Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Noile reguli propuse de Consiliul de Stabilitate Financiară, care urmăresc ca în cazul prăbuşirii unei bănci mari, costurile să fie suportate de creditori şi nu de guverne ar pune băncile europene în dificultate, deoarece acestea s‑ar confrunta cu cele mai mari dificultăţi în creşterea capitalului, notează agenţia Thomson Reuters.
Petroliştii din Moldova vor micşora preţurile la carburanţi, timp de o săptămână. La această înţelegere ei au ajuns în cadrul discuţiilor purtate astăzi cu reprezentaţii Guvernului. Ulterior, ministrul Economiei, Adrian Candu, a declarat mai multe companii care vând carburanţi urmează să reducă preţul cu 50 de bani la litru. «Dacă va fi nevoie, vom discuta şi săptămâna viitoare şi dacă va fi necesar vom discuta dur şi cu aplicarea legii», a spus vicepremierul.
Referindu-ne la obligaţiile privind T.V.A., este de menţionat că, în temeiul art. 93 pct. 15) din CF, locul livrării serviciilor reprezintă locul efectuării livrării, determinat conform regulilor stabilite în art. 111 din CF.
Casa Naţională de Asigurări Sociale propune tuturor plătitorilor de contribuţii la BASS să aleagă modalitatea de prezentare a declaraţiilor prin Internet cu aplicarea semnăturii electronice şi, respectiv, să beneficieze de avantajele oferite de acest serviciu.
Un serviciu pentru depunerea on-line a petiţiilor este lansat astăzi, 18 iulie, de Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM). Noua aplicaţie vine să ajute beneficiarii sistemului AOAM la expedierea petiţiilor şi recepţionarea răspunsurilor la acestea într-un mod cât mai rapid şi comod, fără a fi nevoie să se deplaseze la sediul CNAM sau la oficiul poştal.
Potrivirea angajatului cu rolul pentru care opteaza este esentiala. Aceasta este o modalitate simpla pentru a sti daca un candidat este potrivit pentru afacerea ta. Intervievarea candidatilor pentru un loc de munca este dificila, mai ales atunci cand unii candidati stiu sa “se vanda” foarte bine in cadrul interviului, dar dezamagesc la locul de munca ulterior.
Peste 1200 de ghiduri și manuale a distribuit participând la ediția de toamnă a expoziției specializate Farmer proiectul Competitivitatea Agricolă și Dezvoltarea Întreprinderilor(ACED), finanțat de Guvernul SUA. Cel 14 titluri de carte, o parte din care au fost imprimate repetat, deoarece cererea la acestea a fost mare, au fost oferite producătorilor gratuit. La elaborarea manualelor și ghidurilor și-au adus contribuția autori din Moldova și Statele Unite ale Americii — doctori în științe agricole, reprezentanți ai unor companii de consultanță, în colaborare cu specialiști din cadrul proiectului ACED.
Din iulie, Ungaria va introduce un sistem uniformizat care permite şoferilor să plătească direct de pe telefon pentru parcare şi pentru folosirea autostrăzilor, a anunţat compania de plăţi de pe telefonul mobil deţinută de către stat Nemzeti Mobilfizetési. Sistemul este testat în prezent cu ajutorul viitorilor ofertanţi de servicii de parcare, al vânzătorilor, operatorilor de telefonie mobilă şi al operatorilor de plăţi pe mobil.
Sa iti parasesti locul de munca pentru a te dedica propriei afaceri poate parea ca si cum vrei sa sari de pe o stanca pentru prima data fara nicio masura de siguranta. Insa trebuie sa stii sa sunt cai de a aborda aceasta situatie fara a distruge relatii profesionale, in timp ce faci economii substantiale si cresti sansele de succes pe viitor.
Condițiile proiectului privind parteneriatul public-privat (PPP) pentru prestarea serviciilor de radioterapie la Institutul Oncologic din Chișinău, vor fi îmbunătățite, potrivit unor modificări și completări, propuse de Ministerul Sănătății și operate de guvern.
Profitul celei mai mari fabrici de dulciuri din Moldova, SA „Bucuria” a fost anul trecut de 18,65 milioane de lei, fiind în creștere de 1,5 ori. Pe de altă parte, volumul vânzărilor companiei a crescut cu 7,4% până la 457,96 milioane de lei, potrivit raportului financiar. Recent, în cadrul ședinței acționarilor fabricii s-a decis ca peste 1,91 milioane de lei din profit, ceea ce constituie 10,24%, să fie alocate pentru dezvoltarea întreprinderii, 31,4 mii lei (0,17% din profit) — pentru acoperirea pierderilor ce țin de corectarea rezultatelor anilor trecuți. Restul profitului — 16,7 milioane de lei sau 89,5%.
Biroul Naţional de Statistică anunţă că, în anul 2013 au fost acordate în leasing mijloace fixe în valoare de 1136,8 mil. lei, sau cu 320,7 mil. lei (cu 39,3%) mai mult decît în anul 2012. Partea preponderentă a mijloacelor fixe acordate în leasing au constituit mijloacele de transport în valoare de 961,5 mil. lei (sau 84,6% din totalul mijloacelor fixe acordate în leasing), din care autoturismele au constituit 97,9% din total mijloacele de transport.
Interviu cu Frank Leyman*, Director Relații Internaționale, FEDICT, Belgia, despre agenda de Guvernare electronică belgiană. Ce este FEDICT și ce face FEDICT în domeniul e-Guvernării; Care sunt cele mai importante inițiative de e-guvernare și ce proiecte a implementat FEDICT?
Parlamentul European a votat, miercuri, o propunere legislativa privind instituirea unor norme comune in materie de compensare si de asistenta pentru pasagerii din spatiul comunitar de catre companiile aeriene, potrivit unui comunicat transmis de PE. Propunerea de regulament al Parlamentului European si al Consiliului va oferi mai multe sanse pasagerilor avioanelor întârziate sau deviate de a primi compensații.
Încetinirea economiei chineze, a doua ca mărime din lume, scăderea preţurilor anumitor materii prime, printre care fierul şi petrolul, supraevaluarea pieţei americane de capital şi scăderea brutală a acţiunilor companiilor de tehnologie sunt câteva din cele zece semne despre care publicaţia britanică The Telegraph scrie că anunţă un dezastru financiar global. Frânarea economiei chineze sporeşte riscurile pentru investitorii din întreaga lume, întrucât China contribuie cu un sfert la creşterea economiei mondiale şi este cel mai mare cumpărător de materii prime din lume, cu care îşi alimentează bula masivă din sectorul construcţiilor.
Republica Moldova se situează pe locul 63 în clasamentul țărilor care au cel mai favorabil mediu de afaceri potrivit raportului anual „Doing Business 2015”, realizat de Banca Mondială. Aflată între Federația Rusă (62) și Cipru (64), țara noastră a urcat 15 poziții față de anul precedent. Cel mai bine, țara noastră stă la capitolul obținerea unui credit (locul 23) și înregistrarea unei proprietăţi (locul 22). Iar cel mai prost la capitolul eliberarea unui permis de construcție (locul 175).
În cadrul ședinței Consiliului de observatori al Unităţii de implementare al Proiectului Băncii Mondiale „Ameliorare a Competitivităţii” (PAC II) au fost prezentate prioritățile proiectului și bugetul pentru anul 2015. Sporirea competitivității la export a întreprinderilor private autohtone și îmbunătățirea cadrului de reglementare, prin reducerea constrângerilor, sunt obiectivele de bază ale proiectului finanțat de Banca Mondială.
Întreprinderea din Republica Moldova a contractat un împrumut de la о instituție financiară din România. În baza contractului de împrumut, pe lîngă dobînda care urmează de a fi achitată, compania va suporta anumite cheltuieli legate de comisionul aferent împrumutului, care este legat de acceptarea cererii împrumutului și prelucrarea documentelor necesare. Rugăm să ne explicați care este tratamentul din perspectiva impozitului pe venit reținut la sursa de plată al acestor comisioane?
Companiile europene reduc preţurile mai mult ca niciodată după 2010 în încercarea de a-şi revitaliza vânzările în condiţiile unei economii anemice şi a încetinirii comenzilor, ceea ce înseamnă că zona euro se apropie de momentul în care pericolul deflaţionist devine realitate.
Propunerea Franţei de a proteja campionii din industria europeană prin relaxarea regulilor concurenţei din UE este cel mai recent semn al revitalizării unui naţionalism economic postcriză care face mai grea viaţa unora dintre marile companii americane, scrie The Wall Street Journal. Amazon, Apple, Pfizer, Starbucks şi, mai recent, General Electric se numără printre giganţii americani care s-au trezit confruntându-se în ultimele luni în Europa cu presiuni politice şi legislative.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *