Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Persoana fizică nerezidentă „X” (cetățean al Ucrainei) care deține o cotă parte în capitalul social al SRL „Q” a decis să înstrăineze cota sa în favoarea agentului economic „Y” (persoană juridică) rezident al Republicii Moldova. Care sunt obligațiile fiscale pentru fiecare contribuabil în parte? Care este modalitatea de declarare a venitului obținut de către nerezident din realizarea părții sale în capitalul social?
În anul 2020, economia Republicii Moldova ar putea crește cu 3,6%, iar în anul 2021 creșterea economică în Moldova se prognozează a fi la nivel de 3,8%. Prognozele au fost prezentate în cadrul unui eveniment organizat de Biroul Băncii Mondiale în Moldova, fiind prezentate perspectivele economice pentru țara noastră. În cadrul evenimentului au fost trecute în revistă evoluțiile recente ale economiei RM. Astfel, reducerea impozitelor, majorarea salariilor și remiterile au sprijinit creșterea veniturilor disponibile, având o contribuție de 3,2% la consumul privat.
În conformitate cu art.4 alin.(1) din Codul fiscal,dacă un tratat internaţional care reglementează impozitarea sau include norme care reglementează impozitarea, la care Republica Moldova este parte, stipulează alte reguli şi prevederi decît cele prevăzute de legislaţia fiscală, se aplică regulile şi prevederile tratatului internaţional.
Într-o societate modernă, fiecare persoană fizică (bărbat sau femeie) care prestează o anumită muncă este remunerată pentru aceasta. În cazul în care persoana prestează munca conform unei anumite specialități, calificări sau într-o anumită funcție, acesteia i se achită un salariu de către angajator, în baza contractului individual de muncă.
Guvernul a aprobat Regulamentul cu privire la dobândirea cetățeniei prin investiție, care reglementează valoarea minimă și modalitatea contribuției la Fondul de investiții publice pentru dezvoltare durabilă și a investiției în unul din domeniile de dezvoltare strategică ale Republicii Moldova, modul și condițiile de verificare a bunei reputații economice și financiare a persoanelor care dobândesc cetățenia, dar și condițiile de evaluare și monitorizare a investiției în scopul obținerii cetățeniei.
Banca Națională a Moldovei poate acorda, la discreție, Fondului de garantare a depozitelor în sistemul bancar asistență de lichiditate în situații de urgență, în condițiile pct. 1, 2 și 4 ale art. 16 din Legea nr. 575/2003 privind garantarea depozitelor în sistemul bancar1. Ministerul Finanțelor propune spre consultare un proiect de lege pentru modificarea unor acte legislative. Documentul a fost elaborat ca urmare a adoptării Legii nr. 209/2018 cu privire la Comitetul Național de Stabilitate Financiară și a Legii nr. 227/2018 pentru modificarea unor acte legislative.
Cum se acordă scutirea personală în cazul în care salariatul pleacă în concediu din cont propriu pe un termen ce depăşeşte 30 de zile?
În conformitate cu prevederile art. 73 alin. (3) din Codul fiscal, veniturile persoanelor fizice nerezidente, specificate la art. 71, care nu țin de o reprezentanță permanentă în Republica Moldova urmează a fi supuse impunerii la sursa de plată potrivit art. 91, fără dreptul la deduceri, cu excepția veniturilor menționate la alin. (4) din articolul respectiv.
1. (29.1.11.14) Se include oare în baza de aplicare a IVAO venitul rezultat din vînzarea, de către agentul economic, a terenului, bunului imobil sau valori mobiliare în condițiile în care comercializarea lor nu constituie o activitate de bază a acestuia?
Casa Naţională de Asigurări Sociale a Republicii Moldova (CNAS) informează că subdiviziunile teritoriale ale CNAS întocmesc răspunsuri şi prezintă informaţia solicitată doar în baza solicitărilor parvenite de la direcţiile fondurilor de pensii din Federaţia Rusă, Ucraina, Azerbaidjan, Uzbekistan şi Belarus. Aceasta se referă la adresările din partea solicitanţilor în baza acordurilor bilaterale privind garanţiile drepturilor cetăţenilor în domeniul asigurării cu pensii, numărul cărora în ultimul timp a crescut esențial. CNAS precizează că dosarele de pensionare ale beneficiarilor de pensii nu se eliberează personal, ci doar în baza solicitărilor oficiale din partea direcţiilor fondurilor de pensii din statele menţionate.
În conformitate cu prevederile art. 542 alin. (1) din Codul fiscal, obiect al impunerii este venitul din activitatea operațională obținut în perioada fiscală de declarare. În scopul aplicării IVAO agentul economic urmează să determine obiectul impunerii prin aplicarea contabilității de angajamente reieșind din prevederile legislației contabile care reglementează tipurile de venituri ce se includ în activitatea operațională.
Subventiile (surse financiare nerambursabile, oferite de proiectul Pare 1+1) au fost alocate pentru procurarea unui tractor. Cum contabilizăm aceste mijloace financiare şi in ce perioadă — în totalitate pentru perioada de gestiune sau proporţional uzurii activelor, în care au foat investite mijloacele?
1. (29.2.6.29) Va fi obligată persoana fizică — cetăţean de a declara venitul obţinut, în cazul transmiterii în arendă agentului economic un teren agricol?
Obiect al impunerii cu impozit unic îl reprezintă venitul din vânzări, înregistrat lunar în evidența contabilă. Mărimea venitului respectiv se determină în conformitate cu prevederile Standardelor Naționale de Contabilitate sau, după caz, ale IFRS, în condițiile legislației în vigoare (conform art.369 alin.(1) din Codul fiscal).
În sistemul AOAM, asiguratul este o persoană fizică sau juridică obligată prin lege să asigure riscul propriu de a se îmbolnăvi și/sau riscul de a se îmbolnăvi al altor categorii de persoane a căror asigurare este de competența lui (art.4 alin.(2) din Legea cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală nr.1585 din 27.02.1998).
Veniturile acumulate de Serviciul Fiscal de Stat la Bugetul public național (BPN) în lunile ianuarie-februarie 2019 au crescut, comparativ cu perioada similară a anului 2018, cu 9,2%. În perioada de referință au fost înregistrate încasări în sumă de 5,6 mld. lei, în creștere cu 473 mil. lei față de aceeași perioadă a anului 2018. La cele patru componente ale bugetului public național au fost înregistrate următoarele încasări. La bugetul de stat, pe parcursul lunilor ianuarie și februarie ale anului curent, au fost acumulate 2,4 mld. lei, ceea ce constituie cu 229,1 mil. lei mai mult comparativ cu aceeași perioadă a anului 2018, sau o creștere cu 10,7%.
Informația a fost oferită în cadrul unui eveniment,la care a fost prezentat Raportul de activitate al instituției pentru anul 2016.
În conformitate cu art. 43 alin. (1) din capitolul V din Legea pentru punerea în aplicare a titlurilor I și II ale Codului fiscal nr. 1164/1997, pentru subiecții menționați la art. 42 din capitolul respectiv, perioada fiscală privind impozitul pe venit pentru anul 2018 se divizează în 2 etape distincte după cum urmează:
Obiectivele politicii fiscale și vamale, orientate spre asigurarea unui mediu economic stabil, favorabil dezvoltării afacerilor din țară crearea unor mecanisme de contribuție echitabilă au fost prezentate de Ministerul Finanțelor în cadrul ședinței Grupului de lucru responsabil de cadrul macroeconomic, politica fiscală și cadrul resurselor, în contextul lansării exercițiului Cadrului Bugetar pe Termen Mediu 2020-2022, desfășurată la 1 martie curent în cadrul ministerului. În context, reprezentanții Ministerului Economiei şi Infrastructurii au prezentat prognoza principalilor indicatori macroeconomici pe termen mediu ce stau la baza elaborării CBTM 2020 – 2022.
Pe parcursul ultimelor luni mai mulţi angajaţi ai întreprinderii obişnuiesc să solicite concediu din cont propriu: unii – pe o periodă mai mare, alţii – doar o zi. Cum urmează de reflectat categoria 159 „persoană care se află în concediu neplătit (din cont propriu)” în Darea de seamă IPC 18? Categoria 159, ca şi alte categorii care se conţin în Clasificatorul categoriilor persoanelor asigurate, a fost introdusă în scopul asigurării procesului de stabilire a prestaţiilor de asigurări sociale şi corespunde unuia sau mai multor articole din legislaţia din domeniu.
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *