Вас. Новости экономики Moldova a propus Belarusului să participe la realizarea proiectului de dezvoltare a infrastructurii feroviare și de construcție a șoselei de centură a Chișinăului Informația a fost comunicată presei la Minsk de către vicepremierul belarus Mihail Rusîi, copreședinte al comisiei interguvernamentale moldo-belaruse de cooperare comercial-economică.
Printre activitățile desfășurate de IFS pe mun. Chișinău, în perioada 11 – 15 mai 2015, se înscriu 2 seminare, inclusiv 1 seminar destinat contribuabililor nou-înregistrați din raza teritoriului administrat, la temele: aspecte privind inițierea activității de întreprinzător prezente în Ghidul de asistență în lansarea afacerii; instruirea privind aspectele fiscale, juridice, precum și aspecte din legislația muncii; modificările operate în legislația fiscală, alte acte legislative în vigoare; Legea bugetului de stat pe anul 2015; Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2015
În cadrul seminarului la tema „Despre modificările şi completările operate în Legea nr. 289 din 22.07.1004 privind indemnizaţiile pentru incapacitate temporară de muncă şi alte prestaţii de asigurări sociale”, organizat de Casa Naţională de Asigurări Sociale în cadrul Expoziţiei Naţionale „Fabricat în Moldova”, contabilii şi reprezentanţii agenţilor economici s-au adresat specialiştilor CNAS, cu rugămintea de a le oferi o listă de acte normative care să-i ghideze la stabilirea, calcularea şi plata indemnizaţiilor pentru incapacitate temporară de muncă.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *