Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
A intrat în vigoare Hotărârea Guvernului (HG) nr. 209 din 04 aprilie 2017 prin care sunt operate unele modificări și completări la HG nr. 647 din 7 august 2014 privind punerea în aplicare a prevederilor secţiunilor a 271-a şi a 281-a dinCodul vamal al Republicii Moldova, care se referă la implementarea procedurilor simplificate de vămuire și a instituției agentului economic autorizat.
Un număr de 25,8 mii de persoane au achitat, în primele două luni ale anului 2017, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală (AOAM) în sumă fixă, cu peste 6,5 mii mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
Politica bugetar-fiscală și vamală pentru anul 2017 vine cu prevederi noi și pentru domeniul ce ține de impozitarea persoanelor care desfășoară activitatea profesională în sectorul justiției.
În Monitorul Oficial din 30 octombrie, a fost publicat Ordinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 368-A din 19.08.2015 despre aprobarea formularelor listelor de evidenţă nominală a persoanelor asigurate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medicală.
Locuitorii din 29 de sate şi comune din ţară beneficiază de serviciile unui parajurist — persoană care oferă asistenţă juridică primară în orice domeniu. Aceştia îi consiliază şi pe oamenii din localităţile învecinate, serviciile lor fiind parte a programului de asistenţă juridică garantată de stat.
La 19 iulie 2018 Parlamentul a adoptat în lectură finală proiectul de lege privind modernizarea Codului civil (CC, Cod) și modificarea și completarea unor acte legislative. După promulgare și publicare oficială, legea ar urma să intre în vigoare la 1 ianuarie 20191.
Revizuirea conceptului de securitate națională; necesitatea de reglementare a participării publicului la procesul de adoptare/revizuire a procedurilor privind secretizarea; excluderea prevederilor privind prelungirea secretizării informațiilor pe termen nedeterminat – sunt câteva din concluziile experților Institutului de Politici Publice, descrise în „Raportul de compatibilitate a legislației Republicii Moldova cu Principiile globale privind securitatea națională și dreptul la informare”.
Cetăţenii asiguraţi medical, dar care nu pot beneficia de investigaţii la Centrul Republican de Diagnostic în baza biletului de trimitere, pot acţiona în judecată Compania Naţională de Asigurări în Medicină, dar şi instituţia medicală. Portalul informaţional specializat Sănătate Info scrie că legislaţia le permite celor asiguraţi să iniţieze un proces, iar juriştii menţionează că oamenii pot cere despăgubiri pentru daune morale sau materiale, transmite IPN.
Regula principală în materie de executare a obligațiilor față de bugetul public național este reprezentată de executarea de bună voie și cu bună voință de către contribuabil a obligației fiscale, prin efectuarea plății pe deplin și în termenul legal consfințit de cadrul de reglementare în vigoare. Totuși, dacă contribuabilul nu execută obligația sa, în mărimea stabilită, creditorul, adică Serviciul Fiscal de Stat, pentru a valorifica dreptul pe care îl deține în raport cu contribuabilul, recurge la pârghiile pe care legislația în vigoare i le pune la dispoziție, pentru a-l sili la executarea obligațiilor pecuniare față de bugetul public național. În acest sens, Serviciul Fiscal de Stat va cere executarea silită a obligațiilor fiscale restante prin modalitățile statuate de cadrul legal în vigoare.
Uneori, în România, morții merg la vot, iar alteori li se cere chiar să plătească impozite la stat. Dincolo de umorul negru, money.ro prezintă un caz în care Fiscul îi cere unei persoane decedate, reprezentată prin moștenitorul său, să plătească impozite.
Casa Naţională aduce la cunoştinţă, că în conformitate cu prevederile punctului 3 lit. b) din anexa nr. 3 la Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2016, nr.156 din 01.07.2016, plătitorii specificaţi la pct. 1.5 (întreprinzătorii individuali, notarii, avocaţii, executorii judecătoreşti,
Aceasta ediție finalizează anul 2015, anul viitor fiind unul deosebit pentru noi, plin de provocări, planuri și de realizări noi. Anul, în care PP Monitorul Fiscal FISC.md ajunge la o vîrstă solidă de 5 ani. 5 ani alături de contribuabilii onești.
Sindicatul Funcţionarilor Publici susţine că a crescut numărul cazurilor în care inspectori fiscali ajung în faţa instanţei, în dosare în care sunt daţi în judecată de persoane pe care le-au controlat, şi cere Ministerului Finanţelor şi ANAF să promoveze un act normativ care să estompeze fenomenul.
Comentând la ședința guvernului inițiativa legislativă a Președintelui Igor Dodon, privind anularea legii despre emiterea obligațiunilor de stat pentru executarea de către Ministerul Finanțelor a angajamentelor ce rezultă din garanțiile de stat din 17 noiembrie 2014 și 1 aprilie 2015, Premierul Pavel Filip a amintit că această lege a fost contestată atât de Partidul Socialiștilor, cât și de avocatul poporului la Curtea Constituțională, care a respins sesizările și a recunoscut documentul conform legii supreme.
Persoanele care se asigură în mod individual pot să achite începând de marţi, 27 decembrie 2016, prima de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă pentru anul 2017. Până pe 31 martie 2017, acestea beneficiază de reduceri în mărime de 50% şi 75% din valoarea primei, care a rămas la nivelul celei de anul trecut — 4056 de lei.
De mai mulți ani Transparency International-Moldova atenționează asupra problemelor dintre companiile de construcții și persoanele care investesc în construcția apartamentelor.
Comisia pentru buget, economie, finanţe, patrimoniu public local, agricultură şi problemele suburbiilor a Consiliului municipal Chișinău a avizat proiectul de decizie privind aprobarea bugetului municipal Chișinău pentru 2017 în prima lectură.
Ministerul Economiei a avizat pozitiv iniţiativa a doi deputați privind modificarea şi completarea Legii cu privire la Zonele economice libere, dar a venit și cu propuneri importante.
Pentru început trebuie de menționat că cadrul juridic al activității de avocat se constituie din Constituţia Republicii Moldova, Legea cu privire la avocatură nr. 1260-XV din 19.07.2002 (MO 126-127/1001, 12.09.2002), alte legi care reglementează activitatea menţionată din statutul profesiei de avocat, precum şi din tratatele internaţionale la care Republica Moldova este parte.
Compania Red Union Fenosa a solicitat în instanță revizuirea cauzei în care a fost recunsocută vinovată pentru încălcarea Legii concurenței, anunțând că au apărut circumstanțe noi, pe care nu le-a cunoscut în timpul procesului. CSJ a lăsat însă în vigoare vechea hotărâre, ceea ce înseamnă încasarea la bugetul de stat a unei sume de 186 mii lei.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *