Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Banca Centrală Europeană, gardianul zonei euro, va decide probabil luna viitoare să implementeze pentru prima dată dobânzi negative la facilităţile de depozit, ceea ce ar însemna că va taxa băncile comerciale care preferă să-şi păstreze banii în siguranţă la BCE în loc să-i investească, scrie Der Spiegel. Scopul acestei măsuri este de a stimula creditarea. Peter Praet, economistul-şef al BCE şi reprezentant al Germaniei în consiliul guvernator al instituţiei, va recomanda probabil în şedinţă de pe 5 iunie ca banca să reducă principala dobândă de refinanţare de la actualul nivel de 0,25% la minimul record de 0,15%.
Ţinînd cont de faptul, că Consiliul Municipal Chişinău a adoptat Decizia nr. 3/2 „Cu privire la stabilirea şi punerea în aplicare a taxei pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială pe teritoriul municipiului Chişinău” la 29 martie 2013, ar fi oare corect ca taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială pentru trimestrul I a anului 2013 să fie calculată conform cotelor taxei aplicabile în anul 2012? În cazul în care întreprinderea deţine, conform autorizaţiei de funcţionare, un centru comercial (inclusiv un supermagazin, 4 magazine industriale, o cafenea, 2 baruri, 3 săli de agrement), cu suprafaţa comercială 4 000 m2, taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială urmează să fie calculată: reieşind din calculul 15 lei/m2 la suprafaţa de 4 000 m2? saureieşind din calculul 15 lei/m2 la suprafaţa de 4 000 m2, la care urmează a fi calculată suplimentar şi taxa pentru celelalte obiecte amplasate în cadrul centrului comercial (supermagazin, cafenea, baruri, etc.)?
În conformitate cu dispozițiile art. 108, alin. (1) din CF, data obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Data livrării se consideră data predării mărfurilor, prestării serviciilor, cu excepţia cazurilor stipulate la alin.(5), (6) şi (7) din articolul menționat. În acest context, alin. (5) stabilește că data obligaţiei fiscale privind T.V.A. este data livrării. Dacă plata este primită pînă la momentul efectuării livrării, data livrării se consideră data primirii plăţii.
Serviciul Vamal Inspectoratul Fiscal Principal de Stat Prin prezenta, Ministerul Finanţelor aduce spre cunoştinţă unele aspecte privind aplicarea uniformă a prevederilor Codului fiscal, Codului vamal şi Legii cu privire la tariful vamal, la livrarea şi importul activelor nemateriale, în partea ce ţine de optimizarea procesului de administrare fiscală şi vamală, asigurarea mecanismului de aplicare integrală a legislaţiei fiscale şi vamale, încasarea şi calcularea drepturilor de import.
Comisia pentru economie, buget şi finanţe a examinat marţi, în cadrul şedinţei grupului de lucru, posibilitatea introducerii impozitului pentru lux, pentru proprietarii automobilelor mai scumpe de 35 de mii de euro. Solicitat de «Infotag», şeful comisiei, liberalul democrat Veaceslav Ioniţă, a spus că deputaţii au discutat un şir de amendamente la Codul fiscal şi cel vamal, inclusiv care vizează accizele la importul automobilelor cu capacitatea motorului de 2,5 şi 3 mii cm3.
Стоимость квартиры площадью в 1600 квадратных футов (150 кв. м) в престижном квартале Кейптауна, Южная Африка (стране, которая в последние годы, как и многие другие страны, сталкивается с проблемой растущего неравенства доходов), составляет примерно 480 000 долл. США, что означает, что при текущей ставке налога на имущество ее владелец должен будет ежегодно выплачивать в местный бюджет 2 700 долл. США. Напротив, владелец квартиры в значительно менее привлекательном районе, оцененной, скажем, в одну десятую от стоимости первой, заплатит не одну десятую от налога на имущество с первой квартиры, 270 долл. США в год, а пропорционально значительно меньшую сумму, 150 долл. США в год.
Direcţia generală conformare fiscală prezintă informaţia cu privire la cazurile specifice (neordinare) de încălcare a legislaţiei fiscale identificate în cadrul controalelor fiscale, efectuate de către IFS teritoriale şi Direcţia generală a marilor contribuabili pentru semestrul II al anului 2013. 1.Cazuri specifice din domeniul alimentaţiei publice
Cca 90% din cele 44 de acțiuni prevăzute în Foaia de parcurs pentru eliminarea constrângerilor critice în calea mediului de afaceri pot fi considerate realizate sau la o etapă avansată de implementare, a declarat viceprim-ministrul, ministrul Economiei,Valeriu Lazăr, care a prezentat în ședința Guvernului raportul trimestrial privind implementarea Foii de parcurs, cu date cumulative pentru perioada 25 septembrie 2013 – 15 mai 2014.
Prin Legea pentru modificarea și completarea unor acte legislative nr. 267 din 23 decembrie 2011 „Pentru modificarea și completarea unor acte legislative” (publicată în Monitorul Oficial nr. 13-14 din 13 ianuarie 2012) au fost operate unele modificări la art. 188 alin. (4) din Codul Fiscal, care au permis excluderea restricțiilor din punct de vedere al perioadelor fiscale, pentru care pot fi prezentate declarațiile fiscale corectate. De asemenea este de menționat că, potrivit art. 264 alin. (2) din Codul Fiscal, termenul de prescripţie nu se extinde asupra impozitului, taxei, majorării de întîrziere (penalităţii) sau sancţiunilor fiscale aferente unui impozit, unei taxe concrete dacă darea de seamă fiscală, care stabilește obligaţia fiscală, conţine informaţii ce induc în eroare sau reflectă fapte ce constituie infracţiuni fiscale ori nu a fost prezentată.
Probabil n-a fost până acum în fruntea Inspectoratului Principal Fiscal de Stat o persoană care să se pronunţe atât de tranşant în vederea reformării sistemului fiscal ca actualul şef al autorităţii Ion Prisăcaru. Carenţele administrării fiscale, evaziunea, corupţia în rândul inspectorilor dar şi rezistenţa celor ce nu doresc schimbări, sunt doar unele dintre problemele care trebuie luate în calcul atunci când îţi propui un astfel de obiectiv. Şi mai există cel mai mare obstacol, mentalitatea cetăţenilor, care, în mare parte sunt departe de a percepe Fiscul drept o instituţie care lucrează în favoarea lor. Despre cum îşi propune să soluţioneze toate aceste chestiuni destul de dificile pentru a realiza în final reformarea sistemului, ne-a relatat Ion Prisăcaru, Şeful IPFS.
La începutul lunii martie a aparut al doilea număr al revistei Monitorul Fiscal FISC.md, ediția 2(18), 2014. Avînd în vedere, că luna martie este etapa finală pentru depunerea declarației pe venit, redacția revistei a ales drept temă principală: impozitul pe venit pentru persoane fizice și juridice, precum și impozitul pe venit din activitatea operațională (IVAO). Pe lîngă aceasta, am plasat pe coperta numărului recent un anunț, care vine să îndemne contribuabilii să-și respecte obligațiile fiscale la timp și să nu lase depunerea declarației pe venit în ultima zi.
În condiţiile în care obligaţiile ce ţin de taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei) pentru perioada 01-12 ianuarie 2012 urmează a fi incluse pentru perioada trimestrul I 2012 în această nouă dare de seamă, rezultă că şi achitarea taxei respective pentru primele 12 zile ale lunii ianuarie urmează a fi achitate la clasificaţia bugetară 12269 „Taxa pentru dispozitivele publicitare”? Da, pentru a exclude situaţii de formare a unor supraplăţi neîntemeiate la compartimentul 115/41 şi a unor restanţe la compartimentul 122/69, achitarea sumei calculate pentru primele 12 zile ale anului 2012 (ca obligaţii ce ţin de taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei)) se va achita, de asemenea, la clasificaţia bugetară 122/69.
Guvernul german a depus o plângere împotriva Comisiei Europene, ca reacţie la decizia executivului comunitar de a demarat o investigaţie pentru a examina dacă scutirea marilor consumatori de energie de la plata suprataxei pentru energiile regenerabile este compatibilă cu legislaţia europeană, a anunţat Ministerul german al Economiei. Prin această plângere, depusă la un tribunal din Luxemburg, Berlinul vrea să asigure 'respectarea poziţiei sale juridice', a precizat Ministerul german al Economiei, adăugând însă că negocierile dintre Berlin şi Bruxelles în acest dosar spinos vor continua.
Japonia, singura mare economie în care salariile au scăzut în continuu în ultimii 15 ani, a reuşit să scape de ameninţarea deflaţiei, însă riscă acum să se afunde într-o nouă criză dacă angajatorii nu vor majora salariile pe măsura creşterii preţurilor, scrie Business Week. Principalele obiective ale prim- ministrului Shinzo Abe sunt, pe de o parte, readucerea inflaţiei pe un trend crescător şi motivarea oamenilor să înceapă să consume, iar pe de altă parte, să convingă marile companii să majoreze salariile.
Evaluarea rezultatului implementării Programului anului 2011 Programul de conformare a contribuabililor pentru anul 2011 a fost elaborat în baza Modelului de gestionare a riscurilor. Deoarece a fost prima încercare de acest gen, Modelul a fost elaborat folosind abordarea relativ simplistă „de sus în jos”, ce prevede calcularea punctajului riscurilor pentru genul de activitate, şi mai apoi extins pentru categorii de contribuabili, de la cei mari la micro-business, şi, în final, pentru contribuabili.
Penultimul loc în Europa îl ocupă România în ceea ce priveşte valoarea PIB-ului per capita. Singura ţară cu un PIB per capita mai mic decât România este Bulgaria. La celălalt capăt al spectrului se găseşte Luxemburg, conducând detaşat clasamentul cu un PIB per capita de circa 85.000 de euro. Următoarea clasată, Danemarca, are un PIB per capita de 45.000 de euro.
Totodată, nu este clar dacă operatorii de publicitate exterioară pot beneficia sau nu de careva scutiri în acest sens, pentru situaţiile în care amplasează publicitate cu caracter social. Menţionăm că, operatorii de publicitate exterioară întrunesc calitatea de „Difuzor de publicitate”, noţiune prevăzută în art. 288 pct. 7) al Codului fiscal, iar sistemele de comunicare vizuală pentru plasarea publicităţii exterioare, prin intermediul cărora se plasează publicitatea socială corespund noţiunii de „Dispozitive publicitare”, prevăzută în art. 288 pct. 8) al Codului fiscal. Operatorii de publicitate exterioară, în contextul prevederilor art. 290 lit. q) al Codului fiscal, apar ca subiecţi ai impunerii cu taxa pentru dispozitivele publicitare, întrunind calitatea de persoane juridice înregistrate în calitate de întreprinzător care sunt proprietari de afişe, pancarte, panouri şi alte mijloace tehnice, pentru amplasarea publicităţii exterioare, în baza Autorizaţiei de construire şi amplasare a publicităţii exterioare. În partea, ce ţine de obiectul impunerii, se constată că, deşi în cazul taxei pentru dispozitivele publicitare acesta este specificat în art. 291 lit. q) al Codului fiscal, ca fiind „suprafaţa feţei (feţelor) dispozitivului publicitar”, panourile şi alte mijloace tehnice prin intermediul cărora se amplasează publicitatea exterioară, se regăsesc, conform art. 291 lit. c) al Codului fiscal, şi ca obiecte ale impunerii cu taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei). Avînd în vedere acest fapt, ar rezulta că, dacă pe aceste dispozitive sunt amplasate imagini cu caracter social, urmează a fi aplicate prevederile art. 295 lit. e) al Codului fiscal. Adică, în acest caz operatorii publicităţii exterioare urmează a fi scutiți de taxa de plasare (amplasare) a publicității (reclamei) ca „producători şi difuzori ai publicităţii sociale”. Ţinînd cont de cele expuse, este corect sau nu de a aplica prevederile art. 295 lit. e) al Codului fiscal de către operatorii publicităţii exterioare ca producători şi difuzori ai publicităţii sociale, la amplasarea imaginilor cu caracter social pe dispozitivele publicitare?
În conformitate cu un ordin aprobat recent de către Întreprinderea de Stat „Poşta Moldovei“, începând cu 10 ianuarie, tarifele pentru coletele poştale internaţionale vor fi modificate, notează UNIMEDIA. Potrivit Publika TV, plăţile percepute la expedierea coletelor vor creşte cu 15 la sută. Responsabilii de la „Poşta Moldovei" spun că au majorat tarifele, după ce companiile aeriene au majorat taxele pentru serviciile de transport.
La 23 aprilie 2011 a intrat în vigoare Legea nr. 231 din 23.09.2010 cu privire la comerțul interior, care reglementează activitățile în domeniul comerțului interior, precum şi competențele autorităților administrației publice locale în acest domeniu. Astfel, în conformitate cu art. 14 din Legea respectivă, desfăşurarea activității de comerț se autorizează de către autoritatea administrației publice locale. Totodată, conform Nomenclatorului unităților comerciale care desfăşoară comerț cu amănuntul, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 931 din 08.12.2011, în clasificația unităților comerciale cu amănuntul se defineşte doar noțiunea de „hală”, pentru care cadrul legislativ existent nu specifică careva reguli. Aceasta creează incertitudini, deoarece nu este clar dacă la „hală” pot fi atribuite doar locurile pentru comerț, oferite comercianților de sub acoperişul comun sau şi locurile pentru comerț amplasate sub acoperiş individual. În acelaşi timp, noțiunea de „piață” în Nomenclatorul respectiv lipseşte. Cu toate acestea, comercianților li se creează aceleaşi condiții – atît pentru desfăşurarea comerțului în piață, cît şi în hală.
Procedura şi principiile stabilirii, modificării şi anulării taxelor locale, modul lor de plată, criteriile de acordare a înlesnirilor fiscale, sunt determinate prin Titlul VII al Codului fiscal. În conformitate cu prevederile art. 288 alin. 1) al Codului fiscal (în continuare — CF), taxa locală este o plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale. Taxele locale, potrivit art. 297 alin.(3) al CF, se aplică, se modifică ori se anulează de către autoritatea administraţiei publice locale concomitent cu adoptarea sau modificarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale. Conform modificărilor şi completărilor realizate în Titlul VII din CF, prin Legea nr. 267 din 23.12.2011 „Pentru modificarea şi completarea unor acte legislative”, începînd cu 13 ianuarie 2012, în lista taxelor locale, care pot fi aplicate de către autorităţile deliberative a administraţiei publice locale la adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale, este inclusă şi taxa de la posesorii unităţilor de transport (în continuare-taxa).
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *