Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Examinând prevederile titlului VI al Codului fiscal, am aflat că am dreptul la scutirea de plata impozitului pe bunurile imobiliare, deoarece am atins vârsta de pensionare dar, totuși, în Avizul de plată a impozitului funciar şi impozitului pe bunurile imobiliare pentru bunurile imobiliare neevaluate de către organele cadastrale în scopul impozitării pentru anul 2017, care l-am primit de la perceptorul fiscal din cadrul primăriei localității rurale, este indicată suma integrală către plată. Pentru a beneficia de scutire la plata impozitului pentru casa în care locuiesc și lotul de pământ de pe lângă locul de trai, există careva condiții suplimentare, în afară de vârsta pensionară?
Prestarea serviciilor, care anterior au fost în competenţa Î.S. „CRIS „Registru”, Camerei de Licențiere, Camerei Înregistrării de Stat, Serviciului Stare Civilă şi Î.S. „Cadastru” începând cu 23 august curent vor fi oferite de Agenția Servicii Publice (ASP), comunică instituţia. În scopul asigurării continuităţii prestării a serviciilor publice, în temeiul Legii nr. 80 din 05.05.17 şi Hotărârii Guvernului nr.314 din 22.05.2017, vor fi aplicate temporar nomenclatoarele serviciilor și tarifele în vigoare ale instituţiilor reorganizate.
Parlamentul a votat în lectură finală proiectul de lege ce oferă posibilitatea modificării destinației terenurilor întovărășilor pomicole în terenuri de construcții, prin modificarea planurilor urbanistice ale localităților.
În contextul reformei actelor permisive implementate în Republica Moldova, autorizația de antrepozit vamal a fost recunoscută drept un act permisiv, iar procedura de eliberare a acesteia a fost modificată. În paralel, articolele Codului vamal (CV) care reglementează condițiile pe care trebuie să le întrunească un antrepozit vamal au fost modificate și ele. În acest context, spre atenția cititorului se propune o descriere completă și exhaustivă a procedurii de înființare a unui antrepozit vamal conform cadrului normativ în vigoare.
Guvernul a aprobat, în ședința din 10 iulie curent, proiectul de lege cu privire la întreprinderea de stat și întreprinderea municipală, elaborat cu scopul stabilirii condițiilor juridice, organizatorice și economice de înființare, funcționare și încetare a activității întreprinderilor municipale. Este vorba de o redacție actualizată a legii existente care, de fapt, vine să implementeze recomandările Curții de Conturi, precum și să introducă un șir de alte îmbunătățiri a cadrului juridic, astfel încât să responsabilizăm, pe de o parte, membrii consiliilor de administrare, pe de altă parte, să eficientizăm activitatea acestor întreprinderi, a specificat Ministrul Economiei, Octavian Calmâc.
Anul 2017 a fost un an bugetar-fiscal deosebit nu doar prin creșterea economică înregistrată de către R. Moldova, dar și prin indicatorii bugetari care au întrecut orice așteptare. Și acest fapt este unul remarcabil care denotă relansarea, evoluția și dezvoltarea continuă a economiei. Un argument cert care vine să susțină opinia precum că R. Moldova a avansat în această direcție sunt veniturile acumulate la Bugetul Public Național (BPN) din impozite și taxe prin simplul fapt că acestea reprezintă nu doar o sursă de acoperire a cheltuielilor, dar și un indicator prin care este sugerată starea activităților economice care generează venituri impozabile și nivelul de consum al unei economii, iar odată cu extinderea activităților economice și a consumului sunt înregistrate și majorări de venituri bugetare din impozite și taxe.
Calculul impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ 17) se prezintă anual, pînă la data de 25 iulie inclusiv a perioadei fiscale respective. Pentru bunurile imobiliare dobîndite după 30 iunie a perioadei fiscale respective, calculul impozitului pe bunurile imobiliare se prezintă la inspectoratul fiscal de stat teritorial nu mai tîrziu de 25 martie a perioadei fiscale următoare celei de gestiune.
Încasările la Bugetul Public Național (BPN), administrate de SFS în anul 2016, s-au majorat cu 11% comparativ cu anul 2015 și au constituit 27,6 mld. lei. La bugetul de stat în anul 2016 încasările au constituit 11,55 mld. lei, cu1,26 mld. lei mai mult comparativ cu anul 2015, sau o creștere de 12,2%.
В Приказ ГГНИ № 1387 от 14 декабря 2016 «Об организации администрирования крупных налогоплательщиков» Приказом № 243 ГНС от 1 августа текущего года внесены изменения. Они касаются изменения названия экономического агента под № 96 из Списка хозяйствующих субъектов — крупных налогоплательщиков (юридические лица): „Сentrul resurselor informaţionale de stat „Registru” на „I.P. Agenţia servicii publice”.
Pe terenurile cu destinație agricolă va fi permisă desfășurarea activității structurilor de primire turistică de tip pensiuni agroturistice, fără excluderea acestor terenuri din circuitul agricol. Un proiect de lege ce prevede facilitarea creării serviciilor de agroturism în regiunile rurale a fost votat în prima lectură, în cadrul ședinței plenare din 5 octombrie curent.
La inițiativa și la solicitarea adunării generale a întovărășilor pomicole, consiliile locale vor putea decide includerea loturilor de teren din cadrul întovărășirilor pomicole în intravilanul localităților, cu respectarea normelor de urbanism, în modul stabilit de Guvern.
В соответствии с Инструкцией по учету налогоплательщиков, аннулирование фискальных кодов осуществляется в следующих случаях:
Serviciul Fiscal de Stat reamintește că pe 30 iunie expiră termenul de achitare a impozitului pe bunurile imobiliare pentru persoanele care doresc să beneficieze de reducere de 15%.
Calculul impozitului pe bunurile imobiliare (Forma BIJ 17) se prezintă de către persoanele juridice, întreprinzătorii individuali, gospodăriile ţărăneşti (de fermier) (pentru obligațiile calculate la impozit pentru bunurile imobiliare neevaluate în scopul impozitării: clădirile, construcțiile, casele de locuit individuale, apartamentelor şi alte încăperi izolate, inclusiv bunurile imobiliare aflate la o etapă de finisare a construcţiei de 50% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 3 ani după începutul lucrărilor de construcţie), cu excepţia întreprinzătorii individuali şi gospodăriilor ţărăneşti (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi, pe parcursul perioadei fiscale, nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de T.V.A.
В Молдове нотариусы могут получить бесплатный доступ к некоторым государственным базам данных, которые поддерживаются в режиме онлайн. Это предусматривает законопроект о внесении измененийи дополнений в Налоговый кодекс, Закон о кадастре недвижимого имущества и Закон о нотариате, который был зарегистрирован в парламенте на прошлой неделе, а накануне проект одобрила парламентская комиссия по вопросам права, назначениям и иммунитету.
În anul 2017 asistăm la o recuperare a industriei construcțiilor după criza din anul precedent. În primele două trimestre se observă o creştere fără precedent a dării în exploatare a apartamentelor și, cel mai probabil, în acest an putem ajunge la cifra de 8000 de apartamente - cel mai mare nivel de la independența Republicii Moldova. Este opinia exprimată în cadrul emisiunii „15 minute de realism economic” de către economistul IDIS Viitorul, Veaceslav Ioniță.
În anul 2015, volumul investițiilor străine directe în Republica Moldova au constituit $3,54 mld., în creștere cu 15% față de valoarea înregistrată la finele anului 2014, potrivit studiului „Stimularea și menținerea investițiilor private” privind Impactul Economic al ISD în Moldova, elaborat de către Echipa Economică Germană (GET Moldova) în cooperare cu Biroul Național de Statistică și prezentat în cadrul ședinței Grupului de lucru 3 a Consiliului Economic de pe lângă Prim-ministrul Republicii Moldova.
Bunurile imobiliare care nu au fost evaluate de către organele cadastrale teritoriale în scopul impozitării, se impozitează conform prevederilor Legii pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000: pentru terenuri, impozitul funciar se calculează conform prevederilor art.4 alin. (7) din Legea pentru punerea în aplicare a titlului VI din Codul fiscal nr. 1056-XIV din 16.06.2000;
Se propune alocarea, din fondul de rezervă al Guvernului, a unei sume de 7,99 mil. lei pentru Consiliul raional Dubăsari, în scopul acordării unor plăți directe proprietarilor de terenuri agricole amplasate după traseul Râbnița-Tiraspol, pentru anul 2017. Potrivit proiectului propus spre consultare de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, vor fi alocați câte 1229 lei per hectar, iar Președintele raionului Dubăsari va prezenta Ministerului Finanțelor un exemplar al listei beneficiarilor de plăți directe cu semnăturile olografe ale acestora.
Serviciul Fiscal de Stat a acumulat 315,5 mil. lei la bugetul public național din taxele achitate de persoanele fizice drept impozit pe bunurile imobiliare. Planul stabilit pentru anul 2017 constituie 426,2 mil. lei, iar reieșind din suma încasată până la 30 iunie, circa 75% din populația țării a achitat deja această taxă.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *