Search
The period of publication
at
to
Compartment page
Subcompartment page
catalogul tematic
Catalogul autorilor
Monitorul fiscal FISC.md nr.7 (84) 2023
Catalogul instituțiilor
Keyword
Search on google
Serviciul Fiscal de Stat a desfășurat astăzi un seminar de instruire pentru marii contribuabili despre modificările efectuate în politica fiscală pentru anul 2024 și alte aspecte de administrare fiscală. La seminar au participat circa 600 de contribuabili. În debutul evenimentului, directorul adjunct al Serviciului Fiscal de Stat, Petru Griciuc a exprimat gratitudine marilor contribuabili pentru
În Monitorul Oficial din, 7 iulie, a fost publicat Ordinul comun al Ministerului Sănătății și Companiei Naționale de Asigurări în Medicină nr. 560/148-A din 23 iunie 2023 cu privire la aprobarea formularelor de evidență primară și dărilor de seamă privind serviciile acordate în sistemul asigurării obligatorii de asistență medical.
Procedura de nimicire a documentelor contabile, după cum se cunoaște, este prevăzută în Ordinul nr. 57 din 27.07.2016 al Serviciului de Stat de Arhivă (Ordinul nr. 57/2016), prin care a fost aprobat Indicatorul documentelor-tip și al termenelor de păstrare pentru organele administrației publice, pentru instituțiile, organizațiile și întreprinderile Republicii Moldova (în continuare – Indicatorul documentelor-tip). Prezentul Indicator al documentelor-tip stă la baza stabilirii termenelor de păstrare și pentru nimicirea documentelor organelor administrației publice, pentru organizațiile și întreprinderile din Moldova,inclusiv, organizațiilor obștești.
Modificările operate în Codul fiscal prin Legea nr. 356/2022 pentru modificarea unor acte normative vin cu intervenții și la capitolul ,,Evidența fiscală și executare silită”, principalele fiind prezentate în continuare.
Declararea contribuțiilor de asigurări sociale de către persoanele fizice care desfășoară activități independente în anul 2023, pentru perioada de activitate de la 1 ianuarie până la 30 iunie 2023, se efectuează nu mai târziu de data de 25 iulie 2023.
Evidenţa militară a recruţilor şi rezerviştilor se organizează şi se ţine de către primării (preturi), instituţii publice şi agenţi economici, indiferent de tipul de proprietate, iar asigurarea financiară a măsurilor de organizare a evidenţei militare în centrele militare şi în primării (preturi) se efectuează din contul bugetului local, iar la instituţii publice şi agenţi economici, indiferent de tipul de proprietate – din mijloacele acestora, stabilește art.11 din Legea nr.1245/2002 cu privire la pregătirea cetățenilor pentru apărarea Patriei.
În cazul unei tranzacții unitare, vămuirea mărfurilor la alte posturi vamale de frontieră decât locul de înregistrare al sediului juridic al agentului economic se va realiza la prezentarea Acordului organului vamal de vămuire a mărfurilor la alte posturi vamale, eliberat de către biroul vamal în raza de activitate a căruia îşi are înregistrat sediul juridic agentul economic solicitant.
În cadrul ședinței plenare din 31 martie anul curent Parlamentul a aprobat în prima lectură proiectul de lege pentru modificarea unor acte normative, inclusiv a Legii nr. 131/2012 privind controlul de stat asupra activității de întreprinzător, elaborat în vederea facilitării activității mediului de afaceri și diminuării poverii administrative asupra businessului.
Serviciul fiscal de stat (SFS) a lansat pentru consultări publice proiectul ordinului care prevede aprobarea Formularul-tip „Registrul de evidență a procurărilor pentru persoanele fizice care desfășoară activitate independentă” (Registru), Instrucțiunea privind completarea Registrului de evidență a procurărilor pentru persoanele fizice care desfășoară activitate independent (Instrucțiune) și Formularul-tipizat „Avizul de plată a impozitului pe venit din activitatea independentă” (Aviz).
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (2) lit. c) și e) din Codul fiscal (CF), contribuabilul este obligat să ţină contabilitatea conform formelor şi modului stabilit de legislaţie, să întocmească şi să prezinte Serviciului Fiscal de Stat (SFS) şi serviciului de colectare a impozitelor şi taxelor
În Monitorul Oficial din 26 martie curent a fost publicat Ordinul Ministerului Finanțelor nr. 43 din 4 martie curent privind modificarea şi completarea Planului de conturi contabile în sistemul bugetar şi a Normelor metodologice privind evidenţa contabilă şi raportarea financiară în sistemul bugetar, aprobat prin Ordinul ministrului finanţelor nr.216 din 28 decembrie 2015.
În Monitorul Oficial de astăzi, 5 mai, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 116 din 14 aprilie 2023 cu privire la aprobarea formularului Citației la examinarea contestației și modificarea unor ordine ale Serviciului Fiscal de Stat.
Prin Ordinul ministrului Finanțelor nr. 125/2023 (în continuare – OMF nr. 125/2023) a fost aprobat Modul de achitare şi evidenţă a plăţilor la bugetul public naţional prin sistemul trezorerial al Ministerului Finanţelor în anul 2024. În vederea încasării cu succes a plăților achitate de contribuabili/plătitori la bugetul public național (în continuare – BPN),
21 octombrie 2025, Chișinău – Astăzi, ministra Finanțelor, Victoria Belous, a susținut o conferință de presă în cadrul căreia a prezentat principalele realizări obținute pe parcursul mandatului său, în perioada 2024–2025. Ministra a evidențiat progrese importante în domeniul bugetar, fiscal, al achizițiilor publice, control financiar,
În Monitorul Oficial de astăzi, 11 noiembrie, Serviciul Fiscal de Stat a publicat Ordinul nr. 414 din 3 noiembrie 2022 cu privire la modificarea Ordinului directorului SFS nr.632/2020 privind aprobarea Regulamentului cu privire la modul de evidență și sigilare a echipamentelor de casă și de control.
Care este modul de reflectare în Declarația privind TVA a valorii mărfurilor/ serviciilor procurate și TVA aferentă refacturării cheltuielilor compensate de către locator, atât a întregului volum de mărfuri/servicii, cât și în volum parțial, precum și modalitatea de reflectare în anexele la Declarația TVA a facturilor fiscale aferente refacturării cheltuielilor compensate?
Riscurile inerente activității de întreprinzător pot conduce deseori la dificultăți în onorarea obligațiilor contractuale și a obligațiilor de altă natură, cum ar fi taxele, impozitele și alte plăți obligatorii față de bugetul public național.
În practica agenților economici deseori survin situaţii, când angajaților, fie cu ocazia sărbătorilor, fie sistematic (lunar, trimestrial), în temeiul regulamentului intern, li se oferă cadouri, inclusiv prime în formă nemonetară. În momentul de față a rămas nemodificată prevederea de la pct. 12 din Anexa nr. 3 la Legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489/1999 (în continuare – Legea 489/1999), conform căreia nu se calculează contribuții de asigurări sociale de stat obligatorii (în continuare – ASSO) aferente sumelor ce constituie valoarea cadourilor (premiilor în obiecte) primite de către angajaţi sau de către foștii angajaţi la locul de muncă de bază.
Potrivit art. 24 din Legea insolvabilității, după ce recepționează cererea introductivă spre examinare, instanţa de insolvabilitate aplică măsurile necesare pentru a preveni modificarea stării în care se aflau bunurile debitorului în perioada de până la intentarea procesului
În cadrul ședinței din 30 august anul curent, Cabinetul de miniștri a aprobat Programul național de dezvoltare al sistemului de achiziții publice pentru anii 2023-2026 (Program) - un document de politici pe termen mediu și a fost elaborat de către Ministerul Finanțelor pentru stabilirea priorităților
The account successfully was created. To confirm the registration, type the confirmation link wich was sent to your e-mail indicated in registration form, valid for up to 30 days.
Adress to us a question
You want to obtain an answer or you will can to suggest as an article necessary for your work process? Sign in on the page, send your question or suggest and obtain the answer from the experts in the shortest time, at your e-mail or published in the compartment „Questions and answers”.
E-mail *
Submit the services by phone
Include correct the dates who are requested and in short time you will be contacted by an operator
First name *
Last name *
E-mail *
Phone *
Feedback
To monitor the status of sent Feedback, initial we recommend to you to do sign in on the page. So, the answer at PP „Monitorul Fiscal FISC.md” at feedback will be save and will be displayed in your personal profile. If the feedback is sent an you aren't authentificated on the page, the message will be sent tot your e-mail.
E-mail *
E-mail *